Panorama de la littérature roumaine contemporaine scrisă în limba franceză și publicată în 1938 a fost pentru străinătate un compendiu consultat de majoritatea celor care voiau să ia act despre literatura română, ea fiind tradusă în mai multe limbi europene. Reeditarea lucrării se justifică prin perenitatea multora dintre observațiile critice ale lui Basil Munteanu.
Ion Ghelu Destelnica a fost un scriitor, dramaturg și actor român de mare profunzime spirituală, cunoscut pentru introspecția sa filosofică și talentul artistic remarcabil. Debutând în Iași și obținând recunoaștere pentru nuvelele și piesele sale, a influențat scena literară și artistică din Bacău ca actor și profesor. Opera sa, marcată de influențe existențialiste și folclorice, a fost apreciată și publicată postum. În 2022, cu ocazia centenarului nașterii sale, au avut loc numeroase evenimente comemorative, iar publicarea operelor sale complete a început. Destelnica rămâne o personalitate complexă, ce a combinat introspecția filosofică cu talentul artistic, lăsând o amprentă durabilă în cultura românească.
Valeriu Filimon este întemeietorul criticii arhetipale. În cartea Critica arhetipală și fenomenologia narativă se ocupă de opera romanescă a lui Mihail Diaconescu. Pe lîngă profesorat și critică literară, Valeriu Filimon a fost și poet.
În urmă cu 20 de ani am primit un toiag pentru călătoria mea prin timpul și locurile de acum. Atunci am recalibrat totul, mi-am schimbat prioritățile și am înțeles că fiecare om are un toiag pentru a parcurge încercările vieții. Am conștientizat faptul că fiecare om are neputințele lui și am înțeles cât de important este să ierți și să iubești. Am un singur plan: să Îl las pe Dumnezeu să îmi călăuzească pașii.
La cât sânt de nepriceput în utilizarea device-urilor sofisticate, m-aș descurca mai lesne să comunic prin sunete de tulnic ori prin vălătuci de fum...
Ctitorie a Elinei Doamna și a lui Matei Basarab, Biserica din Negoești a fost construită între anii 1648-1649, având hramul sfinților militari Mihail și Gavril. A fost condusă de egumeni greci și metoh al Sfântului Mormânt. După secularizare, mânăstirea continuă să se degradeze până la ruinarea completă a chiliilor, a zidului de incintă, așa încât puținii călugări care o slujeau o părăsesc, dar biserica continuă să funcționeze ca biserică de mir. În intervențiile de salvare a lăcașului de cult au fost făcute lucrări de reparații care au schimbat înfățișarea inițială a bisericii, sau a turnului clopotniței de la intrarea în mânăstire. Chiar dacă turlele ei au fost modificate și doar o parte din fortificație mai există, totuși în structura zidurilor Bisericii Negoești stau cărămizile originale ale vechii mânăstiri și prin ele urmele unui trecut de peste trei veacuri.
În secolul al 19-lea, un baron ungur pe nume Jόsef Kemény a încropit o inscripție falsă, chipurile într-un dialect „proto-maghiar” care ar fi fost scrisă pe o statuetă reprezentând un sfinx înaripat, statuetă pe care nu a văzut-o nimeni, pentru că nu a existat vreodată așa ceva, fiind redată doar ca un desen realizat alb-negru. Statueta ar fi fost „descoperită” la Potaissa (azi Turda), datând din secolul III, d. H. Încă din secolul al 19-lea, o serie de cercetători au demonstrat că era vorba de un fals. Cu toate acestea, ideeaa fost reluată de curând, astfel că la sfârșitul lunii decembrie a anului 2023 a apărut într-o revistă de limbă engleză un articol semnat, de data aceasta de un maghiar stabilit în SUA. Numele său este Peter Z. Revesz, profesor la Nebraska University, cu alte cuvinte unul din zilele noastre. Domnul profesor „descifrează” inscripția cu pricina. Autorul articolului de față adună toate datele care i-au stat la dispoziție și demonstrează că truda „expertului” american a fost în zadar, fiind vorba de un fals... autentic.
Spre deosebire de alte popoare, românii nu au fost creştinați cu forţa, şi nici nu s-au convertit la creştinism datorită unui conducător care a fost botezat şi poporul l-a urmat. În spaţiul românesc încreştinarea s-a făcut în mod natural în cadrul procesului de etnogeneză. Opaiţul paleocreștin descoperit la Dej se remarcă prin ornamentaţia cu simboluri creştine, compusă dintr-o cruce înscrisă într-un chenar romboidal, cu doi butoni laterali. În partea superioară a crucii se află un porumbel cu aripile întinse, simbol al Sfântului Duh. Opaiţul s-a bucurat, de-a lungul timpului, de o amplă cercetare ştiinţifică fiind publicate mai multe articole.
Am citit cu mare greutate cartea Dumnezeu S-a născut în exil a lui Vintilă Horia. Pe lîngă repulsia față de personajul principal care a inspirat prin viața lui pe romancier, exilatul Publius Ovidius Naso, lumea romană decăzută și edificată prin jafuri o consider de plîns, nu de folosit ca subiect de carte. Mesajul valabil al scrierii e că descendenții traco-geto-dacilor au de împărtășit tuturor popoarelor marele mesaj – Calea, Adevărul și Viața întru Hristos.
Termenul „hotar” generează cuvinte sub semnul paradoxului: dacă hotarul în sine implică situarea într-o zonă spațială intermediară, hotărârea înseamnă decizia cuiva de a fixa propriile limite sau de a le împinge cât de departe se poate sau de la impune altcuiva, în mod ferm, margini. Hotarul ține de spațiu, de timp, dar și de libertatea de mișcare pe care ne-o asumăm în cadrul unor limite existențiale date prin destin.
De-a lungul timpului relația dintre medici si artiști a fost una privilegiată. Perioada de formare cel mai adesea petrecută în marile capitale europene, cu precădere la Paris a dus la crearea unor legături continuate mai apoi pe parcursul întregii lor vieți. Gusturile și pasiunile comune au stat la baza acestor legături și a realizărilor la care au participat deopotrivă pe parcursul procesului de realizare a modernizării României. Un exemplu elocvent al acestor legături dintre medici și oamenii de artă îl reprezintă și împărtășirea pasiunii pentru arta extrem-orientală care a dus la crearea unor admirabile colecții de gravuri japoneze în lemn, colecționate cu gândul de a sta la baza organizării unor expuneri muzeale precum cea din cadrul Muzeului Toma Stelian. Această pasiune pentru variatele forme artistice extrem-orientale a fost preluată în generațiile următoare de câțiva medici formați în atmosfera culturală a Școlii Cantacuziniste, preluând spiritul acesteia.
Leagănul reprezenta, înainte de toate, patul propriu-zis al copilului, locul în care acesta stătea, atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi. În casă, leagănul era așezat în spațiul faptelor de viață, lângă patul mare, oferindu-i mamei posibilitatea de a adormi mai ușor pruncul în timp ce se ocupa și de alte treburi gospodărești. Lucrat cu măiestrie de tatăl nou-născutului, leagănul prezintă elemente deosebite care evidențiază, pe de o parte ingeniozitatea tatălui, iar pe de altă parte credințele locului și rânduiala întâlnită în lumea satului în acele vremuri.
Poeta Ileana-Cornelia Neaga, nativă a satului Crişan (judeţul Hunedoara) este o reprezentantă cunoscută a literaturii populare româneşti, poeziile sale în grai (şi nu numai) fiind foarte apreciate de cititorii pasionaţi ai genului. Ea (ne) aduce în atenţie, prin noul său volum, „Pazâtură ca la buna” (2024), reţete culinare învăţate de la bunica sa, pe care le transpune cu farmec, umor şi (auto)ironie în versuri reconfortante, conservând astfel idiomul moştenit din străbuni. Alături de sfaturile deosebit de utile în cazul unor reţete uzuale, regăsim în carte numeroase regionalisme din „graiul” crişean (explicate în note de subsol), precum şi (alte) reţete ale unor mâncăruri specifice în zona sa, gătite cu ocazia unor evenimente ortodoxe importante (posturile săptămânale, cel de Paşte sau de Crăciun etc.). Volumul devine astfel un ghid valoros, spiritual şi mental, prin hăţişurile trecutului...
Încă din paleolitic cultul ursului a constituit în întreaga emisferă nordică unul dintre cultele animaliere cele mai răspândite, ursul fiind un animal mitologic prezent într-o multitudine de povești și legende orale până în secolul XX. Unii cercetători afirmă că primele forme de cult au fost dedicate ursului, privit fiind de primii oameni ca un stră-strămoș, sau ca un zeu întrupat, datorită aspectului său impunător și forței colosale de care dispunea. Pornind de la ipoteza potrivit căreia ursul era un animal sacru pentru toate popoarele vechi ale zonei Euroasiatice, iar la daci era asociat zeului Zalmoxis, ajungem în zilele noastre la o multitudine de practici și obiceiuri care au ca figură centrală ursul, precum și la zilele de sărbătoare din calendarul popular, dedicate acestuia. Astfel, românii i-au dedicat mai multe zile ursului: Stretenia (2 februarie), Macovei (1 august) și Sâmbăta Ursului, sărbătorită toamna, de Sf. Andrei, sau primăvara, în Sâmbăta lui Lazăr, apoi, Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie) și Martinii de Iarnă (1-3 februarie). Dintre acestea, cea mai importantă este așa numita Zi a Ursului, sărbătorită în data de 2 februarie. Până în secolul al XIII-lea ursul a fost un simbol al regalității în Europa, al forței în luptă, al puterii, un semn de noroc și bunăstare, ca mai târziu, sub presiunea bisericii, locul său să fie luat de leu.
Înainte de toate arta trebuie să fie emoție, tot așa după cum strângerea de mână trebuie să însemne bucuria întâlnirii, a revederii celuilalt și nu etalarea cataroiului de ghiul de pe deget.
Arta ca test de personalitate? E nevoie de cite un test de personalitate zilnic? Sibiul e orașul în care poate începe seria testelor de personalitate? Da.
O scurtă excursie în sufletul unui pictor
Gîndirea părintelui Arsenie Boca cuprinsă în lucrările Cuvinte vii, Scrieri inedite, Cărarea Împărăției e supusă unei noi lecturi de către scriitorul Sergiu Ciocârlan din perspectiva actualei crize a familei. Soluția renașterii constă în înnoirea minții fiecăruia dintre noi prin pocăință și de naștere a pruncilor.
Înființarea unei biblioteci a fost, este și, credem, va fi întotdeauna un act de cultură și patriotism
Poetul, dramaturgul și profesorul de teatru Ion Ghelu Destelnica este urmașul unor sași din familia Gehl aus Arbegen. El s-a născut și a copilărit la Stelnica, în județul Ialomița, a studiat la Iași și București și a scris, a predat teatru și a trăit în Bacău.
În ritmurile timpului, care ne dictează mersul prin viață, intervin popasuri. Orice sărbătoare implică raportare diferită la lucruri, la sine și la celălalt. „A colinda”, „colindă” („corindă”), „colindător”, „colindiș”, „a pleca în colindă” – sunt termeni și structuri care oglindesc ideea de a te deplasa cu un anume scop, căci obiceiul în sine, practicat în grupuri organizate pe vârste, vorbește despre drum, deschiderea casei, găzduire sau ospitalitate, despre sărbătoare și despre cântec cu putere orfică.