Iulia Brînză Mihăileanu, Author at limbaromână.org

Iulia Brînză Mihăileanu

IULIA BRÎNZĂ MIHĂILEANU s-a născut la 2 decembrie 1955 (Mihăileni, Basarabia). Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău (1978). Cercetător științific la Muzeul Literaturii Române din Chişinău. În 1994, se repatriază în România. A lucrat la Muzeul Etnografic din Rădăuţi, cercetând obiceiurile cu măşti. În calitate de cercetător ştiinţific la Institutul „Bucovina” al Academiei Române, a colindat satele din zonă după material etnografic pentru studiul Credinţe şi practici magice în Bucovina. Este doctor în filologie al Universităţii „Babeş–Boliay” din Cluj (1999) cu tema: Mitul geto-dacic în literatura română. Cărți tipărite: Păţaniile unei pisici vagabonde (2000), Corbul lui Magellan (2001), Doi câini în Ţara Marilor Golani (2002), Profeţiile Corbului (2007), Povestirile Câinelui Sihastru (2007), Romanul lui Arcaşu (2008), Unde eşti, copil din Mihăileni? (2009), Fiinţa ideală (2009), Poveștile Mamei-rândunică (2012), Planeta Zânei Bune (2013), Valea Popândăilor (2013). În prezent se ocupă cu scrisul.

Jocurile funerare

De Iulia Brînză Mihăileanu| 2015-09-18T12:08:53+00:00 16 iunie 2015|

Jocurile de priveghi constitue o formă de relaţionare cu sufletul mortului. Unele (Mortoiul, Moartea la fereastră, Apucatul de picioare, Baterea cu țoașca) au ca scop înveselirea persoanelor ce priveghează mortul. Altele comportă rituri de fertilitate (Grădina, Gâsca mănâncă grăunţele). Jocul Cocostârcului l-am putea asocia cu ideea reînvierii în Lumea de dincolo. Alte jocuri au o conotaţie erotică (Jocul făcliei). Jocurile de priveghi arată că în riturile funerare românești s-au păstrat elemente din civilizaţia neoliticului, pentru care era specifică solidaritatea dintre viaţă, fertilitate, moarte şi supraviețuirea sufletului după decesul biologic.

Mai mult

Cercul vicios al jongleriilor ,,științifice”

De Iulia Brînză Mihăileanu| 2019-10-06T12:22:26+00:00 16 iunie 2015|

Autoarea scoate în evidență o serie de puncte slabe ale teoriei romanizării. Printre acestea: încercarea de a demonstra un fenomen lingvistic prin produsele culturii materiale, implicarea în romanizare a ciobanilor și negustorilor, exagerarea ,,puterii limbii latine” și a "culturii superioare" a romanilor; invocarea unor fenomene sociolingvistice ce nu sunt similare cu situația dacilor spre a "dovedi" romanizarea, dar evitarea cu bună știință a fenomenelor similare ocupării dacilor de către romani care dovedesc că romanizarea nu putea să aibă loc; ideea absurdă că "populația romanizată", care alcătuia 15 la sută, a romanizat cei 85 la sută de daci liberi; "greșeala" de a considera limba traco-dacă de tip satem, în timp ce ea, după cum menționează Mihai Vinereanu, se află într-o poziție centrală, împărtășind multe trăsături cu limbile kentum, cât și cu cele din grupul satem.

Mai mult

Romanizare cu pene și cerneală

De Iulia Brînză Mihăileanu| 2015-12-16T13:54:17+00:00 18 mai 2015|

Teoria romanizării nu s-a născut în Țările Române. Ea a venit din exterior. A fost implementată, mizându-se pe obediența unor oameni de știință mediocri. În timp ce istoricii și lingviștii onești, ca B.P. Hasdeu și N. Densușianu, care încercau să spună adevărul despre etnogeneza noastră, au fost și continuă să fie discreditați până în ziua de azi. Istoricii oficiali susțin, fără argumente, că unul dintre ei este autorul ,,falsurilor” de la Sinaia. Autoarea arată inconsistența acestor învinuiri. Nu era nevoie de falsuri, pentru că în acea perioadă existau destule dovezi că dacii aveau scrisul lor: alfabetul plutașilor de pe Bistrița, răbojul românesc, însemnele olarilor și mai ales scrierea de la Turdaș descoperită și făcută cunoscută lumii ștințifice internaționale de arheologa Zsöfia von Torma. Activitatea celor doi istorici stă mărturie că ei nu aveau timp de falsuri. Cu date concrete din biografia lui Densușianu, autoarea arată că orice clipă a vieții sale era consacrată documentării minuțioase și scrierii lucrărilor. Pe de altă parte, nu numai istoricii onești resping romanizarea. Zestrea noastră folclorică și etnografică refuză să susțină această teorie absurdă. În concluzie: ,,romanizarea” nu s-a făcut de către legiunile romane. Ci de penele și cerneala papilor de la Roma. Și de penele și cerneala unor scribi români.

Mai mult

Sufletul dă semne

De Iulia Brînză Mihăileanu| 2019-10-06T12:33:37+00:00 15 martie 2015|

Articolul are la bază cercetări în teren în zona Rădăuți, județul Suceava din nordul Moldovei. Făcând paralele între credința românilor în supraviețuirea sufletului după moartea trupului și tradițiile similare la egipteni, greci, tibetani, chinezi, la aborigenii din America de Nord și de pe alte meleaguri, autoarea subliniază universalitatea acestei credințe dar și străvechimea ei la români. Sufletul-pasăre, sufletul-fluture, credința că sufletul rătăcește prin locurile de care i-a fost legat destinul, în timp ce mortul stă în casă, datul hranei de pomană spre a asigura supraviețuirea lui postumă, se regăsesc și la alte popoare. În același timp, materialele adunate arată bogăția de nuanțe a acestei credințe la români. Aceștia cred că, după înmormântare, sufletul se întoarce la cei dragi, fie în vis exprimându-și anumite dorințe, fie aratând felurite semne (ciocănituri în fereastră, o farfurie căzută de pe blidar fără ca nimeni s-o atingă, arcurile patului sunand fără să fie nimeni în casă, o umbră care se așează alături, un miros specific). Există convingerea că ,,morții, dacă-i pomenești, trăiesc printre noi” și îi ajută pe cei vii.

Mai mult

Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române?

De Iulia Brînză Mihăileanu| 2015-03-15T16:25:15+00:00 23 decembrie 2014|

Autoarea ia atitudine față de o recenzie publicată în revista Institutului de Lingvistică din București, în care Mihai Vinereanu, autorul Dicționarului Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, este învinuit de ,,fantastica hipertrofiere a lexicului românesc autohton”, iar afirmația sa că limba română este de origine traco-dacă este considerată ,,teorie nocivă”. Pentru cine este nocivă? se întreabă autoarea. Răspunsul este fără echivoc. Pentru inventatorii romanizării și urmașii lor, care nu sunt în stare să facă față unor probleme cu grad înalt de dificultate. Pentru etimologiile fanteziste din DEX, cărora Dicționarul lui Vinereanu le-a dat o replică bine argumentată.

Mai mult

Gospodăria țărănească – scenă a jocurilor cu măști

De Iulia Brînză Mihăileanu| 2015-03-15T16:27:14+00:00 23 decembrie 2014|

În timpul sărbătorilor de iarnă (între Crăciun și Bobotează) în Romania există obiceiul de a umbla cu cetele de mascați. Este un ritual traco-dac cu rădăcini pre-indo-europene. Studiul de faţă, conceput în urma cercetărilor în teren, prezintă modul cum se desfășoară spectacolul jucătorilor cu măști în gospodăria omului. În societatea animistă, aceste rituri aveau o funcție apotropaică. Autoarea remarcă degradarea lor, azi accentul punându-se doar pe aspectul divertismental. Studiul face parte dintr-o preocupare mai largă a autoarei care cercetează credinţele şi practicile magice din nordul Moldovei.

Mai mult