Propunere … la țanc

Satul meu natal Coșnita e situat în cel mai mare Cot de Nistru. Părerea mea este că acest sat, acum comună, reprezintă o săliște de daci. Însă asta e o problemă care se cere scrisă aparte.

Să revenim la problema enunțată în titlu. Pe când aveam 7 ani, în ziua de întâi decembrie 1938, noi, un grup de băiețandri (pe solul umed și rece cădea câte-un fulg de nea) desculți, cu piciorușele înroșite, căutam distracții. Unica ce putea să ne bucure era jocul „de-a nucilor”, situați pe cărăruia unui drum ce ducea spre sud și chiar în fața școlii, care era un ansamblu din trei blocuri mari: două pentru studii și al treilea un internat pentru copii din satele din jur. Acestea au fost construite pe timpul lui Stolipin, prim-ministru reformator al imperiului rus în prima decadă a secolului XX. Gardul școlii îl făceau niște salcâmi boierești cu ghimpii lungi și coroanele stufoase, având acest gard o formă de dreptunghi mare.

Noi, pe sol, desenam un țarc: noțiunea de cerc nu era cunoscută, însă știam că la butucii carelor și căruțelor sînt niște cercuri. Pe diametrul țarcului, perpendicular cu drumul, puneam un șir de nuci, apoi trăgeam o linie paralelă diametrului care se ținea de țarc, care se numește țanc. După asta în direcție contrară de rândul de nuci duceam o dreaptă paralelă cu țancul – la 3 pași, poate un pic mai departe. În aceeași direcție și la aceeași distanță de linia a doua mai duceam a treia linie. La sorț se distingea unul dintre noi, care, cu o nucă mai mășcată numită budău, obținea dreptul de-a dizbate cu acesta vreo nucă din țarc. Dacă reușea, avea dreptul să vină la a doua linie cu același scop. Dacă dizbătea din țarc cel puțin o nucă avea dreptul să vină la țanc. De aici îi era foarte ușor, practic, să le dezbată pe toate nucile din țarc. În caz de mai rămâneau nuci, venea rândul altui băiețel să procedeze ca și cel tras la sorț, însă tot de la a treia linie. Și astfel se proceda până când nu mai rămânea nici o nucă în țarc.

Părerea noastră este că ȚANC nu e altceva decât TANG, deci TANGENTĂ.

Noțiunea de ȚANC are mai multe variante în vorbirea curentă. Când să mă trimită tata dupa lemne (vreascuri, cu acestea lesne se aprinde focul în casă) în pădurea de la gura Ichiului, îmi zicea să ieu barda și s-o pun în cureaua de la spate ce-mi încingea pufaica, adăugând că, intrând în pădure, să fac cu aceasta niște ȚĂNCURI ca nu cumva să mă rătăcesc în pădure. Aceste ȚĂNCURI îmi permiteau ținând cont de ele să mă întorc la marginea pădurii. Numai că tata, când era vorba de forma pluralului ȚĂNCULUI, spunea ȚANCURI. Noi mai avem și altă pădure, spre răsăritul soarelui, numită RASATCĂ. Uneori mă trimitea și la aceasta. Mai sunt și alte derivate ale noțiunii de ȚANC precum ar fi: a atinge ,…și altele.

Nu este exclus ca să mai fie și alte tălmăciri despre proveniența noțiunii ȚANC; bunăoară, DEX-ul afirmă că  această noțiune e de etimologie necunoscută.

Ni se pare că varianta de mai sus a explicației despre proveniența ȚANCULUI e mai aproape de adevăr.

Academician Petru Soltan