Despre genul feminin în limba română

De | 2017-06-16T17:17:50+00:00 18 martie 2017|

Sistemul de 3 genuri este o dezvoltare târzie în proto-indo-europeană, acesta fiind precedat de cel bazat pe distincția animat/inanimat. Cercetătorii consideră că, ulterior, din genul animat a apărut genul feminin care, împreună cu substantivele abstracte/colective ale genului inanimat, avea să se constituie într-un gen nou. Aceste substanive aveau terminația *ā (*eh2), însă cercetătorii nu precizează originea acestei terminații. Ipoteza este mai veche, emisă mai întâi de Brugmann, la sfârșitul secolului XIX. Ulterior, această teorie a putut fi susținută cu argumente în plus odată cu descoperirea și descifrarea limbilor anatoliene, la începutul secolului XX, limbi indo-europene care nu au cunoscut sistemul de 3 genuri, ci doar pe cel bazat pe distincția animat/inanimat. Autorul indentifică terminația ā a substantivelor feminine din sistemul de 3 genuri ca fiind o particulă deictică postpusă, de aceeași factură cu particula deictică post-pusă -a care se regăsește în pronumele demonstrative din limba română ca în acest-a, care, mai târziu, a putut avea diverse întrebuințări, cum ar fi aceea de desinență de plural a substantivelor neutre din limbile greacă și latină, care este tot a.

Femeia ca agent formator benefic al naţiunii

De | 2015-06-16T20:39:22+00:00 15 martie 2015|

Orice societate, indiferent de timp şi spaţiu şi-a construit şi îşi construieşte încă o femeie imaginară şi imaginată (aşa cum de altfel şi naţiunile pot fi percepute ca fiind comunităţi imaginate). Prezenta expunere şi-a asumat intenţia de a reda, succint, câteva repere istorice privind maniera în care profilul feminin s-a conturat şi modelat după priorităţile naţionale fixate de liderii mişcării naţionale din Transilvania, câştigând astfel o nouă dimensiune, aceea de agent formator, benefic al naţiunii.

O ambasadoare a sufletului românesc

De | 2015-06-16T20:39:48+00:00 15 martie 2015|

Strănepoată a ilustrului poet Ienăchiţă Văcărescu şi nepoată a lui Iancu Văcărescu, Elena Văcărescu este o demnă continuatoare a tradiţiilor familiale în domeniul literar şi cultural.Silită să plece în exil se stabileşte definitiv în Franţa, unde se va dedica unei vaste activităţi literare, concretizată printr-o valoroasă operă de poetă şi prozatoare de limbă franceză, memoralistă, romancieră, dramaturg, traducătoare. Este o continuatoare a dialogului franco-român şi a recunoașterii la nivel european a ţării din care provenea. Membru de onoare al celui mai înalt forum ştiinţific din ţară - aleasă membru al Academiei Române. Calitatea de ambasadoare a sufletului românesc, îi conferă Elenei Văcărescu un binemeritat prestigiu şi o autoritate neegalată. Rămâne o militantă pentru pace, democraţie şi libertate

Editorial

De | 2018-10-08T17:50:10+00:00 15 martie 2015|

Evoluția limbii reflectă calea spre desăvârșire a spiritului uman. Astfel, perceperea diferenței dintre entitățile animate și cele inanimate a precedat pe cea în care gândirea umană a început să pună accentul pe diferențele de sex, unde femininul a jucat un rol esențial în restructurarea gândirii și, implicit, a limbii. Credem că, din acel moment, cu mai multe mii de ani în urmă, femininul a căpătat un rol din ce în ce mai mai pregnant în viață și în societate, chiar dacă femeia încă nu a ajuns la amploarea maximă a beneficității pe care-i este rînduit de Sus să o acceseze, [...]

Soprana Florica Cristoforeanu – fericirea firească de a fi pe scenă

De | 2015-06-16T20:41:15+00:00 15 martie 2015|

Florica Cristoforeanu (n. la 16 mai 1886 în Râmnicu Sărat, România; d. la 1 martie 1960, în Rio de Janeiro, Brazilia) a fost o mare artistă română de operă și operetă, care a apărut într-o mare varietate de roluri, pe marile scene ale lumii, în Italia, România, Danemarca, Norvegia, Bulgaria, Portugalia, Uruguai, Argentina, Chile și Brazilia. Începe din fragedă copilărie lecțiile de pian și de canto (primul concert îl are la nouă ani), lecții continuate la Milano, care este și locul debutului său. După o decadă de activitate în opereta italiană și românească, se retrage, pentru ca în 1922 să debuteze în operă, în mare măsură la insistențele dirijorului Tullio Serafin. Joacă în aproape 50 de roluri de operă, până în 1940, când se retrage definitiv. În 1948 se mută în America de Sud, unde își scrie memoriile – Amintiri din cariera mea lirică. În zilele noastre, este cinstită ca personalitate de seamă a Râmnicului Sărat, oraș unde are o camera memorială, la Muzeul Municipal și o placă comemorativă pe fațada Centrului Cultural, ce îi poartă numele.

Despre curaj, credință și jertfă

De | 2015-06-16T20:40:43+00:00 15 martie 2015|

Viețile exemplare, încheiate mucenicește, ale preoților Radu Stanciu și Dobre Rizea au inspirat pe Sergiu Ciocârlan, autorul romanelor Fără frică. Despre curajul mărturisirii lui Hristos și Jertfa unui preot mucenic. Miercurea Patimilor. Cu un talent remarcabil, prozatorul redă contextul social din epoca totalitaristă, dominată de frică, sărăcie și demagogie, conturînd personaje memorabile. Pe lîngă protagoniști, se rețin portretele lui Costiug, Stoenescu și Danciu. Lecțiile de viață propuse de romancier îndeamnă la reflecție. Temele principale sînt libertatea, frica, jertfa, curajul, credința.

Sufletul dă semne

De | 2015-06-16T20:40:56+00:00 15 martie 2015|

Articolul are la bază cercetări în teren în zona Rădăuți, județul Suceava din nordul Moldovei. Făcând paralele între credința românilor în supraviețuirea sufletului după moartea trupului și tradițiile similare la egipteni, greci, tibetani, chinezi, la aborigenii din America de Nord și de pe alte meleaguri, autoarea subliniază universalitatea acestei credințe dar și străvechimea ei la români. Sufletul-pasăre, sufletul-fluture, credința că sufletul rătăcește prin locurile de care i-a fost legat destinul, în timp ce mortul stă în casă, datul hranei de pomană spre a asigura supraviețuirea lui postumă, se regăsesc și la alte popoare. În același timp, materialele adunate arată bogăția de nuanțe a acestei credințe la români. Aceștia cred că, după înmormântare, sufletul se întoarce la cei dragi, fie în vis exprimându-și anumite dorințe, fie aratând felurite semne (ciocănituri în fereastră, o farfurie căzută de pe blidar fără ca nimeni s-o atingă, arcurile patului sunand fără să fie nimeni în casă, o umbră care se așează alături, un miros specific). Există convingerea că ,,morții, dacă-i pomenești, trăiesc printre noi” și îi ajută pe cei vii.

Vasile Șoimaru – autorul unui album monumental

De | 2015-06-16T20:41:05+00:00 15 martie 2015|

Românii din jurul României. Monografie etnofotografică este un album de 376 de pagini format 20,8x27,8 cm, artistic realizat de patriotul Vasile Șoimaru. Cuprinde peste 2000 de fotografii cu românii locuitori ai Maramureșului istoric, ai Nordului Bucovinei și ai Ținutului Herța, ai Basarabiei, ai Transnistriei, ai Crimeeei și ai Caucazului de Nord, ai Cadrilaterului și ai Văii Timocului bulgăresc, ai Văii Timocului și ai Banatului Sîrbesc, ai Ungariei, ai Cehiei, ai Slovaciei și ai Poloniei; ai Galiția, ai Pocuției și ai Podoliiei. Nu sînt uitați nici românii emigrați în restul lumii: de la poalele Caucazului pînă în Munții Stîncoși, ca și aceia stabiliți în Grecia, Turcia, Italia, Austria, Țările Baltice, Kazahstan și Canada. Românii de pretutindeni sînt legați, indiferent de locul unde trăiesc, de limbă, tradiții, Biserică, Mihai Eminescu.

Propunere … la țanc

De | 2015-06-16T20:41:51+00:00 15 martie 2015|

Satul meu natal Coșnita e situat în cel mai mare Cot de Nistru. Părerea mea este că acest sat, acum comună, reprezintă o săliște de daci. Însă asta e o problemă care se cere scrisă aparte. Să revenim la problema enunțată în titlu. Pe când aveam 7 ani, în ziua de întâi decembrie 1938, noi, un grup de băiețandri (pe solul umed și rece cădea câte-un fulg de nea) desculți, cu piciorușele înroșite, căutam distracții. Unica ce putea să ne bucure era jocul "de-a nucilor", situați pe cărăruia unui drum ce ducea spre sud și chiar în fața școlii, care era un [...]

Relaţia – element esenţial al lingvisticii moderne

De | 2015-06-16T20:42:00+00:00 15 martie 2015|

Dacă pentru conceptul sistem lingvistic este fundamental să fie considerat ca un ansamblu de reguli de construcţie stabile intercondiţionale şi ca un ansamblu de reguli de construcţie, pentru conceptul de structură lingvistică este fundamental să fie considerat ca o schemă de relaţii funcţionale, că regulile de structură şi relaţiile sunt reguli şi relaţii structurale în măsura în care asigură anumite funcţii. Aceasta înseamnă că orice unitate minimală a sistemului îi aparţine ca atare în măsura în care are o funcţie într-o schemă de relaţii, şi îndeplineşte această funcţie numai dacă aparţine sistemului corespunzător. Conceptul de relaţie a fost teoretizat şi definit cu claritate de Ferdinand de Saussure. În lingvistica modernă acesta este un element esenţial, deoarece, începând cu semnul lingvistic – care este rezultatul unei relaţii dintre un semnificant şi un semnificat - totul în limba naturală se bazează pe relaţii.