Înștiințare

De | 2018-12-21T00:25:46+00:00 2 octombrie 2018|

Ne-am străduit și am reușit ca din 14 septembrie 2014, Înălțarea Sfintei Cruci și data apariției primului număr al Revistei de lingvistică și cultură românească, secțiunea de Lingvistică să prezinte în mod riguros, științific, sistematic, o cantitate foarte mare de informații specifice și necesare cu privire la adevărata origine a limbii române și, prin urmare, cu privire la adevărata origine a noastră ca neam. Întru respectul adevărului nealterat față de limba română, adevăr fără de care nu există cultură națională,  am reușit să nici nu avem nevoie să demontăm teoriile lingvistice existente care, deși promovate și astăzi inclusiv de Academia Română, [...]

Mai mult

Vorbeau limba pe care o vorbim noi acum

De | 2018-06-29T17:11:50+00:00 28 iunie 2018|

Fiind convins, pe atunci, de stupida (dar tentanta) teorie a originii latine a limbii române, nu am mai zis nimic, dar pot spune că aceste cuvinte au constituit pentru mine reperul la care m-am raportat mereu până am renunțat la falsa paradigmă a latinității noastre

Mai mult

ETNONIMUL „ROMÂN”, ADEVĂR ŞI DIVERSIUNE

De | 2018-06-29T16:39:09+00:00 28 iunie 2018|

De-a lungul întregii lor existenţe, românii şi-au spus mereu români şi limba şi-au numit-o română, în timp ce în izvoarele istorice (se cuprind aici şi documentele interne scrise în slavonă) apar cu numele v(a)lah, cu numeroase variante. Derivat de la român, cuvîntul românie desemna la început colectivitatea românilor, felul lor de a fi etc., apoi ţara, statul românilor. De-a lungul timpului au fost interpretate diferit atît cuvintele, cît şi realităţile denumite.

Mai mult

Prepoziții care impun restricții de număr

De | 2018-06-29T15:51:51+00:00 27 iunie 2018|

În acest articol ne propunem să inventariem situațiile în care prepoziția impune restricții de număr termenului dominat, dezvăluind mecanismul de funcționare a prepoziției. Vom avea în vedere atât calitatea morfologică a termenului însoțit de prepoziție, cât și sensul prepoziției.

Mai mult

EVOLUȚIA SUNETULUI PROTO-INDO-EUROPEAN *BH ÎN LIMBA ROMÂNĂ URMAT DE VOCALA *E

De | 2018-06-29T17:12:46+00:00 27 iunie 2018|

În acest scurt articol, autorul, folosindu-se de principiile evoluției fonologice a sunetelor de la proto-indo-europeană la română, demonstrează că o serie de cuvinte românești care au părut mai multor generații de lingviști că sânt de origine latină, nu sânt, de fapt, de origine latină, ci provin direct din proto-indo-europeană, prin tracodacă. În paralel se fac trimiteri și la limba greacă veche, care la rândul său, a împrumutat mii de cuvinte din pelasgă, limba-mamă a limbilor iliro-traco-dacă, precum și a limbilor italice și celtice, fiind totodată limba de substrat a limbii grecești. În acest articol este discutată doar evoluția sunetului proto-indo-european *bh, urmat de vocala *e. Spre deosebire de română (traco-dacă), în greacă și latină sunetul PIE *bh a devenit f, indiferent de sunetul următor. Procedee similare pot fi folosite privind evoluția oricărui sunet de la proto-indo-europeană la română.

Mai mult

DESPRE SUBSTRATUL LIMBII GRECEȘTI

De | 2018-03-26T19:54:28+00:00 24 martie 2018|

Limba greacă are un mare număr de cuvinte din substratul pre-grecesc, limbă pe care grecii antici o numeau pelasgă. Multă vreme această limbă a fost considerată a fi o limbă indo-europeană, dar autorul ultimului dicționar etimologic al limbii grecești (Etimological Dictionary of Greek, 2010) consideră că această limbă de substrat era ne-indo-europeană, deși nu aduce argumente valide în acest sens. Dovezi lingivstice, istorice, arheologice și genetice infirmă această ipoteză. În româna de azi sânt probabil câteva sute cuvinte înrudite cu aceste elemente de substrat din limba greacă. Analizând mai multe cuvinte de acest gen, autorul articolului demonstrează veridicitatea acestei ipoteze. În plus, autorul demonstrează că pelasga era o limbă centum ca și traco-daco-ilira, limbile italice, celtice și germanice. Prin urmare, pelasga este, de fapt, limba proto-traco-iliră, așa cum reiese din elementele lexicale discutate în acest articol.

Mai mult

OBSERVAȚII PRIVIND STATUTUL PREPOZIȚIEI „A” ÎN LIMBA ROMÂNĂ

De | 2018-03-26T19:54:21+00:00 24 martie 2018|

Abstract: The aim of this study is to analyze the behaviour of the preposition ”a” in the Romanian language. Having a reduced phonetic body, it is one of the most frequently used prepositions; we will emphasize the fact that the analyzed preposition can be: lexical (situation in which it imposes a thematic role, case and articulation restrictions on the dominated term), functional (in case of marking the idea of genitive or dative), without a meaning – when it accompanies the prepositions used as genitive for the certain syntactical situations. It is used as morpheme for the infinitive (mark of this non-finite form), situations in which it has a low functionality.

Mai mult

EVOLUȚIA SUNETULUI PROTO-INDO-EUROPEAN *BH ÎN LATINĂ ȘI ROMÂNĂ SAU DE CE ROMÂNA NU PROVINE DIN LATINĂ

De | 2017-12-24T14:04:10+00:00 24 decembrie 2017|

Teoria originii limbii române din limba latină este una falsă, fapt demonstrat și de un studiu atent al evoluției sunetelor de la proto-indo-europeană la latină, pe de o parte și la română (traco-iliră), pe de altă parte. Poziția limbii grecești și raporturile ei cu româna (traco-ilira) și latina sânt relevante și extrem de interesante De cele mai multe ori acest studiu indică o ruptură între română și latină, atât la nivel fonetic, dar și semantic. Cognații celor două limbi nu sânt, de cele mai multe ori, foarte apropiați din punct de vedere semantic, ceea ce dovedește și pe această cale că separarea celor două limbi a avut loc mult timp în urmă. În acest articol, autorul urmărește evoluția sunetului proto-indo-european *bh (b aspirat) atât în cazul latinei, cât și în cazul românei. În latină acest sunet a dat fără excepție f, iar în română avem b (simplu), excepție făcând atunci când bilabiala b a fost urmată de o lichidă (l, r) sau de o vocală anterioară (i sau e), de cele mai multe ori e, care ulterior a iotacizat. În ambele situații bilabiala a trecut la f. În toate aceste cazuri comparația cu greaca este, de asemenea, relevantă. În final, este urmărită și evoluția sunetului proto-indo-european *b (simplu) care a rămas neschimbat, atât în latină, cât și în română (traco-iliră).

Mai mult

Câteva considerații privind regimul cazual al prepoziției contra

De | 2017-12-24T14:01:37+00:00 24 decembrie 2017|

Prezentul studiu are ca scop examinarea comportamentului prepoziției contra în limba română. Generatoare de grup sintactic, prepoziția analizată poate regiza un nominal căruia îi impune restricții de caz, topică și de articulare. Ne vom opri asupra situațiilor în care recțiunea prepozițională nu mai funcționează și regimul prepozițional de genitiv se blochează. Vom insista asupra soluțiilor de interpretare a unei construcții atipice – asocierea lui contra cu prepoziția funcțională a.

Mai mult

On the Centum Features of Thraco-Dacian Language

De | 2017-09-25T22:11:22+00:00 25 septembrie 2017|

The centum/satem distinction refers to the nature of the first two dialects that appeared in Proto-Indo-European, namely the different evolution of Proto-Indo-European palatal velars *k , *g and *g'h. The western dialect was named centum and the Eastern one satem. Following this distinction, we can demonstrate that the Traco-Dacian language is a centum, not a satem language as it was believed since 19th century to the present. The Romanian lexical elements of Thraco-Dacian origin, discussed in this article have centum, not satem features which proves that this language was a centum language and even related to Latin and other Italic languages. Furthermore, we may easily distinguish the genuine Slavic lonawords into Romanian and vice-versa. Until now the Romanian linguists were completely unaware of these details.

Mai mult

Latinomani și dacomani

De | 2019-10-01T00:13:56+00:00 25 septembrie 2017|

Lingvistica istorică românească și implicit cultura română se află în impas de mai mult timp, din moment ce pornesc de la o premiză greșită, anume originea latină a limbii române. În DELR am arătat că cel mult 14% din cuvintele-titlu ale limbii române pot fi asociate cu latina sau alte limbi romanice, în timp ce restului de 86% a trebuit să i se găsească alte origini, de cele mai multe ori eronate. În principiu se poate dovedi că cea mai mare parte a lexicului românesc provine direct din proto-indo-europeană, cu excepția împrumuturilor. Am dovedit că traco-daca a împrumutat un număr relativ mic de cuvinte din latină, din care s-au menținut până azi doar cca 170-180 din ele. Dată fiind această stare gravă propunem un dialog activ, constructiv cu mediul academic românesc și ne arătăm doritori de a ieși cât mai grabnic din această situație nefavorabilă limbii, culturii, istoriei, și viitorului neamului românesc.

Mai mult

Care/pe care

De | 2017-12-24T13:57:48+00:00 25 septembrie 2017|

Articolul analizează una dintre greșelile cele mai frecvente din limbajul actual – utilizarea pronumelului relativ fără prepoziția „pe”. Prima parte este dedicată analizelor anterioare ale structurii. Cea de-a doua parte reprezintă o examinare a grupului prepozițional alcătuit din prepoziție și pronume relativ în acuzativ, în vederea evidențierii particularităților sintactice ale acestei structuri.

Mai mult

Căsătoria în limba română

De | 2019-10-06T14:06:27+00:00 15 iunie 2017|

Limba română arată că instituția căsătoriei este extrem de veche și foarte bine definită la români și la stră-moșii lor. De aceea, deloc întâmplător, peste trei milioane de români au semnat o petiție prin care se cere schimbarea Constituției Țării, stipulându-se fără echivoc că familia, căsătoria trebuie să aibă loc doar între un bărbat și o femeie, cum a fost de când există speța umană. Verbul a se însura provine de la o formă care a însemnat 'soție', iar a se mărita provine de la mire < PIE *merio. Mire și mireasă sânt noțiuni moștenite din proto-indo-europeană, păstrând intact sensul din această limbă mamă. Lingviștii care s-au ocupat de etimologia lexicului limbii latine arată că lat. maritare < lat. maritus 'soț, bărbat căsătorit', a rândul său din PIE *meri- 'mireasă, tânără soție', prin urmare folosind același procedeu ca și în cazul celor două verbe românești. Verbul a se logodi a fost asociat în mod total neconvingător de anumite forme slave, dar el provine de fapt din PIE *leugh-, *lugh- 'jurământ, promisiune', cu cognați în limbile celtice și germanice, iar nuntă trebuie asociat cu nymfai 'femei căsătorite', termen hyperborean atestat la Diodorus Siculus, formă care a intrat și în limba greacă. Numai forma nevastă este împrumut din limba slavă, intată în limba română ca formă alternativă, colocvială la forma soție atestată pe plăcuța 20 dintre plăcuțele de la Sinaia.

Mai mult

Note etimologice – baier, baieră (I)

De | 2019-10-06T14:06:33+00:00 15 iunie 2017|

Multe taine stau ascunse în veșmântul limbii unui popor. Multe dintre cuvinte duc o luptă pentru a rezista trecerii timpului. Studiul de față are ca scop conturarea unui „portret” complex al cuvântului baier, cu evidențierea următoarelor aspecte: sensuri, funcționarea în structurile înghețate de tipul expresiilor și al locuțiunilor, recurențe în limbajul actual, utilizarea în sfera magiei populare şi posibile etimologii.

Mai mult

De ce latina poate proveni din proto-traco-dacă sau despre natura centum a limbii traco-dace

De | 2019-10-06T14:06:39+00:00 15 iunie 2017|

Dincolo de contemplarea îndurerată a „veacului deşertăciunilor”, în care doctrina pseudo-ştiinţifică a lui Darwin se legitimase şi fusese acceptată drept adevăr, în care ştiinţa dorea să înghită, sub acuze penibile, orice manifestare teologică, militând simultan pentru adevăr complet şi libertarea exprimării ideilor; dincolo de observarea paradoxului ridicol şi punibil în care se înscrie societatea decăzută moral şi etic, dar cu pretenţia de a fi „mai bună ca oricând” şi dincolo de evidentele, radicalele mustrări pe care le aduce întregului edificiu social secularizat (impregnat de rebuturile politicii extremiste, reminescenţele de arivism şi de laşitatea silenţioasă generată de sistemele totalitare), părintele Nil Dorobanţu intuieşte un pericol mult mai sensibil, mai adânc, dar care, în esenţă reprezintă epicentrul amplului seism socio-moral: alterarea gândirii teologice, modificarea termenilor primordiali ai relaţiei cu Dumnezeu şi, mai grav, distribuirea acestora sub forma parametrilor reali, raţionali şi competenţi ai „noii teologii”. În cartea „Dumnezeu în natură”, părintele Nil reuşeşte să demonteze şi să divulge erorile de facto ale umanităţii secolului al XX-lea şi, mai pregnant, al celui care îi urmează.

Mai mult

Pseudoevitarea cacofoniei

De | 2019-10-06T14:06:46+00:00 15 iunie 2017|

În articolul de față ne propunem să inventariem câteva situații de producere a cacofoniei în limba română actuală. Vom evidenția soluțiile de care limba dispune pentru evitarea dizarmoniilor grave și, totodată, vom insista asupra situațiilor de falsă evitare a cacofoniei.

Mai mult

Despre genul feminin în limba română

De | 2019-10-06T10:39:44+00:00 18 martie 2017|

Sistemul de 3 genuri este o dezvoltare târzie în proto-indo-europeană, acesta fiind precedat de cel bazat pe distincția animat/inanimat. Cercetătorii consideră că, ulterior, din genul animat a apărut genul feminin care, împreună cu substantivele abstracte/colective ale genului inanimat, avea să se constituie într-un gen nou. Aceste substanive aveau terminația *ā (*eh2), însă cercetătorii nu precizează originea acestei terminații. Ipoteza este mai veche, emisă mai întâi de Brugmann, la sfârșitul secolului XIX. Ulterior, această teorie a putut fi susținută cu argumente în plus odată cu descoperirea și descifrarea limbilor anatoliene, la începutul secolului XX, limbi indo-europene care nu au cunoscut sistemul de 3 genuri, ci doar pe cel bazat pe distincția animat/inanimat. Autorul indentifică terminația ā a substantivelor feminine din sistemul de 3 genuri ca fiind o particulă deictică postpusă, de aceeași factură cu particula deictică post-pusă -a care se regăsește în pronumele demonstrative din limba română ca în acest-a, care, mai târziu, a putut avea diverse întrebuințări, cum ar fi aceea de desinență de plural a substantivelor neutre din limbile greacă și latină, care este tot a.

Mai mult

DINTRE “CAPCANELE” LIMBII ROMÂNE (II)

De | 2019-10-06T10:41:24+00:00 18 martie 2017|

În acest articol, analizăm etimologia a două cuvinte românești, anume bursuc și țăruză, considerate de lingvistica tradițională românească a fi de origine turcă și respectiv maghiară. În ambele cazuri etimologiile date de-a lungul timpului se dovedesc a fi greșite, dovedind, pe de o parte lipsa de metodă a cercetătorilor care s-au ocupat de istoria limbii române, precum și lipsa de seriozitate a acestora prin acceptarea unor etimologii profund eronate, fără ca nimeni să verifice aberațiile lui Cihac sau ale altora. În ambele cazuri demonstrăm că sânt cuvinte de origine indo-europeană, păstrate în limba română de azi, în condițiile în care nici turca, nici maghiara nu sânt limbi indo-europene. Prin urmare ele sânt de origine traco-dacă.

Mai mult

LATINITATE ȘI DACISM

De | 2019-10-06T10:42:04+00:00 18 martie 2017|

În articolul de față ne propunem să realizăm o succintă analiză a teoriilor privitoare la originea și la evoluția limbii române, așa cum se regăsesc ele în manualele școlare actuale (disciplina Limba și literatura română). Analiza reprezintă, de fapt, un pretext pentru a reflecta asupra unui aspect paradoxal – în DEX nu există niciun termen căruia să-i fie recunoscută originea dacică. Am subliniat, de asemenea, necesitatea unui manual de istoria limbii române, constituit după metoda comparativ-istorică, un manual care să recunoască existența substratului dacic.

Mai mult

 Vitalitatea terminologiei portului popular din zona Văii Siretului

De | 2019-10-06T10:43:26+00:00 18 martie 2017|

Un alt semn al vitalităţii limbii române în Valea Siretului îl constituie prezenţa masivă a frazeologismelor formate pornind de la terminologia portului popular. În acest spaţiu există sute de locuţiuni şi expresii, care constituie o dovadă în plus că limba română este la ea acasă aici – atâta timp cât oamenii o stăpânesc nu doar la nivelul limbajului propriu-zis, direct şi concret, ci şi la nivel figurat, expresiv, ceea ce denotă existenţa unei exprimări alese în baza stabilităţii şi a continuităţii limbii române pe aceste meleaguri. Aşadar, românii de la nord de graniţă nu comunică numai de dragul comunicării, ci includ întotdeauna, în aceste unităţi frazeologice, experienţa lor de viaţă şi convingerile lor culturale, religioase şi morale cele mai sănătoase, cu scopul cultivării şi educării aproapelui lor. Ca atare, aceste locuţiuni şi expresii dezvăluie existenţa unui cod moral sănătos în relaţiile interumane şi, mai mult, dorinţa cunoscătorilor acestuia de a-l transmite, din generaţie în generaţie, urmaşilor.

Mai mult

Formarea numelor de sate din valea superioară a Bistriţei

De | 2019-10-06T10:44:25+00:00 18 martie 2017|

Prin intermediul acestui articol mi-am propus sa analizez, din perspectivă istorică, formarea unităţilor teritoriale (formarea unor localităţi a urmat modelul străvechi al aşezărilor rurale, bazat pe întemeierea unui sat de-a lungul unei ape sau după sistemul constituirii unui sat-matcă şi al fenomenului de roire spre zone favorabile constituirii de noi sate), dar şi etimologia numelor de sate din bazinul superior al râului Bistriţa, oferind informaţii referitoare la continuitatea aşezărilor din zonă. Un alt aspect pe care l-am evidenţiat aici este cel referitor la modalităţile de constituire a numelor topice. Astfel, s-a constatat că numele unor sate reflectă numele proprietarului sau provin de la „întemeietori sau organizatori ai aşezării: jude, cneaz, vătăman, sau, mai apoi, de la stăpâni, proprietari (boieri)” . Un exemplu în acest sens îl constituie satul Iacobeni, a cărui denumire este asociată cu numele unui proprietar de stâni situate pe acele locuri. Alte toponime provin de la hidronime, deoarece prezenţa apei este un factor determinant în apariţia unor aşezări umane. De exemplu, numele satului Argestru (în prezent cartier al oraşului Vatra Dornei) provine de la numele râului ce străbate această zonă. Alte denumiri se află „în directă concordanţă cu natura, locul aşezării, conformaţia terenului, vegetaţia, fauna, migraţia oamenilor, locul de origine, repopularea, ocupaţia, faima negativă sau pozitivă a oamenilor” .

Mai mult
© Revista de Lingvistică și Cultură Românească 2014-2024