| | |

Arthur – o moarte simbolică

Deși neromânesc[1], numele animalului ucis mișelește de un dușman al naturii în Covasna a devenit simbol al românilor de ieri și de astăzi. Fac parte dintre aceia la care se referea jurnalistul Adrian Pătrușcă: În subconștientul multora, lichidarea cu sînge rece a lui Arthur a echivalat cu o ucidere mitică. Un atentat național.[2]

Țin să justific mai întîi epitetul mișelește pe care l-am folosit în fraza introductivă a eseului meu: deși aparținînd unei rase protejate, ursul brun Arthur de 17 ani, evaluat la 593 puncte din 600 posibile potrivit listei trofeelor cinegetice, socotit cel mai mare din România a fost omorît printr-o viclenie à la UE: a fost hăituit să părăsească aria naturală protejată „Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130“, așa încît totul să pară legal. Scenariul a cuprins și o motivare caraghioasă: pagubele făcute în 2020 de o ursoaică în gospodăriile unor săteni (precum Berszan Gheorghe etc.) din satul Ojdula.

 

Legislația în vigoare în UE (cf. Convenția de la Berna) prevede că ursul brun, ca specie protejată, chiar dacă amenință gospodăriile oamenilor, beneficiază de evaluări serioase, de la caz la caz; se recomandă diverse metode, inclusiv relocarea și abia în situații extreme se poate aplica „soluția finală“. În privința ursului Arthur, e limpede că a fost vorba de braconaj, așa cum s-a exprimat avizat Gabriel Păun, președintele asociației Agent Green din România. Direcția Națională Anticorupție a început o anchetă, cazul fiind urmărit și de comisarul european pentru mediu.[3]

Pînă la soluționarea anchetei, pentru mine uciderea în timpul nopții a unui animal aflat teoretic sub protecție e încă o dovadă grăitoare că așa-zisa „clasă politică“ aflată la putere în România e tributară celui mai de jos mod de gîndire posibil: vasalitatea necondiționată. Sociologii actuali folosesc o sintagmă eufemistică pentru aceasta: „realismul politic“, recomandabil pentru o așa-zisă grabnică și inevitabilă „globalizare“ văzută ca singură cale de progres. Potrivit acestei optici necritice, nepatriotice, necreștine, opuse clar demnității naționale, copiind, vai, „internaționalismul proletar“ de odinioară, din rațiuni mereu „supranaționale“ e potrivit să urmezi fără abatere directivele celor „mari“ (se vehiculează inflaționist-lingvistic în acest sens „marea metropolă, marea finanță, marea corporație, marea piață“ etc.). Lipsa de originalitate, de creativitate, de curaj vizionar – explicînd și plagiatul la ordinea zilei și incompetența acoperite politic! –, acea găunoșenie fudulă pe care o incriminau cîndva pașoptiștii și, imediat după ei, junimiștii (unul dintre aceștia din urmă denumind-o memorabil „formă fără fond“) stau la baza „programelor politice“ autohtone.

Criza covidică în care am fost împinși cu un soi de satisfacție drăcească pentru a veni în întîmpinarea entuziast-orbească a nevoilor tot mai nesățioase ale celor… „mari“ definește foarte bine grava eroare a acelora care și-au însușit și aplică de la vîrf această viziune politică „subalternistă“. Profitul materialist imediat[4] este acum camuflat (mascat!!) prin demagogia acoperită „medical“, în care abundă sintagme și noțiuni precum: „sănătate publică“, „protecție“ /„protejare“, „vaccin“, „vaccinare“, „campanie de vaccinare“, „responsabilitate“, „datorie civică“ ș.a.m.d.

Revin la ursul Arthur ucis de un conațional al lui Schweighofer. Un ziarist, George Damian, a pus în relație urîta afacere desfășurată la 13 mărțișor 2021, dar – ghinion! – abia în luna lui florar dezvăluită public, cu disoluția statului român. Redau raționamentul lui spre mai bună înțelgere a contextului: Statul mai există pe teritoriul actualei ţări numite România spre profitul şi bunăstarea celor legaţi de grupările care îl controlează, orice alte chestiuni pur şi simplu nu fac obiectul interesului acestei organizaţii. Făcînd amar haz de necaz, G. D. notează ironic mai departe: Aflat sub controlul unor grupări de interese care reiterează aceleaşi triste figuri la fiecare ciclu electoral[,] statul român a abandonat misiunea protejării cetăţenilor, [deci] nu are rost să ne mirăm de împuşcarea unei sălbăticiuni. Reprezentanţii statului român nu au fost în stare să salveze o fată care i-a sunat pe linie directă sau nişte ostatici luaţi de un amator. Deja este normal pentru un nobil teuton să vină să împuşte un urs cu punctaj record. Să zicem mersi că n-a venit să vîneze băştinaşi, dar aici avem reţelele de trafic de carne vie care se ocupă de vînzarea de oameni fără să fie deranjaţi de poliţie, [de] procurori sau [de] judecători. Să ne amintim că toată lumea s-a mirat că a re-apărut robia în Ţara Românească? (Îndreptările le-am marcat între paranteze drepte).[5]

Aspectele asupra cărora aș vrea să insist în continuare țin de acel domeniu spiritual pe care neomarxiștii astăzi la putere îl disprețuiesc, neavînd organe să-l perceapă (parafrazînd Sfînta Scriptură, ei au ochi de văzut dar nu pot să vadă și urechi de auzit fără a putea auzi). După opinia mea, uciderea superbului și nevinovatului animal „la ceas oprit de lege și de datini“, în luna cu cel mai frumos nume din calendarul românesc – mărțișor[6]  –, de către un străin care se consideră nobil prin genealogie este simbolică. Timpul hotărît are și el o semnificație pe care n-o pot neglija: mărțișor e prima lună a primăverii – de regulă, un anotimp al speranțelor și al renașterii, însă la noi marcînd un an de la declararea „plandemoniei“ întru „resetarea lumii“.

În mitologia românească ursul este geamănul zoomorf-totemic al omului, stăpîn al lumii htoniene / subpămîntene (căci hibernează) și întruchipare a divinității naturii care moare și renaște anual. Or, magia meteorologică îl înfățișează în ziua de Stretenie (2 făurar – Întîmpinarea Domnului Iisus Hristos în Biserică), numită și Ziua Ursului, ieșind din bîrlog spre a-și privi umbra. Dacă și-o vede fiindcă timpul e frumos, însorit, intră înapoi în bîrlog, pentru că iarna va mai dura patruzeci de zile; dacă, dimpotrivă, e frig, ceață și nu-și vede umbra, își dărîmă bîrlogul, se duce la rîu să se adape și-apoi își vede de treburi prin pădure. Conduita lui paradoxală e subiectul basmelor și legendelor. Popular, nu i se zice pe nume, ci Ăl Bătrîn, Moș, Moș Martin. Ca străveche divinitate autohtonă, ursul este pomenit pe 1 gustar, de Macavei – Scoaterea Sfintei Cruci, începutul postului Adormirii Maicii Domnului, zi popular denumită Macaveiul stupilor, fiind dedicată scoaterii fagurilor din stupi (asocierea animalului cu mierea știm că nu-i întîmplătoare) și, de asemenea, la 13 răpciune – Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci. Suveran totemic al pădurilor carpatice, ursul posedă în mentalul colectiv străbun puteri benefice – apotropaice, fecundante, medicale etc. Artur Gorovei consemna că în comuna Lipova, din județul Vaslui, se credea că ursul putea alunga vrăjile și relele din case, iar ca leac de frică se făcea afumarea cu păr de urs. Toponimele (Urseni, Ursați, Ursoaia etc.) și antroponimele (Ursu, Ursea, Ursan, Ursache, Ursei etc.) se considera că au rol benefic.

Romulus Vulcănescu își argumenta o interesantă ipoteză mitologică peste care nu pot trece, anume că numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului și al soarelui în ipostaza lui umană, un purtător de piele de urs, nu atît în sensul de nebridă, cît de mască-galee alcătuită dintr-un cap de urs, folosită în ritualurile și ceremoniile ce țineau la daci de cultul străvechi al ursului carpatic. Măștile-costume de urs folosite de colindătorii de Anul nou se aseamănă cu galeele arktomorfe. Ceea ce ar putea însemna că Zalmoxis a fost un Mare Pontif al unei congregații religioase de tipul Männerbund-ului, confreria ursinilor, în cadrul căreia a întreprins reforma mitologică pe care o cunoaștem și după roadele căreia a fost proclamat zeu. Savantul mai menționa: Zicătorile despre urs îl înfățișează nu atît ca pe un animal prost (cum îl consideră unii folcloriști) ci ca un anumai naiv, credul, curat și sincer. Pentru aceste calitățiale lui a fost inclus pe cer în constelația Ursul mare și Ursul mic, care devin Ursa mare și Ursa mică, denumind mai apoi Carul mare și Carul mic. [În privința practicilor magice, ursomancia], interpretarea unor semne lăsate de urs în urma lui (păr în mărăcini, urme de labe etc.), ca și părți din corpul lui sacrificat [s-au pus în legătură] cu astromancia stelelor din constelația urselor în raport cu stelele căzătoare, după direcția, mărimea și luminozitatea lor. Caracterul sacru al ursului reiese și din colindele de Anul nou cu ursul, cînd colindători mascați în urși și în ursari urează un an fericit gazdelor ce-i primesc cu voie bună. Colindul nu este numai augural, ci și propiatoriu. În colindul cu ursul, animalul moare și învie, într-o dramatizare simbolică a mitului renașterii naturii, în general, și a faunei, în special, marcat de ieșirea ursului din hibernare. Reamintesc în aceeași ordine de idei jocul ursului de paie semnalat în Dobrogea, după treieratul grîului, cu un jucător purtînd o mască de paie căreia i se dă foc în timpul jocului (ea trebuie rapid scoasă pentru evitarea accidentelor), reminiscență probabilă a ursului solar al dacilor. În fine, Martinii de toamnă și Martinii de iarnă – pereche de sărbători populare încadrînd simetric, la distanță de cîte patruzeci de zile fiecare, Nașterea Domnului Iisus Hristos – pot fi considerate reminiscențe prețioase ale sărbătoririi unor divinități autohtone străvechi.

Bogatele repere mitologic-folclorice autohtone – mai numeroase decît la toate popoarele europene, așa cum îi apare oricui consultă, fie și în fugă, lucrările de referință din domeniu – mă îndreptățesc a susține că e firească originea traco-illirică a cuvîntului românesc urs, nicidecum aceea latinească indicată în dicționarele explicative aflate în uz. Așa rezultă și din Dicționarul etimologic al limbii române datorat lui Mihai Vinereanu, unde este menționat protoindoeuropeanul *ŗk᾽sos, ŗk᾽tos, „urs“, corespunzător sanscritului rksas.

Am conceput paginile de față nu numai pentru a-mi întemeia vehementul protest față de uciderea unui animal protejat din pădurile României, ci și pentru a atrage atenția asupra rădăcinilor mitologice neglijate astăzi de mulți contemporani. Aceste referințe le invoc dinaintea cititorilor rugîndu-i să mediteze și asupra altor semnificații dureroase în relație cu barbaria de la care am pornit. Le enumăr doar:

Simbolul înstrăinării (inclusiv al morții printre străini); al disprețului suveranului cu pretenții nobiliare în speță al sfidării teutonice („sînteți o țară ieftină“ – ricana un oficial dinaintea jurnalistei Carmen Avram!); al vicleniei legislative (să nu te aștepți la mila străinilor – ne îndeamnă paremilogia); al trădării din partea unor persoane din conducerea actuală; al rapacității deopotrivă comuniste și capitaliste antiromînești (v. tezaurul furat, cosonii dispăruți peste graniță, aurul pus la adăpost aiurea – de fapt înstrăinat, petrolul acaparat de firme străine, Insula Șerpilor și alte teritorii nealipite încă la teritoriul național); al distrugerii dușmănoase; al naivității (cu aparențe feroce); al tradiției ucise (în numele progresului?!).

Intenționat am lăsat la urmă simbolul cel mai ușor de priceput enunțat de jurnalistul Adrian Pătrușcă: „Arthur era asemenea a milioane de români obișnuiți, care nu își doresc altceva decît să fie lăsați în pace de către stat, să-și ducă în tihnă viața modestă. Să nu fie pîndiți, urmăriți, hărțuiți, agresați și, în cele din urmă, uciși cu zile.“[7]

În concluzie, uciderea ursului Arthur reprezintă un avertisment teribil / premonitoriu: ca neam am putea sfîrși uciși mișelește, dacă nu vom lua aminte, respingînd legile antiromânești, stopînd avorturile, întorcîndu-ne la tradiții și mai ales la Dumnezeu (rugăciuni, post etc.).

Te rog, Preacurată Maică a Domnului nostru Iisus Hristos să ocrotești mai departe Grădina ta, România!

Te rog, Sfîntă Treime, îndură-Te de români: luminează-le mințile și încălzește-le inimile cu focul Iubirii Cerești!

Amin!

 

Bibliografie:

Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997;

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, București, Editura Artemis, 1994;

Ivan Evseev, Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Timișoara, Editura Amarcord, 1997

Artur Gorovei, Credinți și superstiții ale poporului român, București, Editura Socec, 1915;

Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, Editura Academiei, 1985.

[1] Etimologic, galezul arto-s, derivat din britanicul artoris, înseamnă urs, dar semnifică regele prin excelență, cu putere spirituală și lumească. Legenda medievală a căutării Graalului conotează și o misterioasă apartenență la casta războinică a protagoniștilor.

[2] Adrian Pătrușcă, Răzbunarea lui Arthur: Regimul Iohannis tocmai a fost lovit de o Lebădă Neagră Sursa: EVZ.ro

[3] V. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/dna-a-inceput-o-ancheta-penala-in-cazul-impuscarii-ursului-arthur-1524617

[4] Iată doar un titlu de articol grăitor din 6 florar 2021: Pfizer a raportat un cîștig de 4,9 miliarde de dolari în primele trei luni din 2021, profitul urmînd să crească și în celelalte trimestre ale anului, dar și în următorii 3 ani, pe măsură ce vor fi produse vaccinuri experimentale pentru noile tulpini ale virusului din care redau un fragment: „Cîștigurile ajustate au crescut cu 48%, la 5,26 miliarde de dolari, adică 93 de cenți pe acțiune, cu mult peste 79 de cenți față de ce se aștepta pe Wall Street. Veniturile au fost de 14,58 miliarde de dolari, în creștere cu 45% și, de asemenea, cu mult peste previziunile de 13,49 miliarde de dolari, scrie apnews.“

[5] Cf. https://r3media.ro/george-damian-ursul-arthur-romania/.

[6]Așa cum am motivat în două articole ale revistei, denumirile neologice ale lunilor falsifică nu numai tradiția, ci prezintă spre finele anului neconcordanțe ridicole pentru orice elev care știe puțină latină! V. https://limbaromana.org/revista/de-ce-martie-%c8%99i-nu-m%c4%83r%c8%9bi%c8%99or/   și https://limbaromana.org/revista/realitatea-despre-denumirile-lunilor-anului-denumiri-anacronice-%e2%80%9eseptembrie%e2%80%9c-%e2%80%9eoctombrie%e2%80%9c-%e2%80%9enoiembrie%e2%80%9c-%c8%99i-%e2%80%9edecembrie%e2%80%9c/

[7] Adrian Pătrușcă, idem.