Doina Lavric

Doina Lavric, fiica învăţătorilor Maria şi Vasile Fodor, s-a născut la Lişna, în ţinutul Botoşanilor, la 14 mai 1955. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1979, apoi, timp de 23 de ani, a fost profesoară de limba română în Suceava. În toată această perioadă culege folclor, cântă şi obţine distincţii care îi confirmă preocuparea pentru păstrarea purităţii formelor pe care le valorifică în repertoriul propriu, înregistrează albume colective şi individuale şi discuri cu colinde de Crăciun şi de Paşte. Între anii 2005–2010 Doina Lavric cântă alături de Grigore Leşe, în spectaco- lele acestuia, în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici, pe scene din ţară ori din străinătate, la Bucureşti, Timişoara, Cluj, Suceava, Berlin, Frankfurt, Varşovia, Cernăuţi, Chişinău, Basel, Paris, Santiago de Compostela, Morelia, Shanghai. În anul 2012 apare albumul Poveste din Bucovina, semnat Doina Fodor Lavric şi dedicat „părinţilor mei, învăţătorii Maria şi Vasile Fodor din Lişna”. Nu este un CD cu poveşti, ci un CD conceput ca o poveste în care Doina, fără acompaniament sau însoţindu-se doar de cobză, uneori şi de o vioară (o singură dată o acompaniază formaţia „Trei Parale”), cântă despre război, despre dragoste, despre necaz, despre viaţă, spune poveşti şi rosteşte descântece… Albumul este însoţit de un booklet scris de mâna autoarei şi ilustrat cu desenele pictorului Virgiliu Parghel. Conţinutul albumului Poveste din Bucovina a inspirat-o pe Doina Lavric în realizarea a două spectacole. În primul dintre ele, intitulat tot Poveste din Bucovina, Doina şi actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru „povestesc’’ folosind fiecare mijloacele scenice care le sunt proprii şi dau naştere unui spectacol complex de teatru-concert. În cel de-al doilea, Rânduieli, Doina Lavric, însoţindu-se de voce şi cobză, cântă şi rosteşte rânduieli vechi, respectate odată cu mare stricteţe, povesteşte despre zmeu şi ursitoare, despre îngerul păzitor, despre Ştima apei, despre Soartă, ori despre Joimăriţe. Cântând, povestind, în spectacole sau recitaluri, Doina Lavric reînvie o lume străveche. Ascultând-o, descoperim că de lumea asta, a noastră, ne era tare dor… „Doina este făcută pentru cântec, nu născută. Înainte de a cânta, Doina săvârşeşte, evocă şi înţelege. Are loc o contopire între ea şi muzică, apoi transpune şi îi lasă pe alţii să înţeleagă… ” – Grigore Leşe. „Doina Lavric, autoarea Poveṣtii din Bucovina, nu lasă nicio îndoială privitorului, dar mai ales ascultătorului, nu doar că vine din ṭara de poveste despre care cântă, cu glasul ṣi cu cobza, ci ṣi că are în fiinṭa ei o demnitate princiară, tocmai potrivită pentru a doini ṣi a descânta. Mi-o pot uṣor închipui cum, profesoară prin satele din jurul Sucevei, îi învăṭa pe copii frumoasa rostire românească, asemenea părinṭilor ei, dascăli de ṭară. Astfel a adunat legendele, cântecele ṣi povestirile orale, pe care le-a alăturat textelor alese din culegerile de folclor. Doina Lavric cântă ṣi rosteṣte cu prestanṭa cu care se oficiază, chiar ṣi când spune povestea comică a nevestei leneṣe, bătute de bărbat, sub pretextul pedepsirii pieii fermecate, care ar fi trebuit să facă treabă în casă. Iar acest tip de prestaṭie creează un alt timp, cel nesfârṣit, al legendei, cu curgerea sa lentă, în care este atras hipnotic spectatorul. Doina Lavric slujeṣte folclorul autentic, situat atât de departe de cel lipsit de bun-gust ṣi poluat ideologic, care supravieṭuieṣte încă epocii comuniste.” – Fragment din cronica semnată de Sanda Vişan, în revista „Teatrul Azi”, nr. 11/2013.