Gheorghe Moldoveanu

Gheorghe Moldoveanu

ETNONIMUL „ROMÂN”, ADEVĂR ŞI DIVERSIUNE

De | 2018-06-29T16:39:09+00:00 28 iunie 2018|

De-a lungul întregii lor existenţe, românii şi-au spus mereu români şi limba şi-au numit-o română, în timp ce în izvoarele istorice (se cuprind aici şi documentele interne scrise în slavonă) apar cu numele v(a)lah, cu numeroase variante. Derivat de la român, cuvîntul românie desemna la început colectivitatea românilor, felul lor de a fi etc., apoi ţara, statul românilor. De-a lungul timpului au fost interpretate diferit atît cuvintele, cît şi realităţile denumite.

NUMELE DE PERSOANE ÎNTRE SCRIERE ŞI PRONUNŢARE

De | 2017-03-19T06:26:03+00:00 26 decembrie 2016|

În procesul de trecere de la grafia chirilică la cea latină ortografia românească a parcurs, în etape succesive, drumul de la etimologism la fonetism. Pentru cuvintele de obşte procesul a decurs aproape fără urmări, dar aplicarea etimologismului în scrierea numelor de persoane şi încercările de împăcare a scrierii cu rostirea au produs modificări în pronunţare, riscînd înţelegerea greşită a unora dintre acestea. Numele de persoane sînt parte integrantă a avuţiei spirituale a unui popor şi trebuie să fie păstrate ca atare.

STRATURI DE CULTURĂ, STRATURI DE LIMBĂ

De | 2017-01-02T11:54:18+00:00 6 octombrie 2016|

Lexicul românesc actual aduce mărturii pentru schimbările prin care cultura românească a trecut de-a lungul timpului, alături de nume nou apărute păstrîndu-se, nu de puţine ori, numele vechi, cu aceeaşi semnificaţie sau cu semnificaţii diferite.

Aron Pumnul, contribuţii la dezvoltarea limbii şi a culturii româneşti din Bucovina

De | 2016-10-06T12:53:18+00:00 22 iunie 2016|

Urmărit de autorităţile maghiare după înăbuşirea revoluţiei din 1848, Aron Pumnul s-a refugiat în Bucovina, purtând în suflet idealurile iluministe ale Şcolii Ardelene şi dorul de libertate al românilor ardeleni. Atmosfera din Bucovina, asemănătoare, l-a adus în fruntea mişcării de libertate naţională, prin dezvoltarea culturii româneşti în propria limbă, învăţământ în limba română. A fost primul profesor de limba română la proaspăt înfiinţatul Gimnaziu Superior din Cernăuţi, calitate în care a alcătuit manuale (Lepturariul său este prima antologie de literatură românească), a militat pentru înlocuirea grafiei româno-chirilice cu cea latino-română, a pus bazele unui sistem ortografic ale cărui principii vor fi folosite ulterior de Maiorescu, a pus bazele societăţilor culturale şi primei biblioteci pentru românii bucovineni. Era considerat atunci Marele Bărbat al Naţiunii.

ONOMASTICĂ ŞI ISTORIE

De | 2016-03-22T15:44:57+00:00 16 decembrie 2015|

Fiecare nume propriu închide în sine o poveste, originală, adaptată sau tradusă din altă limbă. Determinat de momentul apariției sale, numele propriu devine mărturie a modului în care oamenii au intervenit în impunerea și modificarea acestuia, prin politica de intervenție în onomastică sau crearea discordanțelor dintre pronunțarea și scrierea lui.

Onomastică şi tradiţie

De | 2015-12-16T13:54:38+00:00 18 mai 2015|

Componentă a lexicului, onomastica devine istorie nescrisă şi merită să fie cunoscută. Cînd cuvintele comune de la care s-au format numele proprii au dispărut, (toate numele proprii au la bază nume comune!), numele proprii rămîn mărturie despre cei care le-au creat, despre cei care le-au folosit şi împrejurările care le-au favorizat dăinuirea.

Sărbătoare

De | 2014-12-23T18:58:32+00:00 25 august 2014|

Apariţia unei publicaţii destinate ştiinţei şi culturii în general este, în orice moment, şi trebuie privită ca un moment de sărbătoare, din toate punctele de vedere, căci sărbătoarea rămîne, în sensurile profunde ale cuvîntului, „zi de veghe, de celebrare“. În condiţiile în care sărbătoarea a devenit, pentru prea mulţi „zi nelucrătoare“, prin îndepărtarea de sensul primar şi păstrarea unui aspect particular, datorată confuziei produse în mintea oamenilor, din cauza necunoaşterii sau a nerespectării concepţiilor timpului, sărbătoarea destinată ştiinţei şi culturii, exploatînd virtuţi reale ale muncii şi lipsită de festivism, devine prin ea însăşi mobilizatoare şi declanşatoare de energii, aşa cum era sărbătoarea la începuturi.