Ionică Pîrvu

Ionică Pîrvu

Pîrvu IONICĂ este absolventul Facultății de Științe Juridice și Administrative al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Lucrarea de licență, pregătită pentru anul 1997 s-a intitulat „Psihologia victimei”. După două locuri de muncă, cu o durată scurtă, unde a fost consilier juridic pentru autoritatea națională din domeniul cadastrului și un holding din domeniul farmaceutic, începând cu anul 1998 a început să lucreze în domeniul culturii, domeniu în care a rămas până astăzi. A fost consilier juridic în Ministerul Culturii, unde a participat la cel mai amplu efort de legiferare de după 1989, apoi director executiv al Fundației pentru Meșteșuguri. Ulterior, pentru aproape 1 an, a ocupat o poziție de consilier parlamentar la comisia de specialitate a Camerei Deputaților. În cele din urmă a câștigat unul dintre primele concursuri pentru managerii culturali, conducând, pentru mai mult de 9 ani, instituția națională care instruia personalul din domeniul cultural. În 2012, la Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române, și-a susținut teza de doctorat, într-un domeniu de graniță: protecția juridică a patrimoniului cultural. Din 2015 este cofondator și director executiv al Asociației SINAPTICA. Pe lângă competențele juridice, care i-au permis să cunoască legislația din toate domeniile culturii, încă din momentul elaborării, Pîrvu IONICĂ a dobândit și competențe de management, fiind implicat, ca manager sau membru în echipele de proiect la mai mult de 20 de proiecte naționale și europene, care au abordat teme dintre cele mai diverse.

Vandalizarea monumentelor istorice din ruralul României – Palatul Pleșa din Obârșia de Câmp, Mehedinți

De | 2018-04-29T12:35:28+00:00 24 martie 2018|

DE CE să păstrăm un vestigiu al trecutului? Răspunsul scurt poate fi acesta: fiindcă trecutul este cel a contribuit la caracterizarea noastră într-un anumit spațiu geografic. Trecutul, bun sau rău, spune despre noi cine suntem, ne arată de unde am venit și ne poate indica încotro ne îndreptăm. Paradoxal, fără trecut, viitorul este incert. Fără trecut, un neam este condamnat la dispariție. Să fie atât de important acest lucru? Unii ar putea să spună, cu o doză de cinism, că istoria lumii este formată din nenumărate dispariții de neamuri, de limbi și de culturi, că până la urmă, așa cum mor oamenii, mor și neamurile. Națiile cele puternice s-au ridicat pe moștenirile lăsate de la o generație la alta, cei de astăzi îngrijindu-se să le lase celor de mâine moștenirea primită de la cei de ieri. Cei care, precum vremelnicii diriguitori ai unei comune sau ai țării, se gândesc că va conta doar ce lasă ei, direct, copiilor lor, se înșeală: singuri, copii lor vor dispărea în necunoscutul viitorului.