În spatele fiecărui gest firesc de politețe, se ascund principii stabilite de-a lungul timpului. Ele reglează relațiile dintre indivizi, instituind o distanță bine înțeleasă, acceptată, pentru a valida calitățile fiecăruia. În societatea contemporană, politețea pare să fie pe cale de dispariție – tutuiala s-a generalizat instituind un raport bazat pe acceptarea celuilalt ca fiind „amic” de-ai noștri, indiferent de context.
Portul popular din Bucovina scris de Diana Chibac abundă în false etimologii. Am propus aici un scurt exercițiu etimologic în speranța că, prin tinerii filologi, adevărul științific asupra originii limbii române va răzbi la lumină în cele din urmă.
Gînduri și clipe închinate unui Maestru într-un text ce reflectă respectul meu față de un strămoș al generațiilor viitoare de români.
Două veacuri de atestare documentară a unui sat în câmpia Bărăganului, Sudiți, Ialomița. Clima aspră lasă doar ierburile mărunte și nepretențioase să se dezvolte în arșița câmpiei. Cum de oamenii au întemeiat sălașuri în asemenea condiții? Cât de grea a fost viața în Ardeal, în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, ca oamenii să-și ia lumea în cap? Mai mare a fost nevoia de păstrare a limbii și credinței strămoșești decât bogăția câmpurilor și a dealurilor! Bejenari peste munți, cu cățel și purcel, ciobanii ardeleni „au descălecat”, precum voievozii de altădată, întemeind sate și păstrând vie flacăra milenară a neamului!
Mergem mai departe pe firul complex și frumos al istoriei Țării Secașelor și punctăm repere ale vieții spirituale a secășenilor.
O istorie uitată este cea a micii nobilimi românești din Țara Făgărașului. În acest articol, ultimul din cele patru articole serie, ne vom concentra atenția pe urmele lăsate de aceștia în satul Veneția de Jos, vizionând imagini cu blazoane, diplome de înnobilare și vom cunoaște mai multe despre Muzeul Boierilor Veneției Făgărașului
Stai călătorule țintuit locului și te minunezi prin ce locuri și-au putut oamenii cândva duce traiul. Și te mai minunezi încă o dată, știind că Tomnatecul și Juncul, și Blăjeniul, și Dupăpiatra, și Ribicioara, și Bulzeștiul au fost cândva satele cele mai populate și mai bogate ale zonei, ale Zarandului de Munte, adică cele aflate departe de „drumul mare”, cele așezate în locuri total inospitaliere și improprii traiului după regulile de astăzi, la o altitudine situată între 700 și 1000 de metri. Și totuși, râpele, coastele, culmile, văile adânci, stenii de piatră, pe toate, prin muncă îndârjită, oamenii le-au transformat în adevărate grădini ale raiului. Până departe, sub Găina, din mareea verde țâșnesc peste tot, ca niște flăcări albe, coroanele înflorite ale cireșilor, rămășițe gingașe și încă pline de rod ale livezilor de altădată.
Între Bulzul Mic și Bulzul Mare al Tomnatecului, în trecut, a existat un cătun de vreo 25-30 de case, care intra în componența satului Tomnatecul de Sus, unul dintre satele mari ce-și risipeau casele pe culmile și coastele dealurilor de la poalele Muntelui Găina. Astăzi, din cătunul respectiv, au mai rămas pentru scurtă vreme în picioare, doar două case. Sălbăticia s-a înstăpânit peste toată această vatră veche de locuire.
Bulz (regionalism) – aici, cu sensul de cocoașă țuguiată de piatră calcaroasă, parțial împădurită.
FUNDAȚIA ȚIPOIA & TZIPOIA și CASA MEMORIALĂ–MUZEU PICTOR ALEXANDRU ȚIPOIA vă prezintă o comemorare dublă: 2023- ANUL PICASSO (1881 – 1973) - 50 DE ANI DE ETERNITATE și 2023 - ANUL ȚIPOIA (1914- 1993) - 30 DE ANI DE ETERNITATE
„Cămeșa cu ciupag” reprezintă elementul definitoriu al portului tradițional din zona etnografică Lăpuș, dar și măiestria femeilor din satele de pe Valea Lăpușului. La data de 24 iunie, începând cu anul 2013, locuitori din 50 de țări și peste 300 de localități sărbătoresc Ziua Universală a Iei, iar noi, lăpușenii, nu puteam să ne lăsăm mai prejos, astfel că scoatem din lada de zestre cele mai deosebite CĂMEȘI autentice. Lucrate pe pânză de cânepă sau bumbac, ornamentate cu motive alese în război sau cusute cu acul, cămeșile din Lăpuș păstrează elemente deosebite, arhaice, identitare și de mare însemnătate.
Temele principale ale romanului Sacrificiul scris de Mihai Diaconescu sînt Unirea din 1918 și războiul. Personajele sînt magistral portretizate, descrierile sînt savuroase, meditațiile și introspecțiile răspund celor mai înalte exigențe, adevărul istoric este cu acribie verificat (documentarea inclusiv în străinătate a autorului e evidentă). Mihail Diaconescu este indiscutabil un romancier a cărui operă s-ar cuveni să-și afle urgent loc în manualele școlare.
În întunericul comunismului românesc, pătimitorii din închisori s-au molipsit de lumină de la Cel ce lumină revărsa. Costache Oprișan a schimbat viața celor întemnițați pentru infracțiunea de a rămâne loiali valorilor în care credeau, fiind pentru ei un păstor al sufletelor și un blând învățător.