Dușan Monica

Dușan Monica

Monica Dușan s-a născut în data de 9 noiembrie 1967, în comuna Ribița, județul Hunedoara, unde trăiește și în prezent. Angajată ca muzeograf la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad. Publică următoarele cărți: -Florile dalbe de măr, Editura Corvin, Deva, 2007- o culegere de colinde, Monica Dușan fiind coautor alături de Petru Baciu și Constandin Clemente; -La fântână la izvor-Monografia etnofolclorică a comunei Ribița, Tipografia „Astra”, Deva, 2008. De același autor: -Drumeții pe-o gură de rai, Tipografia „Astra”, Deva, 2009; -Plai de dor, Editura „Gligor Hașa”, Deva, 2013 -Viaţa ca o lacrimă, Ed. „Gligor Haşa”, Deva ,2013 -Simbolic, metafizic şi monumental în proza lui Mihail Diaconescu, Ed. Magic Print, Oneşti, 2014 Colaborează cu următoarele cotidiene și reviste: Cuvântul liber, Miorița, Dor de dor, Vox libri, Zarandul, Formula AS, Argeș, Vatra veche, România pitorească, Pro Saeculum, Familia română, Litere, Curtea de la Argeş Independența Română, Amprentele sufletului, Valahia, Cronica Timpului, Spații Culturale, Dacia nemuritoare, Condeiul Ardelean, Gând Românesc. Premii obținute • Premiul I-reportaj literar- CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE, PROZA, CRITICA LITERARA, FOTOGRAFIE ARTISTICA, Ipoteşti, 15 iunie 2011 • Premiul I –reportaj literar- CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Ipoteşti, 2012 • Premiul I – reportaj literar- CONCURSUL NATIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Ipotești, 2013 • Premiul I - Dropia de aur-pentru eseu- CONCURSUL NATIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Dor Mărunt, Călăraşi, 2014 • Premiul II - pentru eseu- CONCURSUL NATIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Dor Mărunt, Călăraşi, 2015 • Diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate depusă la realizarea „Monografiei judeţului Hunedoara” • Diplomă de merit cultural pentru contribuția deosebită adusă la valorificarea culturii tradiționale în județul Hunedoara, emisă de Consiliul Județean Hunedoara și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Tradițiilor Populare.

Furca de tors ca arbore cosmic și simbol al dragostei și fidelității

De | 2022-09-13T21:34:52+00:00 13 septembrie 2022|

Dacă într-un trecut îndepărtat torsul și țesutul, precum și alte activități, aveau și o componentă sacră, astăzi, furcile de tors și fusele, le privim cu alți ochi, pentru că frumusețea lor artistică, decorul fabulos le-a transformat de multe ori în adevărate opere de artă. Doar că, misterioasele crestăturile inițiale care acopereau lemnul furcii nu au avut doar un simplu rol estetic, așa cum am fi tentați astăzi să credem, ci, așa cum voi arăta în materialul de mai jos, inițial semnele incizate în lemn, au avut o semnificație concretă și un caracter sacru, chiar dacă toate aceste semnificații arareori au mai ajuns până în zilele noastre. Astfel, furcile de tors frumos ornamentate, sunt de fapt adevărate documente etnografice, ce înmagazinează o veche și deosebit de valoroasă informație. Ajungem astfel, prin intermediul lor, la o viziune fabuloasă a strămoșilor cu privire la univers, la conexiunile omului cu macrocosmosul și a drumului pe care acesta îl parcurge între Pământ și Cer, Viață și Moarte, între material și spiritual. În materialul de față vom analiza câteva furci de tors din Zarandul de Munte, punând accent pe simbolistica aspectului și a decorului, pe valoarea lor ca document etnografic, dar și ca obiect care în trecut pecetluia legătura de iubire dintre doi tineri.

Pe Dealul Bujoara, acasă la Părintele Arsenie Boca

De | 2021-09-22T18:32:08+00:00 22 septembrie 2021|

În urmă cu 111 ani, la 29 septembrie 1910, pe Dealul Bujoara din comuna Vața de Jos, se năștea într-o familie modestă de țărani ai locului, departe de lume, copilul Zian Boca, cel care mai târziu, devenit călugăr, va uimi poporul prin harurile sale, speriind totodată Securitatea comunistă, care va încerca să-l reducă la tăcere. Într-o zi de toamnă aurie, am urcat prin pădurea deja îmbujorată de sărutul toamnei, până sus, pe Dealul Bujoara, acolo unde și-a petrecut primii ani din viață Părintele Arsenie Boca, în gospodăria părinților și bunicilor săi, încercând să descopăr spiritul locului și modul în care acesta și-a pus amprenta asupra viitoarei personalități plină de har și sfințenie a Părintelui.

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Tomnatecul de Sus

De | 2021-06-28T12:30:58+00:00 24 iunie 2021|

Biserica din Tomnatecul de Sus a fost construită probabil în anul 1805, după inscripția de pe clopotul mic: ”Laudă pe Dumnezeu la biserica de sus, în Tomnatic, 1805”. Un alt an apropiat îl găsim notat în pisania de pe peretele dintre pronaos și naos: ”Această biserică s-au zugrăvit de Vig Andrei din Abrud, 1807 și de Sabo Mihai, Câmpeni, 1807”. Probabil că biserica a fost ridicată cu câțiva ani înainte de a fi pictată, așa după cum ne-o confirmă și prezența ei în tabelele comisiei de catagrafiere Dosa, în care se menționează ridicarea unei biserici în ”Tomnatyek” în anul 1803. Deoarece la recensămintele din anii 1805, 1829-1831, în Tomnatic apare menționat doar un singur edificiu de cult, acesta ar fi cel din Tomnatecul de Sus, cu hramul Buna Vestire. Conform pisaniei din altarul bisericii Buna Vestire din Tomnatecul de Sus, în anul 1848 a avut loc o renovare a lăcașului de cult, înfrumusețându-se interiorul cu pictură nouă: ”În zilele înălțatului împărat Ferdinand, cinstit episcop de legea răsăriteană, Andrei Șaguna, protopop locului Iosif Bașa, paroh Ioan Draia. Pe cheltuielile obștii s-au zugrăvit această sfântă biserică de zugravul Selagescu Simeon de la Abrudbania și Moțoc Carol de la Brad, la anul Domnului 1848.” Din păcate, astăzi biserica a fost înconjurată de pădure, satul Tomnatecul de Sus, alături de multe alte sate din Zarandul de Munte, fiind părăsit.

Biserica Ortodoxă ”Sfântul Nicolae” din Ribița – 600 de ani de istorie și spiritualitate românească

De | 2019-10-06T13:54:09+00:00 16 iunie 2017|

Biserica Ortodoxă ”Sfântul Nicolae” din Ribița a fost sfințită conform pisaniei, în data de 15 iulie 1417. Ea este declarată monument istoric și inclusă pe lista monumentelor de Patrimoniu European. Picturile existente aici, picturi realizate la începutul secolului al XV-lea care ulterior au fost acoperite cu straturi succesive de var, au o valoare artistică deosebită, ele îmbinând tehnici de pictură specifice goticului occidental, dar mai ales bizantine, impregnate de un specific național românesc. Totodată, trebuie subliniată valoarea teologică a scenelor religioase prezente aici, deoarece multe dintre scenele biblice au o abordare inedită: Buna-Vestire, Nașterea, Învierea, Cina cea de taină, etc. Aceleași picturi, conform specialiștilor care le-au studiat în ultimul secol, au o importantă valoare documentară pentru perioada respectivă, care este săracă în informații. Astfel, tabloul votiv zugrăvit pe peretele sudic, în care apar ctitorii bisericii, cnezii de Ribița cu familiile lor, aduce în fața cititorului o epocă îndepărtată, despre care documentele cancelariei maghiare vorbesc foarte puțin. Este foarte important faptul că biserica a străbătut aproape nemodificată șase veacuri din istoria zbuciumată a Ardealului, fiind un document, o mărturie a dăinuirii noastre pe aceeași vatră sfințită cu sânge de generații întregi de români. Ea ne confirmă faptul că la 1400 exista aici o puternică comunitate ortodoxă, o comunitate care a avut forța economică să înceapă și să termine o asemenea lucrare, de mare amploare pentru acele vremuri. Biserica de la Ribița reprezintă singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania secolului al XV-lea, păstrat integral. Însă acest ansamblu iconografic este departe de a-și fi desvăluit toate secretele, departe de a fi restaurat. În ultimii ani s-au făcut pași mici în încercarea de restaurare a picturilor, lucrându-se de fapt doar la decaparea lor, care nu a fost nici până acum realizată în totalitate. De aceea, ultimele concluzii vor putea fi trase doar atunci când întreaga pictură va fi scoasă la lumină și restaurată corespunzător. Atât fresca de la Ribița cât și cercetările de arhivă, încă mai pot aduce informații importante despre cnezii de Ribița, despre istoria zonei.

Florile negre ale tușii Saveta

De | 2019-10-06T10:56:09+00:00 19 martie 2017|

Tușa Saveta este o moață din Zarand, în vârstă de 82 de ani, care trăiește în satul Crișan, județul Hunedoara, într-o căsuță veche înconjurată de păduri și livezi de pomi fructiferi. Are câteva căprițe pe care le scoate zilnic la pășune, un câine și un pisic. Așa, ca să spună că nu este singură… Oricum ea nu simte singurătatea. Îngrijește animalele și coase ii cât este ziua de lungă. Și nu orice ii, ci ii cu ”flori” buciumănești, fiind printre puținele femei din zonă care mai cunosc și mai practică această cusătură buciumănească.

Maria Oprea – moața din Crișcior

De | 2019-10-06T10:58:07+00:00 19 martie 2017|

Maria Oprea locuiește în localitatea Zdrapți, com Crișcior, județul Hunedoara. Este în vârstă de 81 de ani. Maria este de fapt, tipul țăranului român plurivalent: inteligent, artist în toată puterea cuvântului, dăruit pământului din care a răsărit, împătimit de tot ceea ce este frumos și de întreaga măreție a naturii, care îi ține loc de a doua casă. Cu mâinile ei și-a ”îmbrăcat” întreaga casă în bogate cusături: ștergare, fețe de masă, cuverturi, păretare, ii. Toate stau mărturie a vredniciei și iubirii ei de frumos. Dar, Maria Oprea a fost și prima femeie maistru-minier de protecția muncii în subteran, după ce a absolvit Școala Tehnică Minieră din Brad, în anul 1954. Până la vârsta pensionării a străbătut în mină, zeci de galerii. Deși a lucrat o viață întreagă printre mineri, în condiții grele, sufletul sensibil nu i s-a împietrit sub povara greutăților. Ba mai mult, Maria a scris poezii, multe poezii, fiind unul dintre apreciații poeți populari ai județului Hunedoara. O viață întreagă dedicată muncii susținute, dar și în slujba frumosului și a poeziei.