Ileana Toma
Născută în anul 1935 în Basarabia, fiică de preot ortodox român, Ileana (Elena) Toma este absolventă a Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. A lucrat timp de treizeci şi trei de ani în domeniul cercetării ştiinţifice la Observatorul Astronomic al Academiei Române. A efectuat observaţii de stele cu luneta meridian, a calculat poziţiile acestora pe bolta cerească, în vederea găsirii unor metode matematice pentru construirea unui sistem fundamental de referinţă în univers, primind premiul „Gheorghe Lazăr” al Academiei Române în cadrul lucrării colective Catalogul de stele slabe (1972).
În anul 1952, a luat, ca elev, premiul literar I.L Caragiale pe ţară, ca apoi să tacă timp de patruzeci de ani, socotind că nu are nimic comun cu „ingineria de suflete”.
În 1995, publică Singurătatea lui Vlad Ţepeş, frescă a Evului Mediu creştin românesc, roman documentat de capă şi spadă. Proza scurtă publicată în reviste este reunită în Coloana. Momente, schiţe, mărturii (2009); ca şi în romanul Marea fugă (2006), proza autoarei se confruntă cu un risc: reamintirea trecutului, jenant sau apăsător, a unor situaţii deloc uşoare din anii totalitarismului, care au trecut lăsând urme în noi. Autoarea consideră că o vindecare a societăţii nu se poate obţine decât prin conştientizarea unor trăiri tipice, fără ca temuta „vânătoare de vrăjitoare” să fie îndreptată în afară, ci în interiorul nostru. Biografia Părintele Alexie, preotul lui Dumnezeu (2002) este totodată şi cronică istorică. Cartea Ultimul Constantin, romanul Brâncovenilor (2000), de tip saga, surprinde efectele distructive ale utopiei politice. Ultimul roman al Ilenei Toma, Marele Capadocian (2012), dedicat vieţii Sfântului Vasile cel Mare, descrie extraordinarul salt al civilizaţiei umane produs de creştinism în secolul al IV-lea al Imperiului Roman. Note de subsol ajutătoare sugerează paralelismul persecuţiilor anticreştine din secolele II-III cu totalitarismul comunist al secolului trecut, lăsând cititorului speranţa că raţiunea poate învinge.