EVOLUȚIA SUNETULUI PROTO-INDO-EUROPEAN *BH ÎN LATINĂ ȘI ROMÂNĂ SAU DE CE ROMÂNA NU PROVINE DIN LATINĂ

De

Teoria originii limbii române din limba latină este una falsă, fapt demonstrat și de un studiu atent al evoluției sunetelor de la proto-indo-europeană la latină, pe de o parte și la română (traco-iliră), pe de altă parte. Poziția limbii grecești și raporturile ei cu româna (traco-ilira) și latina sânt relevante și extrem de interesante De cele mai multe ori acest studiu indică o ruptură între română și latină, atât la nivel fonetic, dar și semantic. Cognații celor două limbi nu sânt, de cele mai multe ori, foarte apropiați din punct de vedere semantic, ceea ce dovedește și pe această cale că separarea celor două limbi a avut loc mult timp în urmă. În acest articol, autorul urmărește evoluția sunetului proto-indo-european *bh (b aspirat) atât în cazul latinei, cât și în cazul românei. În latină acest sunet a dat fără excepție f, iar în română avem b (simplu), excepție făcând atunci când bilabiala b a fost urmată de o lichidă (l, r) sau de o vocală anterioară (i sau e), de cele mai multe ori e, care ulterior a iotacizat. În ambele situații bilabiala a trecut la f. În toate aceste cazuri comparația cu greaca este, de asemenea, relevantă. În final, este urmărită și evoluția sunetului proto-indo-european *b (simplu) care a rămas neschimbat, atât în latină, cât și în română (traco-iliră).

Câteva considerații privind regimul cazual al prepoziției contra

De

Prezentul studiu are ca scop examinarea comportamentului prepoziției contra în limba română. Generatoare de grup sintactic, prepoziția analizată poate regiza un nominal căruia îi impune restricții de caz, topică și de articulare. Ne vom opri asupra situațiilor în care recțiunea prepozițională nu mai funcționează și regimul prepozițional de genitiv se blochează. Vom insista asupra soluțiilor de interpretare a unei construcții atipice – asocierea lui contra cu prepoziția funcțională a.