Miorița, în varianta publicată de Vasile Alecsandri, a influențat favorabil opinia marilor puteri, care au considerat că o națiune, care a creat o asemnea capodoperă, are dreptul să aibă un stat național. Miorița a atârnat în balanță ca un argument diplomatic, când marile puteri au fost de acord cu Unirea de la 1859.
Miorița a stârnit admirația intelectualilor occidentali și a influențat marile puteri, care au zis că un popor cu o asemenea capodoperă națională, merită să aibă un stat național. Miorița a contribuit la formarea statului național România la 1859. Unii români o disprețuiesc și vor să fie scoasă din cărți și uitată. Cum se face că tocmai una dintre marile creații clasice ale literaturii universale să devină inacceptabilă în propria sa țară? Unde s-a mai pomenit așa ceva, cu o poezie? De unde atâta ură împotriva ei? Orice poem național unește poporul. Cum se face că acest poem dezbină? Nu Miorița să fie scoasă din școli, ci nălucirile vătămătoare ale câtorva somități orbite de propria lor strălucire, care și-au pus frustrările personale pe seama ciobanului și a întregii țări. Am analizat 973 de variante ale Mioriței și am arătat pentru ce occidentalii o elogiază și de ce unii români au înțeles-o anapoda.
Cercetarea Mioriței s-a făcut cu o metodologie deficitară, învechită și a dus la o înțelegere greșită a textului. S-a crezut că ar fi vorba de o crimă josnică, iar ciobanul ar fi un om laș, care acceptă moartea fără împotrivire. Așa s-a ajuns la denigrarea ciobanului, a românilor și la ura față de cea mai frumoasă poezie a strămoșilor noștri. Eu analizez Miorița cu o metodologe științifică, învățată la Universitate în Suedia și arăt pe ce criterii a fost considerată de occidentali ca fiind una din cele mai valoroase capodopere din literatura universală. În Miorița natura este divinizată, divinitatea umanizată, iar omul e îndumnezeit. Miorița este etern valabilă și actuală, ca un ghid de înălțare spirituală pe culmile poeziei și spiritualității, a oricărui om, de orice religie, de pe toate meridianele. A denigra Miorița sau a îl defăima pe Eminescu este mai grav decât a pune la cale o crimă împotriva identității noastre naționale. Este o gândire bolnavă.
Miorița este apreciată de străini ca „una dintre marile creații clasice din literatura universală.” Unii dintre noi au înțeles-o greșit și o disprețuiesc. Arăt aici câteva din cauzele care au dus la înțelegerea greșită a Mioriței, au semănat confuzii sau neadevăruri. Arăt și câteva din valorile poetice și de filozofie a vieții, ce fac din Miorița una din marile contribuții ale românilor la tezaurul culturii universale, de mare actualitate azi, ca ghid de înălțare în sferele cerești ale poeziei, pentru oricine, de oriunde ar fi
Miorița nu prezintă o ucidere adevărată, ci un ritual ciobănesc cu aspect teatral și cu semnificații simbolice, care se repetă așa cum cere datina. Ciobanul nu este o ființă reală, ci un personaj literar, un erou mitologic. În Miorița sunt aceleași procedee literare și aceeași tematică de înălțare spirituală deasupra intereselor lumești, ca și în alte celebre capodopere din literatura universală.