Aurelia Rusu

Aurelia Rusu

Muzeul ca faptă bună

De | 2019-10-01T22:16:40+00:00 23 martie 2016|

Ajunsă la vârsta pensionării, profesoara Aurelia Rusu, pasionată de civilizaţia saşilor, a avut posibilitatea să se ocupe de hobby-urile sale: colecţionarea de obiecte vechi de uz casnic şi gospodăresc ce au aparţinut saşilor. Cu aceste obiecte care au fost strânse în pacea de la Casa Baronului din Bazna, a amenajat un minimuzeu de etnografie săsească, într-o casă săsească veche de peste 200 de ani. Această colecţie particulară a devenit cunoscută în ultimii ani după ce muzeul a fost promovat în mass-media şi în lumea virtuală prin intermediul blogului- www.muzeubuninet.blogspot.com Obiectele strânse în colecţia de la Bazna sunt moştenirea culturală a saşilor de pe meleagurile transilvănene, iar casa este o copie a unei gospodării săseşti de altădată. Absolventă a cursurilor BUNINET din cadrul Bibliotecii „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş, profesoara pensionară doreşte să ne arate că la orice vârstă ţi se poate deschide o poartă către pasiunile de o viaţă şi că şi la vărsta pensionării poţi descoperi frumuseţea vieţii şi bucuria de a fi activă.