Ion Sălișteanu – forța suavă
Gînduri și clipe închinate unui Maestru într-un text ce reflectă respectul meu față de un strămoș al generațiilor viitoare de români.
Un sat din voievodatul Bărăganului
Două veacuri de atestare documentară a unui sat în câmpia Bărăganului, Sudiți, Ialomița. Clima aspră lasă doar ierburile mărunte și nepretențioase să se dezvolte în arșița câmpiei. Cum de oamenii au întemeiat sălașuri în asemenea condiții? Cât de grea a fost viața în Ardeal, în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, ca oamenii să-și ia lumea în cap? Mai mare a fost nevoia de păstrare a limbii și credinței strămoșești decât bogăția câmpurilor și a dealurilor! Bejenari peste munți, cu cățel și purcel, ciobanii ardeleni „au descălecat”, precum voievozii de altădată, întemeind sate și păstrând vie flacăra milenară a neamului!
Istorie și civilizație în Țara Secașelor (I)
Mergem mai departe pe firul complex și frumos al istoriei Țării Secașelor și punctăm repere ale vieții spirituale a secășenilor.
Studiul Boierilor din satul Veneția de Jos (Țara Făgărașului – continuare) – Partea 4
O istorie uitată este cea a micii nobilimi românești din Țara Făgărașului. În acest articol, ultimul din cele patru articole serie, ne vom concentra atenția pe urmele lăsate de aceștia în satul Veneția de Jos, vizionând imagini cu blazoane, diplome de înnobilare și vom cunoaște mai multe despre Muzeul Boierilor Veneției Făgărașului
În raiul dintre Bulzuri
Stai călătorule țintuit locului și te minunezi prin ce locuri și-au putut oamenii cândva duce traiul. Și te mai minunezi încă o dată, știind că Tomnatecul și Juncul, și Blăjeniul, și Dupăpiatra, și Ribicioara, și Bulzeștiul au fost cândva satele cele mai populate și mai bogate ale zonei, ale Zarandului de Munte, adică cele aflate departe de „drumul mare”, cele așezate în locuri total inospitaliere și improprii traiului după regulile de astăzi, la o altitudine situată între 700 și 1000 de metri. Și totuși, râpele, coastele, culmile, văile adânci, stenii de piatră, pe toate, prin muncă îndârjită, oamenii le-au transformat în adevărate grădini ale raiului. Până departe, sub Găina, din mareea verde țâșnesc peste tot, ca niște flăcări albe, coroanele înflorite ale cireșilor, rămășițe gingașe și încă pline de rod ale livezilor de altădată.
Între Bulzul Mic și Bulzul Mare al Tomnatecului, în trecut, a existat un cătun de vreo 25-30 de case, care intra în componența satului Tomnatecul de Sus, unul dintre satele mari ce-și risipeau casele pe culmile și coastele dealurilor de la poalele Muntelui Găina. Astăzi, din cătunul respectiv, au mai rămas pentru scurtă vreme în picioare, doar două case. Sălbăticia s-a înstăpânit peste toată această vatră veche de locuire.
Bulz (regionalism) – aici, cu sensul de cocoașă țuguiată de piatră calcaroasă, parțial împădurită.
Afinitatea ȚIPOIA – PICASSO în arta românească
FUNDAȚIA ȚIPOIA & TZIPOIA și CASA MEMORIALĂ–MUZEU PICTOR ALEXANDRU ȚIPOIA vă prezintă o comemorare dublă: 2023- ANUL PICASSO (1881 – 1973) - 50 DE ANI DE ETERNITATE și 2023 - ANUL ȚIPOIA (1914- 1993) - 30 DE ANI DE ETERNITATE
Cămașa tradițională de pe Valea Lăpușului – măiestrie transformată în artă
„Cămeșa cu ciupag” reprezintă elementul definitoriu al portului tradițional din zona etnografică Lăpuș, dar și măiestria femeilor din satele de pe Valea Lăpușului. La data de 24 iunie, începând cu anul 2013, locuitori din 50 de țări și peste 300 de localități sărbătoresc Ziua Universală a Iei, iar noi, lăpușenii, nu puteam să ne lăsăm mai prejos, astfel că scoatem din lada de zestre cele mai deosebite CĂMEȘI autentice. Lucrate pe pânză de cânepă sau bumbac, ornamentate cu motive alese în război sau cusute cu acul, cămeșile din Lăpuș păstrează elemente deosebite, arhaice, identitare și de mare însemnătate.
Mihail Diaconescu despre Sacrificii sau Martirajul ca soluție
Temele principale ale romanului Sacrificiul scris de Mihai Diaconescu sînt Unirea din 1918 și războiul. Personajele sînt magistral portretizate, descrierile sînt savuroase, meditațiile și introspecțiile răspund celor mai înalte exigențe, adevărul istoric este cu acribie verificat (documentarea inclusiv în străinătate a autorului e evidentă). Mihail Diaconescu este indiscutabil un romancier a cărui operă s-ar cuveni să-și afle urgent loc în manualele școlare.
Constantin Oprișan, un biruitor al întunericului
În întunericul comunismului românesc, pătimitorii din închisori s-au molipsit de lumină de la Cel ce lumină revărsa. Costache Oprișan a schimbat viața celor întemnițați pentru infracțiunea de a rămâne loiali valorilor în care credeau, fiind pentru ei un păstor al sufletelor și un blând învățător.
„Mândră Mărie”
Trăim în locuri binecuvântate de Dumnezeu, locuri frumoase, încărcate de verdeață, locuri în care lumina și liniștea sunt chiar din Grădina Maicii Domnului! Din păcate, nu avem ochi să le vedem, nu avem timp să ne bucurăm de ceea ce este în jurul nostru! Cu atât este mai mare mâhnirea când trecem nepăsători pe lângă frumuseți create de mână de om, și mai ales de mână de femeie! Câți și când vedem mușcatele din ferestre, peretarele de deasupra patului sau icoanele păstrate de la bunici? Dar pereții exteriori îi vedem? Unele case par miniaturi de Voroneț, mici temple ale eternității Neamului!
Sf. Varvara și sporul de Frumusețe – arta plastică de sorginte creștină
În data de 4 decembrie, atît creștin ortodocșii cît și romano-catolicii o prăznuiesc pe Sfînta Mare Mucenică Varvara sau Barbara – „Mireasa lui Iisus Hristos”. Sfînta este cunoscută ca patroană spirituală a minerilor și a fost aleasă ca ocrotitoare a orașului Abrud. Am conceput două dintre lucrări ca fiind reprezentări ale artei sacre, portrete ale sfintei. Mi-am dorit să fi reușit să transmit către privitor vibrația emoțiilor sub care am creat.
Meditînd la ALBASTRU: Mîndră Mărie
Mîndră Mărie este denumirea unei nuanțe de albastru aparținînd unei case albastre din Hunedoara aflată într-o stare foarte precară. Albastrul poate fi socotit numitorul comun al Casei, al Bisericii și al Sufletului românilor.
Albastrul însemnării locului
Cromatic învârtite prin fuiorul creației, țâpuriturile oșenești răsună dincolo de privire și cânt peste depărtări într-un frenetic danț. Culoare și ritm se înlănțuie în cel mai cumpănit joc: acolo petece de cer coboară pe pajiștea tradițiilor locului.
PICTURA ROMÂNEASCĂ PE STICLĂ (Călătorie în lumea fascinantă a icoanei pe sticlă)
Icoana pe sticlă se înscrie printre marile valori ale patrimoniului artistic românesc. Îmbinând calități esențiale ale ţăranului român, precum credinţa şi harul, ea este o veritabilă și neprețuită comoară pe care ne propunem aici să o cunoaștem mai bine. Cercetându-i originea, articolul de față dă startul unei călătorii inițiatice în lumea fascinantă a icoanei românești pe sticlă.
Colecția de ordine de dans a Muzeului Național Brukenthal – ordine de dans ale Asociației femeilor evanghelice din Sibiu
Articolul prezintă ordine de dans ale balurilor organizate de Asociația femeilor evanghelice din Sibiu. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea la toate balurile erau tipărite astfel de ordine de dans care prezentau succesiunea dansurilor dar și numele partenerului căruia îi era acordat dansul. Femeile evanghelice organizau aceste baluri pentru strângerea de fonduri în vederea îndeplinirii acțiunilor de întrajutorare inițiate de asociație.
Daruri oferite de către tineri în Țara Lăpușului
Ce poate fi mai frumos decât să îi oferi persoanei dragi o mică „atenție” făurită cu dragoste, răbdare și multă muncă? Câte gânduri, emoții și trăiri poate ascunde un obiect care, la primă vedere, s-ar putea să nu îți transmită mai nimic? Lucrarea de față își propune să evidențieze modalitățile prin care tinerii din generația de ieri își exprimau sentimentele unii față de ceilalți, dar și cadourile pe care și le ofereau până nu demult, pentru că, după cum spune și vorba „O faptă face cât o mie de cuvinte”.
Limba traco-dacă, o limbă barbară?! Deslușiri
Adevărata natură a limbii traco-dace, precum și relația sa cu limba română, dar și cu limba latină a fost dintotdeauna greșit înțeleasă. Un număr mare de autori antici greci, dar mai ales romani au discutat noțiunea de limbă barbară, precum și sensurile pe care această sintagmă le acoperă, în contrast cu sintagma de limbă peregrină care defnea o limbă străină, neînrudită cu latina, precum limba greacă. Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis, numește limba vorbită de geții și sarmații din Scythia Minor, drept o limbă barbară. La acea vreme această regiune, locutiă de geți și de sarmați, era provincie romană de câteva decenii. Mai mulți autori latini în operele lor nu lasă nicio îndoială că această sintagmă are sensul de „limbă înrudită îndeaproape cu latina, precum și latina arhaică sau un anumit grai rustic, înrudit cu latina”. În consecință, limba traco-dacă, fiind numită limbă barbară, indică foarte clar natura acesteia, adică faptul că ea face parte din aceeași familie de limbi înrudite cu latina și limbile italice. Articolul de față nu-și propune să facă o analiză cvasi-exhaustivă a acestui subiect, fapt care ar necesita o lucrare mult mai amplă, ci doar să aducă în fața cititorului un număr suficient de mare de argumente cât se poate de clare în acest sens. Pe lângă imensul material lingvistic analizat în diverse lucrări anterioare, autorul vine în acest articol cu observațiile foarte pertinente ale autorilor antici care susțin argumentele sale lingvistice, pentru a nu mai lăsa loc niciunui fel de îndoială.
Dantela-răbdare, îndemânare, rafinament
În urmă cu jumătate de secol dantela era nelipsită din fiecare casă, ba mai mult, ocupa un loc de mare cinste în lada de zestre a fetelor de măritat, fiind considerată printre piesele de valoare din componența lăzii, chiar dacă valoarea lor utilitară era net inferioară celorlalte piese. Însă, ele aveau un rol estetic esențial, indispensabil universului feminin. Astăzi, toate aceste obiecte de mici dimensiuni, care însă înmagazinează multă muncă, răbdare, și de ce nu, simț artistic, pare că sunt definitiv aruncate la lada de gunoi a istoriei. Și totuși, ele, micile împletituri din fire albe, ne leagă strâns de mamele, bunicile și străbunicile noastre, având alături de valoarea lor decorativă, utilitară și artistică, o valoare sentimentală deloc de neglijat. Expoziția Dantela-răbdare, îndemânare, rafinament vernisată la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad, ca expoziție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, în data de 19 octombrie 2022, este un omagiu adus mâinilor harnice și pricepute ale bunicilor și străbunicilor noastre, mâini care nu și-au găsit niciodată în această viață, odihna.
Datina străbună pe Secașe la jumătate de veac
Continuând tradiția preocupărilor pentru folclor din Țara Secașelor, Festivalul Datină străbună pe Secașe se derulează prin rotație, an de an, la sărbătoarea celor Trei Sfinți: Vasile, Grigore și Ioan. Ajuns la a 29-a ediție în cei 51 de ani de existență, a fost rândul comunei Cergău, de astă dată, să-i fie gazdă. Manifestarea s-a bucurat de o reușită deplină cu participarea a 18 comune din Țara Secașelor (și nu numai!) și a peste 300 de actanți.
Licăr, licări, licurici
Legendele despre licurici deschid căi spre cer dar și spre pământ. Fascinația pe care a exercitat-o această insectă a dat naștere unor explicații sub semnul frumosului – licuriciul se relevă ca frântură dintr-o serie de metamorfoze ce păstrează esența primordială (înger-stea-lumină în noapte).
Studiul Boierilor din satul Veneția de Jos (Țara Făgărașului) – Partea 3
O istorie uitată este cea a micii nobilimi românești din Transilvania. În cele patru articole serie(acesta fiind al treilea) ne vom concentra atenția pe urmele lăsate de aceștia în Țara Făgărașului, cu precădere în satul Veneția de Jos. Vom afla cine erau acești mici boieri locali, care era rolul lor și cum se distingeau în societatea de atunci, condusă de cele maghiari, sași și secui, în care românii erau doar „tolerați”, precum și ce blazoane aveau și cum arăta o diplomă de înnobilare.