Vitalitatea terminologiei portului popular din zona Văii Siretului

De | 2019-10-06T10:43:26+00:00 18 martie 2017|

Un alt semn al vitalităţii limbii române în Valea Siretului îl constituie prezenţa masivă a frazeologismelor formate pornind de la terminologia portului popular. În acest spaţiu există sute de locuţiuni şi expresii, care constituie o dovadă în plus că limba română este la ea acasă aici – atâta timp cât oamenii o stăpânesc nu doar la nivelul limbajului propriu-zis, direct şi concret, ci şi la nivel figurat, expresiv, ceea ce denotă existenţa unei exprimări alese în baza stabilităţii şi a continuităţii limbii române pe aceste meleaguri. Aşadar, românii de la nord de graniţă nu comunică numai de dragul comunicării, ci includ întotdeauna, în aceste unităţi frazeologice, experienţa lor de viaţă şi convingerile lor culturale, religioase şi morale cele mai sănătoase, cu scopul cultivării şi educării aproapelui lor. Ca atare, aceste locuţiuni şi expresii dezvăluie existenţa unui cod moral sănătos în relaţiile interumane şi, mai mult, dorinţa cunoscătorilor acestuia de a-l transmite, din generaţie în generaţie, urmaşilor.

Mai mult

Formarea numelor de sate din valea superioară a Bistriţei

De | 2019-10-06T10:44:25+00:00 18 martie 2017|

Prin intermediul acestui articol mi-am propus sa analizez, din perspectivă istorică, formarea unităţilor teritoriale (formarea unor localităţi a urmat modelul străvechi al aşezărilor rurale, bazat pe întemeierea unui sat de-a lungul unei ape sau după sistemul constituirii unui sat-matcă şi al fenomenului de roire spre zone favorabile constituirii de noi sate), dar şi etimologia numelor de sate din bazinul superior al râului Bistriţa, oferind informaţii referitoare la continuitatea aşezărilor din zonă. Un alt aspect pe care l-am evidenţiat aici este cel referitor la modalităţile de constituire a numelor topice. Astfel, s-a constatat că numele unor sate reflectă numele proprietarului sau provin de la „întemeietori sau organizatori ai aşezării: jude, cneaz, vătăman, sau, mai apoi, de la stăpâni, proprietari (boieri)” . Un exemplu în acest sens îl constituie satul Iacobeni, a cărui denumire este asociată cu numele unui proprietar de stâni situate pe acele locuri. Alte toponime provin de la hidronime, deoarece prezenţa apei este un factor determinant în apariţia unor aşezări umane. De exemplu, numele satului Argestru (în prezent cartier al oraşului Vatra Dornei) provine de la numele râului ce străbate această zonă. Alte denumiri se află „în directă concordanţă cu natura, locul aşezării, conformaţia terenului, vegetaţia, fauna, migraţia oamenilor, locul de origine, repopularea, ocupaţia, faima negativă sau pozitivă a oamenilor” .

Mai mult

Editorial 5

De | 2017-06-18T07:30:04+00:00 25 iunie 2016|

Am putea să fim mai buni/De-am începe chiar de luni./Să intrăm în zi de marți/mai cuminți, mai cumpătați./Să venim la Sfînta Miercuri/lecuiți de-atîtea certuri./Să lucreze-n zi de joi/chiar și sufletul din noi./Preacuminte Vinerea/să ne-nvețe a ierta./Sîmbăta să fim curați/și cu toate împăcați./Că Duminica tot omul/este așteptat de Domnul. Claudia Partole

Mai mult

Precreştinismul dacic, premisă a înţelepţirii în Hristos

De | 2015-12-16T13:47:42+00:00 18 mai 2015|

Subcapitolul pe care îl prezentăm în continuare, vorbește de premisele favorabile existente în spiritualitatea dacică pentru primirea credinței creștine adusă de către Sf. Ap. Andrei pe pământ românesc. Moralitatea dacilor, credința lor în nemurire și valorile familiei au fost puncte de întâlnire cu preceptele vii și veșnice ale credinței în Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Poporul român s-a născut creștin și așa trebuie să rămână, fidel credinței apostolice inspirate de Dumnezeu.

Mai mult

Cine este Zamolxiu sau de ce plăcuțele de la sinaia nu sânt falsuri

De | 2015-12-16T13:47:53+00:00 18 mai 2015|

Au existat și există încă multe controverse în legătură cu originea și autenticitatea plăcuțelor de la Sinaia. Odiseea lor este bine cunoscută, așa că nu vom intra în detalii. Ținem totuși să accentuăm că nu considerăm că aceste plăcuțe ar fi falsuri și credem că limba acestor inscripții este o limbă autentică. Este, în mod cert, vorba de o istorie a scrisului în limba stră-moșilor noștri, din moment ce anumite plăcuțe sânt scrise într-un alfabet misterios (poate un alfabet silabic) cu mult mai vechi, despre care cercetătorii nu au reușit să emită vreo părere. Trebuie adăugat că unele conțin două texte diferite în două alfabete diferite. Cele două texte par să transmită același mesaj în două variante diferite, un fel de ”Rosetta Stone”. Autorul arată că, în ciuda controverselor în legătură cu plăcuțele de la Sinaia, nu consideră că acestea sânt falsuri, ci că ele reprezintă o limbă autentică și că au, în mod cert, legătură cu o istorie a scrisului în limba strămoșilor noștri.

Mai mult

Nedeia în zilele noastre – Sântilia

De | 2016-03-21T14:21:38+00:00 18 mai 2015|

Izvorâtă din vechi tradiţii populare, reînviată și organizată în forme noi, Nedeia Mocănească a voineștenilor nu este numai a locului, cum erau nedeile de altădată, ci a ţării întregi, a Neamului. Este naţională şi prin ceea ce subliniază, prin momentele deosebite pe care le marchează şi prin modul specific naţional, românesc, în care realizează această marcă. Este naţională prin esenţa ei, prin forţa ei spirituală, dar şi prin rezonanţa pe care a căpătat-o în viaţa culturală de azi a ţării, prin locul pe care îl ocupă în cultura contemporană românească. Prin Sântilia voineștenilor, organizatorii își doresc să contribuie la cultivarea valorilor spațiului strămoșesc, ca mod de a păstra spiritul și ființa națională, să insufle tinerei generații dragostea de tradiții și de Neam.

Mai mult

Motive geometrice

De | 2015-12-16T13:48:08+00:00 18 mai 2015|

Prezentul studiu se referă la prezenţa motivelor geometrice pe obiecte de artă populară pe obiecte create în lumea satului din nordul Transilvaniei. În introducerea studiului se subliniază atât vechimea creaţiei populare cât şi specificul artei populare româneşti care îmbină în mod armonios utilul cu frumosul. Motivele ornamentale sunt create de imaginaţia omului, dar de multe ori ele sunt şi rezultatul materialului, al tehnicilor de prelucrare a acestuia, chiar a funcţionalităţii obiectului pe care apar. Caracteristica cea mai importantă a artei populare din nordul Transilvaniei, în cele patru zone etnografice supuse analizei (Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Maramureşului şi Ţara Codrului), este geometrismul ornamenticii. Un lucru este clar, ornamentele au fost transmiţătoarele unor mesaje ce se constituiau într-un limbaj uşor de citit în vechime, deși mai greu de descifrat azi. Rând pe rând se face o analiză pertinentă a fiecărui ornament geometric în parte.

Mai mult

Episcopul Justinian Teculescu (1865-1932) – personalitate a Covasnei

De | 2015-12-16T13:48:17+00:00 18 mai 2015|

Episcopul Justinian Teculescu (1865-1932), născut în Voinești-Covasna, este preot, protopop în Alba Iulia, apoi episcop, luptător pentru credința, cultura și identitatea neamului românesc. În toamna-iarna anului 1918, protopopul Teculescu este preşedinte al Consiliului Naţional Local Alba ce a organizat Adunarea Naţională a românilor de la 1 Decembrie 1918, care a proclamat Unirea Ardealului cu patria-mamă. Mai târziu, cu Decretul Regal nr. 2270/1929, obține înalta distincție onorifică „Ordinul Steaua României în gradul de Mare Ofițer”, pentru meritul de a fi conlucrat la realizarea Unirii Ardealului cu Patria Mamă, în calitate de Președinte al Consiliului Național din Alba-Iulia.După moartea soției, se călugărește. În 31 martie 1923 este hirotonit arhiereu şi instalat în scaunul nou înfiinţatei episcopii a Armatei Române, cu sediul la Alba Iulia. La 17 decembrie 1924, Marele Colegiu îl desemnează pe Episcopul Justinian al Armatei ca Episcop al Eparhiei Cetatea Albă-Ismail, cu reședința la Ismail. În sudul Basarabiei, Episcopul Justinian Teculescu a reuşit „să tragă o brazdă adâncă şi să croiască un drum drept şi solid pentru viaţa Eparhiei”. Și în această parte a țării, departe de locurile natale, Episcopul Justinian Teculescu susține o bogată activitate. Mormântul Episcopului Justinian Teculescu din umbra bisericii vechi din Voineşti este un simbol al vrednicului ierarh, slujitor devotat al bisericii strămoşeşti, simbol al luptătorului pentru neam şi pentru lege.

Mai mult

Astronomia populară și constelațiile românești tradiționale,  o componentă esențială a patrimoniului cultural imaterial  național și universal (i)

De | 2015-12-16T13:48:33+00:00 18 mai 2015|

Considerată în ansamblu, mitologia stelară populară românească are TREI componente esențiale: UNA pastoral-agrară, ancestrală, de esență precreștină, în care cerul este văzut atât ca un ceas agrar, cât și ca o ”expoziție” de unelte agrare utilizate (expresie a activităților lucrative și recreative ale comunităților rurale din România de odinioară); A DOUA componentă, pe care am datat-o mai recent, o dată cu cucerirea unei părți din vechiul regat al Daciei de către romani, dintre care o parte erau legionari creștini care încă își ascundeau crezul – corespunde creștinării spațiului geografic românesc și repoziționării, în consecință, pe bolta cerească a unor elemente creștine sau preluate din mitologia precreștină (înlocuind constelațiile mitologice politeiste și legendele lor, cu simboluri creștine, și apoi țesând legende despre noile proiectii pe cer) şi transpune pe cer personaje și elemente creștine invederate (care, în cele din urmă vor fi iterate în pictura de interior a bisericilor, sub formula unor scene memorabile în care prezența stelelor este o permanență, chiar dacă într-o formă peisagistică ce ignoră tiparul corect al constelațiilor), constelațiile fiind asociate cu mituri teogonice și cosmogonice; A TREIA componentă, a originii poporului român, expresie a simbiozei culturale daco-romane, reprezintă proiecția pe bolta cerească a sintezei formării acestui popor, prin intermediul unor obiecte emblematice, prin mitizarea și ilustrarea unor scene dramatice din această istorie a îngemănării dacilor cu romanii. Cele trei componente se întrepătrund armonios și formează aspectul specific românesc al bolții înstelate, cu mituri și simboluri comune, de remarcat fiind şi relativa unitate şi difuzare a conceptelor de mitizare, viziunea poporului român despre cer fiind relativ uniformă pe întreg teritoriul României.

Mai mult

Arta plastică și firescul jocului: peştele-levogir

De | 2015-12-16T13:48:43+00:00 18 mai 2015|

Ca să iubim un peşte trebuie să ne potrivim cu el – spunea doamna profesor Adina Nanu. Unii peşti par a fi atât de fragili şi transparenţi încât îţi este teamă să nu se spargă. Alţii dimpotrivă, par duri ca un granit; unii sunt de o frumuseţe angelică, alţii par a fi de-a dreptul creaturi monstruoase care te înfioară. În multitudinea tipurilor de peşti se poate regăsi o infinită gamă a trăirilor omeneşti pe care am încercat să o transpun în material.

Mai mult

Prințesa Manola Ghica

De | 2015-12-16T13:48:50+00:00 18 mai 2015|

La Bruxelles, în dialog cu un personaj seducător, un fel de regină atemporală, nepoata Monseniorului Vladimir Ghika, coborîtoare din Grigore Ghica Vodă, cel care a avut o contribuție importantă în dezvoltarea învățământului românesc prin înființarea de școli, cum a fost cea din Târgu Neamț (Școala Domnească), unde a învățat și Ion Creangă.

Mai mult

Cornel Constantin Ciomâzgă: Se întorc morții acasă

De | 2015-12-16T13:48:59+00:00 18 mai 2015|

Al doilea roman al lui Cornel Constantin Ciomâzgă Se întorc morții acasă propune idei tulburătoare precum: știrbirea păcii lăuntrice prin lectura ororilor zugrăvite în textele memorialistice despre închisorile comuniste, iubirea vrăjmașilor și nevoia generală de mărturisire (spovedanie) a ființelor ce dispun de conștiință de sine. Scrierea cu valoare de compendiu sapiențial sugerează și o soluție viabilă privind „reconcilierea națională” despre care au scris demagogic politicienii neocomuniști.

Mai mult

Romanizare cu pene și cerneală

De | 2015-12-16T13:54:17+00:00 18 mai 2015|

Teoria romanizării nu s-a născut în Țările Române. Ea a venit din exterior. A fost implementată, mizându-se pe obediența unor oameni de știință mediocri. În timp ce istoricii și lingviștii onești, ca B.P. Hasdeu și N. Densușianu, care încercau să spună adevărul despre etnogeneza noastră, au fost și continuă să fie discreditați până în ziua de azi. Istoricii oficiali susțin, fără argumente, că unul dintre ei este autorul ,,falsurilor” de la Sinaia. Autoarea arată inconsistența acestor învinuiri. Nu era nevoie de falsuri, pentru că în acea perioadă existau destule dovezi că dacii aveau scrisul lor: alfabetul plutașilor de pe Bistrița, răbojul românesc, însemnele olarilor și mai ales scrierea de la Turdaș descoperită și făcută cunoscută lumii ștințifice internaționale de arheologa Zsöfia von Torma. Activitatea celor doi istorici stă mărturie că ei nu aveau timp de falsuri. Cu date concrete din biografia lui Densușianu, autoarea arată că orice clipă a vieții sale era consacrată documentării minuțioase și scrierii lucrărilor. Pe de altă parte, nu numai istoricii onești resping romanizarea. Zestrea noastră folclorică și etnografică refuză să susțină această teorie absurdă. În concluzie: ,,romanizarea” nu s-a făcut de către legiunile romane. Ci de penele și cerneala papilor de la Roma. Și de penele și cerneala unor scribi români.

Mai mult

Problema identităţii limbii române în procesul ei de evoluţie din timpuri îndepărtate

De | 2015-12-16T13:54:22+00:00 18 mai 2015|

Autorul îşi propune să identifice, pe baza cercetărilor recente, străbuna îndepărtată, primordială a limbii române, etapele ei de evoluţie, precum şi locul acesteia în cadrul limbilor europene. Folosindu-se lucrări din domeniul istoric, mitic, arheologic, lingvistic şi genetic, sunt analizate diverse teorii privind istoria limbilor europene. Se urmăreşte o armonizare, o „împăcare” a mai vechilor teorii pe baze istorice şi arheologice cu datele noi ale lingvisticii şi, mai ales, ale arheologiei genetice. Luând în considerare rămăşitele umane de acum cca. 40.000 de ani din arealul Europei, autorul enunţă, ca alternativă la teoria migraţionistă (din Asia Centrală) a lui „homo sapiens sapiens”, ideea originii lui europene (teza autohtoniei europene), peste care au venit, după aproximativ 20 de milenii, vorbitorii haplogrupurilor R1a, I 1b şi R1b. Cercetătorul propune, introducând termeni noi, patru etape principale de evoluţie pentru limba română: pelasga carpato-dunărean-balcanică (pentru proto-indo-europeana sau ante proto-indo-europeană) în epoca stră-străveche, postnostratică şi postanatoliană, ca străbuna îndepărtată în timp, primordială, a românei; pelasga carpato-dunăreană (indo-europeana primitivă sau comună ori primară) în perioada neolitică; limba traco-geto-dacă în Antichitate şi româna în contemporaneitate. Se consideră că străbuna românei are statutul de factor genetic al limbilor europene şi al unora neeuropene. Sunt acuzaţi „ştiinţificii” noştri actuali de trădare de neam, de incapacitate şi rea-credinţă în stabilirea identităţii reale (în special, lexicale) a limbii naţionale. Acum, când alături de cercetători români, mulţi lingvişti, istorici şi geneticieni străini aduc dovezi indubitabile în favoarea adevărului tezelor dacologice, e timpul pentru „lucrul bine făcut”, adică ştiinţific făcut, şi în lingvistică românească oficială.

Mai mult

Onomastică şi tradiţie

De | 2015-12-16T13:54:38+00:00 18 mai 2015|

Componentă a lexicului, onomastica devine istorie nescrisă şi merită să fie cunoscută. Cînd cuvintele comune de la care s-au format numele proprii au dispărut, (toate numele proprii au la bază nume comune!), numele proprii rămîn mărturie despre cei care le-au creat, despre cei care le-au folosit şi împrejurările care le-au favorizat dăinuirea.

Mai mult

Fotografia ca faptă bună

De | 2015-12-19T11:02:55+00:00 18 mai 2015|

În anul 2000 am revenit în acest sat izolat din Munții Apuseni, unde am început o serie de fotoreportaje cu scopul de a arăta cum evoluează viața localnicilor din Rogojel în pragul aderării României la Uniunea Europeană. În acest loc s-au păstrat aproape nealterate atât tradițiile cât și proprietățile, deoarece zona nu a fost afectată de colectivizare în perioada comunistă. Pe parcursul mai multor ani am urmărit și am fotografiat cum se desfășoară munca câmpului, păstoritul, cositul fânului sau munca în pădure după lemne, ori culesul ciupercilor, pălinca și tăiatul porcului, acestea fiind ipostaze din viaţa de zi cu zi a localnicilor din Rogojel.

Mai mult

Câteva antinomii subordonare/coordonare în limba română şi în limba franceză

De | 2015-12-16T13:54:51+00:00 18 mai 2015|

Tipologia relaţiilor sintactice este o problematică complexă şi controvesată atât în literatura de specialitate românească, cât şi în literatura de specialitate franceză. Rolul acestei lucrări este de a evidenţia, o dată în plus, acest aspect, iar scopul este acela de a sublinia premisele de cele multe ori eronate de la care se porneşte în numeroasele clasificări făcute relaţiilor sintactice, în condiţiile în care considerăm că în limba română putem vorbi doar despre două tipuri de relaţii sintactice, şi anume relaţia de coordonare şi relaţia de subordonare, toate celelalte fiind doar variante şi varaţii ale acestora, iar în limba franceză, juxtapunerea (sau parataxă asindetică) trebuie să fie considerată ca fiind unul dintre cele trei moduri de constuire a frazei complexe, alături de coordonare (sau parataxă conjuncţională) şi subordonare (sau hipotaxă), deoarece, din raţiuni de precizie gramaticală, este necesar să se distingă raportul de coordonare de raportul de juxtapunere, deoarece a enumera este diferit de a coordona. Antinomiile coordonare-subordonare au rolul de a întări cele mai sus subliniate, dar şi de a demonstra între coordonare şi subordonare există un raport de excludere reciprocă, trăsăturile materiale, obiective şi antinomice fac ca între cele două raporturi să nu poată fi vorba de nimic altceva decât de o excludere reciprocă.

Mai mult

Valorile prepoziției pe în limba română

De | 2015-12-16T13:54:58+00:00 18 mai 2015|

Prezentul studiu urmărește analizarea contextelor de utilizare a prepoziției pe în limba română actuală. Conform teoriilor gramaticii moderne, prepoziția reprezintă o clasă de cuvinte caracterizată prin eterogenitate, dat fiind faptul că reunește elemente lexicale, semilexicale și funcționale. Prepoziția pe este un exemplu elocvent în acest sens – are valoare lexicală, dar poate apărea și ca element subcategorizat, și ca marcă a obiectului direct. Vom examina comportamentul lui pe în toate cele trei contexte de funcționare prin referire la următoarele aspecte: calitatea de centru de grup sintactic, capacitatea/incapacitatea de a genera grup prepozițional, restricții impuse termenului dominat.

Mai mult

Sulina, o poveste reală

De | 2015-12-16T13:49:13+00:00 18 mai 2015|

Localitatea Sulina, deşi modestă ca dimensiuni, era la sfârşitul sec. al XIX-lea unul din cele mai prospere oraşe din România, port liber beneficiind de regimul scutirilor de taxe „porto-franc”. Dezvoltarea sa spectaculoasă, economică şi urbanistică, s-a datorat Comisiunii Europene a Dunării (CED), organism creat în urma hotărârilor Congresului de Pace de la Paris din anul 1856 pentru a reglementa condiţiile de navigaţie la Dunărea de Jos, care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii în localitate. O consecință importantă a prezenței CED a fost apariția unui spațiu multicultural, în care s-au manifestat liber, într-un climat de toleranță numeroase etnii care au creat, încă de atunci, imaginea unei Europe unite. Marea criză economică din anii 1929-1933 a afectat serios activitatea orașului-port și pe cea a CED-ului. În 1939 România a preluat principalele atribuții ale Comisiunii, personalul acesteia s-a repatriat și astfel, viața cosmopolită a Sulinei a încetat să mai existe. Afectat și de distrugerile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial orașul a intrat în declin.

Mai mult

Ultimii artizani ai trenurilor comuniste

De | 2015-12-16T13:49:30+00:00 17 mai 2015|

Comunismul a lăsat în spatele lui nu numai un patrimoniu industrial impresionant, ci și un vast patrimoniu uman. Acest patrimoniu uman e format din acești muncitori care nu au prins trenul capitalismului. Și astăzi ei sunt intim legați de perioada comunistă și nu au ce face cu societatea occidentală. Încetul cu încetul, uzinele, combinatele sau depourile se dărâmă. Dar puțini știu că în ele mai sunt oameni care sunt patrimoniul uman al comunismului și care vor cădea și ei odată cu clădirea în care încă mai lucrează.

Mai mult

Editorial

De | 2018-10-08T17:48:32+00:00 15 mai 2015|

Există în cultura română un conflict între curentul vechi, latinist, reprezentat de establishment, care consideră că limba română se trage din limba latină și cel dacist, reprezentat de acei români care, datorită noilor descoperiri, consideră că limba română nu este de origine latină, ci de origine dacică. Redescoperirea plăcuțelor de la Sinaia a incitat anumiți cercetători să descifreze aceste texte, iar rezultatele arată că, în ciuda oricăror ipoteze eronate, limba plăcuțelor are foarte mult în comun cu limba română de azi, dar și cu latina, ea fiind traco-daca de acum 2000 sau chiar mai mult de ani. De aceea credem [...]

Mai mult
© Revista de Lingvistică și Cultură Românească 2014-2024