Societatea Literară Română, înfiinţată în 1866 la Bucureşti, devenită în 1879 Academia Română, şi-a propus, încă de la înfiinţare, determinarea ortografiei limbii române. După ce în 1860 fusese adoptată scrierea cu alfabet latin, membrii Comisiei de redactare a proiectelor ortografice şi-au propus fixarea limbii scrise, unificarea pronunţării, convinşi de importanţa unui sistem ortografic unitar, raţional şi acceptabil pentru toţi vorbitorii limbii române. Discuţiile în Academia Română au fost aprinse, de lungă durată, aşa încât în secolul al XX-lea au fost elaborate trei reforme ortografice, în 1904, 1932 şi 1953.