„O enigmă și un miracol istoric”, limba geto-dacilor
Ca lexicograf, mi-am pus mereu întrebarea, de ce toate dicționarele noastre explicative dar și cele etimologice ale limbii naționale sunt pline de împrumuturi, de cuvinte luate din limbile popoarelor ce ne înconjoară sau ale celor care vremelnic au cucerit acest pământ al geto-dacilor, în timp ce limba acestor strămoși ai noștri ar fi dispărut fără urmă. E de reținut victoria supraviețuirii etnonimului în cele două variante rumân, român, în comparație cu celelalte popoare a căror limbă descinde din limba latină, pe care noi o vom numi latina prisca sau vetusta. Lucrarea noastră are ca scop punerea în lumină a vechimii culturii materiale, redată prin limba vorbită neîncetat, în perioade de continuitate dar și în cele de discontinuitate, de locuitorii stabili, autohtonii, stăpâni pe pământurile lor, care au vorbit limba strămoșilor lor, nu au uitat-o. Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, care a declarat, în mod responsabil: Nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!”. Formularea nu este tocmai corectă, limba română este un rezultat al transformării și dezvoltării latinei prisca sau vetusta, limbă vorbită de strămoșii noștri geto-daci.