CHIHLIMBARUl DE COLȚI

De

La noi chihlimbarul se găsește în strate dezvelite, astfel a putut fi căutat în suprafață, exploatarea căpătând mai ales caracter popular. De preferat, primăvara se extrăgea, când se produce dezgheț, când cad malurile și vegetația este la început și când șuvoaiele pot purta cu sine și zăcământul desprins din munte și dus în albia pârâului, unde, nu odată, oamenii au avut surpriza de-a găsi chihlimbar. Astăzi au rămas doar pasionații, care mânați de ideea descoperiri unei pietricele de chihlimbar, mai merg în munte și scotocesc după prețiosul vegetal fosil.

Crucea serdarului Mogoș

De

La începutul anului 1719, drept mulțumire pentru că el și toți ai lui au scăpat de molima ciumei, serdarul Matei Mogoș, un anume dregător al epocii brâncovenești, plătește o impunătoare cruce sculptată în piatră de o frumusețe rar întâlnită. Multă vreme, și poate până azi, a rămas drept cea mai frumoasă și impunătoare cruce de piatră din țară, cu o înălțime de aproape 5 metri, o lățime de 60 cm și brațe de 40 cm. Istoricul Nicolae Iorga consemna că după modul în care a fost realizată, aceasta cruce trebuie să fie opera unui meșter italian, dar acest lucru nu este consemnat nicăieri.

CORUL CA FAPTĂ BUNĂ

De

Articolul de fata cuprinde descrierea modului in care, dupa un model al spitalelor din Marea Britanie, am infiintat in Spitalul Judetean de Urgenta Zalau un cor ai caror membrii sunt angajatii spitalului, coordonati fiind de un profesor de muzica. Atat membrii corului cat si domnul profesor activeaza voluntar in cadrul corului iar scopul acestui proiect este a a strange fonduri pentru pacientii din spital prin concerte caritabile.

CATO MAJOR/ CATO MARCIUS PORCIUS (234-149 î.Ch.) mărturisitor al străvechimii scrierii la Geţi

De

Cato Maior este scriitor și politician roman de renume din secolele III-II î. Ch. În lucrarea sa Origines, azi pierdută (?), deși citate lungi s-au păstrat în De verborum significatu (Despre sensul cuvintelor) a lui Sextus Pompeius Festus și în autorul medieval Bonaventura Vulcanius De litteris et lingua Getarum sive Gothorum” (Despre literele și limba geților sau a goților) unde spune că dacii aveau un sistem de scriere înainte de fondarea Romei, adică înainte de 753 BC. Autoarea arată, de asemenea, că la Carolus Lundius, scriitor suedez din secolul 17, în Zamolxis, primul legiutor al geților, se mentionează că Dacii au primit alphabetul lor de la Uriași, cu mii de ani în urmă după cum se arată pe o piatră aflată în Muzeul de Arheologie din Uppsala.

STATUTUL PRIMORDIAL AL LIMBII TRACO-GETO-DACE FAŢĂ DE LATINĂ

De

Autorul îşi propune, folosind o bogată documentaţie recentă, să analizeze fenomenul aşa-zisei „romanizări” a populaţiei autohtone geto-dacice şi a „latinizării” limbii lor în procesul de formare a limbii române, având ca obiectiv stabilirea specificului acesteia, a statutului ei în cadrul familiei limbilor „romanice”şi, în special, a relaţiei ei cu latina.
Constatând imposibila romanizare a dacilor, dar evidenta „latinizare”, potrivit lingvisticii oficiale, a limbii lor, apreciază că suntem într-o situaţie paradoxală când trebuie să dăm o explicaţie logică unei contradicţii, cel puţin aparent, ilogice.
Rezolvarea acestei contradicţii este posibilă numai prin schimbarea perspectivei. Daco-geţii n-au putut fi „romanizaţi”, deoarece latinii şi romanii au apărut pe scena istoriei după traci şi ei erau, potrivit izvoarelor istorice, tot de neam tracic. „Latinizarea” nu a existat, iar rapiditatea asa-zis latinizări este o invenţie, căci străbuna limbii daco-geţilor era, de fapt, limba în care îşi avea originea, după părerile multor cercetători, chiar latina.
Prin stră-străbuna ei, pe care o numeşte pelasga carpato-dunărean-balcanică, limba română e, în fond, punctul de plecare pentru limbile europene şi, în primul rând, pentru cele din sfera ei de filiaţie, pentru latină, care nu e nici „limbă mamă”, nici „soră” (poate, cel mult, „verişoară”), şi aşa-zisele limbi romanice. Având o serie de elemente identice cu limba mamă comună veche, de care vorbeşte Carme Jimenes Huertas, se consideră că traco-geto-daca, străbuna limbii române, are, în raport cu latina, un statut prioritar. Unitatea şi continuitatea limbii traco-geto-dace, ca şi a urmaşei ei, limba română, sunt rezultatul statutului lor vechi şi primordial faţă de latină.
Cercetătorul, apreciind că întreaga lingvistică romanică îşi înalţă edificiul pe premisa falsă, inventată, că latina e limba de origine, „limba mamă”, a limbilor romanice, consideră că se impune o modificare nu numai de viziune, dar şi de terminologie (de ce „limbi romanice”?).

Numele predicativ cu prepoziție sau adjunct verbal primar?

De

Studiul analizează construirea numelui predicativ cu prepoziție, pornind de la observația că există, în gramatica tradițională, o serie de contradicții de interpretare a acestei poziții sintactice. Se știe că prepoziția stabilește un raport de subordonare, or predicatul reprezintă parte principală de propoziție, aflată în relație de interdependență cu subiectul. Ca atare, în interiorul unei funcții sintactice (predicat nominal), se admite existența unei alte funcții sintactice (nume predicativ), subordonate indirect unui subiect. Vom deconstrui structurile pentru a observa modul lor de funcționare.