„Avizul nostru este negativ”. Dosarul 012956: prima anchetă asupra Rugului Aprins

Între memorie și document

La 24 iunie 1947, Direcția Generală a Poliției transmitea Ministerului Afacerilor Interne o concluzie formulată în limbajul sec al administrației: „avizul nostru este negativ”. [1] În spatele acestor patru cuvinte se afla însă un dosar care circulase vreme de mai bine de un an între Tribunalul Ilfov, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală a Poliției și structurile Siguranței. Obiectul investigației nu era o organizație politică și nici o conspirație clandestină, ci o asociație care își propunea să funcționeze legal sub numele de „Rugul Aprins”.

Păstrat astăzi în fondul Documentar al Arhivei CNSAS, dosarul nr. 012956 surprinde unul dintre cele mai puțin cunoscute episoade din istoria grupului de la Mănăstirea Antim. [2] Spre deosebire de documentele din fondul Penal, care consemnează represiunea declanșată împotriva membrilor Rugului Aprins la sfârșitul anilor ’50, acest dosar ne poartă într-o perioadă anterioară confruntării deschise cu regimul comunist. El surprinde momentul în care Sandu Tudor și colaboratorii săi încercau să obțină recunoașterea oficială a unei asociații religioase și culturale constituite în jurul Mănăstirii Antim. [3]

Istoria acestei tentative nu este lipsită de ambiguități. Literatura memorialistică și cercetările consacrate Rugului Aprins au oferit, de-a lungul timpului, răspunsuri diferite la întrebarea dacă asociația a dobândit sau nu personalitate juridică. André Scrima, Antonie Plămădeală și Mihai Rădulescu considerau că demersul nu a fost încununat de succes, în timp ce alte mărturii au susținut contrariul. [4] Dincolo de aceste interpretări, documentele administrative permit astăzi reconstituirea concretă a traseului parcurs de actele asociației și a modului în care autoritățile au evaluat inițiativa.

Citite în succesiunea lor, piesele dosarului alcătuiesc scenariul unei veritabile anchete administrative. Începând cu februarie 1946, când Tribunalul Ilfov înaintează actul constitutiv și statutul către Ministerul Afacerilor Interne, și până în iunie 1947, când este emis avizul negativ, fiecare instituție implicată adaugă noi observații, solicită informații suplimentare sau verifică persoanele aflate în spatele proiectului. [5]  Astfel, înainte de a deveni subiectul unor dosare penale și al unor procese politice, Rugul Aprins a fost mai întâi obiectul unei investigații birocratice, desfășurate în numele legalității, dar în care transpar și primele semne ale suspiciunii politice.

Un dosar începe să circule

Primele urme documentare ale demersului întreprins de membrii Rugului Aprins pentru obținerea personalității juridice se regăsesc într-o adresă emisă de Tribunalul Ilfov, Secția I Civilă, la 9 februarie 1946. Prin documentul nr. 9423, instanța înainta Ministerului Afacerilor Interne actul constitutiv și statutul Asociației „Rugul Aprins”, cu sediul la Mănăstirea Antim din București, solicitând avizul necesar acordării personalității juridice. [6]

Documentul este important din cel puțin două motive. În primul rând, el confirmă existența unei inițiative oficiale de constituire a asociației și parcurgerea procedurilor prevăzute de lege. În al doilea rând, dovedește că dosarul intrase deja în circuitul instituțional, fiind înregistrat la Tribunalul Ilfov sub nr. 580/1946 și având termen de judecată stabilit pentru 27 februarie 1946. [7]

Documentele păstrate astăzi în dosarul nr. 012956 nu permit reconstituirea completă a etapelor parcurse în cursul anului 1946. Cert este că, în primăvara anului următor, procedura se afla din nou în atenția Ministerului Afacerilor Interne. La 5 mai 1947, Cabinetul subsecretarului de stat Marin Florescu transmitea Direcției Generale a Poliției adresa Tribunalului Ilfov și actele Asociației „Rugul Aprins”, precizând că subsecretarul de stat recomandă organizația pentru acordarea avizului solicitat. [8]

Recomandarea nu a închis însă procedura. Dimpotrivă. La numai câteva zile distanță, Direcția Poliției de Siguranță solicita Prefecturii Poliției Capitalei informații asupra asociației, asupra persoanelor care semnaseră actul constitutiv și asupra oportunității acordării personalității juridice. [9] Totodată, autoritățile cereau restituirea actelor anexate după finalizarea verificărilor, semn că întreaga documentație urma să fie examinată în detaliu.

Din acest moment, dosarul începe să capete caracteristicile unei anchete administrative. În centrul atenției nu se mai află doar statutul organizației, ci și oamenii care o reprezentau. Cine erau membrii fondatori? Ce activitate desfășurau? Ce garanții ofereau autorităților? Acestea sunt întrebările la care structurile Siguranței urmau să răspundă în raportul întocmit câteva săptămâni mai târziu.

 

Membrii comitetului de inițiativă sub lupa Siguranței

 La 27 mai 1947, Direcția Poliției de Siguranță a Prefecturii Poliției Capitalei înaintează Direcției Generale a Poliției raportul solicitat prin ordinul din 12 mai. [10] Documentul reprezintă prima evaluare sistematică a Asociației „Rugul Aprins” și a persoanelor implicate în conducerea acesteia.

Raportul începe printr-o prezentare succintă a organizației. Potrivit documentului, Asociația „Rugul Aprins al Maicii Domnului” luase ființă la București, la 28 ianuarie 1946, având sediul la Mănăstirea Antim.[11] Sunt enumerați apoi membrii comitetului: starețul Vasile Vasilache, părintele Benedict Ghiuș, studentul Nicolae Bujor, generalul Traian Tetrat, Paul Sterian și Sandu Tudor. [12]

Lista este completată cu membrii comitetului de inițiativă: Sofian Boghiu, Gherasim Cristea, Teodor Bragalia, Alexandru Mironescu, Rădulescu-Tanir și Dumitru-Ionescu Mircea. [13] Dincolo de simpla enumerare a numelor, documentul lasă să se întrevadă și dificultățile întâmpinate de autorități în procesul verificărilor. Autorii raportului consemnează că președintele asociației, starețul Vasile Vasilache, nu a fost în măsură să ofere informații despre toți membrii comitetului de inițiativă, iar o parte dintre aceștia nu figurau în evidențele Cărții de Imobil. [14]

Interesant este faptul că dintre toate persoanele menționate, numai două apar în evidențele Siguranței. Despre Paul Sterian se precizează că fusese secretar general în cadrul Ministerului Economiei Naționale în timpul guvernării legionare, iar despre Sandu Tudor că fusese „semnalat după 23 August pentru propagandă reacționară”. [15]

Mențiunile sunt lapidare și nu sunt însoțite de alte explicații. Cu toate acestea, ele reprezintă singurele observații individuale formulate în raport și constituie primele indicii că evaluarea Asociației „Rugul Aprins” depășea deja cadrul unei simple verificări administrative. În rest, documentul nu consemnează informații compromițătoare despre ceilalți membri ai conducerii și nici activități care să poată fi considerate ilegale.

„Nu prezintă garanțiile cerute de lege”

După identificarea membrilor conducerii, raportul întocmit de Direcția Poliției de Siguranță își îndreaptă atenția asupra condițiilor legale pe care Asociația „Rugul Aprins” trebuia să le îndeplinească pentru obținerea personalității juridice. Autorii documentului apreciază că organizația nu respecta mai multe dintre prevederile Legii persoanelor juridice, invocând atât aspecte de ordin formal, cât și neclarități privind scopul și modul său de funcționare. [16]

Prima observație privește numărul membrilor fondatori. Potrivit raportului, asociația era alcătuită din numai douăsprezece persoane, sub minimul de douăzeci prevăzut de lege. [17] Autorii documentului consideră, de asemenea, că statutele nu exprimă suficient de clar „un spirit de organizare și o voință corporativă pentru realizarea unui scop bine definit”. [18] În aceeași ordine de idei, se reproșează lipsa unui patrimoniu inițial care să permită desfășurarea unei activități concrete și se atrage atenția asupra prevederii statutare referitoare la sporirea patrimoniului prin donații și subvenții, apreciindu-se că aceasta necesita autorizări suplimentare prevăzute de legislația în vigoare. [19]

Raportul invocă și nerespectarea art. 34 din Legea persoanelor juridice. În opinia autorilor, obiectul și scopul asociației nu erau formulate suficient de clar, iar cuantumul cotizațiilor membrilor nu fusese stabilit în mod explicit. [20] Mai mult, utilitatea organizației era considerată dificil de evaluat, întrucât formulările din statut nu ofereau, în viziunea autorităților, elemente suficiente pentru înțelegerea activităților pe care asociația intenționa să le desfășoare. [21]

Privite izolat, aceste observații pot fi încadrate în registrul obișnuit al verificărilor administrative. Concluzia raportului introduce însă o formulare mai largă, care depășește inventarul neregulilor statutare. După enumerarea obiecțiilor juridice, autorii documentului apreciază că membrii comitetului de inițiativă „nu prezintă în total garanțiile cerute de lege”. [22] Formula este semnificativă prin caracterul său general și prin faptul că leagă evaluarea statutului de evaluarea persoanelor aflate în conducerea asociației.

Această asociere va deveni și mai evidentă în documentul final întocmit de Direcția Generală a Poliției la 24 iunie 1947. Dacă raportul din 27 mai insistă asupra deficiențelor juridice, raportul care însoțește avizul definitiv introduce o precizare suplimentară: printre motivele respingerii se numără și faptul că din conducerea asociației făceau parte persoane care, în trecut, avuseseră o „conduită politică antidemocratică”. [23] Astfel, argumentația juridică și evaluarea politică ajung să se întâlnească în chiar concluzia dosarului.

 

„Avizul nostru este negativ”

La aproape o lună după raportul întocmit de Prefectura Poliției Capitalei, concluziile acestuia sunt preluate de Direcția Generală a Poliției și transmise Direcției Generale a Administrației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. [24] Documentul, datat 24 iunie 1947, reia aproape integral observațiile formulate anterior asupra Asociației „Rugul Aprins”, asupra membrilor conducerii sale și asupra presupuselor deficiențe ale statutului. [25]

În esență, argumentația rămâne aceeași. Asociația este considerată neconformă cu prevederile Legii persoanelor juridice în ceea ce privește numărul membrilor, patrimoniul inițial, formularea scopului și organizarea internă. [26] Sunt reluate, de asemenea, observațiile referitoare la Paul Sterian și Sandu Tudor, singurele persoane din conducerea organizației menționate în evidențele Siguranței. [27]

Există însă o diferență semnificativă între raportul din 27 mai și documentul final din 24 iunie. Dacă primul se încheia cu observația că membrii comitetului de inițiativă nu prezentau „în total garanțiile cerute de lege”, cel de-al doilea formulează explicit o concluzie de natură politică. Potrivit raportului, avizul negativ era justificat nu doar de nerespectarea unor prevederi legale, ci și de faptul că din conducerea asociației făceau parte persoane care „în trecut au avut o conduită politică antidemocratică”. [28]

Formula este cu atât mai remarcabilă cu cât apare la finalul documentului, în chiar pasajul care motivează decizia transmisă Ministerului Afacerilor Interne. După mai bine de un an de la depunerea actelor și după săptămâni de verificări administrative, dosarul se închidea printr-un verdict fără echivoc: „Se înaintează actul constitutiv, avizul nostru fiind negativ”. [29]

În acel moment, tentativa Asociației „Rugul Aprins” de a obține personalitate juridică lua sfârșit. Dosarul rămânea însă mărturia unui episod puțin cunoscut, în care o inițiativă spirituală și culturală era examinată simultan prin prisma exigențelor legale și a criteriilor politice ale unei epoci aflate în plină transformare.

În loc de concluzii

Dosarul nr. 012956 din fondul Documentar al CNSAS nu aparține arhivei represiunii propriu-zise. Nu este un dosar penal, nu consemnează arestări și nici nu surprinde mecanismele judiciare care aveau să aducă numele Rugului Aprins în prim-planul istoriei represiunii comuniste de la sfârșitul anilor ’50. Tocmai de aceea importanța sa este cu atât mai mare.

Documentele analizate surprind gruparea de la Mănăstirea Antim într-un moment diferit de cel cunoscut din memorialistică și din dosarele penale ulterioare. În primăvara anului 1947, membrii Rugului Aprins nu încercau să se sustragă autorităților, ci urmăreau obținerea recunoașterii oficiale a unei asociații religioase și culturale. Procedura era una legală, desfășurată prin intermediul instituțiilor competente și susținută, cel puțin într-o primă etapă, de recomandarea favorabilă a subsecretarului de stat Marin Florescu. [30]

Cu toate acestea, pe măsură ce dosarul înaintează în circuitul administrativ, accentul se deplasează treptat de la analiza statutului la evaluarea persoanelor. Verificările efectuate de Siguranță, observațiile privind antecedentele politice ale unor membri ai conducerii și formulările utilizate în raportul final arată că simpla examinare juridică a cererii a fost dublată de o apreciere a „garanțiilor” pe care inițiatorii asociației le ofereau noului regim politic.

Din această perspectivă, dosarul nr. 012956 păstrează urmele unei transformări subtile, dar semnificative. El documentează momentul în care o procedură administrativă obișnuită începe să fie filtrată prin criterii care depășesc cadrul strict legal. Fără a anticipa încă represiunea ce avea să urmeze, documentele lasă să se întrevadă apariția unui tip de suspiciune care va marca, în anii următori, relația dintre statul comunist și numeroase inițiative religioase și culturale.

Privit astăzi, dosarul reprezintă mai mult decât o simplă încercare eșuată de obținere a personalității juridice. El constituie prima anchetă cunoscută asupra Rugului Aprins și una dintre cele mai timpurii mărturii documentare ale modului în care autoritățile postbelice au început să privească gruparea constituită în jurul Mănăstirii Antim.

 

REFERINȚE:

[1] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 7. Document publicat în Carmen CIORNEA, Să nu fiți căldicei. Sandu Tudor și întemeierea Rugului Aprins, București, Editura Eikon, 2018, doc. nr. 33, pp. 239-241

[2] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, ff. 1-7. Documente publicate integral în Carmen CIORNEA, op. cit, doc. nr. 28-33, pp. 232-239.

[3] Pentru contextul constituirii Asociației „Rugul Aprins”, vezi Carmen Ciornea, op.cit., pp. 63-65.

[4] Pentru opinia potrivit căreia Asociaţia „Rugul Aprins” nu a obţinut personalitate juridică, vezi: Pr. André SCRIMA, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, p. 149; †Antonie PLĂMĂDEALĂ, Rugul Aprins, Sibiu, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, 2002 (ediţie electronică), p. 28; Mihai RĂDULESCU, Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim la Aiud, ediţia a II-a, Bucureşti, Sfânta Mănăstire Antim, 2008, p. 139. Pentru opinia contrară, vezi Gheorghe VASILESCU, „Cuvânt înainte”, în Ieroschimonahul Daniil Sandu TUDOR, Taina Rugului Aprins. Scrieri şi documente inedite, ediţie îngrijită de Gheorghe Vasilescu, Bucureşti, Editura Anastasia, 2008, p. 12.

[5] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, ff. 1-7. Documente reproduse în Carmen CIORNEA, op. cit, doc. nr. 28-33, pp. 232-239.

[6] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 2. Document publicat în Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 28, p. 232.

[7] Ibidem.

[8] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 1. Document publicat în Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 29, p. 233.

[9] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 3. Document publicat în Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 30, p. 234.

[10] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, ff. 5–6. Document publicat în Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 31, pp. 235–237.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 7. Vezi Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 33, p. 241.

[24] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 7. Document publicat în Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 33, pp. 239–241.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 012956, f. 1. Document publicat în Carmen CIORNEA, op. cit., doc. nr. 29, p. 233.