Ultimul meşter de fluiere din Zarand
Copiii învăţau să cânte din fluier sau să lucreze la confecţionarea acestora înainte de a cunoaşte primele litere. Aproape că se năşteau cu aceste deprinderi. Astăzi, meşterii de fluiere au dispărut. Cei mai în vârstă s-au mutat unul câte unul dintre pomii înfloriţi ai satului lor, în grădinile veşnic în floare ale lumii de dincolo. Cei mai tineri au luat drumul oraşelor, viaţa de aici părându-li-se mult prea grea şi fără perspectivă. Doar Mateş Petru, ultimul meşter fluierar al satului, se încăpăţânează să rămână aici, orice s-ar întâmpla, chiar dacă el va fi la un moment dat, ultimul locuitor al satului. Unul câte unul, oamenii au plecat spre alte zări. Gospodărie după gospodărie a rămas pustie, părăginindu-se, însă el, Pătruţ a Dupului, rămâne imperturbabil în gospodăria sa micuţă pitită sub vârful dealului, înconjurată de pruni, vegheată de un tei bătrân şi un păr ce pare să strângă între crengile sale întreaga casă.