A CĂDEA, CĂDERE, SE CADE, CUMSECADE

De | 2024-09-22T20:13:48+00:00 22 septembrie 2024|

Corelat, în general, cu sensuri negative, verbul „a cădea” ajunge, în limba română, să funcționeze în cadrul unui cuvânt compus care se constituie ca etalon al omenescului din noi, și anume, „cumsecade”. De asemenea, forma impersonală „(nu) se cade” funcționează ca un fel de balanță morală, aflată dincolo de orice lege scrisă, însemnând, în același timp, ordine, firesc al existenței, trebuință, echilibru. Rândurile de față sunt însemnări despre limitele și nelimitele unui cuvânt, care rămâne nu numai parte din pământ (sugestie a îndepărtării de ordinea divină inițială), ci și partea noastră de cer (se cade să fim cumsecade).

Avram Iancu – 200 de ani de la naștere

De | 2024-09-22T20:06:34+00:00 22 septembrie 2024|

În acest an, toți cei care simțim românește, îl omagiem la împlinirea a 200 de ani de la naștere, pe Avram Iancu, erou și martir al Revoluției de la 1848-1849, ca pe una dintre cele mai luminoase, verticale și memorabile figuri ale istoriei noastre. În materialul de mai jos, am prezentat sub o formă mai mult sau mai puțin literară, unele date istorice legate în special de nașterea și copilăria eroului, primii săi ani de școală, plecarea sa mai departe de casă, la Zlatna, pentru a-și continua studiile, credința moților și a lui Avram Iancu, cum că ei sunt „nepoții lui Horea” și trebuie să continue lupta pentru drepturi a iobagilor moți, evenimente premergătoare revoluției și pregătirea Adunării de la Blaj și de asemenea, momentul în care Avram Iancu este urmărit de honvezi pentru a fi prins și se ascunde timp de câteva săptămâni într-o grotă aflată la izvoarele Crișului Alb. Sunt doar câteva creionări a unor prime etape din viața eroului Avram Iancu, însă definitorii pentru formarea sa ca mare conducător și strateg al Revoluției din anii 1848-1849.

Patru decenii de moștenire culturală la Muzeul Satului din Baia Mare

De | 2024-09-22T19:54:02+00:00 22 septembrie 2024|

La început de toamnă, anotimp rodnic și bogat, ne-am îmbogățit și noi sufletește la aniversarea a patru decenii de moștenire culturală la Muzeul Satului din Baia Mare. Muzeul în aer liber și-a deschis porțile pentru public în anul 1984 din dorința de a conserva, ilustra și valorifica gospodării autentice reprezentative celor patru zone etnografice ale județului Maramureș: Chioar, Codru, Lăpuș și Maramureșul Istoric. Cu această ocazie, într-un cadru desprins din poveștile satului tradițional, a avut loc vernisajul expoziției aniversare. Expoziția a oferit vizitatorilor o călătorie etnografică fascinantă, de la începuturi până în prezent, valorificând o parte din obiectivele de arhitectură tradițională aduse pe Dealul Florilor din satele maramureșene.

Vasile Pauleti – om luminat al vremii sale

De | 2024-09-22T19:36:43+00:00 22 septembrie 2024|

Preot al Roșiei de Secaș și protopop al Armenilor s-a implicat profund în lupta pentru drepturile românilor și apărarea credinței strămoșești, Și-a pierdut fiul în evenimentele de la 1848, iar pe nepotul Nicolae l-a trimis la școlile Blajului

Gheorghe Ilie Berindei – un pictor comunicînd cu Dumnezeu

De | 2024-09-22T19:32:10+00:00 22 septembrie 2024|

Elisabeta Pătuleanu își evocă tatăl în volumele Pictorul Gheorghe Berindei și Corespondența pictorului Gheorghe Berindei cu prietenii săi, prilej pentru cititori de a reflecta asupra unei biografii exemplare. Berindei își făurește rugăciuni-icoane prin care accede la o stare de beatitudine. [...] Credința sa inerentă în capacitatea artei nu doar de a semnifica religiosul, ci și de a intermedia o experiență spirituală [îl conduce la o] estetică teologică. (Cristian Vechiu).

Ion Ghelu Destelnica – Fundația (III)

De | 2024-09-22T21:45:21+00:00 22 septembrie 2024|

Cenzurat de comuniști, Ion Ghelu Destelnica a sperat ca piesele sale să-i fie jucate după 1989. Dar după revoluție teatrele fiind interesate mai degrabă de piese din vest decât de piese originale românești inspirate din folclor, fiul maestrului a înființat o fundație și în cadrul fundației un teatru itinerant privat, „Trupa în căruță” prin care a jucat ani la rând piesele lui Ion Ghelu Destelnica. Maestrul a trecut în eternitate dar fundația a rămas să-i promoveze opera și să-i continue misiunea.

Satanism olimpic 2024

De | 2024-09-26T09:33:06+00:00 22 septembrie 2024|

În condițiile blasfemiatoarei deschideri a olimpiadei 2024 de la Paris, singurul răspuns creștinesc ar fi fost retragerea de la aceste jocuri a tuturor sponsorilor, sportivilor și (tele)spectatorilor sfidați obraznic după obiceiul diavolilor ce se cred atotputernici din vina credulilor și a celor tăcuți și umili. Rugăciune de zădărnicire a lucrărilor diavolești

Întregire

De | 2024-09-22T18:54:06+00:00 22 septembrie 2024|

Nu este relevant câte premii primești, nici cine sunt cei care ți le oferă, căci agoniseala de premii și distincții te face competitiv cu agoniseala de premii și distincții a celorlalți, necum un pictor care își înmulțește talanții, după voia Domnului.