SITUAȚIA ARTICOLULUI HOTĂRÂT ÎN DIVERSE LIMBI

Majoritatea limbilor lumii nu au articol hotărât sau nehotărât, deși în multe din ele se simte nevoia de a exprima ideea de definit după cum vom arăta mai jos. Cu toate acestea, marea majoritate a limbilor indo-europene moderne din Europa au articol hotărât și nehotărât, cu excepția limbilor slave și baltice, deși limbile baltice exprimă lingvistic idea de definit în anumite situații. Dintre limbile slave doar bulgara și macedoneana au articol, atât cel hotărât cât și cel nehotărât au apărut sub influența limbii române care înainte de venirea slavilor (începând cu secolul VI) în Balcani era vorbită peste tot la sud de Dunăre. În afara familiei indo-europene articolul hotărât este bine reprezentat în limbile semitice, în special, în ebraică, aramaică și arabă.

Dintre limbile antice indo-europene din Europa greaca și traco-daca aveau articol hotărât, dar nu și nehotărât. Vom reveni cu detalii mai jos. Latina nu avea nici articol hotărât, nici nehotărât. Probabil că limbile celtice antice aveau și ele articol, din moment ce limbile celtice de azi, atât cele din grupul-Q (irlandeza), cât și cele din grupul-P (cymrica vorbită în Țara Galilor) au articol hotărât. De asemenea, limbile germanice au atât articol hotărât, cât și nehotărât.

După această privire de ansamblu să revenim cu anumite detalii.

După cum am menționat deja, greaca veche avea articol hotărât, dar nu și nehotărât, deși în anumite situații, idea de indefinit era exprimată prin: –tis (masc.), –tis (neut.), –ti (fem.) ‘un (o) anume’, în timp ce greaca modernă are articol nehotărât dezvoltat din numeralul unu: enas (masc.), mia (fem.), ena (neut.). Articolul hotârât în greacă este: o (masc.), e (fem.), to (neut.).

În ceea ce privește limba traco-dacă, așa cum poate fi ea cunoscută din descifrarea plăcuțelor de la Sinaia, avea articol hotărât, în general post-pus –le (li) la singular, –li la plural, forme similare cu ilo, ila ‘acela, aceea’ (mai apropiate fiind formele colocviale ăla, aia din româna de azi). Deși traco-daca are numeralul un, unu acesta nu pare să funcționeze și ca articol nehotărât ca în româna de mai târziu, dei nu putem spune cu precizie.

În albaneză avem articol hotărât post-pus (-u (masc.), –a (fem) , precum și articol nehotărât (nje). Forma articolului hotărât feminin este identică cu forma echivalentă din limba română.

Cum am arătat deja, limbile slave nu au articol, cu excepția limbilor bulgară și macedoneană care au atât articol hotărât, cât și nehotărât, datoriâ influenței puternice a limbii române asupra acestor două limbi balcanice. Limbile balcanice au multe caracteristici comune, deși fac parte din grupuri de limbi diferite. În bulgară avem edin ‘un, o’ și –ta care este articol hotârât post-pus. În macedoneană avem –ot (masc.), –ta (fem.), –to (neut.), precum și eden ‘un, o’, siuație similară cu bulgara, dar nu identică.

Limbile celtice au articol hotărât an (atât în irlandeză, cât și în cymrică), dar nu și articol nehotărât.

Limbile germanice au articol hotărât dezvoltat din prenumele demonstrativ ca și în limbile romanice și în limba greacă, cât și în traco-dacă. Limbile scandinave, spre deosebire de celelalte limbi germanice, au articlolul definit post-pus ca în limbile balcanice sau ca în limba bască.

Limbile romanice au toate, de asemenea, atât articol hotărât, cât și nehotărât, deși latina, cum am spus deja, nu avea pe niciunul din ele. Cu toate acestea, limba etruscă pare să-l fi avut, fiind similar cu cel din traco-dacă și limbile romanice. Lingvistul american Mel Copeland a făcut propria sa descifrare a textelor etrusce și arată că limba etruscă era destul de similară cu latina și alte limbi italice, în ciuda opiniei generale cum că etrusca este o limbă singulară, fără afiliere lingvistică. Prin urmare, spre deosebire, de latină și celelalte limbi italice, etrusca avea articol hotărât, similar cu cel din traco-dacă. În urma unui studiu atent al lucrării lui Mel Copeland, am ajuns la concluzia că descifrările făcute de el sânt, în principiu, corecte.

După cum am precizat deja, limba bască are și ea ambele tipuri de articole: –a (articol hotărât) ca în gizon-a ‘bărbatul’ și bat (articol nehotărât), fără diferențe de gen.

Pe de altă parte în unele limbi indo-europene din Europa, ideea de definit sau indefinit este exprimată în anumite situații, cum este cazul limbii sârbo-croate sau a limbilor baltice, în cazul unor substantive însoțite de adjectiv. Ex: sârbo-croată nov grad ‘(un) oraș nou’, novi grad ‘orașul nou’ sau în lituaniană balta kniga ‘carte albă’, baltoji kniga ‘cartea albă’ sânt forme incipiente de a exprima ideea de definit.

În afara famliei indo-europene, limbile semitice din familia afroasiatică au articol hotărât: ha– în ebraică, al– în arabă. În arabă articolul definit poate însoți atât substantivul, cât și adjectivul care îl determină ca în al-kitab al-kabir ‘carte-a cea (a) mare’, situație similară cu limba română. Desigur că este vorba de dezvoltări independente.

În alte limbi ideea de definit se poate exprima prin anumite desinențe care modifică verbul ca în maghiară sau substantivul în poziția de complement direct ca în limba turcă, dar nu se poate vorbi în aceste limbi de articol hotărât. Mai aproape de distincția articol hotărât/articol nehotărât se situează japoneza care folosește particula wa ca să indice starea de definit și particula ga să indice pe cea de indefinit.

Prin urmare, articolul hotărât și cel nehotărât se găsesc într-un număr restrâns de limbi, anume în unele grupuri de limbi indo-europene moderne din Europa, în unele limbi semitice, precum și în bască. Pe de altă parte este de presupus că articolul hotărât a apărut înaintea celui nehotărât, așa cum reiese dintr-o serie de limbi care au articol hotărțt, dar nu și nehotărât.  Este firesc să fie așa din moment de ideea de definit trebuie exprimată, pe când cea de nedefinit este conținută în starea originală, nudă a substativului. Avem aici în vedere, în primul rând, greaca veche, traco-daca, limbile celtice moderne, dar și în unele limbile semitice antice sau contemporane care au doar articol hotărât. Se poate emite și ipoteza că articolul hotărât a apărut în limbile indo-europene din Europa, mai întâi în arealul traco-iliro-celtic. Se poate emite ipoteza că greaca veche a putut să fie influențată de traco-iliră în acest sens sau l-a dezvoltat individual, iar limbile germanice să fi fost influențate de limbile celtice vechi. Cercetări aprofundate sânt necesare pentru a valida sau infirma această ultimă ipoteză.

ARTICOLUL HOTĂRÂT ÎN LIMBA TRACO-DACĂ:

Cercetătorii care s-au ocupat de descifrarea plăcuțelor de la Sinaia au identificaT forme ale articolului hotărât de foarte multe ori în textele  dacice de pe plăcuțe. Articolul hotărât în limba dacă este foare apropiat de cel din româna de azi astfel încât nu mai există nicio îndoială cu privire la originea articolului hotărât din limba română.

Astfel articolul hătărât lo se găsește  de câteva zeci de ori pe următoarele plăcuțe (002, 007, 009, 010-3, 012, 013-2, 15-4, 028, 035, 040-5, 045-2, 058, 069, 080-3, 084, 091, 092-2, 096-2, 108-2, 113, 118, 122-3, 124, 129), dar și cu sensul  ”cel din” (021-5, 069, 120-3, 126), sau  ”cel care” (025, 121) sau ce sens de ”al, ai, ale” (065, 076, 080, 092, 094, 096-2, 098, 108, 116, 117, 128) sasu, în fine, cu sensul ‘de la’ (069, 076, 079, 116). Dacicul lo este în general antepus, dar există și forme post-puse precum –le ca și în  ziua de azi (vezi –le ultra). De multe ori stă în cazul genitiv ca și în româna actuală. În afara plăcuțelor de la Sinaia articolul lo antepus și în cazul genitiv apare pe o placă funerară descoperită la Tomis, cu imaginea unei femei și următoarea inscripție cu aceleași caractere cu care sânt scrise și textele plăcuțelor: ΑΝΤΙΓΟΝΑΛΟΥΛΟΖΑΝΙΣ (ANTIGONA LU LOZANIS), unde LU este același articol hotărât întâlnit pe plăcuțele de la Sinaia. Cu alte cuvinte inscripția este în limba dacă, nu în greacă, și poate fi înțeleasă de orice vorbitor de limbă română din zilele noastre. Acest exemplu este încă o dovadă vie că plăcuțele de la Sinaia nu sânt falsuri.

                    -le ”articol hotărât” postpus care apare în forma songe-li ‘sânge-le’ (76) ca formă de singular, dar și ca formă de plural în gloatele ‘vorbele’ aici cu valoare de plural, ca în româna de azi (vezi glotelu, supra, Substantive).

                    li ”articol hotârât, formă de plural” (127) în expresia tato li onghio ”din toate părțile”. Aici articolul hotărât la plural este antepus, nu postpus ca în româna actuală, deși aici există excepții. În acest caz, forma de plural li (din forma de singular lo ) fiind ante-pusă, indică faptul că funcțiile articolului hotărât în limba traco-dacă erau în proces de dezvoltare. Prin urmare, nu se mai poate susține că articolul hotărât din limba română (dar și din limbile romanice (cf.Vinereanu, RLCR, 4, 2015) provine din lat. illo, illa. Existența limba traco-dacă a pronumelor  pronumelor demonstrative ilo, ila ”acela, aceea”, dovedește încă odată apropierea dintre cel două limbi. Cu toate acestea, limba traco-dacă, avea articol hotărât, spre deosebire de latină. Avem convingerea că articolul hotărât a devenit post-pus din momentul în care determinanții substantivului au devenit în majoritatea covârșitoare a cazurilor postpuși, la un moment dat în daca târzie sau în proto-română, cum este cazul și cu româna actuală. În traco-dacă determinanții sânt de cele mai multe ori antepuși, spre deosebire de româna actuală (cf. malio gheto ‘geții mici’, mairo viro ‘marele bărbat, etc.).

CONCLUZII:

Din cele arătate mai sus, putem trage concluzia că articolul hotărât a apărut sporadic la un moment dat, în anumite limbi, începând din antichitate. În limbile antice articolul hotărât exista în traco-iliră, în greacă, în limbile semitice ebraică și aramaică, în limba etruscă și probabil 1n limbile celtice. Se pune astfel întrebarea cum a apărut articolul hotărât. Având în vedere situația acestuia în limbile actuale din Balcani, putem spune că articolul hotărât a apărut la un moment dat într-o anumită limbă ca apoi să se răspândească și în alte limbi învecinate. Se știe că limbile slave nu au articol hotărât (nici nehotărât), dar bulgara și macedoneana au ambele articole. S-a vorbit mult despre Sprachbund-ul (uniunea lingvistică) din Balcani. Deși limbile balcanice provin din câteva grupuri indo-europene diferite, ele au multe caracterisitic gramaticale în comun. Una din ele este articolul hotărât și nehotărât, prezent în toate limbile balcanice, ceea ce presupune o periadă de billingvism pentru vorbitori unora dintre aceste limbi, având în vedere în special bulgara și macedoneana. Anume slavii noi veniți în Balcani au preluat articolul hotărât din proto-română, fiind unica limbă vorbită în zonă, cu excepția unor spații restrânse unde se vorbea greaca și proto-albaneza.

Mutatis mutandis putem considera că ceva similar s-a întâmplat și cu vorbitorii diferitelor limbi și dialecte din Imperiul Roman. Având în vedere că latina nu avea niciun fel de articol, iar limbile romanice au toate atât articol hotărât cât și nehotărât se poate presupune că unele din limbile vorbite în imperiu aveau articol hotărăt, iar altele nu, dar acesta s-a răspândit peste tot în această zonă prin contact lingvistic (languages in contact). Deși până nu demult nu se știa, acum știm că atât traco-ilira, cât și etrusca aveau articol hotărât, similar cu cel din limbile romanice moderne. Limbile celtice moderne au și ele articol hotărât și se poate presupune că și limbile celtice antice aveau articol hotărât. Romanii vorbeau de o lingua romana rustica care este azi considerată a fi fost limba latină vulgară sau populară, o latină simplificată folosită în și scris până către sfârșitul mileniului I, AD, deși într-unul din texte târzii, scrise în această limbă, Jurămintele de la Strassburg, nu apare vreo urmă de articol, cu toate că în texte din aceeași perioadă, scrise în franceza veche sau în dialectul aragonez, există articolul hotărât. Lingua romana rustica era o lingua franca, o limbă de comunicare, fără să fie limba maternă a nimănui, cum a fost și lingua franca folosită în Evul Mediu, în zona mediteranei. Lingua romana rustica era o simplificată care putea fi înțeleasă de toți vorbitorii limbilor italice care nu par să fi avut niciuna articol hotărât, cu excepția limbii etrusce. Aceeași limbă se folosea uneori și în scris. Cu timpul însă, limba vorbită a continuat să se schimbe, ceea ce nu s-a întâmplat cu limba scrisă care a rămas la fel, cum s-a întâmplat și cu latina clasică care s-a folosit în scris mai bine de 1000 de ani după ce încetase să fie vorbită. Astfel, cel puțin în penisula italică lingua romana rustica sub influența limbii etrusce a putut căpăta articolul hotărât care s-a perpetuat în limba italiană. Se presupune că etrusca ar fi încetat să fie vorbită, încă din sec. II-I î.H, dar se pare că această presupunere este eronată, mai ales că este foarte greu de estimat când o anumită limbă antică a încetat să fie vorbită. La est de Adriatică influența latinei (populare) a fost mult mai slabă, limba iliro-traco-dacă păstrându-se ca atare, pe când în Galia și peninsula iberică articolul hotărât a existat în limbile celtice sau alte limbi locale, care a putut fi influențat de cel din limba romană rustică vorbită care cum am arătat a avut de la un moment dat articol hotărât apărut sub influența limbii etrusce. Ipoteza apariției articolului hotărât în limbile romanice schițată aici este cât se poate de plauzibilă, urmând să fie întărită și de alte date lingvistice.

Bibliografie Selectivă

DAR: Dicţionarul Academiei Române, Bucureşti, 1913-1940 (a-lepăda).

DELR: Vinereanu, M., Dicționar Etimologic al Limbii Române – pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Alcor Edimpex, Bucurști, 2008

EDG: Beekes, R. Etymological Dictionary of Greek, Brill, Leiden, Boston, 2010.

EDL: de Vaan, M. Etymological Dictionary of Latin and the other Italic Languages, Brill, Leiden, Boston, 2008.

IEW: Walde, A., Pokorny, J., Indogermanisches Etymologisches Wörterbuch, Bern, München

Iordanes, The Gothic history of Jordanes, Barnes & Noble, Cambridge, New York, 1960.

Lidell, H., Scott, R., Greek–English Lexicon, Clarendon Press, Oxford, 1996.

Orel, V., Albanian etymological Dictionary, Brill, Leiden, Boston, 1998.

Orel, V., A Concise Historical Grammar of the Albanian Language, Brill, Leiden, Boston, Köln, 2000.

Oţetea, A. et al., Istoria lumii în date, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972.