Atelierul de Adevăruri

De | 2017-06-16T17:18:29+00:00 18 martie 2017|

Graiurile din Valea Mijlocie a Siretului sunt expresia vie a unui areal lingvistic, care şi-a cristalizat în decursul mileniilor o spiritualitate proprie, concretizată în obiceiuri şi tradiţii, limbă, cultură şi civilizaţie. Oameni obişnuiţi, locuitorii acestor comunităţi au o viaţă trăită în eroicul anonimat al istoriei, iubesc simplitatea şi frumuseţea limbii care exprimă trăirile, frământările şi gândurile cele mai curate ale lor. Vorba le este familiară, chiar dacă nu se încadrează în normele limbii literare, exprimarea firească îi determină să trăiască mereu sentimentul pe care ţi-l dă cuvântul “acasă“.

Între vechi și nou în lingvistica românească – încercare de dialog

De | 2017-12-24T13:57:56+00:00 16 iunie 2016|

Perioada post comunistă a generat printre intelectualii români o intense căutare a identității. În acest context lingvistica românească contemporană se află la mijlocul multor discuții și controveste, multe plasându-se pe extremele a trei grupe: cei care nu acceptă nici o altă soluție în afara latinei, cei care nu acceptă latina ca bază a limbii române, și cei care încearcă să lege româna de populațiile pre-indo-europene.

Iubindu-l în taină, nu păstrăm tăcere

De | 2015-09-18T12:04:39+00:00 17 iunie 2015|

Cuvintele de mulţumire pentru românii păstrători de tradiţii, credinţă şi dragoste întru Eminescu, rostite de dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, ne dă dreptul să spunem acest lucru. În calitate de partener la toate evenimentele de vibraţie românească, dna Eleonora Moldovan a mărturisit că s-a îndrăgostit de această frumoasă tradiţie de a veni, cu noiane de flori şi duh de dăruire, la 15 ianuarie şi 15 iunie, la bustul şi Monumentul lui Mihai Eminescu: „Aceasta e forma publică în care ne manifestăm dragostea şi sentimentele, pentru că în formă tainică fiecare dintre noi avem un dialog zilnic cu Eminescu – ori de câte ori apar întrebări existenţiale, căci Eminescu este esenţa noastră spirituală, intermedierea dintre cultura universală şi naţională. El ne face mai frumoşi, mai generoşi, mai uniţi în gânduri, în cuvinte, în fapte”.

Editorial

De | 2016-04-15T12:33:22+00:00 16 iunie 2015|

Din considerente spirituale benefice, există destul de mulți oameni, din ce în ce mai mulți, capabili atît să se evalueze corect, cît și să evalueze în mod corect un semen, o situație, o stare, un proces, etc. Aceștia se antrenează permanent. Sînt oamenii viitorului. Sînt oamenii care merită a trăi în Grădina Maicii Domnului, oamenii care reușesc să sfințească locul în care trăiesc, oamenii lui Hristos. E greu să faci asta dacă nu ajungi să decelezi Frumusețea acestui proces de devenire. În ceea ce ne privește pe noi, românii, să ne străduim, la rîndu-ne, să devenim în mod firesc mai vrednici cu [...]

Filocalia – iubirea de frumos divin

De | 2015-09-18T12:06:21+00:00 16 iunie 2015|

Frumuseţea lucrurilor create nu poate satisface pe deplin şi suscită acea nostalgie tainică după Dumnezeu, Frumusețea desăvârșită. Cultura contemporană este chemată să contribuie la afirmarea unei frumuseţi autentice care, ca o reverberaţie a Duhului lui Dumnezeu, să transfigureze materia, deschizând sufletele spre sensul veşnicului. Strânsa legătură dintotdeauna dintre Evanghelie şi cultură, dincolo de exigenţe funcţionale, implică invitaţia la pătrunderea prin intuiţie creativă în taina lui Hristos înviat şi, în acelaşi timp, în taina omului. Iisus Hristos nu numai că-l revelează pe Dumnezeu, dar „îl revelează pe deplin pe om omului”.

„Să nu ne răzbunați!“… Dar nici să nu-i uitați!

De | 2015-09-18T12:07:12+00:00 16 iunie 2015|

În anul 2014, dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni, două edituri – una din București, Rost, cu sprijinul Fundației Sfinții Închisorilor, ce are sediul în Pitești, cealaltă din Făgăraș, Agaton – și-au reunit eforturile întru neuitare dînd la iveală Cartea mărturisitorilor și Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Autorii lor, publicistul Răzvan Codrescu și preotul Fabian Seiche, au pus dinaintea noastră două volume format mare (de 24,3 x 17 cm, respectiv de 23,4 x 16,7 cm) însumînd peste 1300 de pagini. Am numărat 75 de nume la primul și 194 la al doilea, parte dintre ele suprapunîndu-se, deși perspectivele de abordare a fenomenului jertfelnic românesc sînt diferite: cărturărească și cu nuanțe egolatre versus orînduială alfabetică, pios-panegirică. La Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti“ din București, în cadrul Simpozionului Național „Credință, adevăr, creație în închisorile comuniste“, s-a lansat un volum colectiv îngrijit de Marilena Istrati, Olimpia Popescu ș.a. Un autor tînăr talentat este Sergiu Ciocârlan. Prin el și prin autorii memorialisticii publicate după 1990 se conturează un nou curent literar distinct prin tematică și tehnică de așa-numitul „postmodernism“, anume realismul carceral al închisorilor sau al mărturisitorilor moderni ai lui Hristos („literatura arestată“), care ar putea înviora studiul literaturii în Școală.

Comuna Muntenii de Sus, județul Vaslui – aspecte istorice și folclorice

De | 2015-09-18T12:08:07+00:00 16 iunie 2015|

Descălicători din Bucovina, locuitorii din Muntenii de Sus și-au întemeiat sat la poale de dealuri vasluiene. Nevoia de identitate culturală s-a manifestat la ei și prin înființarea unui Muzeu al Tradițiilor, un muzeu etnografic deosebit cu o colecție de peste 500 de obiecte. Deși au trecut aproape 300 de ani, locuitorii Muntenilor de Sus și-au păstrat ocupația de bază - creșterea oilor, graiul unic în Moldova, portul popular, obiceiurile folclorice cu care au venit, demonstrând încă o dată că vremurile nu pot înfrânge tradițiile.

Jocurile funerare

De | 2015-09-18T12:08:53+00:00 16 iunie 2015|

Jocurile de priveghi constitue o formă de relaţionare cu sufletul mortului. Unele (Mortoiul, Moartea la fereastră, Apucatul de picioare, Baterea cu țoașca) au ca scop înveselirea persoanelor ce priveghează mortul. Altele comportă rituri de fertilitate (Grădina, Gâsca mănâncă grăunţele). Jocul Cocostârcului l-am putea asocia cu ideea reînvierii în Lumea de dincolo. Alte jocuri au o conotaţie erotică (Jocul făcliei). Jocurile de priveghi arată că în riturile funerare românești s-au păstrat elemente din civilizaţia neoliticului, pentru care era specifică solidaritatea dintre viaţă, fertilitate, moarte şi supraviețuirea sufletului după decesul biologic.

Gospodăria țărănească conservată in situ de la Enisala: un model de unicitate tulceană

De | 2015-09-18T12:09:56+00:00 16 iunie 2015|

„Gospodăria ţărănească conservată in situ” din satul Enisala, comuna Sarichioi, jud. Tulcea reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei de la începutul secolului al XX-lea. Realizată din lut, piatra, lemn, stuf, se integrează armonios peisajului specific dobrogean. Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna.

Întru împlinirea definirii catalizatoare – Mihai Eminescu

De | 2015-09-18T12:10:56+00:00 16 iunie 2015|

Propunându-şi să formuleze o nouă definire a poetului M. Eminescu, autorul analizează, identificând criteriile, sintagmele-caracterizări folosite de-a lungul timpului. Socotind că pentru un scriitor specificul motivelor este definitoriu, cercetătorul se opreşte asupra celor cosmice, constatând că motivul soarelui nu a fost luat înconsiderare de critică. Prezentându-l succint pe baza unor cercetări proprii anterioare în poezia antumă şi poemul postum Memento mori, apreciază că, dincolo defolosirea lui în descrieri de natură (temă romantică fundamentală), soarele, datorită perspectivei mitologice adoptate de poet(văzutca zeitate dacică), devine, prin semnificaţii şi recurenţă, motiv caracterizator, încadrabil în curentul romantic. Susţinând că progresele exegezei eminesciene de peste un veac ar trebui reflectate într-o formulă de caracterizare ,expresia „luceafărul poeziei româneşti”, deşi adevărată, a devenit incompletă şi insuficientă. Deoarece motivul soarelui este emblematic pentru operasa iar poetul a căpătat un statut catalizator şiapare în ipostază „solară”, prin influenţa fertilizatoare şi modelatoare de profunzime, formativ benefică, asupra literaturii şi culturii noastre exercitată în timp, autorul propune pentru Mihai Eminescu, „întru împlinirea definirii catalizatoare”,sintagma soarele poeziei româneşti.

Omnisciența limitată

De | 2015-09-18T12:11:32+00:00 16 iunie 2015|

Bacalaureatul național este trecut prin filtrul experienței și al conștiinței, iar rezultatele nu pot fi decât adevăruri parțiale. Ele sunt legate de probele scrise la limba și literatura română. Față de anii ’90, azi nimeni nu îndrăznește să ceară un eseu liber deoarece reprezintă un nivel pe care nu îl pot atinge absolvenții de liceu, în marea lor majoritate. Acea epocă a trecut în utopie, din păcate. O schimbare majoră în tiparul subiectelor de bacalaureat s-a produs în anii 2000, în sensul valorificării benefice a competențelor de înțelegere suplă, nuanțată și profundă a textului și de exprimare corectă și expresivă. S-a renunțat la acel model pentru că au ieșit la suprafață eșecurile reale ale învățământului: copiii nu știu ce citesc, nu înțeleg mesajul de profunzime, nu articulează idei logice, nu pot compara ideile altora cu propriul lor mod de a vedea lumea, nu au intuiția și respectul valorilor. În plus, bacalaureatul actual (din 2010 până în prezent) reprezintă în foarte mică măsură exercițiile de cultivare a limbii române. Este regretabilă această schimbare, deoarece un bun nivel al practicării corecte și expresive a limbii este o deprindere esențială care trebuie consolidată în liceu și supusă examinării. Este un semn al respectului pentru limba care ne menține identitatea națională. Senzația pregnantă pe care o lasă trecerea în revistă a subiectelor examenului național este că astăzi totul se înghesuie printr-o grilă prefabricată, în care se ciocnesc toți autorii canonici. În fond, ei sunt reduși la un tipar sec, sunt aproape înregimentați. Li se oferă tuturor o cale mult prea strâmtă, deși literatura este exact opusul, ea înseamnă maxima deschidere, drumul unic al fiecărui creator.

Despre identitate, integrare și apartenență cu și prin muzică

De | 2015-09-18T12:13:46+00:00 16 iunie 2015|

Autoarea ne prezintă unele deosebiri între cele două țări de suflet ale ei: Australia și România. În acest sens, ea ne vorbește despre deschidere, simțul comunității dintre oameni, sentimentul de luptă constantă întîlnit în România, precum și de sentimentul de identitate pe care-l creează istoria lungă a românilor. Autoarea este angajată în proiecte de schimbare la nivel social prin muzică și lucrează cu cîteva sute de copii români, reușind să scoată în evidență existența obiectivului și limbajului comun - MUZICA.

DESPRE DREAPTA INTERPRETARE A DATELOR DIN LIMBILE ROMANICE SAU CĂTRE O NOUĂ ȘTIINȚĂ A ROMANISTICII

De | 2015-09-18T12:14:26+00:00 16 iunie 2015|

În acest articol, autorul ajunge la concluzia că actualele limbi romanice par să fie urmașele limbilor băștinașe, influențate mai mult sau mai puțin de lingua romana rustica. Lingviștii consideră, în mod greșit, că așa-zisa latină vulgară era diferită de la regiune la regiune, de la provincie la provincie ca să poată explica diferențele dintre limbile romanice. Termenul de latină populară sau vulgară îl vom înlocui cu cel de lingua romana rustica (sau limba romană rustică) specificând că această limbă era unică și nu diferea de la regiune la regiune, dar ea a influențat limbile locale, în principiu limbile (sau dialectele) italice, celtice sau traco-ilire. În lucrări anterioare, autorul arată că toate aceste limbi erau destul de apropiate între ele, fapt care explică o mare parte a asemănărilor dintre ele, asemănări care de multe ori nu se regăsesc în latină. Este, în primul rând vorba de articolul hotărât și nehotărât, larg răspândit în toate limbile romanice, dar care lipsesc din limba latină, dar și din lingua romana rustica, precum și de alte fapte de limbă. Articolul de față aduce în discuție o serie de astfel de aspecte de limbă, dar rămân o mulțime de altfel de date care trebuie descoperite și interpretate ce cercetări viitoare.

Cercul vicios al jongleriilor ,,științifice”

De | 2015-09-18T12:15:00+00:00 16 iunie 2015|

Autoarea scoate în evidență o serie de puncte slabe ale teoriei romanizării. Printre acestea: încercarea de a demonstra un fenomen lingvistic prin produsele culturii materiale, implicarea în romanizare a ciobanilor și negustorilor, exagerarea ,,puterii limbii latine” și a "culturii superioare" a romanilor; invocarea unor fenomene sociolingvistice ce nu sunt similare cu situația dacilor spre a "dovedi" romanizarea, dar evitarea cu bună știință a fenomenelor similare ocupării dacilor de către romani care dovedesc că romanizarea nu putea să aibă loc; ideea absurdă că "populația romanizată", care alcătuia 15 la sută, a romanizat cei 85 la sută de daci liberi; "greșeala" de a considera limba traco-dacă de tip satem, în timp ce ea, după cum menționează Mihai Vinereanu, se află într-o poziție centrală, împărtășind multe trăsături cu limbile kentum, cât și cu cele din grupul satem.

Despre identitatea limbii române

De | 2015-09-18T12:18:00+00:00 16 iunie 2015|

Autorul explică sintetic concepţia sa despre identitatea şi originile limbii române. Adoptând logica filozofică elaborată de Ştefan Lupaşcu/ Stéphane Lupasco, bazată pe cercetările din microfizică (numită şi cuantică), pe care o corelează cu filozofia lui Lucian Blaga şi completează cu principiul recesivităţii de la Mircea Florian, crede că poate concilia cele 2 contrarii – 'latinitate / getodacism' – care îşi dispută întâietatea în mentalitatea populară şi mai ales în cea culturală, deformând investigaţia ştiinţifică. Această „încercare” este concomitent o primă aplicaţie a gândirii lupasciene în etnolingvistică (prelungire modernă a vechii filologii), o soluţie în acord cu atitudinea echilibrată a neamului nostru şi cu tradiţia (în sens spiritual-religios) şi... o invitaţie la dialog. Fără să fi vrut, întâlneşte pe Brâncuşi cu cel puţin 3 dintre operele sale: „Poarta sărutului”, „Cuminţenia pământului”, „Coloana nesfârşită”.

Valorile prepoziției pe în limba română

De | 2015-12-18T15:59:52+00:00 16 iunie 2015|

Prezentul studiu urmărește analizarea contextelor de utilizare a prepoziției pe în limba română actuală. Conform teoriilor gramaticii moderne, prepoziția reprezintă o clasă de cuvinte caracterizată prin eterogenitate, dat fiind faptul că reunește elemente lexicale, semilexicale și funcționale. Prepoziția pe este un exemplu elocvent în acest sens – are valoare lexicală, dar poate apărea și ca element subcategorizat, și ca marcă a obiectului direct. Vom examina comportamentul lui pe în toate cele trei contexte de funcționare prin referire la următoarele aspecte: calitatea de centru de grup sintactic, capacitatea/incapacitatea de a genera grup prepozițional, restricții impuse termenului dominat.

Apoziţia şi incidenţa – două (NON)raporturi sintactice!?

De | 2015-09-18T12:19:31+00:00 16 iunie 2015|

Tipologia relaţiilor sintactice este o problematică complexă şi controvesată în literatura de specialitate românească. Rolul acestei lucrări este de a evidenţia o dată în plus acest aspect, iar scopul este acela de a sublinia premisele de cele multe ori eronate de la care se porneşte în numeroasele clasificări făcute relaţiilor sintactice, în condiţiile în care considerăm că în limba română putem vorbi doar despre două tipuri de relaţii sintactice, şi anume relaţia de coordonare şi relaţia de subordonare, toate celelalte fiind doar variante şi varaţii ale acestora, apoziţia şi elementele incidente intrând în categoria a ceea ce denumim fapte parantetice de limbă.

Cine sunt rudarii

De | 2015-09-18T12:20:47+00:00 16 iunie 2015|

Rudarii sunt o populație românească cu anumite particularități antropologice specifice a cărei origine nu este cunoscută. O vreme au fost considerați țigani datorită unor asemănări aparente asemănări somatice, dar există în același timp și multe deosebiri între trăsăturile fizice ale acestor două grupuri etnice. Autorul arată că rudarii nu sunt țigani, nici țigani care și-au pierdut limba, ci sunt români, provenind probabil din acei sclavi romani care erau folosiți la exploatarea aurului din Munții Apuseni. Denumirea de ”rudar” provine din sl. ruda ”minereu” care îl traduce pe rom. aurar așa cum sunt denumiți rudarii în documente din sec. XVI -XVII. În Transilvania sunt denumiți băieși, iar în Moldova lingurari. Autorul susține că nu pot fi nici țigani care și-au pierdut limba, întrucât nu există, realmente, cuvinte țigănești de substrat în graiul rudarilor. Graiul acestora este similar cu cel al românilor din sud-vestul Transilvaniei, din secolele XV-XVI.