Monica Dușan

Monica Dușan

Curriculum vitae Monica Dușan s-a născut în data de 9 noiembrie 1967, în comuna Ribița, județul Hunedoara, unde trăiește și în prezent. Angajată ca muzeograf la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad. Publică următoarele cărți: -Florile dalbe de măr, Editura Corvin, Deva, 2007- o culegere de colinde, Monica Dușan fiind coautor alături de Petru Baciu și Constandin Clemente; -La fântână la izvor-Monografia etnofolclorică a comunei Ribița, Tipografia „Astra”, Deva, 2008. De același autor: -Drumeții pe-o gură de rai, Tipografia „Astra”, Deva, 2009; -Plai de dor, Editura „Gligor Hașa”, Deva, 2013 -Viaţa ca o lacrimă, Ed. „Gligor Haşa”, Deva ,2013 -Simbolic, metafizic şi monumental în proza lui Mihail Diaconescu, Ed. Magic Print, Oneşti, 2014 Colaborează cu următoarele cotidiene și reviste: Cuvântul liber, Miorița, Dor de dor, Vox libri, Zarandul, Formula AS, Argeș, Vatra veche, România pitorească, Pro Saeculum, Familia română, Litere, Curtea de la Argeş Independența Română, Amprentele sufletului, Valahia, Cronica Timpului, Spații Culturale, Dacia nemuritoare, Condeiul Ardelean, Gând Românesc. Premii obținute • Premiul I-reportaj literar- CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE, PROZA, CRITICA LITERARA, FOTOGRAFIE ARTISTICA, Ipoteşti, 15 iunie 2011 • Premiul I –reportaj literar- CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Ipoteşti, 2012 • Premiul I – reportaj literar- CONCURSUL NATIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Ipotești, 2013 • Premiul I - Dropia de aur-pentru eseu- CONCURSUL NATIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Dor Mărunt, Călăraşi, 2014 • Premiul II - pentru eseu- CONCURSUL NATIONAL DE POEZIE, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, Dor Mărunt, Călăraşi, 2015 • Diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate depusă la realizarea „Monografiei judeţului Hunedoara” • Diplomă de merit cultural pentru contribuția deosebită adusă la valorificarea culturii tradiționale în județul Hunedoara, emisă de Consiliul Județean Hunedoara și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Tradițiilor Populare.

Ignatul – Obiceiuri și tradiții cu rădăcini milenare, specifice solstițiului de iarnă

De | 2023-12-14T14:00:48+00:00 12 decembrie 2023|

În lucrarea de mai jos vom arăta că tăierea porcului în preajma solstițiului de iarnă nu este întâmplătoare, fiind o tradiție cu rădăcini milenare în istoria și cultura poporului român, cândva specifică și altor popoare din zona Balcanilor, iar Povestea lui Ignat este o rămășiță a învățăturilor orale pe care novicii le primeau în cadrul ritualurilor de inițiere. Astfel, în obiceiurile și tradițiile din ziua de Ignat găsim vechi urme ale unor ritualuri cosmogonice specifice perioadelor de înnoire a timpului, ritualuri de fertilitate dar și aspecte din mitul revelației inițiale performat în trecut prin ritualurile inițierii de pubertate.    

În Vârteşcă, pe urmele vâlvei lupilor

De | 2023-09-29T21:57:31+00:00 29 septembrie 2023|

David Gheorghe a fost un locuitor al satului Dumbrava de Jos, comuna Ribița, județul Hunedoara, decedat prin anul 2006, în vârstă de aprox. 85 de ani. I se mai spunea Buzgaru sau Gigel. În toată zona era cunoscut ca vâlvă a lupilor. Conform vechilor credințe populare, există persoane care se nasc cu căiță (o pieliță sau escrescență pe cap) sau cu coadă (câteva vertebre în plus). Aceștia sunt denumiți vâlve sau moroi și au puteri nelimitate: să se transforme în diverse animale, să ia multiple înfățișări, să se deplaseze prin aer cu viteze mari, să fure laptele vacilor, să îmbolnăvească animalele din gospodărie, etc. Despre vâlva lupilor se credea că este conducătorul haitelor de lupi, spunându-le când și unde să atace. Beneficia bineînțeles de multe alte „puteri” și de temut de consăteni, iar renumele i se dusese în toată zona Bradului. Cheile Juncului sunt niște chei scurte dar pitorești pe pârâul cu același nume din localitatea Dumbrava de Jos, comuna Ribița, niște chei prin care David Gheorghe trecea adesea. Toate întâmplările legate de David Gheorghe-vâlva lupilor, pe care le-am inclus în reportajul de drumeție, sunt culese de la consătenii săi, care spun că exact așa s-au întâmplat lucrurile.

În raiul dintre Bulzuri

De | 2023-06-21T08:35:02+00:00 20 iunie 2023|

Stai călătorule țintuit locului și te minunezi prin ce locuri și-au putut oamenii cândva duce traiul. Și te mai minunezi încă o dată, știind că Tomnatecul și Juncul, și Blăjeniul, și Dupăpiatra, și Ribicioara, și Bulzeștiul au fost cândva satele cele mai populate și mai bogate ale zonei, ale Zarandului de Munte, adică cele aflate departe de „drumul mare”, cele așezate în locuri total inospitaliere și improprii traiului după regulile de astăzi, la o altitudine situată între 700 și 1000 de metri. Și totuși, râpele, coastele, culmile, văile adânci, stenii de piatră, pe toate, prin muncă îndârjită, oamenii le-au transformat în adevărate grădini ale raiului. Până departe, sub Găina, din mareea verde țâșnesc peste tot, ca niște flăcări albe, coroanele înflorite ale cireșilor, rămășițe gingașe și încă pline de rod ale livezilor de altădată. Între Bulzul Mic și Bulzul Mare al Tomnatecului, în trecut, a existat un cătun de vreo 25-30 de case, care intra în componența satului Tomnatecul de Sus, unul dintre satele mari ce-și risipeau casele pe culmile și coastele dealurilor de la poalele Muntelui Găina. Astăzi, din cătunul respectiv, au mai rămas pentru scurtă vreme în picioare, doar două case. Sălbăticia s-a înstăpânit peste toată această vatră veche de locuire.
Bulz (regionalism) – aici, cu sensul de cocoașă țuguiată de piatră calcaroasă, parțial împădurită.

Dantela-răbdare, îndemânare, rafinament

De | 2023-03-23T21:59:04+00:00 23 martie 2023|

În urmă cu jumătate de secol dantela era nelipsită din fiecare casă, ba mai mult, ocupa un loc de mare cinste în lada de zestre a fetelor de măritat, fiind considerată printre piesele de valoare din componența lăzii, chiar dacă valoarea lor utilitară era net inferioară celorlalte piese. Însă, ele aveau un rol estetic esențial, indispensabil universului feminin. Astăzi, toate aceste obiecte de mici dimensiuni, care însă înmagazinează multă muncă, răbdare, și de ce nu, simț artistic, pare că sunt definitiv aruncate la lada de gunoi a istoriei. Și totuși, ele, micile împletituri din fire albe, ne leagă strâns de mamele, bunicile și străbunicile noastre, având alături de valoarea lor decorativă, utilitară și artistică, o valoare sentimentală deloc de neglijat. Expoziția Dantela-răbdare, îndemânare, rafinament vernisată la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad, ca expoziție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, în data de 19 octombrie 2022, este un omagiu adus mâinilor harnice și pricepute ale bunicilor și străbunicilor noastre, mâini care nu și-au găsit niciodată în această viață, odihna.

La Bătrâna, în Ținutul Pădurenilor

De | 2022-12-16T23:12:49+00:00 16 decembrie 2022|

Într-o zi mohorâtă și târzie de toamnă, care încă mai păstra în natură o bună parte din culorile explozive și variate pe care toamna le aduce de obicei în alaiul său, am ajuns într-unul din satele izolate ale Ținutului Pădurenilor, și anume, Bătrâna. Aceste sate sunt așezate pe culmea Munților Poiana Ruscă. Pentru a ajunge la ele, urci pe văi lungi împresurate de păduri, apoi în serpentine printre fânețe și pășuni întinse. În jurul gospodăriilor, sus pe culme, sunt parcelele cultivate cu cereale, cartofi, legume și zarzavaturi. De aceea, drumul de intrare în sat este închis cu poartă de lemn, pentru ca animalele care pasc pe clinele dealurilor mai jos de sat, să nu intre în culturile aflate în vatra satului de pe culme. Datorită izolării și a unui respect aparte pentru străbuni, și-au păstrat tradițiile și costumul popular cu un aspect unic în peisajul artei populare românești.

Împistritul ouălor în Zarand

De | 2022-06-22T19:15:15+00:00 22 iunie 2022|

În zona Zarandului de Munte, din jurul Bradului, zonă la care facem referire în studiul nostru, există obiceiul încondeierii ouălor de Paști, fără să avem cunoștință despre o dată mai veche de începutul secolului al XX-lea, de practicare a acestuia. În Brad, dar și în satele din jur, obiceiul respectiv, așa cum am aflat de la persoanele intervievate, a fost practicat și foarte popular, până în urmă cu aproximativ douăzeci de ani, când a început să fie abandonat. După această dată, pentru decorarea ouălor de Paști au început să fie utilizate metode moderne, mult mai facile și mai rapide. În urma cercetării, am aflat cu certitudine, că s-au încondeiat ouă în următoarele localități: Rovina (Remetea), Crișcior, Ribița, Crișan, Uibărești, Țebea, Cărăstău, Lunca Moților, Ocișor, Basarabasa. Cu siguranță că numărul localităților în care acest obicei era practicat, a fost mult mai mare.

De la întîmpinare la „de-a prinsa” pe perechi: sărbători şi tradiţii la sfârşit de iarnă

De | 2022-03-22T16:35:04+00:00 22 martie 2022|

Încă din timpul iernii, prin satele românești, oamenii sunt cu gândul la viitorul an agricol, la holdele bogate, la fructele pârguite şi aromate ce vor năpădi livezile în prag de toamnă. Dar pentru a asigura rodnicia pământului, pentru a obţine recolte bogate, înainte de începerea efectivă a muncilor agricole, prin diverse ceremonialuri se pregăteşte şi se asigură în plan spiritual, în plan „nevăzut”, protecţia şi belşugul viitoarelor culturi agricole sau sănătatea şi fertilitatea animalelor din bătătură. Obiceiurile și tradițiile din lunile de iarnă, împreună cu ritualurile aferente, aveau roluri și semnificații diverse: apărau familia, dar și animalele din gospodărie de atacul animalelor sălbatice, de diverse boli, dar și de spiritele rele. De asemenea, ritualurile respective aveau menirea de a asigura fertilitatea, rodnicia holdelor de grâu, a animalelor dar și a femeilor din gospodăria respectivă. În toate aceste ritualuri cu rol de apărare, fertilizare, purificare, rolul principal îl au femeile, ca adevărate „preotese” ale familiei, ale comunității. Dacă bărbaților le revine menirea de a-și apăra fizic familia, casa, comunitatea, de a-i asigura supraviețuirea și necesarul de alimente, femeia are menirea de a acționa în plan spiritual, în plan subtil, de a se lupta cu cele „nevăzute” și „neştiute”, de a îmbuna şi a-şi apropia uriaşele „energii” care guvernează întreaga lume. Probabil că acest rol al femeii de Mare Preoteasă, să se fi perpetuat până astăzi, din perioada matriarhatului.

Ciorolița, Ciorolesa, Ciurlicatul – străvechi obicei, încă practicat în arealul Zarandului de Munte

De | 2021-12-20T18:06:28+00:00 20 decembrie 2021|

Toate obiceiurile și ritualurile legate de moartea „Anului vechi” și nașterea ”Anului nou”, au ca scop unic, ”renovarea simbolică a lumii”. Acestea constau în acte de divinație, adică diverse practici magice (vrăji și descântece) având în special ca scop, aflarea ursitului, acte de propițiere, ce constau în urări de sănătate, belșug, ani mulți, precum și acte de profilaxie și purificare ce au rolul de a alunga spiritele malefice care provoacă îmbolnăviri, accidente, pagube în gospodărie și alte neplăceri. În materialul de față ne vom referi la toate aceste acte sau practici pe care le regăsim în obiceiul Ciurlicatului în localitatea Basarabasa, dar și în alte localități ale Zarandului de Munte, cu numele de Ciorolița, Ciorolesa, Ciuralexa, practici care au loc în jurul sărbătorii de Bobotează.

Crucea de drimoc – o altă ipostază a mărțișorului

De | 2021-03-23T15:15:13+00:00 23 martie 2021|

Crucea de drimoc se pune în pieptul copiilor în seara de Bobotează, pentru a fi frumoși și sănătoși tot anul. Ea se confecționează din firul de drimoc (Viburnum lantana) aflat în componența Păpușii de lumină sau a Păpușii Ciurlicatului, cu rol important în obiceiul Ciurlicatului care se practica în seara de Bobotează în unele localități din Țara Zarandului. Crucea de drimoc avea menirea de a aduce frumusețea și sănătatea copiilor care o purtau în piept, de a-i apăra de orice influență malefică. Ea se păstra în piept până la cântatul cucului, când era aruncată în urma lui. Se observă similitudinea crucii de drimoc, atât în aspect cât și ca proprietăți ale acesteia, cu tradiționalul mărțișor. Ea poate fi considerată ca o altă variantă locală a acestuia.

O zi de toamnă prin satele de munte ale Zarandului

De | 2020-12-21T13:11:41+00:00 21 decembrie 2020|

Satele Zarandului de Munte erau la jumătatea secolului XX, sate prospere, cu oameni harnici și pricepuți la toate. Gospodăriile cu numeroase acareturi erau risipite pe dealuri, printre pomii fructiferi, vegheate de pădurile și înălțimile din jur, de văile adânci și umbroase, afluenți ai Crișului Alb. Pentru a-și suplimenta veniturile, multe dintre aceste sate s-au specializat în diverse meșteșuguri: vărărit la Buceș, prelucrarea pietrei la Țebea și Dupăpiatră, confecționarea fluierelor la Juncu, rotărit la Leauț, dogărit la Dobroț, olărit la Obârșa, spătărit la Rișculița, etc. În aceste gospodării se creșteau multe animale, iar livezile erau bogate în roade multe și variate, o adevărată bogăție a zonei. Din păcate, aceste sate de la poalele Muntelui Găina, atăzi sunt pustii, părăsite, depopulate sau cu populație îmbătrânită. Pădurea, buruienile și mărăcinișurile au invadat terenurile cultivate de altădată, livezile bogate, iar casele și acareturile se năruie năpădite de rugii de mure.

Veșnicia satului românesc

De | 2020-09-22T22:04:10+00:00 22 septembrie 2020|

Civilizația noastră sătească este în primul rând continuatoarea și păstrătoarea culturii traco-dace care s-a dezvoltat și a ființat pe un spațiu întins între Nipru, Adriatica, Carpații Nordici și Câmpia Tesaliei, un spațiu al cărui nucleu îl forma România de astăzi. Întreg neamul nostru își are originile în satul românesc, supraviețuind în timp prin intermediul aceluiași sat. El a fost cel care a conservat și transmis de-a lungul mileniilor valorile fundamentale ale acestui popor greu încercat. Pe fundația trainică și înaltă a culturii noastre populare, s-a dezvoltat mai târziu cultura noastră modernă. Lucian Blaga percepea satul românesc ca pe un Centru al Universului, subliniind că el se prelungește în mit, tocmai datorită rădăcinilor sale străvechi și viguroase ce străbat mileniile.

Sângiorzul și Armindenul – începutul anului pastoral. Obiceiuri și ritualuri

De | 2020-06-25T20:09:12+00:00 23 iunie 2020|

Printre cei mai venerați sfinți ai românilor se numără Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, învestiți de popor cu puteri de înnoire a timpului, de schimbare a anotimpurilor. Aceasta se datorează mai ales faptului că în perioada 21 aprilie – 1 mai începe noul an pastoral iar în jurul datei de 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Dumitru se încheie anul pastoral. După credința generală a tuturor românilor, Sân-Giorgiul e capul primăverii și are menirea de a înverzi întreaga natură și de a face să germineze (răsară) semințele, iar Sâ-Medru e sfârșitul toamnei când se adună recoltele. Ritualurile și obiceiurile specifice Noului An oficial sunt practicate și în această perioadă de înnoire a timpului. Acum întâlnim în mod special acele acte de divinație performate prin diverse practici magico-religioase (vrăji, descântece, aflarea ursitului), de profilaxie și purificare, aprinderea focurilor cu rol purificator, etc. Perioada cuprinsă între Sf. Gheorghe (23 aprilie) și Arminden (1 mai) era perioada cea mai propice pentru atacul moroilor, strigoilor, vrăjitoarelor și a altor forțe malefice asupra animalelor din gospodărie. De aceea, în această perioadă de timp existau o serie întreagă de obiceiuri și ritualuri în popor, menite să contracareze atacul și puterea acestor forțe potrivnice.

Lauda mâinilor de țărani

De | 2020-03-22T19:48:14+00:00 22 martie 2020|

Oamenii Zarandului de Munte, țărani harnici, vânjoși și rezistenți, prin munca asiduă a mai multor generații au transformat râpele și coastele sălbatice ale munților din zonă, în grădini bogate și prospere. Au avut o viață grea și de puține ori îndestulată, dar prin munca mâinilor harnice și bătătorite au transformat sălbăticia în grădină. Astăzi, sub privirile noastre nepăsătoare sau neputincioase, se sting ultimii astfel de țărani. Grădinile devin pârloagă, mărăcinișurile și sălbăticia pătrund în fostele gospodării, acoperișurile se năruie sub ploi și zăpezi. Sate întregi dispar înghițite de natură. În câțiva ani ele vor mai dăinui doar în amintirea unora dintre noi.

Utilizări, imagini şi simboluri ale Arborelui Vieţii în arealul zărăndean

De | 2019-12-17T06:44:02+00:00 17 decembrie 2019|

Simbolul Arborelui Lumii este arhaic, comun tuturor civilizaţiilor, din Nordul Americii până în Asia, Africa sau Australia. Acest Arbore al Lumii poate fi prezent sub diferite forme: Arborele Vieţii, Arborele Cosmic, Stâlpul Cerului, Axul Cerului, Coloana Cerului, scară, funie, stâlp, suliţă, copac, coloană, munte sau cruce creştină. Arborele Vieţii, Arborele Lumii sau Arborele Cosmic, ca simbol tutelar al culturii populare româneşti, a ajuns până până la noi, străbătând aproape nemodificat, atât ca aspect, cât şi ca semnificaţie, numeroase milenii din istoria umanităţii, fiind astăzi pentru cercetători o valoroasă “arhivă” ce furnizează informaţii de o excepţională valoare despre modul de gândire arhaic al înaintaşilor, despre concepţii, mentalităţi, arhetipuri. În cele ce urmează voi prezenta numeroasele utilizări ale Arborelui Vieții în arealul zărăndean, prezența acestuia ca simbol major în cele mai importante obiceiuri de peste an, dar și în obiceiurile din ciclul vieții. De asemenea, el este nelipsit ca semn cu semnificații profunde, din toată arta populară românească.

Ultimul meşter de fluiere din Zarand

De | 2019-09-30T23:10:42+00:00 30 septembrie 2019|

Copiii învăţau să cânte din fluier sau să lucreze la confecţionarea acestora înainte de a cunoaşte primele litere. Aproape că se năşteau cu aceste deprinderi. Astăzi, meşterii de fluiere au dispărut. Cei mai în vârstă s-au mutat unul câte unul dintre pomii înfloriţi ai satului lor, în grădinile veşnic în floare ale lumii de dincolo. Cei mai tineri au luat drumul oraşelor, viaţa de aici părându-li-se mult prea grea şi fără perspectivă. Doar Mateş Petru, ultimul meşter fluierar al satului, se încăpăţânează să rămână aici, orice s-ar întâmpla, chiar dacă el va fi la un moment dat, ultimul locuitor al satului. Unul câte unul, oamenii au plecat spre alte zări. Gospodărie după gospodărie a rămas pustie, părăginindu-se, însă el, Pătruţ a Dupului, rămâne imperturbabil în gospodăria sa micuţă pitită sub vârful dealului, înconjurată de pruni, vegheată de un tei bătrân şi un păr ce pare să strângă între crengile sale întreaga casă.

Sfinte umblătoare pe câmpuri. Sânzienele şi solstiţiul de vară

De | 2019-06-25T21:51:34+00:00 25 iunie 2019|

Se apropie timpul magic al solstiţiului de vară, când soarele ajunge la apogeul duratei de strălucire pe parcursul unei zile. În jurul acestei date, a solstiţiului de vară, se concentrează principalele sărbători ale verii, două cu dată fixă, Sânzienele (24 iunie) şi Sânpetrul (29 iunie), iar cu dată mobilă Rusaliile. Aşadar, solstiţiul de vară este marcat de un ciclu scurt de renovare a timpului, deschis de Sânziene (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul) şi închis de Sânpetru (Sf. Petru și Pavel). Deoarece pentru vechile popoare începutul anului corespundea cu debutul sau sfârşitul ciclurilor biologice ale plantelor şi animalelor care le asigurau existenţa, Anul Nou era celebrat în unele cazuri în perioada solstiţiului de vară când se încheia coacerea seminţelor de grâu, secară, orz, acestea fiind cele mai importante plante cultivate de om. Însă, dintre toate sărbătorile menţionate mai sus, se pare că sărbătoarea Sânzienelor a preluat şi perpetuat cel mai mult din ritualurile precreştine specifice solstiţiului de vară şi Noului An agrar.

Ștergarul zărăndean

De | 2019-03-25T11:05:23+00:00 22 martie 2019|

Ștergarul are o istorie foarte veche. Am putea spune că el a apărut în istorie odată cu primele țesături realizate de om. Primul său rol probabil că a fost cel ritual, decorativ și artistic și abia apoi cel utilitar.

Victor Ravini – Miorița, izvorul nemuririi

De | 2019-03-22T22:37:06+00:00 22 martie 2019|

Pornind de la mit și religie ca una dintre etapele ”evoluției spirituale a omenirii”, așa cum susține Frazer, Ravini demonstrează în monografia sa, că în Miorița este vorba de un ritual religios, un ritual în care ciobanul ”ortoman” este supus unui sacrificiu.

Să vorbim Ca pă la noi, cu poeta Ileana Cornelia Neaga

De | 2018-12-19T23:15:13+00:00 19 decembrie 2018|

Ultimul volum al Ilenei Cornelia Neaga intitulat Ca pă la noi, poate fi considerat un dicționar de regionalisme specifice graiului crișean, dar, la fel de bine poate fi definit ca o lucrare monografică cu temă etnofolclorică, în versuri. Chiar dacă termenul de monografie pare mult forțat aici, volumul Corneliei în care ne sunt prezentate în versuri cu mult har, toate obiceiurile satului de peste an, superstițiile și credințele, clăcile și șezătorile, lucrările agricole sau de prelucrare a cânepii și a lânii, relațiile sociale din lumea satului și întreaga sa atmosferă, mai bine și mai pe înțelesul tuturor, decât ar fi făcut-o un studiu de specialitate.