Acasă între Râmnice – Jitia

Așezate într-un cadru natural deosebit, satele situate pe cursul superior al râului Râmnicul Sărat au fost descrise de Alexandru Odobescu în cartea sa  „Pseudokineghetikos”. Venind dinspre Buzău, scriitorul se oprește pe culmile Bisocii, fascinat de priveliştea ce i se desfăşura dinaintea ochilor : “sub aceste muchii pământul se lasă la vale în costişe și pripoare gradate până se cufundă în jgheaburile mult umbrite ale Râmnicului și Râmnicelului” şi recunoaşte că nu se putea desprinde de aceste privelişti  “ce orăşenilor le este dat arareori a le vedea”. La fel de bine surprinde natura locurilor și Alexandru Vlahuţă în ”România Pitorească” prin 1900. Venind dinspre mănăstirea Găvanu, jud. Buzău, călătorul ajunge “în măreaţa spintecătură a Râmnicului. Acolo, valea se deschide ca o carte. Pe malurile revărsate, se înfig gospodării căsuţe rare, fâneţe îngrădite cu leaţuri, fâşioare de livezi prinse în clinuri înguste, gata să pornească şi să curgă în râpă”.

În această zonă de munte, sărbătorile creează prilejul întoarcerii la tradiții: ceremonialul religios, îmbrăcarea minunatului costum popular, cântece și hore specifice zonei.

1

 

Situată în Depresiunea Între Râmnice, într-o zonă de interferenţă a celor trei provincii istorice româneşti: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, Jitia aparţine zonei etnografice a Râmnicului Sărat, regiunea Muntenia. Este o depresiune subcarpatică situată la poalele sudice ale Munţilor Vrancei, din Curbura Carpaţilor. Aceasta se dezvoltată în bazinul superior al râului Râmnicu Sărat şi al afluenţilor săi, Sărăţelul şi Râmnicelul. Ea se încadrează între versanţii vestici ai bordurii carpatice şi Dealurile Înalte, ce o închid de la nord la sud. O caracteristică dominantă a depresiunii este relieful frământat şi pitoresc, cu aşezări risipite, izolate, unde se păstrează comori de artă populară autentică.

Din punct de vedere administrativ, peste depresiunea “Între Râmnice” se suprapun în mare parte, comunele Jitia şi Vintileasca din judeţul Vrancea, şi comuna Bisoca din judeţul Buzău.

Deşi a reprezentat o punte de legătură a creaţiei populare între zonele învecinate – Covasna, Vrancea şi Buzău – elementele de influenţă au fost asimilate şi integrate în creaţia populară proprie zonei.

Din acest proces de integrare a rezultat ceva distinct: o vatră folclorică etnografică unde localnicii și-au îndeplinit misiunea de a-i asigura consistenţă şi vigoare, transminţând-o cu sfinţenie de la o generaţie la alta.

2

 

Cu o vechime de peste patru secole, Jitia a o moşie care a aparţinut înainte de anul 1700 boierilor din Divanul domnesc Vlad şi Şărbu. Aceştia au vândut-o boierilor Neagu şi Voica de la care a cumpărat-o Mănăstirea Râmnic, care a stăpânit-o până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor bisericeşti.

Numele comunei provine de la schitul Jitia, înfiinţat de boierii râmniceni: pitarul Iane Hagiul, soția sa Marica Dedulescu și căpitanul Neagoe Topliceanu, ginerele slugerului Gheorghe Dedulescu, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Schitul avea hramul Sf. Dumitru, pe care şi l-a păstrat şi după ce s-a transformat în biserică de mir la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când populaţia s-a retras de prin poienile pădurii din Dealu Roşu sau Ulmuşoru, formând silişte (vatră de sat) pe tăpşanul, împădurit pe atunci, de lângă apa Râmnicului (la gârlă).
Este posibil ca primii proprietari ai moşiei să fi primit-o ca “danie” domnească, împreună cu locuitorii ei care au devenit clăcaşi.

Jitia este locuită de oameni gospodari şi primitori,  care se mândresc în primul rând cu tradiţiile păstrate de la strămoşi: cusutul, ţesutul, încondeiatul ouălor, hora satului, claca, obiceiurile legate de sărbătorile din timpul anului şi cele care privesc evenimentele primordiale din viaţa omului omului: naşterea, botezul, nunta, înmormântarea.

3

4\ 5

6

 

Unele obiceiuri precum Colindele, Pluguşorul, Plugul Mare, Mascaţii, împreună cu costumul popular, căruia jitienii  îi spun ,,naţional”, sunt păstrate cu sfinţenie până astăzi.

Pasiunea pentru tradițiile noastre străbune, dar și pentru meseria pe care ne-am ales-o, a făcut ca noi, profesorii și învățătorii de la Școala Gimnazială Jitia, să ne implicăm în alcătuirea unor formații și ansambluri folclorice de valoare, cum este cazul ansamblului ”Chindia”, coordonat de doamna prof. Lalu Petruța, sau ansamblul ”Ulmușorul”, coordonat de doamna prof. Fifere Dobrița, formații care reprezintă folclorul din Jitia la nivel județean, regional și național.

7

 

Mai nou, am încercat să-i atragem pe elevii școlii și în alte componente ale tradiției locale. Astfel, am înființat la nivelul școlii ateliere de confecționat articole de artizanat, precum: cusături, țesături, opinci, ouă încondeiate și măști tradiționale. Copiii au fost inițiați în aceste meșteșuguri, de meșterii populari ai satului și de către noi profesorii.

8

9

 

Tot cu ajutorul elevilor, dar și al cadrelor didactice din Școala Jitia, am creat un mini-muzeu cu specific etnografic, în care am strâns mărturii din trecutul comunității noastre.

10

11

 

Un exemplu al implicării copiilor la activitățile desfășurate la atelierul de cusături, este cel al elevelor din clasa a VII-a, Lalu Alice-Lăcrămioara, Săraru Teodora-Iuliana și Ticu Selena-Maria, care au cusut anul acesta prima lor ie sub îndrumarea doamnei  Ștefănica Pantelimon.

13

 

Materialele necesare au fost donate de asociația ”Șezătoare București” prin intermediul doamnei Bizon Victoria. Odată terminate lucrările, le-am propus să le îmbrace împreună cu celelalte accesorii ale costumului popular, apoi am organizat o ședință foto în aer liber pentru a surprinde bucuria momentului și frumusețea locurilor în care ne aflăm.

14