Multe taine stau ascunse în veșmântul limbii unui popor. Multe dintre cuvinte duc o luptă pentru a rezista trecerii timpului. Studiul de față are ca scop conturarea unui „portret” complex al cuvântului baier, cu evidențierea următoarelor aspecte: sensuri, funcționarea în structurile înghețate de tipul expresiilor și al locuțiunilor, recurențe în limbajul actual, utilizarea în sfera magiei populare şi posibile etimologii.
Dincolo de contemplarea îndurerată a „veacului deşertăciunilor”, în care doctrina pseudo-ştiinţifică a lui Darwin se legitimase şi fusese acceptată drept adevăr, în care ştiinţa dorea să înghită, sub acuze penibile, orice manifestare teologică, militând simultan pentru adevăr complet şi libertarea exprimării ideilor; dincolo de observarea paradoxului ridicol şi punibil în care se înscrie societatea decăzută moral şi etic, dar cu pretenţia de a fi „mai bună ca oricând” şi dincolo de evidentele, radicalele mustrări pe care le aduce întregului edificiu social secularizat (impregnat de rebuturile politicii extremiste, reminescenţele de arivism şi de laşitatea silenţioasă generată de sistemele totalitare), părintele Nil Dorobanţu intuieşte un pericol mult mai sensibil, mai adânc, dar care, în esenţă reprezintă epicentrul amplului seism socio-moral: alterarea gândirii teologice, modificarea termenilor primordiali ai relaţiei cu Dumnezeu şi, mai grav, distribuirea acestora sub forma parametrilor reali, raţionali şi competenţi ai „noii teologii”. În cartea „Dumnezeu în natură”, părintele Nil reuşeşte să demonteze şi să divulge erorile de facto ale umanităţii secolului al XX-lea şi, mai pregnant, al celui care îi urmează.
În articolul de față ne propunem să inventariem câteva situații de producere a cacofoniei în limba română actuală. Vom evidenția soluțiile de care limba dispune pentru evitarea dizarmoniilor grave și, totodată, vom insista asupra situațiilor de falsă evitare a cacofoniei.