dr. Adrian Harghel

dr. Adrian Harghel

Adrian Harghel, născut pe 25 mai 1937 la Chișinău, în 1938 se mută împreună cu părinții la București unde, după colegiul „Mihai Viteazul”, absolvă în 1961 Facultatea de Medicină „Carol Davilla”. După stagiul obligatoriu în mediul rural, se specializează în Medicină Internă și ocupă  postul scos la concurs de Spitalul Județean Tulcea din 1970 până în 1997 când se pensionează. În 1978 obține a doua specialitate în „Bolile Metabolismului, Boli de Nutriție, Diabet Zaharat”, înființează și conduce Centrul Antidiabetic Județean. În 1980 devine medic primar, iar în 1983, Doctor în Științe Medicale și Șef de Secție Medicală Ia Spitalului Județean Tulcea. În 1990 inaugurează primul cabinet privat din județ. În 1975 inițiază apariția primei reviste de specialitate din Dobrogea: „Tulcea Medicală”. A publicat câteva eseuri în revista „Steaua Dobrogei”. În 1998 publică la editura „Curtea Veche” volumul intitulat „Meșterul Manole al Crucii”. În anii 2001 și 2002, obține premiul I la Concursul Național de creație literară de inspirație spiritual-creștină „Izvorul Tămăduirii”, pentru eseul intitulat „Crucea libertății” (2001) și pentru cartea „Meșterul Manole al Crucii” (2002). În 2003 îi apare la Editura „Morel” București, volumul  de eseuri intitulat „Teo-antropologia Crucii - introducere”. În 2010 apare la Editura VOX, București, volumul intitulat: „Strategia eficienței în Medicină” având ca autori pe Dr.Cristian Harghel-Fiul și Dr.Adrian Harghel-Tatăl, iar în 2017, la Editura Andreas, București, având aceiași autori, volumul intitulat: „Medicina Iubirii”. Din anul 2000 este membru al Cenaclului teologico-literar „Euxin” la a cărui revistă participă ca eseist.

Un coeficient de eroare

De | 2017-12-24T17:39:38+00:00 24 decembrie 2017|

„Procesul“ e un roman sapienţial în care prin antiteză scriitorul suscită interesul pentru virtuţile neo-testamentare. Pentru Joseph K problemele vieţii de zi cu zi sunt mai importante decât orice, din care cauză acest „proces“ sosit pe neașteptate îl încurcă. La fel procedează şi cei ce amână participarea la slujbele Bisericii, considerând-o ca fiind rezervată bătrânilor. Procesul inițiat este cu totul neobișnuit. De ce tocmai podul, adică acea parte nelocuită şi de sub acoperiş a casei, este locul considerat potrivit tribunalului? Este o zonă într-adevăr nelocuită, dar nu şi nebântuită.Translocat din planul unei existenţe banale, eroul nostru ajunge în „zona pestilenţială“ a duhurilor văzduhului, care-l hărţuiesc în cele mai întunecate unghere ale conştiinţei, unde patimile şi instinctele îşi dispută întâietatea. K nu-şi poate imagina o altfel de viaţă decât cea dusă de el pentru că, lipsit de modelul neo-testamentar, e fără model. Împlinirea Poruncii divine este soluţia ieşirii din pasivitate. Spaţiul, timpul, mişcarea, sunetul, cuvântul, iubirea, raţiunea, arestarea, avocaţii, judecătorii, vina, tribunalul, legea, reacţiile eroului, relaţiile, legea, procesul, totul e neautentic, fals, încărcat de nonsens şi departe de a fi rezultatele fanteziei autorului, indică o cu totul altă realitate.

Teo-antropologia iubirii

De | 2017-12-24T13:34:25+00:00 25 septembrie 2017|

Medicina iubirii își propune vindecarea omului ca făptură creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul este logosul creat – expresie a  raţiunii divine a facerii sale şi deci a scopului  pentru care a fost creat ca un hristos virtual. Sfinţii Părinţi consideră că logosul omului e  chipul lui Dumnezeu din om după modelul divin al Logosului. În lipsa lui Dumnezeu, Medicina e fără Iubire: Locul divinităţii e ocupat de tehnologiile avansate iar locul omului, de omul-cobai.