Spiritualitate în „Casa Domnului” la Galeș

De | 2016-06-22T14:07:27+00:00 23 martie 2016|

Tradiția „Casei Domnului” din Galeșul Sibiului conduce către o spiritualitate bogată locală românească, cea a podoabei, a simbolului, a trăirii liturgice, atât de necesare în epoca pe care o trăim. Momentele în care creștinul pătrunde în această bucurie a închinării în acest edificiu au puterea să schimbe atât locul, dar și omul, având drept reper Învierea cea nebănuită în taina ei și nedescrisă în aspectul ei. Forța tradiției conduce viața creștinului care face teologie fără să știe, apără o credință și este apărat de această credință.

Ştiinţa şi Credinţa, unite în gândire şi în viaţa cotidiană

De | 2016-06-22T14:06:51+00:00 23 martie 2016|

Conştientizarea momentului istoric, pe care îl trăim astăzi, este imperios necesară, pentru a ne defini responsabilităţile şi spre a străpunge aproximaţiile şi „scientismul“, superficialitatea prezentă în mai toate mijloacele mass-media. Numai legătura cu Dumnezeu, prin intermediul rugăciunii şi al respectării legii creştine, precum şi prin studiul interdisciplinar, înţeles ca sinteză a întrebărilor şi răspunsurilor asupra condiţiei omului în istorie, pot să conducă la adevăr.

Pe urmele lui Iisus Hristos

De | 2016-06-22T14:06:34+00:00 23 martie 2016|

Spectacolul de teatru creștin al regizoarei  Eliza Bercu-Bodeanu Urma pașilor Tăi, jucat la ARCUB în 18 decembrie 2015 este o reușită. Actorii Vitalie Bantaș, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Liliana Pană, Ana Maria Bercu și Maria Radu sînt creștini ortodocși care frecventează biserica. Piesa e inspirată din Pe urma paşilor Tăi, Iisuse – jurnalul Olgăi Greceanu.

Nesfîrșita odisee TRISTĂ a românilor noștri din Valea Timocului

De | 2016-06-22T14:05:52+00:00 23 martie 2016|

După datele ultimului recensământ al populației, cel din anul 2011, în Timoc trăiesc 35.330 de vlahi și vreo 2.600 de români. Foarte mulți spun că sunt români, așa cum au fost bunicii și străbunicii lor, alții spun că sunt rumâni, iar în cel mai nefericit dintre cazuri ei se autodenumesc VLAHI. în campania din 2011 pentru recensământ s-au comis câteva greșeli fundamentale, iar una dintre ele a fost „teoria sinonimiei”! Cunoscuta rugăciune creștină „Tatăl Nostru”, a fost tradusă în „limba vlahă” de ideologii vlahismului din Serbia de Răsărit, iar rezultatul e o monstruozitate. Deschiderea primelor cursuri de limba română cu elemente de cultură națională nu a însemnat sub nicio formă instaurarea normalității ci doar un prim pas către normalitate. În anul 2005, familia Kosana și Voin Pîrvulovici, din satul Bigrenica, pe Valea Moravei, donează un teren în suprafață de 5.500 de metri pătrați, pentru ca aici să fie ridicată Biserica românească, cu hramul Sfinții Montanus și Maxima din Sigidunum. Timp de mai bine de trei ani după această danie, Voin și Kosana dau declarații la poliție.

CÂTEVA IPOSTAZE ALE FEMEII ÎN LITERATURA LUI IOAN SLAVICI

De | 2016-06-22T14:05:31+00:00 23 martie 2016|

Scriitorii români au fost preocupați să reflecte în operele lor femeia. Slavici, deopotrivă realist și moralist, a introdus în literatura sa multiple ipostaze ale femeii, fără a despărți imaginea acesteia de epoca istorică în care este prezentată. De la doamna din înalta societate a secolului al XIX-lea la femeia simplă, de condiție socială modestă, Slavici aduce chipuri de femei devenite adevărate tipologii umane, cu destine influențate de contextul social-istoric al pătrunderii relațiilor capitaliste în lumea satului. Femeia inteligentă, cea luptătoare, dar și cea sensibilă, subordonată autorității masculine, a tatălui sau a soțului, sunt doar câteva categorii din cunoscuta literatură a lui Slavici. Prenumele personajelor feminine sunt relevante pentru epoca istorică din care Slavici s-a inspirat.

Ce este Mărginimea Sibiului?

De | 2016-06-22T14:05:07+00:00 23 martie 2016|

Mărginimea Sibiului, vatră etno-folclorică și economico-socială este situată în sud-vestul județului Sibiu. Multă lume vorbește despre Mărginime, dar puțini sunt cei care știu exact care sunt localitățile din cuprinsul ei. Prin articolul de față autorul vrea să arate ce este, de fapt, Mărginimea Sibiului.

CÂINELE CIOBĂNESC ROMÂNESC: O ABORDARE PLURIVALENTĂ VĂZUTĂ DINSPRE VOINEŞTI-COVASNA

De | 2016-06-22T14:04:35+00:00 23 martie 2016|

Între emoţional şi practic, între ce a fost şi ce este, câinele de la stână poate fi privit sub multe unghiuri: utilitar, etologic, economic, chinologic, ecologic, artistic, etnografic, afectiv. Vom face această pluri-incursiune, vizând lucrurile la nivelul lor naţional şi detaliind cu venire spre nivel local – cel asociat universului ciobanilor din Voineşti, Covasna. Mereu mocanii noştri au avut o legătură de suflet cu tovarăşul lor, câinele: una specială, apropiată, de nediluat. Un câine harnic, un câine destoinic, a fost mereu un prieten pentru păstor; mereu a existat o empatie între aceste două santinele ale plaiurilor noastre. Câinii sunt alături de familia ciobanului, alături de copiii lui, fiecare fericit de compania celuilalt

Muzeul ca faptă bună

De | 2016-06-22T14:04:10+00:00 23 martie 2016|

Ajunsă la vârsta pensionării, profesoara Aurelia Rusu, pasionată de civilizaţia saşilor, a avut posibilitatea să se ocupe de hobby-urile sale: colecţionarea de obiecte vechi de uz casnic şi gospodăresc ce au aparţinut saşilor. Cu aceste obiecte care au fost strânse în pacea de la Casa Baronului din Bazna, a amenajat un minimuzeu de etnografie săsească, într-o casă săsească veche de peste 200 de ani. Această colecţie particulară a devenit cunoscută în ultimii ani după ce muzeul a fost promovat în mass-media şi în lumea virtuală prin intermediul blogului- www.muzeubuninet.blogspot.com Obiectele strânse în colecţia de la Bazna sunt moştenirea culturală a saşilor de pe meleagurile transilvănene, iar casa este o copie a unei gospodării săseşti de altădată. Absolventă a cursurilor BUNINET din cadrul Bibliotecii „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş, profesoara pensionară doreşte să ne arate că la orice vârstă ţi se poate deschide o poartă către pasiunile de o viaţă şi că şi la vărsta pensionării poţi descoperi frumuseţea vieţii şi bucuria de a fi activă.

UN EVENIMENT ISTORIC: INDIA RECUNOAȘTE PE ȚIGANI CA DIASPORĂ INDIANĂ

De | 2016-06-22T14:03:50+00:00 23 martie 2016|

Timp de secole romii trăiesc în diverse țări ca entitate etnică separată, păstrându-și limba și cultura lor specifică. Recent, guvernul indian a avut fericita inspirație să recunoască romii ca diasporă indiană, cu drept de a se întoarce în India. Această decizie reprezitnă un eveniment istoric cu efecte benefice, în primul rând pentru romii din întreaga lume, dar și pentru o serie de țări unde trăiesc comunități de romi care nu pot să se integreze în țările respective. În plus, societatea indiană le oferă posibiliatea de a se integra mai usor, întrucât în India vor regăsi limbi și dialecte similare limbii rome, reciproc inteligibile. Tot în India pot regăsi marea cultură indiană pe care romii au pierdut-o în decursul a cca 1500 de ani de când au părăsit India.

DINTRE “CAPCANELE” LIMBII ROMÂNE

De | 2017-12-24T13:58:02+00:00 23 martie 2016|

Atât originea şi prin urmare întreaga evoluție a limbii române au fost greşit interpretate încă de la început, dar această stare de lucruri trebuie să înceteze. Pentru acest articol am selectat trei familii de cuvinte româneşti ai căror membrii deşi au origine comună, nu a fost niciodată percepuți ca atare, ceea ce a dus în mod inevitabil la o serie erori. Aici arăt că aceste cuvinte aparținând aceleaşi familii de cuvinte au o origine comună, provin de la acelaşi radical proto-indo-european şi au avut o evoluție fonologică care se întinde pe mai multe mii de ani. Toate au origine traco-dacă, în unele cazuri mergând până la proto-nostratică. Prin urmare, singura cale reală de a înțelege natura şi evoluția limbii române este aceea de a trata, limba romțnă ca limbă indo-europeană de sine stătătoare.

IMPORTANŢA GEOGRAFIEI ISTORICE. ISTORIA ESTE, ÎNAINTE DE TOATE – GEOGRAFIE! (Jules Michelet)

De | 2016-06-22T13:48:45+00:00 23 martie 2016|

Autoarea şi-a propus şi a reuşit să evidenţieze erorile grave săvârşite de către editori şi de către traducătorii operelor de exil TRISTIA şi PONTICA ale surghiunitului Publius Ovidius Naso (Sulmona 43 Î.C. - Cetatea Albă, 17 d.C ). Autoarea a subliniat greşelile comise de traducători, începând cu filologul clasic Teodor Naum, care a falsificat toate toponimele şi hidronimele; exegezii, unii din ei, deşi filologi clasici, s-au orientat nu după textul latinesc, adică spusele lui Ovidiu, ca martor ocular al tuturor realităţilor din ţinutul unde petrecuse ultimii ani de viaţă ~ 10, şi foarte conştient de supravieţuirea lui peste veacuri, şi o afirmă cu toată trăinicia, nu a sacrificat niciodată un element real de toponimie/ hidronimie pe altarul metaforei... cum a fost acuzat, inclusiv de către T. Naum, care, prin falsificările textului, a negat esenţa geografiei istorice: românii au preţuit însă textul traducătorului T. Naum şi nu afirmaţiile sincere, oneste, de la înălţimea Heliconului, unde îi era locul, şi Ovidiu o spusese direct, ca în faţa unui Tribunal al Lumii.

Istoria trebuie rescrisă – noi pași către adevăr

De | 2016-06-22T13:48:24+00:00 23 martie 2016|

Limba latină n-a atins decît nesemnificativ mentalul autohton, ea fiind un construct intelectual menit doar inșilor culți: patricieni, comandanți, administratori etc. care o foloseau doar în scris. Teoria romanizării e infirmată din nou de noile descoperiri făcute cu ocazia săpăturilor de la Turdaș pentru construirea autostrăzii din zonă și de o apariție editorială datorată cercetătoarei Carme Jiménez Huertas. Nu era necesară învățarea latinei pentru comunicarea din spațiul dacic, oamenii cunoscînd limba pămîntului și neavînd nevoie de scriere. Latina devenise o limbă moartă chiar din vremea colonizării teritoriului dacic de maxim interes economic pentru imperiul lui Traian. Româna este mama idiomurilor romanice.

Despre scrierea limbii române – Reformele ortografice din secolul al XX-lea

De | 2016-06-22T13:48:03+00:00 23 martie 2016|

Societatea Literară Română, înfiinţată în 1866 la Bucureşti, devenită în 1879 Academia Română, şi-a propus, încă de la înfiinţare, determinarea ortografiei limbii române. După ce în 1860 fusese adoptată scrierea cu alfabet latin, membrii Comisiei de redactare a proiectelor ortografice şi-au propus fixarea limbii scrise, unificarea pronunţării, convinşi de importanţa unui sistem ortografic unitar, raţional şi acceptabil pentru toţi vorbitorii limbii române. Discuţiile în Academia Română au fost aprinse, de lungă durată, aşa încât în secolul al XX-lea au fost elaborate trei reforme ortografice, în 1904, 1932 şi 1953.