Acasă între Râmnice – Jitia
Jitia este o veche vatră etnografică şi folclorică cu o vechime de peste patru secole. Este situată în Depresiunea peri-carpatică Între Râmnice, într-o zonă de interferenţă a celor trei provincii…
Sorin Pantelimon
Sunt căsătorit și am doi copii: Marius, 15 ani și Maria, 9 ani. Studiile mi le-am desăvârșit, urmând cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității din Bucuresti, în perioada 2001 – 2005 și pe cele ale Facultății de Geografie din cadrul Universității Spiru Haret din Bucuresti, în perioada 2011 – 2014. În perioada septembrie 2007 – august 2010, am lucrat ca profesor istorie la Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Vintileasca, com. Vintileasca, jud. Vrancea, iar din anul 2014 până în prezent, funcționez ca profesor pe catedra de istorie-geografie la, Şcoala Gimnazială Jitia, com. Jitia, jud. Vrancea. Pe lângă istorie s-au geografie, o altă pasiune a mea este etnografia. Trăind în mediul rural, mi-am asumat misiunea de a conserva și promova tradițiile și cultura populară din zonă. În anul 2016 am inițiat și coordonat proiectul de dezvoltare comunitară „Noi suntem Jitia!”. Acest proiect l-am pornit din nevoia păstrării și valorificării tradițiilor locale, elemente ce reprezintă cartea de identitate a comunității noastre. Implementare proiectului s-a derulat în perioada martie – octombrie 2016, fiind sponsorizat de Fundația PACT, cu susținerea financiară a OMV Petrom, în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”. În perioada ianuarie-iunie 2017, am coordonat proiectul „Prima mea ie”, în parteneriat cu „Șezătoare București”, unde trei eleve de la Şcoala Gimnazială Jitia, și-au cusut propria ie sub îndrumarea unui meșter popular local.
Jitia este o veche vatră etnografică şi folclorică cu o vechime de peste patru secole. Este situată în Depresiunea peri-carpatică Între Râmnice, într-o zonă de interferenţă a celor trei provincii…