Baștina – un mic jurnal de vacanțӑ

Vaideeni şi fluierul fermecat

 

 

Cӑ România este o țarӑ cu peisaje absolut minunate şi cu tradiții populare remarcabile, nu mai este demult ceva nou!

Gӑseşti în toate regiunile țӑrii, mai apropiate sau mai îndepӑrtate de casӑ, lucruri multe de vӑzut, oameni deosebiți de întâlnit…

Am avut bucuria şi onoarea sӑ vӑd, în vara asta, locuri noi şi sӑ cunosc oameni care au ceva de spus celorlalți. Aceşti oameni vorbesc despre locurile în care s-au nӑscut, despre cele în care trӑiesc şi pe care le iubesc, despre tradițiile familiilor lor, despre baștină.

Un astfel de loc este satul Vaideeni din județul Vâlcea, unul dintre satele din care este alcӑtuitӑ comuna Vaideeni.

Satul a fost întemeiat de mai multe familii de oieri ardeleni, plecați din zona Sibiului, din Jina, din Mӑrginimea Sibiului sau din Tӑrtӑria de Alba, la finalul secolului al XVI-lea, când au fugit de persecuțiile austro-ungarilor sau au refuzat sӑ treacӑ la religia catolică, deoarece erau membri ai comunitӑților româneşti, ortodoxe din tatӑ-n fiu, vechi de sute de ani. Trecând munții, oierii s-au stabilit la poalele masivului Roman din Munții Cӑpӑțânii, unde au putut sӑ ducӑ viața cu care erau deprinşi şi pe care încearcӑ acum sӑ o lase moştenire şi generațiilor tinere.

Comunitӑțile din jur le-au spus întâi „Vai de Ei” acestor ardeleni deveniți olteni doar cu numele. Curând, însӑ, acest nume a devenit Vaideeni. Locuitorii sunt în general oieri sau crescӑtori de vite, chiar dacӑ influențele secolului XXI se vӑd la tot pasul. Trecerea munților din Ardeal în Ţara Româneascӑ nu a schimbat nimic în obiceiurile Vaideenilor. Continuӑ sӑ creascӑ oi sau vaci, ocupație din care multe familii încӑ îşi câştigӑ existența.

Chiar dacă apropierea de comunitӑțile olteneşti şi-a pus amprenta asupra portului, costumul popular din Vaideeni pӑstreazӑ încӑ cele două culori primordiale, albul şi negrul, dupӑ cum confirmӑ şi doamna Cristina Irimescu, creatoare şi realizatoare de costume populare pe care le prezintӑ la diverse târguri şi expoziții şi care, în timpul liber, din pasiune, se ocupӑ şi de pregӑtirea ansamblului de dansuri populare al comunei, format din tineri.

Se pare cӑ tradițiile tind sӑ se piardă şi la Vaideeni, ca în prea multe alte locuri din țarӑ.

Dar existӑ încӑ o mânӑ de oameni care nu vrea sӑ se lase „înghițitӑ”de modernitate. Aceastӑ mânӑ de oameni vrea sӑ ducӑ mai departe tradițiile moştenite de la strӑmoşii lor: profesorul Vartolomei Todeci, mare interpret din fluier, ajuns la o vârstӑ venerabilӑ, este păstrӑtorul unor piese muzicale rare (Învârtita dorului), cântate la fluier, instrumentul ce-l însoțeşte pe pӑstor dintotdeauna.

 

1

Maria Gioancӑ, țesӑtoare bine cunoscutӑ la expozițiile şi târgurile de artӑ popularӑ din zonӑ, cu expoziții de creație şi la muzee din marile oraşe ale țӑrii, este una dintre, deja, rarele creatoare de covoare care mai împletesc în firele lor motive ardeleneşti şi olteneşti, forme geometrice olteneşti stilizate, din cele pe care le gӑsim şi

 

în sculpturile lui Brâncuşi – culorile sânt simple, primordiale, specifice covoarelor din Ardeal.

2

 

Singura tӑbӑcӑrie ce existӑ încӑ acolo aparține unui tânӑr, Ionel Ciontea, care a învӑțat meseria de la tatӑl sӑu şi crede cӑ trebuie sӑ o ducӑ mai departe, chiar dacӑ îi este greu şi chiar dacӑ nu poate sӑ asigure traiul sӑu şi al familiei sale doar din aceastӑ ocupație.

3

 

Însӑ chiar dacӑ oamenii locului considerӑ cӑ tradițiile lor se pierd, existӑ tineri care duc mai departe aceste tradiții, cu pasiune şi dăruire: tânӑrul Bogdan Copețchi, zis şi „ a lu’ Cicea Zӑvoi din Vaideeni”, extraordinar interpret la fluier al vechilor „ofuri” ce compun „Învârtita Dorului”, transmise lui de profesorul Vartolomei Todeci, un tânăr pentru care pӑstrarea tradițiilor satului lui sunt o datorie de onoare. Rar am vӑzut o asemenea dӑruire din partea unui tânӑr pentru baștină. De altfel, el este sufletul şi cel mai tânӑr membru al ansamblului de fluieraşi din Vaideeni, ansamblu foarte cunoscut înainte de anii `90.

4

 

Dacӑ te nimereşti prin apropiere de Horezu, pentru a admira vechiul meşteşug al olarilor sau pentru a te reculege la splendida mӑnӑstire Hurezi, ctitoritӑ de Constantin Brâncoveanu, un loc pe care trebuie sӑ-l vizitezi este comuna Vaideeni.

Peisajele specifice zonei de munte, liniştea locurilor, calmul, frumusețea caselor tradiționale, acei oameni care fac cinste comunitӑții, sӑrbӑtorile la care ei cinstesc vechile ocupații ale locuitorilor, toate fac din Vaideeni un loc care meritӑ vizitat, admirat, apreciat.

 

 

Marin, județul Sӑlaj, sau redescoperirea baștinei

 

Satul Marin (pronunțat cu accent pe a!) este unul dintre satele din comuna Crasna din județul Sӑlaj. Aşezare de oameni gospodari, cinstiți, curajoşi, pe care geografia locului nu i-a ajutat prea mult în ultima vreme.

 

Tinerii satului au plecat în cautarea unui trai mai bun, fie cӑtre Cluj, fie cӑtre Zalӑu, fie cӑtre „strӑinӑtӑțuri”, lӑsându-i în urmӑ pe pӑrinți şi pe bunici spre a lucra pӑmântul, nu foarte roditor şi a îngriji vitele care asigurau cele trebuincioase.

Înainte vreme oamenii locului cultivau în aceastӑ zonӑ cânepӑ (interzisӑ în ultimele douӑ decenii, pe motive imaginare), plantӑ din care oamenii îşi fӑceau haine, pӑturi pentru case, saci pentru cereale. Astӑzi legislația nu mai permite acestei plante, ce i-a ajutat și pe locuitorii acestei zone, sӑ mai facӑ parte din viața lor.

Dispariția acestei culturi a dus la pierderea obiceiurilor legate de cultivarea cânepii, de recoltarea şi prelucrarea ei, activitӑți la care participau toți membrii familiei unind comunitatea.

Pӑrea cӑ obiceiurile şi tradițiile locului se vor pierde. Însӑ, din fericire pentru continuitatea identitӑții baștinei, o tânӑrӑ studentӑ la Facultatea de Istorie de la Cluj, Patricia Toma, a avut ideea de a readuce în atenția comunitӑții acele tradiții pe care oamenii credeau cӑ le-au pierdut din ei.

5

 

Organizând în 2016, de Sânziene, „Fiii Marinului”, sӑrbӑtoare dedicatӑ verii şi baștinei, tânӑra a reuşit sӑ implice suflarea locului: copiii de vârstӑ şcolarӑ şi-au ajutat pӑrinții la strângerea recoltei şi au participat la confecționarea darurilor pentru invitații la serbare, adulții au strâns recoltele, au pregătit locul în care urma sӑ se desfӑşoare sӑrbӑtoarea şi au gătit mâncarea, cei în vârstӑ au dat sfaturi şi au scos din lӑzile vechi costumele populare.

6

În zilele acelea, toatӑ suflarea satului s-a îmbrӑcat în costumul tradițional, fӑcut din cânepӑ, şi, cu mic cu mare, s-a îndreptat cӑtre curtea unei case tradiționale, împodobitӑ de sӑrbӑtoare, unde mulțimea prezentӑ a participat la reconstituirea unei nunți tradiționale de la începutul secolului XX, cu respectarea tuturor momentelor acesteia – totul realizat cu implicarea multor tineri care pânӑ atunci nu erau prea interesați de baștină și continuarea tradițiilor.

7

 

Inițiativa Patriciei Toma a avut un mare impact asupra satului: duminica, la slujba din bisericӑ, oamenii, tineri şi bӑtrâni îmbracӑ, de atunci, costumul popular; nunțile din sat (dar şi din vecini ) se bucurӑ de prezența „vrӑjitoarelor din Marin”, un grup de femei, format din membre ale corului bisericii, care devin „ursitoare”, fӑcând urӑri de bine mirilor şi nuntaşilor; mamele şi bunicile organizeazӑ cu tinerii familiilor ce vin în sat pe timpul vacanței, lecții de cusut, de țesut, însoțite de cântӑri vechi, pe care bunicile le-au învӑțat de la bunicile lor; mamele gӑtesc împreunӑ mâncӑruri dupӑ rețete vechi, ce foloseau ingrediente simple şi sӑnӑtoase, amintindu-şi cumva de atmosfera şezӑtorilor de odinioarӑ.

Anul acesta, serbӑrile organizate la Marin de aceeaşi inimoasӑ Patricia Toma s- au desfӑşurat în august sub titlul „Zilele Au gust la Marin”. Ele au propus redescoperirea culturii de cânepӑ, nelipsitӑ din existența oamenilor locului, întoarcerea la dansurile specifice zonei, interpretate de tinerii comunitӑții, apropierea de arhitectura bisericească a zonei prin organizarea unui tur cu biciclete întru regăsirea celebrelor biserici de lemn ale Sӑlajului(turul a vizat 3 biserici de lemn aflate pe o arie de 40 de km!); momentul principal din acest an a fost reconstituirea unei nunți din anii `60, precedatӑ de obiceiuri de curtare a miresei.

8

 

Multi tineri au participat la aceste serbări: studenți veniți de la Cluj sau de la Zalӑu, tineri ai satului, întorşi special pentru a participa la viața de baștină. Muzica tradiționalӑ a fost și ea prezentӑ, interpretatӑ la vioarӑ de instrumentişti de muzicӑ tradiționalӑ dar și vocal de renumiți interpreți de muzicӑ popularӑ din Sӑlaj şi Cluj, veniți pentru a susține inițiativa pusӑ în practicӑ de Patricia Toma.

După spusele participanților tineri, cea mai mare bucurie a fost pentru ei întoarcerea la baștină și la tradițiile de care mulți dintre ei doar auziserӑ, apoi plӑcerea de a fi împreunӑ cu alți tineri ca ei şi de a trӑi bucuria strămoșească de a fi prezenți activ la viața tradițională de obște.

9

 

Am gӑsit la Marin o comunitate deschisӑ, sӑritoare spre a ajuta pe cel ce are nevoie de ajutor, dupӑ spusele oamenilor, o obște ce merge duminica sӑ umple pânӑ la refuz biserica din sat, o obște ai cărei membri care se salutӑ în aceastӑ zi sfântӑ cu formula „Dumnezeu sӑ vӑ ierte!”, care cântӑ în corul bisericii – tineri şi bӑtrâni laolaltӑ.

Am fost uimitӑ sӑ vӑd cӑ tinerii care participaserӑ cu o zi în urmӑ la dansurile populare, la scenetele ce refӑceau atmosfera de voie bunӑ de la o nuntӑ, la masa ce a însoțit serbările, cu gulaş şi piroşti „cât îi Hӑşmaşu”, erau acum la bisericӑ în alt rol: de cântӑreți în cor, sau la stranӑ, ori de simpli participanți la acțiunea de sacralizare a vieții personale și de obște.

Un loc rar, acest Marin – un loc ce dovedeşte cӑ fiecare dintre noi aparține unei comunitӑți tradiționale românești iar asta nu se uitӑ niciodatӑ: este în noi mereu şi iese la iveală întru ajutor atunci când ne lăsăm afectați de cancerul europenizării fără față și conținut.

 

 

 

 

Festivalul viorii cu goarnӑ – Roşia de Bihor

 

 

Ajunşi în județul Bihor, am avut prilejul de a participa la „Festivalul viorii cu goarnӑ”, aflat la a V-a ediție, organizat la Roşia, într-o zonӑ de deal minunatӑ, festival dedicat   lui   Dorel Codoban.

10

 

Organizatorul acestei frumoase manifestări – care reuneşte un mare numӑr de interpreți vocali, instrumentişti şi dansatori și face astfel cunoscute valorile culturale ale baștinei şi oamenilor din Roşia – este chiar primarul comunei, domnul Florin Bonca, pe care l-am întâlnit îmbrӑcat în costum popular, însoțindu-şi invitații din localitӑțile învecinate.

11

 

La acest festival sunt premiați cei mai buni interpreți-copiii la vioara cu goarnӑ; ei duc mai departe folosirea instrumentului pe care Dorel Codoban l-a perfecționat în cӑutare de sunete unice.

Ansambluri de dansuri populare, formate din mulți copii din comunӑ sau din comunele din jur, participӑ la acest festival, an de an, alӑturi de formațiile de adulți, tineri şi mai puțin tineri.

12

 

Dansurile populare sunt mereu ocazii deosebite pentru dansatori să îmbrăce costumele din satele lor, sӑ prezinte cu bucurie portul pe care-l moştenesc de la pӑrinții şi bunicii lor – portul baștinii.

13

 

Alӑturi de dansatori, urcӑ pe scena festivalului actori amatori ce interpreteazӑ mici scenete inspirate din viața comunitӑții, interpreți de muzicӑ popularӑ tradiționalӑ, ce animӑ cu cântecele lor aceste adevӑrate serbӑri câmpeneşti, unde cultura tradiționalӑ continuӑ sӑ fie prezentӑ.

Acest festival este o ocazie şi pentru producӑtorii locali de a-și prezenta roadele muncii: produse apicole, obiecte din lemn, lucrate manual, dulciuri de casӑ etc – totul amintind de originile locuitorilor, obiceiurile şi ocupațiile vechi din pӑrțile locului.

Doamna Floare Codoban, vӑduva celebrului lutier din Roşia, este creatoare de costume populare şi obiecte de decor țesute la razboiul din casa ei, obiecte pe care le prezintӑ la festivalul dedicat soțului ei, Dorel Codoban.

14

 

Dorel Codoban a fost un meşter local, creator de viori şi interpret de muzicӑ popularӑ, care a avut, în anii `60, în urma unei vizite în Serbia, un soi de revelație. A vӑzut acolo pentru prima dată un instrument nou ce scotea sunete nemaiauzite. A vrut sӑ aibӑ şi el un astfel de instrument și a devenit, iată, creatorul unui alt tip de vioarӑ – vioara cu goarnӑ.

15

Fermecat de sunetul nemaiauzit al viorii, Dorel Codoban a făcut multe încercӑri de a ajunge la sunete din ce în ce mai frumoase, mai deosebite, mai rare. A folosit diverse piese metalice şi din lemn care sӑ dea viorilor sale acele sunete speciale pe care le cӑuta; a folosit de la piese rare, fine, luate de la cutia de rezonanțӑ a patefoanelor vechi, cumpӑrate pe bani mulți, pânӑ la sifoane de cadӑ de baie; a folosit goarne cumpărate de la organizațiile de pionieri dupӑ anii `90. Totul în cӑutarea unor sunete unice care sӑ însoțeascӑ muzica ansamblurilor folclorice la care cânta.

Dorel Codoban a fost o personalitate în timpul vieții, bucurându-se de o apreciere deosebită din partea lumii artistice româneşti. A participat la concerte şi turnee și a  jucat în filme alӑturi de vioara sa.

Comuna Roşia, oamenii din partea locului îi aduc un omagiu, în fiecare an, la final de august, prin organizarea unui festival care îşi propune conservarea folclorului baștinii, dar prin organizarea unui concurs de interpretare pentru interpreți tineri la vioara cu goarnӑ.

Am avut onoarea de a o vizita şi a admira simplitatea şi modestia de care doamna dӑ dovadӑ atunci când vorbeşte de munca sa şi de a soțului dânsei – se strӑduieşte, alӑturi de familie, sӑ pӑstreze lucrurile din atelierul lui Dorel Codoban şi sӑ amenajeze un mic muzeu în care sӑ poatӑ expune viorile cu goarnӑ aflate încӑ în posesia familiei.

16

 

Sӑ sperӑm cӑ va reuşi, pentru ca, pe lângӑ frumusețea peisajelor lăsate de Dumnezeu, cei ce ajung pe la Roşia de Bihor sӑ poatӑ vedea şi frumusețea unicității oamenilor locului.