Albastrul însemnării locului

Cer și mare, azuriu și abisal: marile albastruri pe care pământul le leagă prin trăinicia sa.

Oamenii împrumută din imensa paletă a naturii crâmpeie și însemnează locul cu câte o urmă. Țesută, împistrată, ori de-a dreptul ,,îmbrăcată”, casa oșanului, cu mândra culoare mierie, este o însemnare trainică a locului. Un albastru crud ce se distinge ca un însemn ce țâșnește de pe pereții caselor ca strigătul unei ,,țâpurituri”.

Adoptată de locurile din vecinătatea Țării Oașului, sosită dintr-altă țară de baștină, cea a Moților, s-a cuvenit a face ,,o reverență” așezând pe pânze și cartoane curcubeul cântător, într-o multitudine de culori. Numindu-le țâpurituri cromatice, bogăția de culori ce te surpride asemeni unui țipăt în varii consonanțe, pe care poate paleta unui pictor nu lesne le-ar alătura, a fost provocarea de a crea o expoziție-dar.

Esența unei Țări cum e cea a Oașului nu poate fi curpinsă în câteva cuvinte. Ea stă în trilurile păsărilor călătoare – asemeni oșenilor, în culorile de pe fustele înflorate ale mireselor, în voioșia și țâpuriturile atât de specifice și cunoscute locului, în omenia și bunăvoința cu care sunt mereu „bucuroși de oaspeți”. În încercări timide și modeste, am căutat tocmai acest fir brodat, pe care horele și chiotele nu încetează niciodată, iar universul acesta, se adăpostește mereu sub același mieriu.

Un omagiu multicolor, în note aproape disonante cromatic, un vârtej al primarelor culori ce se așează cu fală pe pieptare, fuste, baticuri și clopuri, asemeni unor onorifice decorații. Fără a prinde de veste, te lași condus într-o lume unde coloritul este la el acasă – în fiecare casă cu pereții mierii.

Mieriu ca mierea, mieriu ca albastrul, e deopotrivă balsam pentru ochi, cât și pentru suflet. Te ia și te învârte și-ți pierzi capul într-un dans cromatic ce n-ai vrea să se încheie, descoperind multe și noi detalii ale jocului… cu penelul, cu vorba, cu danțul.

Stă la adăpost o comoară a portului, a datinii și a obiceiului ce se cântă cu glas puternic, ce țâpurește visceral, tropotind țărâna și ridicându-se până în înaltul cerului albastru. Un dialog al albastrurilor, de la casă la casă, de la perete la fiecare zidire – petec de cer pe pământul Oașului.

Atunci când a făcut lumea, Creatorul a așezat cele mai mierii nuanțe pe cerul Țării Oașului.