Cleopatra Stoicescu

Născută în Starchiojd, județul Prahova, am purtat mereu în străfundul ființei mele verdele pădurilor, murmurul apei rostogolindu-se printre pietre și tăcerea înmiresmată a nopților de vară. Crescută cu strictețe de mama — care era învățătoare la școala din sat— și atenționată foarte rar de tata care lucra în altă localitate și lipsea din zori până seara, am crescut sub privirile pline de blândețe și înțelegere ale bunicilor care pot fi asemănați cu niște părinți la puterea a doua. Lăsându-mă călăuzită spre profesia didactică prin puterea exemplului matern, am fost admisă la singura instituție de învățământ liceal de profil din județ. După absolvirea Școlii Normale din Ploiești, am revenit ca învățătoare în satul natal, urmând ca peste doi ani să părăsesc traiul așezat și liniștea de acasă pentru a urma cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București .Capitala m-a făcut să tânjesc după viața din satul ocrotit de dealurile subcarpatice din nord-estul județului Prahova care se desfășura în alte ritmuri, armonizându-se cu șuieratul vântului, ciripitul păsărelelor și statornicia pietrelor de hotar. În acea perioadă am simțit că aglomerația, zgomotul și ritmul alert al existenței citadine încearcă să mă dezrădăcineze și să-mi absoarbă esența țărănească pentru a mă cuprinde în vârtejul efervescent zilelor care goneau una după alta, fără a lăsa răgaz clipelor să se sincronizeze cu gândurile și așteptările mele. Am plecat din Starchiojd cu ochii în lacrimi, promițându-le primilor mei elevi că voi reveni la catedră ca profesor după finalizarea cursurilor universitare. Viața mi-a purtat pașii spre sudul țării, căci după terminarea facultății am locuit o perioadă într-un sat din județul Giurgiu —care nu figura pe nicio hartă — unde am redeschis o școală și am participat la reabilitarea căilor de acces în localitate prin scrierea unui proiect finanțat de Banca Mondială. În anul 2003 m-am întors în Starchiojd ca profesor titular de limba română, avându-i ca elevi pe copiii foștilor mei elevi. Am avut privilegiul să fiu colegă cu foștii mei profesori, iar apoi am devenit colega de cancelarie a câtorva dintre foștii mei elevi. După 30 de ani de predare constat că această meserie îmi place din ce în ce mai mult. Întâlnirea cu foștii elevi îmi oferă satisfacția conștiinței că sunt părtașă la reușitele lor și că trecerea mea prin viețile lor a lăsat urme. Acum sunt unul dintre profesorii cu experiență — am obținut gradul didactic 1, am calitatea de mentor — și ofer profesorilor mai tineri îndrumarea de care au nevoie la început de drum. *** Mamă a patru copii, mă simt extrem de recunoscătoare pentru viața pe care Dumnezeu mi-a orânduit-o și mândră de fiecare reușită a fiilor sau fiicelor mele. De-a lungul timpului mi-am notat gândurile și trăirile cele mai semnificative în jurnalul care apoi s-a transformat într-un volum de proză scurtă. Deși eram ferm convinsă că lumea nu este interesată de gândurile mele, am fost încurajată de două persoane pe care le iubesc și le apreciez — este vorba despre nașul meu și despre părintele meu duhovnic — să public versurile scrise de mine. Astfel m-am trezit cumva luată pe sus de aspirațiile pe care nu îndrăznisem să le formulez, dar care acum se materializau. *** Sunt conștientă de faptul că timpul se scurge în ritmul lui, iar țelul meu este să valorific fiecare secundă din timpul vieții mele pe care Dumnezeu mi l-a oferit în dar. Ceea ce mă împlinește este zâmbetul celor din jur, așa că, din dorința de a trăi cât mai multe momente de fericire fac eforturi să ofer semenilor mei motive și momente de bucurie. Îmi place să scriu, să vorbesc liber, să comunic cu elevii mei, să-i ascult pe cei care au nevoie să fie ascultați. Iubesc Frumosul și frumusețea din oameni. Desenez portrete în creion și mi s-a spus că reușesc să surprind caracterul oamenilor. Fac sport, dansez, râd, trăiesc din plin fiecare moment și mă bucur de razele soarelui, de lumină, de natură. Consider că există suficiente motive pentru a fi fericită. Am învățat să ascult liniștea, să văd nemișcarea energiei în permanentă transformare, să spun Mulțumesc, să ofer, să iubesc și să iert. În urmă cu 20 de ani am primit un toiag pentru călătoria mea prin timpul și locurile de acum.Atunci am recalibrat totul, mi-am schimbat prioritățile și am înțeles că fiecare om are un toiag pentru a parcurge încercările vieții. Am conștientizat faptul că fiecare om are neputințele lui și am înțeles cât de important este să ierți și să iubești. Știu că un om este viu atâta vreme cât cineva își amintește de el, de aceea mă străduiesc să las lumină și bucurie ca semne ale trecerii mele pe aici. Mă străduiesc să îi învăț pe elevii meii să fie OAMENI. Meseria de profesor a devenit modul meu de viață. Am un singur plan: să Îl las pe Dumnezeu să îmi călăuzească pașii.