Astropoezie-Astrocultură-Astroumanism (1) – O alocuțiune între două jubilee

Având plăcuta ocazie de a începe acest serial, trebuie să spun că episodul inaugural se produce între două jubilee speciale (amintesc aici că pluralul oficial pentru cuvântul jubileu nu este jubileuri, ci, contrariant pentru mulți, jubilee!) și anume:

• în septembrie 2025 se vor împlini 30 de ani de la crearea departamentului cultural al Societății Astronomice Române de Meteori (SARM – prima societate națională de astronomie din România de după Revoluția din Decembrie 1989, fondată în 1993 de astronomul autodidact Valentin Grigore și a doua din istoria României după cea antebelică – activă în 1908-1912 – a lui Victor Anestin) și implicit a mișcării de astropoezie / cosmopoezie a acesteia – termeni impuși prin valoare de SARM pe plan mondial(reamintesc: astropoezie înseamnă poezie astronomică avansată, utilă popularizării  astronomiei, iar cosmopoezie înseamnă astropoezie în combinație cu alte forme de exprimare artistică – fotografie, arte plastice, teatru, muzică etc).
• în aprilie 2025 s-au împlinit 25 de ani de când, la o conferință mondială profesionistă, Leonid Multi Instrument Aircraft Campaign, organizată de NASA la Tel Aviv și dedicată marelui curent de meteori Leonide (ale cărui izbucniri devin colosale când, odată la 32 spre 33 de ani, cometa periodică Tempel-Tuttle revine la periheliu), doi reprezentanți ai SARM, președintele Valentin Grigore (autor al unor observații individuale excepționale  – vizuale și foto – la Leonide 1998) și subsemnatul (regizor), au realizat un spectacol de astropoezie românească (de 20 de minute!) ce a fost aclamat de distinsa asistență.

În cele aproape trei decenii de existență, această mișcare de creație  nu doar că a devenit cea mai activă din lume în domeniul ei încă din 1996 și până astăzi, dar s-a și extins în sferele tradițiilor astromitologice, istoriei astronomiei, umorului astronomic, astroturismului etc, inclusiv prin publicarea de materiale în jurnale internaționale (tipărite și online) de astronomie, science fiction, literatură, avangardă și mitologie, prin realizarea de spectacole la mai multe conferințe mondiale de astronomie și prin dezvoltarea propriului website (www.cosmopoetry.ro). În România mișcarea a realizat festivaluri, gale, spectacole, prezentări și alocuțiuni în medii publice și elitiste.

Promițând că pe viitor voi reveni cu detalii despre toate acestea, am ales o primă exemplificare de dată recentă (24 mai 2025), cu ocazia unui forum desfășurat în Aula Academiei Române – „Provocările astronomiei contemporane în societate și experiența chiliană” (statul Chile fiind considerat „capitala astronomiei mondiale” datorită numărului mare de observatoare astronomice internaționale construite în munții săi). Evenimentul a fost organizat de Institutul Astronomic al Academiei, sub conducerea distinsului dr. Mirel Bîrlan, cu participarea vicepreședintei Uniunii Astronomice Internaționale, Monica Rubio și a ambasadorului statului Chile, printre vorbitori numărându-se academicianul fizician Nicolae Zamfir, reprezentanți de stat în ce privește problematica spațiului cosmic, astronoma emerită Magda Stavinschi, cosmonautul Dumitru Prunariu și excepționalul astronom „liber” Valentin Grigore.

Acolo (în fața unei asistențe de circa 100 de persoane invitate cu atenție, cu mulți iubitori consacrați ai cerului pentru care a fost rezervată o secțiune de „discuții informale”) am susținut și eu un scurt moment în care am reprezentat atât astropoezia, cât și astromitologia din România. Deși alocuțiunile au fost prezentate în limba engleză, voi reda mai jos micul meu discurs (foarte concis) în limba română:

„Doamnelor și domnilor, sunt Andrei Dorian Gheorghe de la Societatea Astronomică Română de Meteori și vă salut cu un astroproverb poetic personal:

Intrând în Casa Universului

Apar conexiuni firești.

 Cu stelele când stai de vorbă

Trebuie să strălucești.

          În această privință, un profesor de matematică, Ion Otescu, ajutat de profesori, preoți și țărani români, a scris o carte dedicată credințelor românești despre constelații, corpuri cerești și fenomene celeste, pe care a prezentat-o în 1907 chiar aici, la Academia Română.

În 2024, astronomul și mitologul britanic Alastair McBeath și cu mine, cu suportul editorului Dan-George Uza de la Editura Astromix, am realizat o versiune engleză a cărții lui Ion Otescu, numită Romanian Star & Sky Lore.

Iată această carte, pe care am onoarea de a i-o dărui doamnei Monica Rubio. Am arătat, evident, cartea asistenței, apoi i-am oferit-o distinsei invitate (împreună cu două cărți personale de cosmopoezie, „Spaceman Szartinus’ Diary” și „Looking for Heavenly Bodies on the Way of Heroes – Homage to Constantin Brâncuși”, precum și cu o astrofelicitare jubiliară unicat a SARM), care m-a gratulat cu o strângere de mână.

Iar în finalul acestui prim episod (nu înainte de a vă informa că astroproverbul de mai sus este chiar moto-ul Festivalului de Cosmopoezie al SARM, pe care îl conduc din 1996 și că l-am recitat la mai multe evenimente naționale și internaționale, incluzând Simpozionul Uniunii Internaționale de la sediul UNESCO din Paris de la deschiderea Anului Internațional al Astronomiei 2009), voi încerca să vă înveselesc prin trei astrocatrene personale, unul de tip clasic, unul de tip avangardist și unul de tip astronautic:

Oricât ai fi de sus plasat pe moșie,

E trist de nu știi ceva astronomie.

Dacă nu vezi și-apropiatul roi stelar,

Observatorul tău e miop, chior și-amar.

 

L-am întrebat pe un vecin

Care-avea geamantanul plin:

  -Mergi la Nebuloasa Helix?

 -Nu, doar la Băile Felix!

 

Misiunea mea cea sacră

Mie îmi părea cam acră:

  Trebuia să duc sarmale

Pe la stații spațiale.