BISERICI DE LEMN DIN COMUNA BOZIORU

Așezat la confluența celor trei provincii românești, județul Buzău s-a format, după opinia unuia dintre istoricii săi, dintr-o constelație de sate – fiecare sursă de structuri culturale proprii – grupate în jurul târgului central, constituit de la început pe o structură materială în care economia de schimb este predominantă [1]. Satele, care răsar ca miraje ale depărtărilor la câmp, risipite pe dealuri sau pitite sub streașina munților, au smuls nu doar hrana pământului spre a ne- o da tuturor, ci au tors din caierul vremurilor trudnice zestrea spirituală proprie; satele românești au construit în spirit. Specificul legăturii indisolubile dintre societatea și civilizația rurală a fost bine evidențiat de sociologii culturii românești [2], care au atribuit bisericii și școlii sătești rolul de focuri vii în păstrarea spiritualității noastre tradiționale. Istoricul bisericilor sătești buzoiene, parte din istoria noastră generală, oglindește în esența sa permanenta aspirație a comunităților rurale spre luminile izbăvitoare ale spiritului.

Aflată în partea nord-vestică a județului Buzău, la cca 50 km distanță de orașul reședință, pe linia de logodire a dealului cu muntele, comuna Bozioru se numără printre așezările mici ale județului, atât ca suprafață cât și ca populație. Este alcătuită din 10 sate și câteva cătune, unele dintre ele (Scăeni) numărându-se printre cele mai vechi din zonă, foste sate de cordon, care păzeau granița cu Transilvania. În unele din aceste modeste așezări zărești de departe răsărind în mijlocul vegetației atotstăpânitoare acoperișurile cu cruce ale unor bisericuțe de lemn. Ele sunt: în parohia Bozioru: biserica Bozioru de Sus, biserica Râu și biserica parohială Bozioru (sau Gârla); în parohia Văvălugi: biserica parohială Văvălugi și biserica Scăeni; în parohia Găvanele: biserica parohială Găvanele, biserica Nucu și biserica Schitului nou Găvanele (aceasta, de zid).

În ultimul timp interesul cercetătorilor pentru bisericile de lemn din comuna Bozioru a devenit tot mai insistent [3], el fiind îndreptățit de vechimea și realizarea acestor lăcașuri – materiale și tehnici constructive, planimetrie, acoperire interioară și exterioară, pictură, décor etc. – adică atâtea elemente care le conferă valori istorico-documentare și cultural-artistice deosebite, șase dintre ele fiind declarate monumente istorice și de arhitectură populară și fugurând în evidența C. M. I. și, azi, a Direcției Patrimoniului Cultural Național. Soliditatea concluziilor la care ajung unele din studiile citate este grevată uneori de necunoașterea directă, nemijlocită, a bisericilor respective, ceea ce face ca unele date să nu concorde cu realitatea, petrecându-se, probabil, o încurcare a fișelor acestora sau o preluare fără control a informațiilor altor autori. Este, între altele, și acesta unul din motivele care ne-au determinat să încercăm o abordare monografică exhaustivă a fiecăreia [4].

Interesul pentru lăcașurile de lemn de la Bozioru este mai nou și îl datorăm existenței anterioare pe aceste meleaguri a mănăstirilor și schiturilor cu biserici săpate în piatră. Abia după ce prin Odobescu [5], Pavel Chihaia [6] și prin volumul colectiv Vestigiile rupestre din Munții Buzăului [7] schiturile și mănăstirile rupestre buzoiene au fost cunoscute la nivel national și international [8], a devenit evident mai întâi că pe plaiurile noastre creștinismul avea o vechime, intensitate și continuitate impresionante, localizându-se aici cel mai vechi centru călugăresc cunoscut din Carpați, existent din epoca paleocreștină, sec. IV-VII [9]. Mai mult decât atât, mulți teologi (Ioan Gh. Coman, Dumitru Stăniloae, Emilian Popescu) și istorici români [10] văd în grotele și sihăstriile noastre o zonă sacră din epoca pre-geto-dacică în care s-au desfășurat practici magico-religioase având la bază cultul soarelui, al apei și al armelor. Deci, dacă primele lăcașuri de cult de la Bozioru au fost săpate în piatră cu milenii în urmă (grote, altare și biserici) în locuri greu accesibile chiar și azi, ele au dobândit funcții noi în vremea creștinismului primar, cunoscând apoi din plin revirimentul isihast când piatra s-a înfrățit cu lemnul dând pridvoare și acoperișuri, au coborât treptat spre așezări mai populate (aici ridicându-se chiar construcții de zid, azi dispărute) pentru a ajunge la noi sub forma celor șapte bisericuțe de lemn. Dincolo de continuitate, trebuie acceptat că ele au străbătut un drum invers, deoarece în restul țării bisericile de lemn le-au anticipat pe cele de zid. Treptata apropriere de comunități a impus părăsirea locurilor și materialelor incomode; dărâmate, arse, refăcute și mărite în mai multe rânduri și din materiale diferite, îmbinând tradiția cu inovația și utilul cu frumosul, aceste bisericuțe au prelucrat continuu modelul arhaic, adaptând tehnici și soluții constructive de la piatră la zid și apoi la lemn, fără a neglija rezolvări simple și convenabile din arsenalul arhitecturii țărănești transilvane, moldovenești și muntenești. Astfel, ele completează fericit complexul sihăstriilor rupestre, împreună cu care bisericile de lemn vin să reliefeze o întinsă zonă istorică încă prea puțin studiată comparativ cu altele din țară și patrimonial cultural reclama cu acuitate evaluarea lor în șirul celor mai reușite și mai demne de apreciat creații ale poporului nostru [11].

1. BISERICA BOZIORU DE SUS

Lăcașul cu hramul Nașterea Maicii Domnului, ce se prăznuiește la 8 septembrie (de Sfântă Măria Mică), este astăzi bisericuța de mir a satului cu mai puțin de 10 gospodării care poartă numele de mai sus, dar care în vechime s-a numit simplu, Bozioru. Că ne găsim în fața unei construcții eclesiastice de o importanță excepțională ne-o dovedește includerea ei pe lista monumentelor istorice la capitolul monumente și ansambluri de arhitectură [12]. A fost biserică parohială până în 1926, având alte 5 biserici filiale. În 1921, când preotul paroh Ștefan Ionescu completa chestionarul Comisiei Monumentelor Istorice, biserica Bozioru de Sus aduna la slujbă 134 de familii de credincioși din satele și cătunele Geambași (azi, Izvoarele), Gârla sau Lunca (azi, Bozioru), Rast și, bineînțeles, Bozioru de Sus [13].

Despre toponimul Bozioru există sumedenie de explicații, impunându-se cea după care formarea lui are la bază radicalul traco-dac buz(i), existent și în albaneză și sufixul latin olus, care prin rotacizare a dat Bozioru, ca și Monte + olus = Monteoru, adică, revenind la Bozioru, un diminutiv al numelui trac Buzău [14]. Tradiția simplă și plauzibilă arată că satul a luat numele dealului care îl străjuiește și pe care creștea boziu, bozie, boz (Sambucus ebulus), satul de lângă dealul cu bozii. Apelativul boz este, probabil, maghiar [15]. Numele slav al plantei este buzu, așa că se poate lua în calcul și intermediarul bulgăresc bozova, loc unde crește boziul. Bozioru este deci o denumire motivată, formată pe terminologia populară și surprinde în forma sa substantival-diminutivală caracteristica cea mai izbitoare a locului (atunci când a fost dat numele). Rămâne însă un fapt incontestabil de singularitate: cercetările au dovedit că nici o altă așezare umană din țară nu a purtat și nu poartă acest nume, deși cele înrudite sunt foarte numeroase. Mai mult, Bozioru este un nume unic deoarece în întreg spațiul locuit de români (inclusiv diaspora) el nu se mai regăsește.

Satul Bozioru fusese întemeiat de cetele Spoelești și Torcești, plecate dintre moșnenii Scăeni la sfârșitul secolului al XVI-lea. Acest sfârșit de secol fusese nefericit pentru satele și lăcașurile de cult de la Bozioru. Invazia tătară din 1596 distrusese mănăstirile Agaton, Bogoslov și Motnău. Având sau nu legătură cu legământul său, domnia lui Mihai Viteazul a produs o explozie în obștea moșnenilor Scăeni: Spoelești și Torcești au roit pe Murătoare, întemeind satul Bozioru (de Sus), iar Minciuneștii spre sud-estul moșiei, la Ulmet (sat atestat documentar la 1515) și la Moșești [16]. Bozioru este atestat documentar mai târziu, la 1684 când Vasile Bozioreanu vânduse pământul său din moșia Scăeni lui Mihalcea sluger sin Moise logofăt Mihălcescu din Cândești [17]. Următoarea mențiune, de la 28 decembrie 1699, arată și ea dependența de Scăeni, căci Tudor cu feciorii lui vindeau Schitului Aluniș 60 de stânjeni ocină bună și dreaptă la Bozior în Scăeni [18]. Treptat, satul (aparținând tipului de munte, împrăștiat) s-a extins spre vale, formând cătunele Rast (Hrast) și Gârla sau Lunca, ambele azi în Bozioru – satul de reședință. Spre a nu le confunda, vechiul sat a fost numit cu deplină justificare Bozioru de Sus, după ce se numise Mucheni.

Ca să ajungi la biserica Nașterea Maicii Domnului, după ce ai venit la Bozioru, din centrul comunei urmezi cam un sfert de oră cărarea pe gârla Murătoarei, după care urci spre stânga, pe drumul de căruțe. Biserica se află la marginea satului, aproape de vârful pantei. Datarea bisericii Bozioru de Sus este diferită în sursele consultate. Pr. H. Constantinescu a putut descifra cu ani în urmă pe o bârnă din colțul de nord al fațadei … anul 1595 [19]. Bineînțeles că bârna nu data din acel an, el fusese săpat în lemn la o refacere pentru a se cunoaște în viitor începuturile bisericii în acel loc. Deci, autorul stabilește două etape în existența bisericii: 1595-1774 (etapă despre care nici el nu poate oferi vreo informație) și 1774-până azi. În prezent lemnul bârnelor este parțial mâncat și nu se mai distinge nimic. Data de 1774 este considerată de mai mulți autori ca data ridicării bisericii [20], pornind de la o cruce de piatră amplasată în dreapta monumentului, pe care scrie: Aici au fost sfânta masă a bisericii celi vechi până la anul 1774. Această cruce s-a ridicat de Ion Ilie Toader și soția sa Maria. 1894 Iulie 9. Gestul pios al acestei familii simple arată că la Bozioru au existat mereu oameni interesați ca trecutul să nu alunece-n uitare. Anul 1774 a fost însă anul refacerii, măririi și mutării mai sus din cauza terenului fugitiv care șubrezise temelia și deplasase construcția.

Biserica de dinainte fusese ridicată de obștea satului înainte de 1700-1701 pe locul acestei cruci [21]. De-a lungul vremii, lăcașul a suferit mai multe reparații și modificări, după cum urmează: 1774 – reparat, mărit și mutat; 1852-1865 – reparații capitale [22]; 1907 – reparații; 1910 – executat pictura actuală; 1912 – înveliș de tablă peste șindrilă, în timpul epitropului Gh. Cârstea; 1920 – reparată din nou când a ars vechea tâmplă, de la care provin doar ușile împărătești. Toate aceste prefaceri au urmărit menținerea funcționalității, consolidarea construcției și adaptarea la numărul enoriașilor, în același timp însă au îndepărtat-o de prototipul inițial. Dacă despre biserica din 1774 ne putem face o imagine studiind-o pe cea de azi, cum vor fi arătat cele dintre 1595-1700 și cea ridicată în 1700-1701 nu putem ști.

Biserica Bozioru de Sus are planul dreptunghiular simplu, fără sâni, cu absida altarului nedecroșată, continuând prin 5 laturi (nu prin 7 [23]) dreptunghiul navei. Construcția inițială (din 1700-1701 se înscria în totalitate planului străvechi de biserică de lemn: fără turlă, asemănătoare cu o casă țărănească obișnuită, dar spre deosebire de bisericuțele săpate în piatră, avea un pridvor deschis, pe stâlpi ciopliți, la intrare. Dimensiunile nu depășeau pe cele ale Fundăturii, Agatonului sau Bisericuței lui Iosif: 9 x 4,75 m. Acest fapt se poate constata după caracteristicile și dimensiunile materialelor de construcție: temelia din piatră de râu, fără mortar; pereții cu tălpi și bârne aparente, cosoroabe și grinzi transversale din lemn de stejar prinse la colțuri după sistemul cheotorilor românești de tipul coadă de rândunică. Fiecare perete lateral e alcătuit din 8 bârne înalte de 0,30 m, talpa mai lată; primele 3 (talpa + 2) au 7 m lungime, următoarele 3 au 6 m, iar ultimele 2 tot 7 m. Rezultă astfel un dreptunghi cu următoarea compartimentare: pridvor deschis la intrare de 1 m lungime, nava inițială nedespărțită (ca și la bisericuțele rupestre) și absida altarului, având la mijloc doar 2 m. Aceeași planimetrie, dar la dimensiuni mai mari, se presupune că au avut și singurele 2 biserici de zid din comună cu ruine (fundații) păstrate la Găvanele și la Sf. Gheorghe [24]. Pereții transversali ai sălii originare sunt tăiați transversal de 3 grinzi care îi depășesc, prinzând ultimele 2 bârne cu capetele tăiate în 5 trepte cu retrageri succesive spre bază. Cele 5 laturi ale altarului au dimensiunile de 1 m, 1 m, 1,60 m, 1 m, 1 m și conțin 3 ferestre mici rezultate prin tăierea incompletă a 2 grinzi și dispuse simetric pe laturile 2, 3 și 5 (de la stânga la dreapta). Pereții laterali au 2 ferestre inegale în cel sudic și una mai mare pe cel nordic. Deschiderile lor s-au obținut prin secționarea totală a 1-2 bârne și parțială a celor de sus și de jos. Ca și la ușă, bârnele tăiate sunt prinse prin cepi de lemn în ușciori care formează tocuri.      Sub aspect planimetric, specialiștii apreciază în unanimitate ca o formă primară, incontestabil cea mai veche formă de biserică de la noi, dreptunghiul cu altar în prelungirea navei, având 3, 5 sau 7 laturi. Biserica de plan dreptunghiular este nu doar cea mai veche, ci și primordială în România, cu răspândire pe întreaga arie de formare a poporului român și cu o densitate ieșită din comun în zonele creștinismului primar (deci, și în Buzău). Persistența peste veacuri a acestui plan primar la Bozioru ne-o explicăm prin preluarea lui de la bisericile săpate în piatră. El înscrie modestul locaș de la Bozioru de Sus în  stilul balcanic de bază al bisericii de lemn [25]. Biserica a suferit două măriri spre vest: 1) La 1774 a fost mutată și mărită prin închiderea vechiului pridvor cu bârne de brad lungi de 4,75 m. Adosul a avut și el un pridvor de 1,25 m. Pe grinzile transversale ale vechiului pridvor s-a ridicat un turn clopotniță de formă pătrată, cu acoperiș separat. 2) Între 1852-1865 noul pridvor este închis, dovadă completarea prin înnădire a celor 3 bârne de brad de la mijloc. În 1907 se construiește în continuare alt pridvor deschis pe stâlpi de stejar (cel actual, 3,75 x 3,10 m). Prefacerea de după 1852 mutase clopotnița într-o altă clădire din incintă. Măririle impuse de demografia satului au fost făcute în același stil și cu aceleași tehnici, ceea ce a făcut ca unitatea ansamblului să nu fie distrusă, adăugirile nealterând originalitatea construcției, care rămâne unul dintre cele mai interesante monumente de arhitectură din județ [26].

În privința elevației, biserica noastră îmbină tipul arhaic de boltire cu cel modern. Pridvorul și pronaosul au tavane drepte, din scândură, lăsând aparente grinzile de susținere a turlei, ale căror capete se pot admira din exterior. Bolta semicilindrică a naosului începe în peretele vestic al acestui compartiment și este alcătuită din 5 suprafețe curbate care formează o scafă cilindrică întoarsă la colțurile vestice și retezată brusc la est de tâmplă. Absida altarului, îngustată lateral, este acoperită cu un început de plafon drept la toate cele 4 margini, în mijlocul căruia se ridică o mică boltă cilindrică, dar, spre deosebire de cea din naos, este transversală, ca un tub gol, tăiat pe lung în două. Acoperișul exterior este unic, în două ape și rotunjit pe absida altarului, cu o turlă pătrată pe pronaos, mai înălțată, îmbrăcată cu tablă și cu acoperișul separat al fostului turn clopotniță, dar  fără două turnulețe înfundate [27].

Acoperișul a fost la început din șindrilă prinsă în solzi de pește, peste care s-a bătut apoi tablă. Întregul acoperiș este susținut de cele 3 grinzi tăiate afară în descreștere și de cele 3 ale adaosului, acestea cu capetele tăiate drept. Căpriorii acoperișului se îmbucă în cosoroabe  pe grinzi și se fixează de ele prin cepi de lemn. Privind acoperișul de dedesubt vezi că pe alocuri lanții de la șindrilă sunt căriți și putreziți.

Decorarea exterioară a bisericii este săracă în elemente artistice. Nu prezintă ancadramente la uși și ferestre. Exceptând capetele de grinzi amintite, vom remarca acoladele de la stâlpii drepți ai pridvorului și scândura fațadei în acolade inegale, traforată cu motive geometrice.

Biserica nu are pictură exterioară. Pictura interioară este formată din icoane pe foi de tablă zincată, cu rame din șipci de lemn. Lipsite de valoare artistică, ele sunt opera pictorului Al. Aldescu și au fost realizate în 1910. Sub aceste icoane, aproximativ la aceleași dimensiuni, este dispusă vechea pictură, aplicată direct pe bârnele de lemn după etanșeizare și gletuială la îmbinare. La 8 septembrie 1997, în prezența mea, parohul Stelian Moise a desprins de pe peretele către naos icoana M(aicii) D(omnului), 0,63 x 0,50 m și sub ea a apărut pictura Cele cinci fete înțelepte, dispusă pe 2 grinzi, cea de jos având cioplită partea pictată deoarece ieșea puțin în afară. În spațiul respectiv a existat, după spusa preotului, altă icoană pe lemn, veche și valoroasă, preluată de către O.P.C.N. împreună cu perechea sa din dreapta. Pictura ascunsă, de certă valoare artistică, nu poate avea altă vechime decât 1774 și se conservă mulțumitor. Este cel puțin regretabil că specialiștii care au vizitat biserica, derutați de căptușirea interioară cu scândură de brad, nu au cunoscut pictura originară. De interes deosebit ar fi restaurarea acestei picturi sau, măcar, eliberarea ei de sub căptușeala de scândură sub care zace de 2 secole și jumătate. În cazul că acest vis se va realiza, deoarece biserica nu are pisanie mă văd nevoit să dau în notă numele comanditarilor icoanelor pe tablă din 1910 [28]. În mijlocul tavanului de la pronaos se remarcă icoana rotundă pe lemn a Opanto Cratorului IS. Hs. Valoroasă artistic, are scris pe margini, de-a roata, cu chirilice: Dumnezeu din cer s-au arătat preste fii(i) oamenilor ca să vază de este cel ce înțelege sau cel ce caută pre … (vopsea căzută). Datând aproximativ din sec. al XVIII-lea, ne face să ne gândim că provine de la altă biserică, probabil de la Râu, care avea turn pantocrator, iar la refacere nu s-a mai potrivit unde îi era locul, fiind prea mică.

Catapeteasma este din scândură și conține tot icoane pe foi de tablă, mai mici și dese, dispuse în mai multe registre. Ușile împărătești provin de la tâmpla arsă în 1920. Sunt sculptate în lemn de paltin și înfățișează doi cerbi care țin în coarne vase cu buchete de flori de trandafir. Florile și vrejii înconjoară cei patru evangheliști, iar în mijloc, pe stâlp, icoana Bunei Vestiri. Este o minicapodoperă de sculptură țărănească realizată (spun bătrânii) în timp de 3 ani (1852-1855) de un cioban din Paltenu, comuna Colți, plătit de Ion Diaconu Coman. A mai avut, în loc de jilț episcopal, un scaun sculpat cu mult meșteșug artistic de un înaintaș al prof. Mihai Mîncu din Bozioru. O altă particularitate a acestei bisericuțe o reprezintă Sfânta Masă a Altarului, formată dintr-o lespede masivă de piatră (0,80 x 0,70 m), fixată într-un picior tot de piatră cu înălțimea de numai 0,25 m. Vedem în aceasta o influență de la cele mai vechi bisericuțe săpate în piatră, în al căror Sfânt Altar preotul nu putea oficia decât în genunchi.

În incintă se află cimitirul satului [29] și clopotnița din lemn, cu două nivele. A fost renovată în 1990 în timpul păstoririi P. C. Pr. Stelian Moise. Clopotul poartă pe poale, în exterior, inscripția: Făcut cu cheltuiala d-lui Ion Radu Pavel, soția sa Maria, la biserica din comuna Bozior, 1905, iar mai sus, sub dantelăria de motive vegetale: Fabricantă Alexandrina Stănescu, Galați. În continuare vom realiza o listă a preoților și slujitorilor bisericii. Numele lor le vom excerpta din zapisele vânzărilor pe care pătura moșnenimii locale este nevoită să le facă, la Scăeni, Zăpodia și Ulmet începând de la jumătatea secolului al XVII-lea. Astfel, la 11 iulie 1677, popa Pătrașco sin popa Mihai vinde popii Ion o moșie la Ulmet, partea lui Stoenel și altor frați și partea peste izvor, la Stupinești în jos până în Podișor și în sus până în Capul Piscului [30]. Popa Ion și Nastasia fata sa, care, la rândul lor, vând la 11 octombrie 1687 [31], erau de la Bozioru. Un alt preot care a slujit aici trebuie să fi fost popa Daniil, urmat de fiul său popa Dumitru, care la 4 iulie 1717 a vândut episcopului de Buzău moșie în Zăpodia, de baștină, de la moșii și de la părinții noștri [32]. Între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au slujit la Bozioru de Sus preoții Voinea, Alexandru, Calen și Oancea, fără a putea preciza anii lor de păstorire. Despre primul dintre ei glăsuiește o însemnare făcută de fiul său pe un Liturghier, tipărit la București în 1797 și care a aparținut mănăstirii Găvanele: Această sfântă și Dumnezeiască Leturghie este a lui Negoiță deacon sin popa Voinea ot Bozioru și cine să va ispiti să o fure să fie afurisit de trei sute sfinți părinți de la Nicheea. 1820 Ghenar 7 [33]. Un preot important de la Bozioru a fost Radu Spoială. Împreună cu frații Pavel, diaconu Ion și diaconu Cristea stăpâneau 50 de stânjeni de pământ moșnenesc, iar căminuri de casă și livezi aveau în vatra Boziorului 14 pogoane și 16 prăjini [34]. Căsătorit cu Ilinca, preotul Radu avusese 7 copii, din care 5 băieți [35]. Pentru numeroasa sa familie, el cumpărase în 1813-1814 niște pământ în Scăeni de la Marin și Pahomie Croială, preotul fiind și moșnean devălmaș [36]. Se străduise să-și învețe copiii carte, așa cum și tatăl său îl învățase pe el, nevoindu-i la învățătură mai ales pe băieți, fiindcă numai așa puteau să însemne ceva în viața obștii. Unul dintre ei, Toader (Theodor), se număra în 1831, printre epitropii cutiei satului, alături de preotul Nedelcu [37], iar în anul 1834 era logofăt al satului [38]. Mort în 1830, preotul Spoială lăsase urmașilor, printre altele, și o moară [39], pentru a cărei stricare și vânzare mezinul Ene cerea despăgubiri în 1837.Ceata moșnenilor Spoelești a mai dat satului un preot de valoare. Este popa Nedelcu, despre care am amintit mai sus. El zăcea la pat în 1832, fiindcă au căzut pă gheață [40]. A avut o moară de apă pe gârla Nucului, în cuprinsul moșiei Episcopiei Buzăului, după cum aflăm dintr-o catagrafie de suma morilor și făcăilor din plaiul Pârscovului [41]. În 1832, biserica la care slujea preotul Nedelcu apare cu hramul Sf. Dimitrie, având ca diacon pe Coman și ca țârcovnic pe Gheorghe Șerban [42]. Peste doi ani hramul e menționat corect, dar este greșit numele preotului – Nedelcu sin Radu [43]. Catagrafia din 1838 lămurește deplin lucrurile: la Bozioru existau 3 preoți, 2 diaconi și 1 țârcovnic. Preoții: 1) Nedelcu Neagu Spoială, 55 de ani, căsătorit cu Dobra, locuiau cu cei 4 copii mai mici ai lor, moșnean, lucra 3 pogoane cu porumb, 2 cu grâu, 13 cu fân și 20 de pogoane cu pomet; avea 2 boi, 2 vaci, 20 de oi, 6 capre, 6 porci și 4 stupi; 2) Constantin sin popa Nedelcu, 30 de ani, căsătorit cu Maria, 1 copil; moșnean, lucra 3 pogoane cu porumb, 2 cu grâu, 4 cu fân, 20 cu pomet și avea 3 vaci, 10 oi și 6 porci; 3) Ion sin Visarion monah, 30 de ani, căsătorit cu Zamfira, 1 copil; clăcaș scutit de proprietar, lucra 2 pogoane cu porumb, 3 cu fân și creștea 3 porci. Diaconii: Negoiță popa Voinea, 40 de ani, clăcaș, văduv, 1 copil; Damian popa Stanciu, 50 de ani, căsătorit, clăcaș, fără copii. Țârcovnic era Gheorghe sin Șărban, 35 de ani, căsătorit, 4 copii, clăcaș [44].Precum se știe, din perioada regulamentară se înregistrează un salt calitativ în privința evidenței populației. Acum se introduc condici pentru înregistrarea nașterilor, căsătoriilor și deceselor. Mitricile se țineau la biserici și se completau de preoți. Din păcate, pentru biserica Nașterea Maicii Domnului din satul Bozioru, plaiul Pârscov, prima condică păstrată la Direcția județeană a arhivelor datează din 1846. În acel an preoți erau Constantin (Nedelcu) și Dimitrie sau Dumitru, pe care îl găsim în serviciu până aproape de sfârșitul secolului. În 1858 slujitorii erau tot aceștia: Constantin Nedelcu, 52 de ani, hirotonit la 21 decembrie 1831 și Dimitrie Negoiță diacon (de aceea i se va spune și Diaconescu), 41 de ani, hirotonit la 18 decembrie 1842. Diacon era Negoiță Voinea, tatăl preotului Dimitrie, 64 de ani, hirotonit la 1 martie 1819; paracliser era Ioan popa, 20 de ani, iar cântăreț Stoian popa, 41 de ani [45]. În 1885, la 404 enoriași, existau 1 preot, 1 diacon, 1 cântăreț și 1 paracliser. Averea preotului și a bisericii se compunea din 17 pogoane de pământ primite prin Legea pentru reforma agrară din 1864 [46]. La 1900 preotul Dimitrie apare ca supranumerar, alături de parohul Ștefan Ionescu și cei 2 cântăreți, Dimitrie Stan Popa și Gh. Crăciun(escu) [47] – autorul unei mai vechi, dar eșuate tentative de hirotonire ca preot [48]. În 1903, preotul Dimitrie figurează alături de alt preot de la Bozioru, Ilie Popescu, printre cei cărora, conform articolului 29 din Legea clerului mirean și a seminariilor, urma a li se aplica la salariu de la 1 aprilie 1904 o majorare de 20% [49]. În 1904, protoiereul econom Ion Theodorescu propune pensionarea preotului Dimitrie, vârstnic (peste 85 de ani) și infirm (bolnav de dambla) [50]. Acesta, rămas văduv, va muri în anul următor, actul de deces menționând vârsta de 95 de ani [51]. Pe lângă asigurarea serviciilor religioase pe care viața credincioșilor le cerea, preoții au servit comunității ca învățători, ca sfetnici și îndemnători la bine și la credință, ca reazem moral la nevoie; ei au scris actele necesare enoriașilor (învoieli, zapise, jalbe, diate, foi de zestre) și au fost primii care au apărat obștea de încălcări și abuzuri. Așa, de exemplu, spre a încheia înșiruirea începută, în anul 1870, când moșnenii Scăeni își hotărnicesc moșia cu inginerul  Alecu Lambru, vrând să acapareze și cei 300 de stânjeni ai Spoeleștilor și Torceștilor, preoții acestor cete, deținătări ai hotărniciei mai vechi (din 1797), fac imediat plângere la tribunal, împiedicând abuzul. Ei erau: preotul Dimitrie, preotul Grigore, Stanciu Popa și Ion Popa Dumitru [52]. Să mai arătăm că la Bozioru, printre victimele Războiului de Independență din 1877-1878 s-a numărat și un slujitor al bisericii – preotul Gheorghe Ion, soldat în Regimentul 8 Dorobanți. Numele său se păstrează și pe litografia conservată la Colecția muzeală a parohiei Bozioru [53]. În viața unui sat, biserica a fost cea care a adus prima carte și a deschis prima școală. Preoții au învățat tainele scrisului și ale cititului pe copiii lor și ai rudelor lor. Începuturile școlilor, ca instituții de răspândire a culturii, în care se desfășura o activitate intenționată, conștientă și organizată, au avut la bază efortul multor preoți, reali mediatori ai culturii [54]. În vremea când singurele cărți erau cele de literatură religioasă, ele au îndeplinit rolul de manuale școlare. De aceea, este aproape imposibil să mai găsești în bisericile de țară vreun Ceaslov sau vreo Psaltire de la începutul secolului al XIX-lea. Ca și mai înainte, cărțile din biserici au fost cărți de citire, instrumente ale științei de carte, primele arme, primele mijloace de luptă împotriva analfabetismului, primele semne ale culturii [55]. În localitatea de care ne ocupăm, prima școală publică a fost deschisă în satul Bozioru de Sus, în casa candidatului de învățător Ștefan popa Oancea, fost țârcovnic la biserică și care urmase în vara anului 1838 cursuri speciale de pregătire ca învățător la Școala Normală din Buzău, cu profesorul național ierodiaconul Dionisie Romano [56].

Ca unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din zonă, aflat în preajma unor mănăstiri și schituri cu mult mai vechi, biserica Bozioru de Sus a deținut multe și valoroase cărți bisericești. La 1921 poseda 2 octoihuri, unul mare și altul mic, 1 triod, 1 penticostar, 1 apostol, 1 molitfelnic, 2 mineie pe 6 luni, 1 cazanie, 1 psaltire și 1 ceaslov [57]. Am amintit deja una dintre ele, Octoihul din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.  În cele ce urmează, vom descrie doar pe acelea care au legătură directă cu istoricul de față, precum și pe cele care se află încă în lăcașul de cult. Pe cele aflate în colecția muzeală organizată la biserica parohială Bozioru le-am prezentat cu alt prilej[58]. 1) Molitfelnic, fără fila de titlu (secolul al XVIII-lea), ultima filă numerotată – 556 – este ruptă, lipsește finalul. Are mai multe însemnări cu litere chirilice. F 1 (nenumerotată): Acest Molitfenicu este al popii Radului ot Bozioru și după moartea sfinției sale mi l-au dat mie, preot popa Dragomir, ca să fie părintele pomenit. 1830 … (Semnătura). Altă însemnare în josul filelor 1, 3, 5: Acest Molitfelnic este dintr-ale lui Misail al Diiac. Mar(tie) 15: 1797. F 79: Eu popa Dragomir sin popa Dobre … F 82: 1834 Ghenar(i)e I-o. F 156: Și cine va citi, mă va pomeni. Aceasta scriu. F 161: Acest Moliftelnic este al pop(ii) Radului ot sat Bozioru. Și am scris eu cel mai jos iscălit. (Semnătura lipsește). F 356: Acest Molitfelnicu ese al preot Radului ot Bozioru. F 368: Acest Molitfelnic este al preot Dragomir. F. 540: Să să știie de când au făcut pă Costandin, m-ța (luna) Noemvrie vineri la 17 zile leat 1797. În prezent cartea se află în Colecția muzeală de la biserica Bozioru. 2) Apostol, Buzău, 1836 Mai 2. Însemnări cu litere latine: Mihai Dumitrescu; Paracliser Constantin Ag. St. Popa. Pe prima filă după prima copertă: Acest Apostol este al bisericii parohieală. Preot Șt. Ionescu. D. Stan Popa cântăreț. Pe fila albă dinaintea ultimei coperți: 1927 Noemvrie 13. Sf. Ioan G. D. A. S-au oficiat Sf. Liturghie de preotul eromonah Irineu Ștefănescu împreună cu noi, cântăreț Mihai R. Dumitrescu. În prezent cartea se păstrează în Colecția muzeală a bisericii Bozioru. 3) Evanghelie, fără fila de titlu, sfârșitul secolului al XIX-lea. Însemnări: F 1 v: Astăzi 21 mai 1996. Însemnare. În această frumoasă zi de mai, după ce am săvârșit Sfânta Liturghie în biserica fostului Schit Găvanele, unde am hirotonit în preot un tânăr teolog pentru Parohia Obrejița-Vrancea, cu adâncă evlavie am poposit în această bisericuță din Bozioru de Sus, unde păstorește cu deosebită vrednicie P. C. Preot Stelian Moise. + Epifanie al Buzăului. Protopop, (ss) Gh. Furtună. Însoțitori: (ss) Arhidiacon G. Sibiescu, (ss) Diac. Prof. Bogdan Moise. Tot acolo: Anul 1900 Fevruarie 13. Această sfântă și Dumnezeească Evanghelie sau cumpărat (!) de servi(i) lui Dumnezeu Ion Ilie Toader cu soția sa Maria și fii(i) săi Sterie, Costandin, Gheorghe, Calorița, Ileana, Lionora. Scris de mine, Manea Costache. F 241: 1904 Mart(ie) 27. Preot Ștefan Ionescu. F 370: 1943 Aprilie 23. Vinerea Sf. Patimi și Sf. Gheorghe. Este un timp foarte frumos, pe 22 c(urent) a plouat bine, iar acum este soare. Rod este mult. Războiul este într-o fază înaintată, ambele tabere fac enorme pregătiri pentru operațiunile decisive. Am scris cel mai jos semnat, născut 1907 August 13, absolvent al Seminarului Buzău, seria 1929, hirotonit diacon în ziua de 17 Noiembrie, iar preot în ziua de 21 Noiembrie 1929, numit pe seama acestei parohii pe data de 1 Decembrie 1929. Preot Ștefan Marcu. P. S.: Acum fac orele Sf. Patimi la această sf. biserică. Azi cartea se păstrează în biserica Bozioru de Sus. 4) Liturghii, fără editură, loc și an de apariție. Însemnări. Pe fila de titlu: Această carte Dumnezeeștile Liturghii a fost cumpărată cu cheltuiala locuitorului Constantin Ștefan Frățilă și achitată definitiv de soția sa Stana. Am scris pentru pomenire. 1927 Octombr(i)e 26. Mai jos: Costul acestei sfinte Liturghii este de 455 lei. F 144: Cumpărată de Constantin și Stana St. Frățilă din comuna Bozioru și fii(i) săi Ion și Maria. 1927 Octombrie. F 190: 1946 Martie 23. În ziua de 1 Martie 1946, răifăcători au dat foc unui grajd în satul Fișici, iar în ziua de 22 Martie același om a mai dat foc altui grajd situat Pe Deal. Ambele grajduri erau proprietatea celui ce semnează aceste rânduri. De remarcat că pe raza Parohiei Văvălugi s-au produs în cursul acestui an mai multe asemenea fărădelegi. Scriu acestea spre a cunoaște și generațiile viitoare nivelul moral sub care trăim. Dumnezeu să-i îndrepte pe făptași! Preot Ștefan Marcu. F 386: 1939 Mai 27. În anul 1925 Decembrie în 25, a încetat din viață Părintele Ștefan Ionescu care a păstorit această parohie. După aceasta parohia a fost suplinită de un monah, ieromonahul Irineu Ștefănescu, din sfânta mănăstire Ciolanu, iar cuvioșiei sale i-a urmat ca titular al parohiei Părintele Teofil Popescu, care a păstorit-o până în anul 1929 Octombrie 1, când, luând carte canonică, a părăsit parohia și eparhia noastră, mergând în județul Teleorman, parohia Salcia, unde avea pe tatăl său, preot și el. După aceasta, parohia Bozioru a fost ocupată de Părintele Ștefan Marcu, care a fost hirotonit în diacon la 17 Noiembrie, iar în preot la 22 Noiembrie 1929, luând parohia în primire în ziua de 1 Decembrie 1929. Am scris spre cunoștința generațiilor ce vor urma nouă. Preot Ștefan Marcu. Astăzi cartea se păstrează în biserica Bozioru de Sus. 5) Catavasier, fără editură, loc și an de apariție. Însemnare pe f. 293: 6 iulie 1947. Când eram în așteptarea ordinului de a mă încorpora, fiind în etate de 22 de ani. I. Ganea. Mai jos: Iată și azi, având 60 de zile de armată. 17 Decembrie 1947. I. Ganea. F 294: Stoian Ag. Nicolae. Pe ultimul forzaț: Azi 30 Decembrie 1928. Duminică după Nașterea Domnului am servit Sfânta Liturghie împreună cu preotul Teofil Popescu parohul parohiei Bozioru, un preot de o raritate în toate privințele, primind laudă de la oameni și plata de la Dumnezeu. Și pentru meritele pe care le are, am notat aici eu, cel mai jos însemnat. Mihai R. Dumitrescu cântăreț. Azi cartea se păstrează în biserica Bozioru de Sus. 6) Catavasier, fără ed., loc și an de apariție. Însemnare pe coperta a doua: Stoian Ag. Nicolae născut 1874 la Bozior, fiul lui Agapie și Ioana. 1900. Pe fila de titlu: 1928 Noiembrie 4. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a tuturor drept credincioșilor Tăi creștini împreună cu sfânt lăcașul acesta în veacul veacului, amin! Mihai R. Dumitrescu cântăreț. Verso: Acest Catavasier este cumpărat prin mijlocirea mea, Dimitrie Stan Popa. Astăzi, în stare deteriorată, cartea se păstrează în biserica Bozioru de Sus. 7) Panihidă sau Parastas împreună și Litia Mică, Buc., 1894. Însemnare pe f 66: 23 Martie 1924. Unirea tuturor școlilor cu toți domnii învățători din comunele limitrofe acestui sfânt locaș, între care și subsemnatul, învățător la Școala Ruginoasa de 2 ani în zilele Măriei Sale Regele Ferdinand I, spre amintire. Am efectuat serviciul Sfintei Liturghii în prezența preotului paroh Ștefan cu cântărețul său, de fel din comuna Calvini, județul Buzău. Învățător Pavel Chirițescu. Astăzi cartea se păstrează în biserica Bozioru de Sus.

 

2. BISERICA DE LA RÂU

Satul Râu, aflat la limita estică a comunei Bozioru, pe drumul județean Măgura-Goidești, a împrumutat după 1954 numele său întregii comune, care apare sub această denumire pe hărți în fosta regiune Ploiești și în indicatoarele oficiale cu localitățile țării [59]. Factorii de decizie ai locului apreciaseră că nu trebuie să se prelungească în timp prin numele comunei amintirea unor esplotatori, moșieri și foști primari ca Ștefan Bozioreanu, Benone Bozioreanu ș. a. Hotărârea de a rupe cu trecutul în felul arătat a fost o mare eroare, satul avea o vechime de secole și de la el își luaseră numele unele din cele mai vechi familii, nu invers. În consecință, o dată cu adoptarea noii împărțiri administrativ-teritoriale din 1968 comuna a reluat vechiul nume Bozioru. Râu este satul moșnenilor Râureni, desprinși din Scăeni în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. După cum se știe, în Țara Românească, în timpul domniei lui Constantin Șerban (1654-1658), nemulțumiri și conflicte mai vechi au condus la mari mișcări populare, declanșate la început de oșteni. Intensificarea deposedărilor de pământuri și aservirile au determinat și pe țărani să se alăture nemulțumirilor. Revolta antiotomană declanșată tot acum de Mihnea al III-lea Radu (1658-1659) mărește instabilitatea social-politică. Consecința a fost o subțiere și stratificare a moșnenimii locale. Derutați un moment de mișcările amintite, noii proprietari (la Scăeni, boierii Mihălcești-Cândești) își aleg părțile cumpărate, organizându-și strașnic stăpânirea, iar moșnenii nemulțumiți de neajunsurile devălmășiei vor folosi prilejul pentru a se despărți și izola.

Cu înțelepciune, ceata Râurenilor își alege locul spre marginea de răsărit a moșiei, unde unii din ei, căsătoriți la Posobești, aveau deja pământuri, iar pădurile de brad de acolo puteau deveni ușor fânețe. Biserica, certificatul de naștere a satului, a apărut nu mult după înfiriparea așezării. La ridicare unui locaș de închinăciune, ca să nu trăim ca dobitoacele [60], s-au gândit atât cei care au bătut parul, cât și cei veniți ulterior. Pentru ridicarea lui a fost ales un loc mai așezat, dar cam mic, dăruit de un milostiv în marginea nord-estică a satului, sub Muchea Caselor. În vechime, când drumul spre Goidești (sat de graniță) urma firul gârlei Bălăneasa, peregrinii care se încumetau pe aceste coclauri nu zăreau nicicum turlele bisericuței (dacă le va fi avut de la început).

Situată deci în bazinul superior al Bălănesei, biserica Râu aparține zonal bisericilor dintre Bâsca Chiojdului și Goidești [61], sau, mai general, bazinului superior al Buzăului și Râmnicului [62] și se încadrează grupei distincte a bisericilor de lemn din zona de deal și de munte a Buzăului. Data la care a fost sfințit așezământul de închinăciune din satul de pe gârla de la care ceata întemeietorilor și-a dobândit numele este acceptată aproape în unanimitate de cercetători – anul 1784 [63]. Este deci a doua biserică de lemn, ca vechime, dintre cele existente la Bozioru. Are hramul Sfinții Voievozi Arhanghelii Mihail și Gavriil, prăznuit pe 8 noiembrie. Ce rațiuni vor fi determinat comunitatea să aleagă acest hram? Am chibzuit îndelung la posibila legătură dintre numele căpeteniilor cetelor îngerești (Mi-cha-el = Cine-i ca Dumnezeu și Gabr-I-el = Apărătorul meu, Dumnezeu) și tăria credinței Râurenilor.

Materialele de construcție sunt obișnuite: piatra de râu pentru zidul înalt al fundației, acum tencuit cu ciment și văruit și bârne de brad pentru pereți. Acoperișul inițial a fost din șindrilă, bătută în solzi de pește. Ulterior peste șindrilă s-a aplicat tablă galvanizată, atât pe acoperiș cât și pe cele două turnulețe de pe pronaos. În exterior, bârnele aparente lasă să se vadă încheierea lor în coadă de rândunică, după sistemul vechilor cheotori românești. În interior, în întreaga biserică, peste bârnele de brad s-au aplicat plăci aglomerate din PFL spre a opri intrarea curenților de aer. Pridvorul închis de la intrare, mai îngust față de dreptunghiul navei, este tot din scândură. Clopotnița, la 5 m în fața intrării, așezată pe temelii solide de beton armat, este de lemn, pe două nivele, învelită tot cu tablă. Îmbinarea materialelor de construcție tradiționale (piatra, lemnul) cu cele moderne (tablă, PFL și beton armat) vorbește de la sine despre grija preoților și enoriașilor față de casa lor de închinăciune. Tipologic, biserica Râu prezintă un plan dreptunghiular simplu, cu absida altarului decroșată în raport cu pereții navei și încheindu-se prin 5 laturi: a) 2,40 m; b) 1,90 m; c) 2,35 m; d) 1,90 m; e) 2,40 m. Neajunsul rezultat din îngustarea cu câte o jumătate de metru pe laturile N și S a spațiului altarului (L = 3,70 m, l = 5 m) a fost corijat prin amplasarea în partea de N ( pe latura a) a unei absidiole, ca o cutie poștală lipită de perete (0,80 m x 0,35 m), mai sus și sprijinită pe talpa bazei prin 2 stâlpi de susținere. Ea servește ca proscomidie. Dimensiunile dreptunghiului format de pronaos și naos (10,30 m x 6 m) și ale pridvorului închis (3 m x 2,75 m) sunt modeste. Pereții laterali au fiecare câte 2 ferestre, iar altarul una singură, pe latura din mijloc. Bârnele tăiate la ferestre respectă modul de prindere menționat la Bozioru de Sus. Inițial, biserica a avut un pridvor deschis la intrare, lung de cca 2 m. Se observă pe pereții exteriori stâlpii lui de susținere, ciopliți artistic. Ulterior a fost închis, mărindu-se locașul spre vest. Organizarea și compartimentarea spațiului interior a fost strict determinată de cerințele cultice. Pătratul aproximativ al pridvorului adăpostește intrarea unde credincioșii își lăsau în toamnele cu ploi putrede încălțămintea plină de clisa drumurilor. Pronaosul, încăperea pentru femei, este un dreptunghi așezat pe curmeziș,  continuat cu alt dreptunghi, pus pe lung, naosul pentru bărbați. Pronaosul este despărțit de naos prin doi stâlpi între care se formează o boltă centrală mai mare și două laterale mai mici. Nava este mărginită de 18 strane de lemn, cioplite artistic. Ultimul perete despărțitor, tâmpla, mărginește lângă Sfântul Altar bolta centrală, susține câteva sfeșnice și străpunge și el pereții exteriori prin grinzi transversale, sporind soliditatea ansamblului. Pentru o construcție bisericească acoperișul are nu numai rolul funcțional de a o apăra contra intemperiilor, ci este și un element de podoabă definitoriu stilistic. Acoperișul bisericii Râu o apropie, dar o și îndepărtează de modelul arhaic al bisericii de lemn.

Acoperirea interioară a compartimentelor se prezintă astfel: pridvorul are o boltă longitudinală trapezoidală, cu trei laturi, iar pronaosul tavan drept. Deasupra naosului se înalță o boltă centrală pe nervuri, cu 8 laturi, încheiată cu icoana rotundă, pe lemn, a Pantocratorului. Altarul are tavan drept, nu calotă cilindrică [64]. Exceptând pridvorul, ansamblul are acoperiș exterior unic, în două ape, rotunjit pe altar. El se sprijină pe 5 grinzi transversale, ale căror capete tăiate în forma literei L ies prin cosoroabele pereților laterali. Streașina înfundată depășește cu mult pereții laterali, spre a-i proteja. Acoperișul nu pare să fi avut vreodată o turlă centrală pe naos, după cum putem deduce ușor că turnulețele pătrate, nepătrunse, de pe pronaos au fost adăugate cu prilejul extinderii spre vest prin închiderea balconului originar. Toate acestea apropie lăcașul de cel de la Bozioru de Sus, situându-le pe ambele, în ciuda prefacerilor suferite, printre cele mai vechi din zonă. Discuțiile cu bătrânii satului și documentarea în arhive sau biblioteci [65] ne-au permis să descifrăm crâmpeie din neliniștita istorie a acestui lăcaș bisericesc. După sfințirea din 1784 făcută de Vlădica Cosma, preot și credincioși îngrijesc casa Domnului, slujbele și serviciile îndătinate sudând comunitatea, legând-o de trăinicia trecutului și de credincioșenia locurilor, iar satul intră prin aceasta în rândul lumii. Știut este însă că zilele cu soare și senin sunt numărate. Precum fulgerul plugului trece prin inima mușuroiului de furnici, spintecând într-o clipă cetatea harnicelor muncitoare [66], tot așa fierul nenorocirii se abate la 1821 asupra întregii văi a Pârscovului. Pâlcurile turcilor intervenționiști pătrund până aici, pradă satul și îi ard biserica. După retragerea lor, cu greu, buruiana care nu piere scoate capul din cenușă. Obștea se adună și se pune pe picioare, regăsindu-și încet ritmul și rosturile. Folosind ce se mai putea folosi din ce scăpase flăcărilor și dând fiecare ce putea da, biserica este refăcută și sfințită în 1832. Anul acesta figura pe fața sau pe spatele multor icoane pe lemn care au existat în biserică. Este reținut și de tradiția orală a satului. Noua construcție arăta întocmai celei vechi, fără turle și cu pridvor deschis.

În Chestionarul Comisiei Monumentelor Istorice din anul 1921 preotul Ștefan Ionescu arăta că biserica are leatul pe ea – 1855 [67]. Data aceasta cioplită pe o bârnă a fațadei și acoperită azi de pridvorul adăugat la intrare este data măririi bisericii prin închiderea vechiului pridvor. La partea înnădită bârnele pereților sunt mai noi și au fost prinse direct de vechii stâlpi ai cerdacului. Pe această nadă, deoarece acum biserici fără turle nu se mai găseau, ca să semene a biserică, meșterii au așezat două turle pătrate, false, adică fără să răspundă în interior și fără vreo altă funcționalitate decât sfintele cruci pe care le poartă în vârf. Tot acum s-a ridicat clopotnița din fața bisericii, pe două nivele: primul din zid gros de piatră, cu două fețe, iar ultimul din lemn. În 1872 locuitorul Ion Stan Popa donează bisericii Râu un teren de 300 m. p., lângă actuala clopotniță, deoarece cimitirul devenise neîncăpător. În 1875 se reface acoperișul de șindrilă deteriorat [68]. Între 1910-1912 se execută noi reparații. Pentru a proteja mai bine pereții, acoperișul se lățește, streașina depășind cu mult conturul pereților. Cu sprijinul enoriașilor în întreaga biserică sunt plasate icoane pictate pe foi de tablă între 1910-1912 de către pictorul D. Aldescu. În 1921  biserica avea 52 de familii închinătoare. Era într-o bună stare de întreținere materială. În cele dinlăuntru ale sale, preotul credea că este împodobită binișor. Avea 7 sfeșnice, 9 candele, 1 disc, 1 steluță și 1 policandru. Dispunea de cele trei prăjini de loc în jurul său [69]. Prin eforturile preotului Ștefan Marcu, după război, în 1946, s-a reușit să se bată tablă peste șindrila acoperișului, zgâlțâit bine și cam dezgărdinat la cutremurul din 1940. Tot acum și tot prin efortul enoriașilor se adaugă pridvorul închis de la intrare. Turlele și clopotnița sunt și ele îmbrăcate cu tablă galvanizată. La seismul din 4 martie 1977 zidul de piatră al clopotniței a căzut. În 1979 prin osteneala preotului paroh Stelian Moise clopotnița este așezată pe actuala temelie de beton armat.

Pictura este formată din icoane mari pictate pe foi de tablă zincată, încadrate în rame din lemn. Ca și cele de la biserica Bozioru de Sus, conțin numele plătitorilor. Una din ele, Sf. Cv. Zosim și Sf. Cv. Maria Egipteanca, plasată în stânga pronaosului precizează: Aceste sfinte icoane s-au plătit de mai mulți oameni și femei din această comună, iar tablele s-au dăruit de d-lui C-tin Botez. Valoare artistică prezintă doar icoanele pe lemn care se mai păstrează pe stâlpii peretelui despărțitor dintre pronaos și naos: 1) Sf. Ier. Nicolae, 60 x 47 cm, a fost repictată, deoarece în partea de jos se recunoaște numele sfântului, scris cu litere chirilice, acoperite cu vopsea; 2) M. D., 60 x 47 cm, Plătită de Leanca Gr. Frățilă; 3) IS HS, repictată și 4) Sf. Pr. Ion Botezătorul, vechea inscripție cu chirilice era plasată în dreapta, sub mâna sfântului. Acum este sub sulul din mâna sa: Pocăitivă (!) că sau apropieat (!) împărăția cerurilor. De-o parte și de alta a tâmplei, pe pereți, stau icoanele Sf. M. Mc. Dumitru (având înscris pe ea Această sfântă icoană este făcută cu cheltueala d-lui Dimitrie Stan cu soțiea sa Mariea având fiii Ion, Eleonora, Aurelian, 1899) și Sf. M. Mc. Gheorghe: Această sfântă icoană s-au făcut cu cheltuiala d-lor D. Stănescu  cu soțiea sa Maria, având fiii Ion, Eleonora și Aurelian, 1900. Catapeteasma are în partea de jos icoane pe lemn în două registre. Cele mai vechi sunt în primul registru. Au 95 x 65 cm și poartă inscripții cu chirilice, scris necaligrafic: 1) Când au întâmpinat Arhanghel Mihail pre Satana în Muntele Eleonului; 2) Când au luoat Iisus oaia cea rătăcită pre umerele sale; 3) Când au dat înbrățișare Elisaveta cu Precista; 4) Când au izbăvit Sft. Nicolae pă cei trei boeri (încadrând ușile împărătești). Este posibil ca acestea să fie singurele icoane din pictura originară, de la 1784. Semnalez că icoane cu teme și titluri similare am mai văzut în biserica Petrăchești de pe Valea Slănicului [70].

Registrul următor, al icoanelor praznicale, conține tot icoane pe lemn, dar repictate la 1911. Pe icoana IS HS, deși are culorile reîmprospătate, se observă în partea de jos anul 1827 și vechea inscripție cu chirilice. La fel, pe icoana M. D. se poate citi sub vopseaua reîmprospătată același an, 1827.

În incintă, pe lângă clopotnița cu un singur clopot, spart din căzătură și alămit, se află și cimitirul satului. Dintre crucile sale atrage atenția una din spatele altarului, fără an și pe care scrie: În amintirea soțului meu mort pentru patrie în anii 1916-1918. Alături, o frumoasă cruce dublă decorată cu cercuri, cruci, brazi și având următorul text: 1888 IS HS NIKA Aici odihnește rămășițele de elemente ale răposatei Rada soțiea lui Ion Agapie Sfinteșu î(m)preună cu 8 fii și anume Ștefan, Ion, Marița, Pană, Ion, Mihai, Victoria, Mariea. Născută la 1834, căsătorită la 1850 Faor 17, încetată din vieață la 1865 Faor 17. Această cruce s-a ridicat de d-lui Ștefan Palcău din komuna Policiori în unire cu soțiea sa Mița fata răposatii. Vejnică pomenire!

Orice bun creștin își presară drumul vieții pământești, adică zăbava sa în spațiul repede trecător al ispitelor lumești prin cununii și botezuri. Căci Dumnezeu i-a binecuvântat pe oameni și le-a zis: Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se mișcă pe pământ [71]. Rada a cărei cruce am descris-o și soțul ei Ion Agapie Sfinteș (zis Drăcea) au fost nași pe 7 ianuarie 1865 ai lui Ion Popa Dragomir Candidatu din Râu căsătorit cu Nastasia sin Gheorghe Dudu. Cununia se făcuse în biserica de curând mărită și fusese oficiată de celălalt preot Agapie Voinescu [72]. Între crucile bisericii figurează și una cu inscripția 1898 Ștefan Frățilă. Multe cruci vechi, scoase de la locul lor, zac lângă pereții bisericii. Printre ele, lucru rar aici, și una din marmură. Preoții slujitori la Râu nu au fost aceiași cu preoții de la Bozioru de Sus sau cu cei de mai târziu de la biserica Bozioru (Gârla). Din rândul celor care au locuit și slujit la Râu menționăm pe preotul Dragomir, pe Voinea și pe Agapie Voinescu, fiul celui dinainte. Ultimii doi figurează în pomelnicul lui Tănase Gănescu, descoperit printre hârtiile din biserică. Probabil se înrudeau. Prima mitrică păstrată de la biserica Râu este din 1865, în ea însemnând preoții Dragomir și Agapie [73]. Mormântul preotului Dragomir se află în stânga bisericii, străjuit de o cruce din piatră de Ciuta: IS HS NI KA Dragomir Pr., Ioana Pr, Constantin, Elisabeta.

În multe însemnări ale sale și în hârtii oficiale preotul Dragomir semna ca duhovnic. Când la o biserică slujeau mai mulți preoți, duhovnicia se dădea celui mai în vârstă, deci cu o practică mai îndelungată. Spre deosebire de ceilalți preoți, duhovnicul avea și responsabilitatea să nu moară nimeni din sat negrijit sau nespovedit. Nu putea fi nimeni duhovnic fără a i se face molifta de duhovnicie de către episcopul eparhiot și a i se da un certificat (carte) de duhovnicie. Preotul duhovnic avea darul ispovedaniei, știa să asculte pe credincioșii veniți la mărturisit, să dea sfaturile și canoanele cele mai potrivite. El păstra titlul până la sfârșitul vieții, ca și preoții cu alte titluri (sachelari, excali, economi etc.) Un alt slujitor de o viață a fost Dincă Popa, cântăreț bisericesc, fiu de preot, căsătorit cu Lisaveta, domiciliat, mort și îngropat la Râu [74].

La capitolul consacrat cărților, în Chestionarul din 1921 vedem că lăcașul poseda 2 evanghelii, 1 liturghie, 1 triod, 1 psaltire, 1 ceaslov, 1 octoih mare, 1 octoih mic, 2 cărți cu cele 12 mineie, vechi, 1 penticostar, 1 Slujba Patimilor Domnului, 1 molitfelnic, 1 panihidă și 1 apostol. Iată acum câteva din aceste cărți cu însemnări: 1) Penticostarion ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine din sfânta și luminata Duminică a Paștilor până la Duminica Tuturor Sfinților. Acum iarăși tipărită întru a doua domnie aicea a prea luminatului nostru domn Io Alexandru Constantin Moruz Vv. Cu blagoslovenia și toată cheltuiala Prea Sfințitului Mitropolit a toată Ungrovlahia chiriu chir Dositei. În Tipografia Sfintei Mitropolii în București. La anul dela Hs 1800. De Stanciul Tomovici Tip. Buc. Pe fila dinaintea titlului, cu chirilice: Această carte ce să numește Penticostar este dăruită de un părinte ce-l cheamă Iulian duhovnic ot Schit Ciolanu. 1847 Octv. 12. F 1 (cea cu Predoslovia): Preot Dragomir ot Râu. F 74: Ioan Stănescu. Pe fila lipită pe coperta a treia: Cu frățească dragoste, Părinte Dragomire, iată că trimesei un Penticostari și aciaste nume să le pomeniți, că astă vară am căutat la Moldova ca să cumpăr și n-am găsit și am găsit acesta și vi se dăruiaște spre a fi pomeniți. Și sunt întru Hristos frate Iulian dhv. Ciol. Ar fi bine să-l legați mai curând ca să nu să strice foile. Se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 2) Evhologhion, Buc., Tip. Mitropoliei, 1808, același tipograf. Mai multe însemnări pe fila dinaintea titlului, verso, dintre care o redăm pe aceasta: Preot Dragomir. Dinu Popescu păcătosul și mai mic decât toți. Preot Dinu. F 340 v-341: Să să știie că la anul cu leat 1835 Mai 20 s-au întâmplat aici în țara noastră o foamete cât au fost ocaoa de mălai 24. F. 362, cu creionul: Acest Molitfelnec este alu preot Dragomir dăruit de socri-su preotu Ilie ot Gura Văii și cine să va ispiti să-l fure, să fie supt blestemul sfinților părinți trei sute și optusprezece. Cartea se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 3) Evanghelie. Acum întâia oară dată la tipariu în zilele prea înălțatului înpărat al Austriei și apostolicescului Carol Franțisc Întâiol. Cu blagoslovenia Escelenției sale Prea Osfințitului Domn Ștefan Stratimirovici Arhiepiscopul și Mitropolitul bisericii Răsăritului din Carloveț. La Buda În crăiasca Tipografie a Universității din Pesta. La anul dela Hs. 1812. Însemnare pe fila albă dinaintea titlului: Să să știie că această Evanghelie este loată prin osteniala robilor lui Dumnezeu Barbu Brăgău și Toader Diiaconu cu întocmire și bună știință și dare de bani a lui Gheorghe Grecu ot Brăești prin osteneala sus numiților, în tl. 50, adecă cinzeci, de aceștia robi și mari păcătoși Barbu Brăgău, Toader Diiaconu și Gheorghe Grecu ca să fie a sfintei biserici ot Râu. Și să nu aibă nimeni treabă cu această Evanghelie. Eu robul lui Dumnezeu Barbu Brăgău. Eu robul lui Dumnezeu Toader Diiaconu Eu Gheorghe Grecu ot Brăești robul lui Dum. Pe ultimul forzaț, verso: Preoția, ce este mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirea soarelui, care ne-au izbăvit pre noi din blestem prin stăpâna lumi(i), cu cântări să o mărim. F lipită pe coperta a treia: Această sfântă Evanghelie este a sfintei biserici ot Râu și s-au cumpărat de dumnealui robul lui Dumnezeu sfântul Gheorghe Grecu ot Brăești prin silința silitorilor bisericii. Și am scris eu Barbu Brăgău ot satul Râu. (1)831 Aprilie 9. Cartea se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 4) Triod, Buda, Tip. Universității Pesta, 1816. Pe fila de pe coperta a doua: Datoria clăci(i), Grama Herar, 1853 Decv. 20 (Clăcaș al Schitului Găvanele) … Tot acolo: Datoria clăci(i) lui Ion Heraru, 1853 Decv. 20 … Datoria Dinului Simini(i), claca cu 2 boi, 1853 Gerar 23 … (La fiecare se arată datoria pe fân, ierbărit etc., zilele de clacă și prin care s-au plătit și zilele cu lucrul herăriei). Cartea a fost a Găvanelor; acum se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 5) Apostol, Buc., Tip. Mitropoliei, 1820. Pe fila albă dinaintea coperții a treia: Acest Apostol ce este la sfânta biserică cătunul Râu este cumpărat de robul lui Dumnezeu Barbu Brăgău, fără a ajuta niminia, ca să fie pomenit în veci oricâți preoți vor fi slujitori la această sfântă biserică. Și am scris  eu cel mai sus iscălit cu mână de țărână. Se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 6) Antologhion ce să zice Floarea cuvintelor care cuprinde întru sine toată slujba Dumnezeeștilor Praznice și ale tuturor sfinților de preste tot anul…, Mănăstirea Neamț, 1825 Mart(ie) 1. F 550, jos: Această carte este a sfintei biserici a Râului. 1833. 7) Molitvednic bogat, Buzău, Tip. Episcopiei,  1835 Iunie 25. Are 644 de pagini, nu 644 [75]. Pe fila albă dinaintea titlului: Acest Molitfelnic este al celui mai jos iscălit și s-au cumpărat de poporanii Râului lei 20. Și lei 15 au rămas buni ai mei și am mai cheltuit lei 5 încă de m-am dus de l-am luat. Preot Dragomir ot Râu. 1836 Avgust. Verso: Să să știie cine au ajutat la acest Molitfenicu. Tal(eri), Par(ale): 1  –  Ene Torcea, –  20 Negoiță Pleșoiu, –  40 Oprea sin Ene, –  30 Ion Cioban(u), –  30 Moise Brăgău, 1  – Ion Răureanu, –  20 Iordache Răureanu, 1  – Cârstea Răureanu, 1  – Tănase Ganea, –  20 Manea Coleșu, –  20 Radu Gâscan(u), 1  5  Toader Pleșoiu, –  25 Iordan, –  20 Marcu sin Radu Gâscan, 1  15 Maria lu Gheorghe Iliușu, 1  – Ion Spătaru, 1  – Ion Pleșoiu, –  20 Moș Marin Brăgău, 1  – Ion Cismaru, 1  – Draghia sin Diacon Toader, 1  – Stanciu Pleșoiu, 1  – Marin Mazâlu, –  20 Gligore Răureanu, 1  6 Vasile Giurgiul. Mai sunt și alte însemnări, fără importanță. Cartea se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 8) Slujba Sfintelor și Dumnezeeștilor Patimi, Buzău, Tip. Episcopiei, 1853 Avgust 14. Pe fila dinaintea titlului: Această sfântă și Dumnezeească carte este cumpărată de preot Dragomir  cu lei zece. Și cine să va ispiti să o fure, să fie supt blestemul celor trei sute optusprezece sfinți părinți de la Nicheea. 1854 Avgust 18. Și am scris eu preot Gheorghe Dragomir. Se păstrează la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 9) Cuvinte la Apostolii Duminicilor, Buzău, Tip. Episcopiei, 1853 Oct. 10. Pe ultimul forzaț, verso: Cei ce au dat la (cumpărarea) acestei cărți. Lei, Par(ale): 1  5 Logofătul Ion Agapie, 1  5 Logof. Ion Torcea, 1  5 Stan Ion, 1  5 Ion Torcea, 1  5 Moise …, 1  5 Ion Răureanu, 1  5 Dimiian Răureanu, 1  5 Costandin, 1  5 Dumitru Răureanu, 1  3 Neculai Torcea, 1  6 Gheorghe Ganea, 1  5 Negoiță Pleșoiu, 1  5 Ion zet Ciobanu, 1  5 Moise Brăgău, 1  5 Agapie sin Agapie, 1  5 Moș Ion Ciobanu, 1  5 Costandin Coleșu, 1  4 Oprea Torcea, 1  5 Costea Răureanu, 1  5 Frățilă Răureanu, 1  5 Moise Spătaru, 1  5 Gheorghe …, 1  5 Ion …, 1  5 Dimiian Ganea, 1  5 Tănase Ganea, 1  5 Petrea Ursu, 1  5 Marin Torcea, 1  5 Draghia, 1  5 Marin Mihalcea, 1  5 Stan …, 1  5 Marcu Coleșu, 1  5 …, 1  5 Gheorghe Coleșu, 1  5 Dimiian Draghia, 1  5 Zmaranda Stanciului. Cartea se păstrează azi la biserica Bozioru, Colecția muzeală. 10) Apostol, Buc., 1900. Pe fila de titlu, verso: Biserica Râul. Acest Apostol este cumpărat cu mijlocirea mea. Dimitrie Stan Popa. 1905 Ianuarie 1. Se păstrează în biserica Râu.      11) Minei luna lui August, fără loc, editură, an. Pe primul forzaț: 1899 Avgust. Suvenir. D. Stănescu, cântăreț. Pe coperta a treia: Azi 15 ale lunei lui August am servit leturchie (!) la Mănăstirea Găvanele pe această carte. Mihai R. Dumitrescu cântăreț în Parochia comunei Bozioru. Cartea se păstrează azi în biserica Râu. 12) Cazanii, fără loc, editură, an. Fila de titlu, scris elegant cu tuș negru: Oferită bisericei cu hramul Sfinții Voievozi, filiala Râul, de mine Const. I. Agapiescu. 1905 Ianuarie 13. F 1: Această Cazanie este cumpărată de mine Constantin I. Agapiescu. Se păstrează în biserica Râu. 13) Evanghelie, Buc., Ed. Inst. Biblic și de Misiune al B. O. R., 1984. F 7, sus: 5 iulie 1992. +  Epifanie Episcopul Buzăului. Se păstrează în biserica Râu.

În zilele și la ceasurile îndătinate, clopotul bisericuței din Râu cheamă și azi credincioșii satului la rugă și închinăciune. Ei o îngrijesc și o respectă cu evlavie, chiar dacă nu toți știu că intră într-un monument de arhitectură. Biserica figurează ca atare pe Lista monumentelor istorice și de arhitectură întocmită de Ministerul Culturii, 1992 la poziția 10 B 058. Este o mărturie peste timp a geniului constructiv al meșterilor locului. Cu modestele lor posibilități materiale, perpetuând tradiția, ei au învățat să edifice trainic, simplu și frumos.

3. BISERICA SCĂENI

După legendă, moșia Scăeni a fost dăruită localnicilor pentru dreaptă și credincioasă slujbă de către Mircea cel Bătrân (1386-1418), răsplătind ajutorul dat în lupta de la Rovine (1394). Ar fi existat și un hrisov care consfințea dania, dar urmele lui s-au pierdut. Întăriri ale lui dăduseră Radu de la Afumați (1524), Moise Vv. (1529-1530, fiul lui Vladislav al III-lea) și Matei Basarab (1651). Prin secolele al XVI-lea și al XVII-lea numele satului cunoaște și variantele fonetice Scăiani, Săcuiani. Este un toponim social provenit din antroponim, care aduce în actualitate așa-zisa teorie a eroului eponim. De obicei, numele satului se formează de la al cneazului (sau al boierului) cu ajutorul sufixelor -ești și -eni, -(i)ani, pluralele lui -escu și –(e)anu, a căror funcție constă în indicarea originii personale a locuitorilor, adică a descendenților celui care a întemeiat sau a stăpânit satul [76].

Primele știri documentare despre preoți și slujitori bisericești la Scăeni apar încă din secolul al XVII-lea. Hrisovul de întărire al lui Matei Basarab din 1651 trece printre beneficiarii daniei pe popa Ivan, strănepot Cârstii și pe Eftimie monah, strănepot lui Vlad [77]. Monahul  semnează la 8 iulie 1852 o adeverință de stăpânire pentru mănăstirea Aluniș, alături de Dragomir diacon din Scăeni [78]. O listă de sineturi amintește la 4 octombrie 1683 pe popa Dragomir din Scăeni ca vânzător de pământ [79]. Călugărit cu numele de metanie Daniil, el vinde ocina sa din Scăeni lui Mihalcea Cândescu [80]. Un alt diacon, Drăgoi din Scăeni, am depistat printre martorii unei vânzări în Dealul Cândeștilor [81]. Este martor și la vânzarea lui Nan sin Vișan din Scăeni [82]. Ocina și cumpărăturile sale le vând urmașii la 6 ianuarie 1685 [83].

S-a observat că numai unii dintre slujitorii amintiți oficiau la biserica noastră;  monahii, de loc din Scăeni, slujeau la lăcașurile învecinate. Vânzările amintite, făcute la vreme de foamete, continuă și în veacul următor. Către episcopie vând Răzmeriță și Constantin, pământ cumpărat de tatăl lor, popa Ivan din Scăeni de la moși-său Drăgan din Zăpodia, însă de preste tot hotarul a patra parte [84]. O altă vânzare tot acolo are ca martor pe Ion diacon din Scăeni [85]. Două zapise prin care Constantin popa Ivan vinde o ocină schitului Sf. Gheorghe sunt scrise de Radu diacon și semnate de Stoica diacon [86]. Răzmeriță, celălalt fiu al popii Ivan, a avut și el un fiu preot în Scăeni, pe popa Florea care vinde schitului Sf. Gheorghe, din partea Drăgoiască, în Tudosia și în Goteș [87]. Popa Vasile sin popa Cârstea primește o danie pentru pomenire [88]. Între 1779 și 1839 este menționat Anghel diaconu din Scăeni, avizat cunoscător al cărților bisericești și autor al unor însemnări istorice [89].

Actele citate până aici se referă la slujitori, nu însă și la bisericile de la Scăeni. Ne vom apropia treptat de acestea pornind de la pomelnicul ultimei dintre ele, cea actuală, ridicată în 1831 pe locul de azi [90]. Apar în pomelnic 4 preoți și un călugăr. Primul, preotul Ion a păstorit obștea Scăenilor în 1796. Mai înainte, el ridicase în estul satului o biserică de lemn, sfințită în 1796, după incendierea de către un debil mintal a bisericii celei vechi, hram Sf. Dumitru, care au fost la început de nuele și învălită cu stuf [91]. Ereu Dumitru din pomelnic a fost diacon, moșnean din moș Bădocu, frate cu Radu Dreptu și popa Tănase, tată a 4 copii, între care și popa Radu [92]. Tănase ereu și Anton ereu, tată și fiu, ambii preoții bisericii de lemn din Scăeni sfințită în 1831 pe locul de azi (lângă școală), după arderea de către turci a celei abia terminate în 1796. Îndrumați de ei, cei amintiți în pomelnic și întreg satul, au ridicat între 1828-1831 biserica cu hramul Schimbarea la Față. Noua înfăptuire eclesiastică a însemnat un prilej de unire a moșnenimii, altfel minată de neînțelegeri, conflicte și interese divergente.

Prin Ofisul nr. 85 din 11 aprilie 1834 generalul Kiseleff aprobase Legea pentru seminaruri, protopopi și preoți. Articolul 6 din lege stabilea că satele sub 50 de familii nu pot avea decât 1 preot. Pentru aplicarea legii se întocmise în 1835 o catagrafie a preoților eparhiei. Găsim în ea preoții Ion sin Dumitru și Anton sin Tănase, poprit din slujbă [93]. Date ample despre ei oferă Catagrafia din 1838. De prin 1850 în locul preotului Anton apare preotul Gheorghe sin popa Ion care face însemnări în mitricile bisericii [94]. În 1854 erau la Scăeni 150 de enoriași păstoriți de 2 preoți: cel cunoscut și Sava sin popa Anton [95].

De la desființarea ultimelor mănăstiri de la Bozioru până la primul război mondial la Scăeni au slujit preoții de la Bozioru. În 1924 se înființează parohia Văvălugi, în subordinea căreia intră și filiala Schimbarea la Față din Scăeni. Primul titular al noii parohii a fost preotul Ioan Stănescu, o vreme și învățător la Scăeni. Din 1942 până la pensionare (1993) titular a fost preotul Victor Palcău.

Revenind la biserică, facem o recapitulare a datelor istorice:

1) Înainte de 1796 în marginea estică a Scăenilor, la intrare, fusese ridicată la o dată necunoscută o biserică. Presupunem că nu era primul locaș de închinăciune al satului. A avut hramul Sf. Dumitru, preluat după dispariția schitului omonim, care apare în actele secolului al XVII-lea și pe parcursul a 150 de ani este localizat când la Bălănești, când la Ulmet, Muscel sau Scăeni [96]. A fost incendiată de un Anghel (sau Gherase), puțin la minte. Din foc se salvase o Evanghelie arsă pe jumătate și câteva icoane. Întrebat de ce i-a dat foc, nebunul răspunsese că era prea urâtă și trebuia să se facă alta nouă. În acest scop s-a vândut moșia deliului cu 6 galbeni de aur folosiți la refacere [97]. Evanghelia arsă parțial am descoperit-o în Colecția muzeală a Episcopiei Buzăului.

2) În 1796, prin osteneala preotului Ion și a enoriașilor, folosind banii de pe pământul vândut, obștea ridică tot acolo o nouă biserică de lemn cu același hram. Un destin tragic face ca și ea să cadă pradă focului, fiind arsă de turci în 1821 împreună cu cea din Văvălugi (abia ridicată în 1814). Din pârjol scăpaseră 2 icoane, una a Sf. Ioan Botezătorul, puțin arsă pe spate, unde se mai distingea anul 1796. După mărturia preotului Ștefan Ionescu, icoanele s-au păstrat în noua biserică (cea din 1831) până în 1921 și mai târziu. Astăzi nu am putut da de urma lor.

3) Între 1828-1831 se ridică la Scăeni altă biserică de lemn, pe locul de azi, și cu hramul Schimbarea la Față. După unele surse, anul sfințirii ar fi 1830 [98]. Pomelnicul dă numele celor mai importanți donatori, trecând sub tăcere (la cerere) pe ale unor călugări de la așezămintele din jur. O întrebare firească: de ce un nou hram? Și de ce tocmai Schimbarea la Față? Marea sărbătoare împărătească de la 6 August îl preamărește pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, transfigurând natura sa umană în lumina Dumnezeirii. Preaslăvind urcușul duhovnicesc, icoana hramului face o legătură între Vechiul și Noul Testament, iar prezența Sfintei Treimi sugerează că tăria credinței și dragostea creștinească ne pot ridica din deșertăciune la lumina izbăvirii. La Scăeni se înălțase o nouă biserică, i se schimbase locul și i se dăduse o nouă înfățișare. Obștea trecuse printr-o Golgotă a suferinței și spera să urce și ea, asemenea Lui, un Tabor al izbăvirii și înălțării. Credința strămoșească i-a făcut atunci pe acei oameni simpli să găsească în mod firesc simbolul cel mai potrivit al renașterii speranței lor: din focul și cenușa năvălitorilor, din chin și suferință, prin Sfânta Biserică, spre speranța mântuirii viitoare. Iată semnificația Pobreajenului, cum se numește pe aici sărbătoarea.

După sfințire, biserica din latura stângă a vechiului drum dintre județe și plaiuri, care leagă azi Pinu de Văvălugi și Muscel, ieșind apoi prin Colți la Pătârlagele, a avut un destin mai fericit, ținând pasul cu evoluția satului. Oricât de bine făcut, un acoperiș de șindrilă ca la Scăeni   nu rezistă mai mult de un sfert de veac. Am considerat deci reală informația după care biserica  ar fi fost ridicată (corect, reparată) în 1852. Aceeași sursă arată că, de 6 august, se ținea târgul anual care începea cu slujba hramului, se prelungea în noapte și a doua zi prilejuia satelor din jur schimb de produse și știri [99]. Din 1859 se primise iconostasul de azi: Acest iconostas sau făcut (!) prin osteneala lui Nicolae sin Marin, atât de zugrăvie, cât și de lemn, tot prin a sa osteneală. Deasupra inscripției meșterul a pictat icoana Sf. Ierarh Nicolae, 55 x 31 cm. Fețele laterale sunt decorate cu câte un heruvim și un serafim, iar jos: 1859 (N) Iunie 20 (S). Populația crescând, în 1873 moșnenii dăruiesc 300 m. p. de pământ care se adaugă celor 1900 de mai înainte. În 1875 biserica este mărită prin procedeul cunoscut al închiderii vechiului pridvor (căptușeala exterioară care îmbracă bârnele nu ne permite să ne convingem dacă l-a avut sau nu) și prin extindere spre vest. Acoperișul este reșindrilit, iar deasupra nadei se ridică o turlă falsă [100]. În 1907 (alte surse, 1908-1909) se fac noi reparații la acoperiș și se adaugă la intrare clopotnița, primul nivel din piatră, celălalt din lemn [101]. Prefacerile de acum cuprind și interiorul, unde icoanele pe lemn sunt înlocuite cu altele fără valoare, realizate de Ioan D. Aldescu. Istoricul bisericii făcut de preotul Victor Palcău și afișat în interior îl asociază la pictură și pe Alex. Aldescu, fiul primului.

În preajma războaielor balcanice satul avea 62 de case, cu 65 de menaje și un total de 283 de enoriași (la Buduile 82 și la Gornet 62) [102]. Alte lucrări se fac în 1920-1921 – reșindrilirea bisericii și clopotniței, în care se montează clopotul nou, cu inscripția: Dăruit bisericei Scăeni de credincioșii acestei biserici. Buzău, 1920 aprilie 1. În 1942 comuna Bozioru număra 554 de case și 2179 de locuitori, la Scăeni, Buduile și Gornet 69 de case cu 252 de locuitori [103]. În 1949 acoperișul este reparat din nou, iar în 1966 șindrila este înlocuită cu tablă galvanizată plătită de enoriași la stăruința preotului Victor Palcău abia scăpat din temnițele comuniste.

Spre a prezenta exact starea actuală și a convinge că biserica din Scăeni, alături de cea din Văvălugi aduc noi argumente ale diversității în unitate a construcției bisericilor de lemn, vom face referiri și aici la materialele folosite, planimetrie, acoperire, decor, pictură și incintă. Materialele sunt cele date de zonă: piatra și lemnul. Sperăm ca cititorul să nu fie deranjat de reamintirea celor 3 mari forțe ale locului: omul, piatra și lemnul. Fundația este lucrată din bolovani de râu, fasonați la ciocan și teslă și aranjați în zid la început mort, apoi cu legătură de mortar între pietre. Dealurile care străjuiesc satul, dar și torenții care îl străbat (Braniștea, Vragnița și Murătoarea) au adus după fiecare viitură materialul necesar. Grinzile de  stejar se sprijină direct pe zidul tencuit cu ciment și sunt ascunse de o îmbrăcăminte din 2 scânduri bătute în forma literei L răsturnate, amintind de aruncătoarele de apă folosite în alte părți pentru protecția tălpilor. Pereții din bârne au fost îmbrăcați, exterior și interior, în scânduri cu șipci la îmbinări, adaos târziu pentru a menține căldura. Specialiștii propun ca îmbrăcămintea să fie îndepărtată, cel puțin la exterior, pentru a se vedea planimetria bisericii și evoluția sa în timp. În chestionarul Comisiei Monumentelor Istorice se afirmă textual că a fost zugrăvită și pe dinafară. Deci, înlăturarea adaosului exterior ar da seamă și asupra  picturii exterioare. Pe acoperiș șindrila fusese bătută în solzi de pește. Cercetătorilor Godea și Opriș le-a scăpat informația despre zugrăveala exterioară, ei propunând ca la toate bisericile de lemn să se îndepărteze scândura exterioară din nevoi funcționale, deoarece se urâțește ansamblul [104]. Biserica Scăeni aparține tipului dreptunghiular compus, construită în stilul vechi al bisericilor de lemn din partea de deal și munte a Buzăului, un vechi tip autohton din Țara Românească, aproape dispărut în Olt, dar încă bine reprezentat în ținuturile vest-centrale ale Munteniei [105]. Trăsătura individualizantă a lăcașului o formează lățimea mai mare a pronaosului față de naos. După un pridvor închis (L = 2,50 m; l = 2,70 m), urmează 2 dreptunghiuri, unul așezat pe curmeziș, pronaosul, celălalt pe lung, naosul, continuând cu altarul. Pridvorul prezintă la jumătate un brâu de scândură traforată cu arcade. Fațada are 2 ferestre rotunde, ca niște hublouri mici de 0,28 m. Deasupra lor se văd urmele a 2 icoane vechi ale hramului, acum dispărute, Schimbarea la Față și Sf. Dumitru. Pronaosul (4,60 x 6,30 m), fiind mai  lat decât lung, depășește pridvorul cu 1,80 m pe fiecare parte și naosul cu 0,80 m pe laturile de N și S. Pronaosul a fost adăugat ulterior spre a mări spațiul și susține o turlă octogonală nepătrunsă. Aceasta se sprijină pe 4 dulapi masivi de brad puși pe lat, cu capetele ieșite în afară la streașină. Pronaosul are 2 ferestre de 0,75 x 0,60 m. Este continuat de naos (7,70 x 4,70 m), care are și el 2 ferestre, 1 x 0,75 m. La naos, grinzile care susțin acoperișul sunt așezate pe cant și au capetele tăiate în descreștere curbată spre interior. Absida altarului, nedecroșată față de naos, are 3 laturi: 2,35; 2,10 și 2,35 m, cu o fereastră pe cea din mijloc (0,95 x 0,70 m). Inițial, biserica a fost un singur dreptunghi, fără turlă, formată doar din naos și altar.

Acoperișul exterior, în patru ape, rotunjit pe altar, coboară ușor pe pronaos. Pridvorul este învelit separat, în două ape. Inițial, acoperișul a fost din șindrilă sau șiță, înlocuită cu tablă galvanizată. Prezintă o turlă octogonală, care are la mijloc un brâu, ca o streașină, astfel că pare a avea 2 nivele. Turla are câte 3 ferestre mici pe fiecare nivel. Acoperișul ei se termină cu o cruce, iar al pronaosului este străbătut de hornul metalic al sobei din interior. Acoperirea interioară prezintă mai mult interes. Pridvorul are un tavan boltit la mijloc, a cărui scândură a putrezit pe alocuri. Pronaosul are tavan drept, obișnuit. Pe naos acoperirea este combinată: dintr-un tavan drept, de 2,10 m de la pronaos și alte două înguste (0,60 m) pe pereții laterali se ridică o boltă semicilindrică, având capetele drepte la vest și la est. La altar bolta se sfârșește cu o catapeteasmă în miniatură. Altarul are pe laturi un tavan drept, inegal ca lățime pe părțile de vest și est, din care se ridică o boltă semicilindrică așezată transversal, ca un tub gol.

O observație care s-a impus de la început cercetătorilor a fost lipsa elementelor de decor la bisericile noastre de lemn. Și biserica Scăeni se supune acestei reguli, cu unele mici excepții. Impresia de frumos, de prelucrare plăcută a lemnului, astfel încât utilul să se îmbine cu frumosul o dau la pridvor brâul de scândură traforată cu arcade și geamurile rotunde ale fațadei. Ele dau vizitatorului scăpat din corsetul de beton al clopotniței de la intrare imaginea unei nave a credinței plutind pe valurile eternității. Pereții exteriori prezintă sus, sub saceac, un brâu scurt de scânduri aparente bătute între șipci cu partea ascuțită în jos. E ca și cum casa Domnului ar avea sub streașină un șir de ghivece de flori. Ferestrele din pereții exteriori au ancadramente cu șipci decorate cu garnizuri. Ansamblul se întregește cu alte două gânduri nemurite în lemn: brâul-streașină de la jumătatea turlei și grinzile naosului tăiate spre interior în descreștere curbată de forma literei S.

Pictura executată pe foi de tablă între 1907-1910 de pictorul Ioan D. Aldescu nu prezintă interes. Menționez în nota de subsol doar numele plătitorilor [106]. Interes mai mare trezesc icoanele vechi, pe lemn, din care unele au inscripții cu chirilice, ca la Sf. Mc. Dimitrie, 125 x 0,60 m, de pe peretele sudic al pronaosului. Catapeteasma prezintă tot icoane pe lemn, vechi. Primul registru: 1) Când au priimit Moise tablele legi(i), 90 x 50 cm.; 2) Când au aflat Domnul oaia cea rătăcită și pre umere au luato (!), idem; 3) Când șau dat (!) sărutarea Elisaveta cu Maica Domnului; 4) Când au izbăvit Sft. Niculaie pre cei trei voivozi de tă(i)ere. Aparțin toate aceleiași mâini care a pictat și praznicele împărătești, apostolii și proorocii. Registrul al doilea conține icoana hramului Schimbarea lui HS la Față, 80 x 60 cm., după care urmează: 1) IIS HRS, încadrat de Mr Tu și Sf. Ioan Botezătorul (Iisus Hristos Deisis), 75 x 53 cm. Poartă jos însemnarea cu chirilice 1831 Mart. Cu cheltuiala lui Stoica Burlac; 2) Mr TU, încadrată de Arhanghelii Mihail și Gavriil, Cu chelt(uiala) Păr. Gavriil monah ot Schitul Găvanele. 1829 Mart. 18; 3) Sf. Ierarh Nicolae, aceeași mărime. Următoarele trei registre ale catapetesmei conțin tot icoane vechi, pe lemn, dar mai mici și având numele scrise cu chirilice. Prin urmare, pictura este un mixtum compositum rezultat din icoanele pictorului Aldescu, din icoane realizate de un pictor necunoscut după incendierea din 1921 și din icoane vechi de la biserica din 1796. Multe icoane vechi au fost preluate de la Scăeni și zac uitate în vreun depozit. Susțin afirmația cu declarația preotului Ștefan Ionescu din 1921 că în tinda bisericii existau atunci 2 icoane vechi, una cu leat 1796 înfățișa pe Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Ierarh Nicolae, iar a doua Bunavestirea.

O biserică de vechimea și importanța celei de la Scăeni este normal să fi deținut și unele cărți vechi. În amintitul chestionar se enumeră: 1 octoih mare, altul mic, 1 triod, 1 minei pe 12 luni, 1 apostol, 1 ceaslov, 1 psaltire, 1 panihidă, 1 Slujba Sfintelor Patimi, 1 penticostar, 1 molitfelnic și 1 cazanie. Din păcate, nu am reușit să văd cărțile bisericii Scăeni înainte de 1989, așa că după preluarea lor de aici am fost nevoit să caut și am găsit în diferite locuri o parte din acest fond: 1) Mss. sl. 439 (Tetravanghel). Fără început și sfârșit, secolul al XVI-lea, 109 file, pergament, 20 x 14 cm., scris în Țara Românească în limba slavă bisericească, de redacție medio-bulgară, 22 de rânduri pe pagină. Nu știm când și în ce împrejurări cartea a poposit și la Scăeni, fapt dovedit de însemnările care conțin nume din sat: F 10, chirilice:  Adecă eu Radu Caraiman (se repetă la f. 54); F 24: Lt. 7300 (1791-1792); F 24 v: Am scris eu Anghel D(iaconu); F 34: Ghedeon schit Scă(eni); F 43v: Anghel Diiacon. Această semnătură apare și la f 46v și 50v. F 60v: Stan Pântece. Conservată azi la B. A. R., Cabinetul de manuscrise și carte rară. 2) Evanghelie învățătoare sau Cazanie preste duminicile anului și la praznice gpdscă și la alți sfinți mari. Scoasă și primenită de pre limba rusească pre limba rumânească cu voia și cheltuiala creștinului domn Mateio Basarab Voevod, iar cu osteneala și izvodirea lui Silivestru eromonah. Tipărită întru Dumnezeeasca lavră Govora carea iaste hramul Uspenie B-țe ot săzdania mira 7151…1642 luna Septevrio zioa 12. Dăruită de boierii Cândești mănăstirii Cetățuia (Berca), ctitoria lor, cartea a peregrinat pe la mai multe lăcașuri din județ, ultimele fiind Pinu și Găvanele. Anghel Diaconu din Gornetul Scăenilor a făcut multe însemnări pe ea. Însemnările o fac adevărată mină de aur pentru istoricii buzoieni. Redăm câteva: F 1, ch.: Mihalcea vel stolnic Cândescu l-am dat (cu) cheltuiala (mea) de l-au legat…; F 5: Climent eromonah eg(umen) ot Pin leat 7261 (1752-1753); F 15, lateral: Să să știie de când am venit eu  egumenul măn(ăstirii) Pinului pus de părintele episcop Cosma în zilele prea înălțatului domn Io Costandin Ra(co)v(iță) Vv., în leat 1764. Nicodim erm. ot Pin; F 82: Să-s știie de când au robit tătarii Țara Rumânească și era domn Io Grigorașo Vv. 7171 (1662-1663); F 83: Mihalcea Cândescu vel stolnic; F 156: La 1804 fiind răzmeriță muscalii cu turcii, aflându-să domn măriia sa Ion Costandin Alexandru Ipsilant Vvod., s-au întâmplat de au (i)eșit turcii brăileni și au venit la Buzău unde au făcut mari stricăciuni, tă(i)eri, robii. Iar eu scăpând din episcopie cu nasul tăiat am venit până aici la Pin. Ilarion ierodiacon; F 309: Scris-am eu popa Moise ot Brăești când șădiam aici la satu Brăești. Și pă acea vreme era episcop Buz(ăului) Anthemu. Și multă vrajbă întru domnu și (în)tru boeri. Și făcură pă Văcăriști surgun la luna lui Iunie 1 zi 1755. Eu popa Moisi sin popa Manta; F 451: Să (să) știie că am scris eu Rafail starețu Găvănean fiind pus de părintele episcop Costandie cu vrerea mării sale domnului Moruzi. Cartea se păstrează la B. A. R., Cabinetul de manuscrise și carte rară, cota C. r. v. 42, dublet 3. 3) Evanghelie, Buc., Tip. Mitropoliei, 1742. Cartea a aparținut bisericii din Scăeni și a supraviețuit unui incendiu, pierzând cam un sfert din lățimea filelor. Pe fila de titlu și apoi pe f 1-8 are o însemnare din care am putut citi doar: Această sfântă și Dumnezeeas… (ars) vătășăl ot Bâsca cu femeia mea Aurica și noi cumpăr… atului și prea înălțatului domn Io Costandin Nicolai… tl.  p(arale) 30, iar cine s-ar scula din rudele mele sau d… soții mele să rămâie supt blestemul lui Dumnezeu și … sau s-ar năpusti cineva a o fura și să o vânză să fie… și să lăcuiască în lăcuință și cu sata… Eu Stoica Bâșceanul cu soțiea… eu cel (ce) mai jos mă voi iscăli cu zisa dumnealui taica… Păstrată la Episcopia Buzăului, Colecția muzeală, inv. 3052. 4) Molitfelnic, prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pe coperta a doua are o însemnare, aproape ilizibilă, din care am descifrat doar …preotul Ioan… diaconu Dumitru Dreptu dela Scăeni… dela Muscelu… cumpărat. F 13: Spre pomenire. 3 Mai 1932. Paștile Domnului. N. I. Buduianu. Se păstrează la Episcopia Buzăului, Colecția muzeală, inv. 3053. 5) (Ceaslov), secolul al XVIII-lea. Format 18 x 12,5 cm., 22 de rânduri pe pagină. Titluri cu roșu. Coperți de lemn îmbrăcate în piele, cu încuietori metalice la margine. Lemnul primei coperți este spart pe lung. Lipsă începutul. File răzlețe 57 și 89. Lipsă f. 90-102. Ultima filă păstrată 268; lipsă sfârșitul. Pe fila lipită pe coperta a doua, ch.: Să să știie că acest cias(lov) es(te) al schitului Fundătur(a) (cumpăra)tu de sfinția sa schimnicul… (restul rupt). Alte însemnări, pe care nu le-am putut descifra nici cu lupa, pe coperta a treia. Proprietar Ion Mirică din Scăeni. Văzut de mine la Școala Bozioru la 10 februarie 1999 prin bunăvoința proprietarului. 6) Liturghii, Sibiu, Tip. lui Ioan Bart, 1827. A aparținut bisericii Scăeni. F 279: Multă sănătate dumitale, logofete Dumitru Crăciun! Se păstrează azi la Episcopia Buzăului, Colecția muzeală, inv. 3071. 7) Slujba Sfintei Filo(f)tiei fecioarei ale căria sfinte moaște să află întregi în biserica domnească din orașul Argeșului. Acum întâia oară dată în tipariu. Cu blagoslovenia Prea Sfințitului iubitoriului de Dumnezeu episcop Argeșului Ilarion. Prin osârdia și cheltuiala smeritului Dionisie NM ierodiaconul Prea Sfinții Sale Părintelui epis(cop) Argeșului. În București. În privileghiata tipografie, 1831. Conține 40 de pagini, fără însemnări. La final (f. 40): Sau lucrat (!) de Enache Moldovianu jățarul. Se păstrează în biserica Scăeni.               8) Aghiazmatar mic, Buzău, Tip. Episc. Buzăului, 1845. Fără fila de titlu și fără însemnări. A aparținut bisericii Scăeni. Azi la Episcopia Buzăului, Colecția muzeală, inv. 3055. 9) Ceasoslov, Sibiu, Tip. Ghe. de Clozius, 1852. Lipsă text de la f. 174 până la f. 387. Pe primul forzaț, ch.: Eu Ion Moise față. Se repetă. Cu litere lat.: Ion Moise cel Mare. Gheorghe Croială. Croieală George. George G. G. Croială. M. I. Moisescu. Verso, ch.: Să să știie că de la anu 180 (?) Ianuarie 12 s-au născut un băiat Ion și mi l-au botezat nașa Comana de la Buduie ș-am petrecut bine… Apoi: An 1901 Ianuar 6 zile. Botezul Domnului nostru Isus Hristos. Moise Ion. Alte însemnări fără valoare. Cartea a aparținut bisericii Scăeni. Azi, proprietatea pr. Stelian Moise. Văzută de mine la 12 iunie 1994. 10) Slujba Sfintelor și Dumnezeeștilor Patimi, Buzău, Tip. Episc. Buzăului, 1853 August 14. F 67, lat.: Anul 1899 Aprile 1. Am fost ales ca epit (marginea ruptă) parohul al Parohi(e)i comun(e)i Bozioru și am fost… tropu 7 ani. Toader Drăgoescu. Și juru comunal am fost 12 ani neîntrerupt și delegat al Sfatului sătesc Scăeni am fost 4 ani și am (i)eșit bine. T. Drăgoescu. Anul 1908Marte 12. Cartea a aparținut bisericii Scăeni. Azi la Episcopia Buzăului, Colecția muzeală, inv. 3057. 11) Ciasoslov, Sibiu, Tip. Gh. de Clozius, 1859. Fără sfârșit. Pe f 228 și 229: Amintire, Mihai Dumitru și Stelian Ilie. Cartea a aparțint familiei Ștefan Buduianu, din Bozioru. Donată mie, iar eu am donat-o B. A. R. 12) Rojdanic, manuscris. Mi-a fost dăruit de Nicolae Buduianu, funcționar din Bozioru. A fost o carte de familie: bunicul Nicolae o moștenise de la tată, Ion, iar acesta tot de la tată, Grigore. Provin din cătunul Buduile, lângă Scăeni, de la care și-au luat numele [107]. Manuscrisul fusese copiat la 3 iulie 1872 de Grigore când nu se mai scria cu chirilice, dar el nu învățase noul alfabet. Are forma unui caiet mic (17 x 10 cm.), în 4º, 50 de file nenumerotate. Are numai prima copertă din carton, file lipsă și ultima copertă. Scriere cu cerneală neagră, însemnări ulterioare, cu litere latine, de diverse mâini. F 1: Neculae Buduianu. Azi Duminică 26 Februarie 1923, cătun Buduile. F 38: Pe ziua de 22.II.1953 am mai citit pe acest călindar și mam gândit (!) să scriu aici pe această foaie. Era Duminică și mămița era la biserică la Scăeni și eu eram singur acasă și după ce am făcut mâncare am scris aici. Și stăteam pe scaunul cel mic și scriam pe pat cu călimara lângă mine. Las aici scris cu drag de Buduianu Ștefan pe ziua de 22.II.1953. Buduianu Ștefan, com. Bozioru, rai. Cislău, reg. Ploiești, O. P. Pârscov, săticu ăla mare Buduile. În cuprinsul Rojdanicului, prezicerile încep cu luna septembrie și privesc, separat, băieții și fetele, dând și unele sfaturi de medicină populară. Manuscrisul a fost primit de mine în dar, iar eu l-am donat B. A. R. 13) Acatister, Buc., Tip. cărților bisericești, 1901. Pe coperta a doua: Pr. Ștefan Ionescu, 1916 Aprilie 17. 14) Minei luna lui Septemvrie, vol. I, Buc., Tip. cărților bisericești, 1908. Pe primul forzaț, verso: Acest Minei era foarte uzat și sau legat (!) de d-lui Marin Ion Moise și pentru această bine facere Dumnezeu săi (i)erte (!) păcatele. Scris de mine cel mai jos semnat serv al sf. biserici, Mihai R. Dumitrescu cântăreț al Parohiei Bozioru, 1927 Sept. 25. Fila de titlu: Această carte este cumpărată de Dumitru St. Aldescu. Aflată în biserica Scăeni. 15) Minei luna lui Iunie, ed. a II-a, Buc., Tip. cărților bisericești, 1910. Pe coperta a doua: În 1921 sau șindilit (!) biserica la Scăeni de Petre I. Croială, Petrea Mănescu, Gh. Pințescu, Marin I. Moise. (ss) Petre I. Croială. Păstrată în biserica Scăeni. 16) Minei luna lui August, Buc., Tip. cărților bisericești, 1910. Pe primul forzaț: Cu ajutorul lui Dumnezeu sa terminat (!) biserica Scăeni de șindilit (!). Șindilită (!) de Vasile Cârstea din comuna Mărunțișu, prin alergătura mea, fiind epitrop Ion D. Stoian, ajutat de Gavrilă I. Dumitru, Stanciu Tudor și Petre Pințescu. 9 August 1949. (ss) I. Stoian. Păstrată în biserica Scăeni. 17) Catavasier, Buc., Tip. cărților bisericești, 1922. Pe pagina de titlu: Această care sa cumpărat (!) de mine și sa donat (!) sfintei biserici Scăeni, comuna Bozioru. Gh. I. Bordei, 1929 Martie 9. Mai jos: Pentru binefaceri, Domnul să te binecuvinteze! Paroh Pr. I. Stănescu, 20.III.1929. Păstrată în biserica Scăeni. 18) Evanghelie, Buc., Ed. Inst. Biblic și de Misiune al B. O. R., 1964. Pe F 7: 6 August 1994. La acest mare praznic, cu prilejul hramului, am oficiat Sfânta Liturghie și am hirotonisit un diacon în biserica satului Scăeni, comuna Bozioru, Parohia Văvălugi, înconjurat de un distins sobor de slujitori, slujbă la care au participat credincioși din acest sat și din împrejurimi. + Epifanie Episcopul Buzăului. (ss) Arhidiacon G. Sibiescu. (ss) Arhidiacon T. Mihalcea. (ss) Pr. Prof. I. Matei. (ss) Diacon B. Moise secretar eparhial. (ss) Pr. St. Moise paroh. (ss) Pr. V. Palcău. (ss) Indescifrabil. 19) Molitfelnic, ed. a III-a, Buc., Ed. Inst. Biblic și de Misiune al B. O. R., 1976. Pe fila dinaintea titlului: Anul 1987. Această sfântă carte sa cumpărat (!) de consăteni(i) satului Scăeni și Budui. Oprea D. Gheorghe, Toader Mirică strâns bani. Mai jos: Deci este cumpărată de enoriași. Paroh Pr. V. Palcău. Păstrată azi în biserica Scăeni. Pe lângă cărți, biserica posedă mai multe antimise ale episcopilor Eparhiei Buzăului: episcopul Filotei – 1851, episcopul Dionisie – 1905, episcopul Ghenadie – 1924, episcopul Antim – 1944, episcopul Antonie – 1980, episcopul Epifanie – 1982.

Ca la alte biserici din țară și în jurul acesteia se află cimitirul satului. În stânga Altarului sunt îngropați preoții, dar din păcate inscripțiile de pe crucile lor nu se mai pot descifra. În bună tradiție românească, chiar la intrare au fost date locuri pentru eroii satului. Pe drepta, un mic monument amintește: Acest monument s-a făcut de Burlacu Ion inv(alid) de război cont. 1900 ce au luat parte la războiul din 1916. Ridicat pentru doritul lui fiu Burlacu Dumitru cont. 1940 care au luat parte la luptele de la Odesa, Jmeriga, Podu Iloae, Cehoslovacia, la ultimele lupte în Munții Tatra unde au fost rănit grav și adus la spit. Sibiu și-au dat viața la 3 iunie 1945. În stânga, altul mai modest ridicat în 1950: Ridicat de Ion Bordei cu soțiea sa Elisabeta pentru fiul lor Nicolai ct. 1942 erou dispărut pe câmpul de luptă 20 noiembrie 1942.

4. BISERICA GĂVANELE

A fost biserică mănăstirească până în 1903, când a devenit biserică de mir pentru enoriașii satului Găvanele. Cine nu a văzut niciodată aceste meleaguri are în numele satului o primă descriere a lui. Derivat din latinescul cavum, -i, cuvântul înseamnă gaură, groapă, scobitură. Popular, este atestat în alte părți ale țării cu forma neutră găv, găvuri, având sensul de groapă, văgăună. Toponime de felul Găvan, Găvana există în toate județele țării [108], cu extrem de puține excepții, forma masculină e moldovenească, cea feminină muntenească [109]. În județul Buzău, unde găvan, cu diminutivul găvăneci are și sensul de vas de lemn scobit, întâlnim atât toponimul cu formă feminină de plural ariticulat Găvanele, comuna Bozioru, cât și pe cel cu forma masculină de singular nearticulat – Găvanu, comuna Mânzălești. Tot în județul Buzău semnalăm numele înrudite de sate Găvănéle, fost sat în comuna Vadu Pașii, omonim și omograf, nu și omofon cu Găvanele de la Bozioru, dar și numele Găvănești, în comuna Săgeata, atestat documentar în 1547.

Prima știre despre o biserică de lemn la Găvanele este despre cea ridicată din temelii de Papa II Greceanu și Mihai clucerul la mijlocul secolului al XVII-lea, pe locul alteia mai vechi. O alta, despre care amintește pisania, a fost construită în 1790-1791 de către domnitorul Mihai Șuțu. Aceasta era de zid și a fost dărâmată de cutremurul din 1802. Ruinele fundației  se văd pe latura nordică a actualului cimitir, unde găsim piciorul și tabliile mesei altarului [110]. După cutremur, la inițiativa starețului Climent ieroschimonah, a început în 1803 construcția unei noi biserici, de lemn. Cum arăta ea  se poate vedea din pictura de deasupra pisaniei [111]. Spre deosebire de cea de azi, aceeași, dar cu transformările suferite în timp, avea pridvor deschis, o turlă mare deasupra pridvorului și alta mai mică pe naos. Forma actuală a fost dobândită după două refaceri, una în jurul lui 1821, începută și susținută de către episcopul Costandie Filitti [112] și alta în intervalul 1853-1864, în timpul starețului Gherasim Toma, cu sprijinul episcopului Filotei Pârșoi [113]. Zonal, aparține grupei bisericilor din bazinul superior al Buzăului și Râmnicului, zona cu cele mai monumentale case de lemn [114] din țară și cu o mare densitate a bisericilor de lemn [115].

Materialele și tehnicile sunt și aici cele tradiționale: talpa de stejar pe un soclu înalt de bolovani de râu fasonați, iar pereții din aceleași bârne prinse la capete în felul cheotorilor românești, de tipul coadă de rândunică și căptușiți (exterior și interior) cu scândură  de brad. Tradiția se respectă și la uși și ferestre prin ușciorii verticali în care grinzile tăiate sunt prinse în cepi. Sub aspect planimetric, biserica (15 x 5 m), după un pridvor închis, prezintă o navă dreptunghiulară (pronaos și naos), urmată de absida altarului decroșată, poligonală. Pentru a remedia îngustarea altarului s-a recurs la 2 absidiole dreptunghiulare laterale, cu acoperișuri separate, mai joase decât al ansamblului. Ele sunt o dezvoltare a nișelor proscomidiei și diaconiconului de la bisericile rupestre. Acoperirea interioară diferă: pridvorul și pronaosul au tavane drepte, la naos tavanul este întrerupt de o boltă cu 8 fețe curbilinii, continuată cu turla octogonală. La altar, tavanul se asociază cu o calotă cu 8 fețe curbilinii. Acoperirea interioară se îndepărtează de biserica tipic muntenească. Variantele anterioare erau probabil mai apropiate modelului străvechi, deși din secolul al XVIII-lea în pofida hotarului dintre cele două principate, zona Carpaților de curbură începuse să se constituie într-o vatră unitară de cultură românească [116]. Acoperișul exterior este la orice biserică nu numai un element funcțional care să apere de intemperii, ci și unul de podoabă, definitoriu stilistic; el urmează conturul pereților, are streașina lată și este  din șindrilă. Biserica din 1803-1810 avea o singură turlă centrală. O modă relativ recentă, căreia biserica fostului schit Găvanele (…) pare a-i fi servit drept prototip, este aceea a ridicării peste pronaos (…) a două turnulețe false, asociate sau nu cu o turlă pătrunsă pe pronaos. Astfel de lăcașuri s-au construit în secolul al XIX-lea pe o arie vastă, ce ajunge până în inima Bărăganului, unde de pildă coloniștii din Muntenii-Buzău (jud. Ialomița)  au înălțat în 1855, în parte cu Material provenit din schitul părăsit Nuci de pe teritoriul comunei lor de origine, Râu, o biserică trilobată din lemn de brad, de proporții impunătoare, ce seamănă ca siluetă cu bisericuța din Găvanele [117]. Cele 2 turnulețe false sunt hexagonale și cresc dintr-un scaun încălecat pe muchea celor 2 ape laterale ale acoperișului, încheiate fiecare cu o căciulă piramidală, cu cruce metalică în vârf. Funcționalitatea lor nu a fost lămurită, dar se apreciază că moda este o influență transilvană din secolul XVIII. Turla centrală de pe naos are formă octogonală. Pictura pridvorului închis de la intrare (2 x 2 m) a fost aplicată pe scândurile care îl căptușesc la refacerea de la mijlocul secolului al XIX-lea. Se remarcă în dreapta ușii spre pronaos compoziția Roata lumii, des întâlnită în biserici și având în centru un personaj pe tron sub care scrie, ch.: Măcar să sunt înpărat, dar tot pohtesc mai mult. În stânga, învârtind roata, cineva gândește: De-aș fi eu înpărat (vopsea căzută) mai mult. Prin mișcarea roții, împăratul cade în gura unui balaur sub care scrie: Destul iaste ție că ești înpărat, iar mai mult nu pohti, că la iad totdiauna vei peri. Pronaosul (3,50 x 5 m) are pereții acoperiți cu icoane pictate pe lemn la date și de mâini diferite, în două registre [118]. Unii sfinți au veșminte cu motive naționale. Dintre sfinții oșteni, este prezent Sf. Părinte Moise cel Mare [119]. Mai mare interes prezintă icoanele de pe peretele dintre pronaos și naos. Sf. Arh. Mihail și Sf. Arh. Gavriil poartă jos data 1834 Avg. 3; Iis. Hs., 1804 April 19. Naosul este despărțit la jumătate de un început de perete, dincolo de care aflăm icoane ale sfinților mucenici. Pe iconostasul din fața altarului, o icoană dublă cu ramă și geam (35 x 25 cm) are pe o față Învierea Domnului nostru Is. Hs., iar pe cealaltă Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cu înscrisul 1840 G(avril) A(ndronescu) z(ugrav). Pictura tâmplei se compune din icoane pe lemn dispuse în 5 registre [120]. Icoanele altarului sunt toate semnate și datate: De cinstitul zugrav Chesarie monah (cu creionul pe spate, lateral), Nicolae, Lesandru sucrafu, 1862 Mai 5, Nicolae, 1859. Pe baza datelor de până acum afirmăm că pictura Găvanelor aparține majoritar lui Gavril, descendent al lui Andronic Zugravul din Sibiciu de Jos, absolvent al școlii de zugravi de la mănăstirea Căldărușani [121]. Lucrarea a fost executată în principal până la 1810, dar a pictat și după, cu ocazia refacerilor menționate. Sunt însă și icoane aparținând altor zugravi, unii din rândul călugărilor lăcașului. Predominantă, pictura lui Gavril, în culori vii, deschise, dă sfinților militari un aer de tinerețe și vigoare și conferă interiorului – în liniștea amiezii de vară – nota dominantă de împăcare, seninătate, detașare de contingent și aspirație către Dumnezeu. Icoanele mici și dese de pe tâmplă cu pictura în ulei aplicată prin tușe sigure direct pe lemn atrag prin colorit și siguranța desenului. Ușile împărătești, sculptura cu motive vegetale îmbrățișând icoanele de pe tâmplă formează un ansamblu impresionant. Stilul este bizantin, cu oarecare influențe rusești, ca la bisericile mănăstirilor unde s-a practicat intens isihasmul. În curtea bisericii se află cimitirul satului. Al schitului se găsea spre nord unde se pornise o ruptură de teren care a dezvelit oseminte și unde s-a plantat salcâm spre a o opri. Resturile dezvelite de ruptură au fost îngropate cu slujba cuvenită, după cum au povestit bătrânii preotului Victor Palcău, în dreapta bisericii[122]. Altă cruce aflăm în stânga fațadei [123]. Clopotnița, așezată cam la 15 m, avea în 1903 trei clopote, din care 2 s-au dat după dezafectare la Ivănețu-Brăești [124] al treilea luat de ocupanți. Cel de azi este datat cu inscripție[125]. Am aflat în absidiola dreaptă a altarului și câteva pomelnice scrise pe table de lemn cu mâner. Enumerăm în notă, fără a le reda conținutul [126], menționând că în 15 septembrie 1806 se alcătuise o carte-manuscris cu pomelnicele donatorilor [127], carte pe care în ședința din 28 mai 1915 I. C. Filitti o donase Academiei împreună cu un act de milă dat Găvanelor și Fundăturii de Mihail Șuțu V-vod la 19 februarie 1802 [128]. Ca odoare, a avut 2 cruci de argint, din care una cu mărgeanuri și 3 nasturi cu raze aurite, o pereche de paftale mici de argint și 2 Evanghelii ferecate în argint [129]. În 1903 mai existau 2 rânduri de sfinte vase de argint, 3 cădelnițe, o cruce mare, 1 ibric, o pafta și 8 candele, toate din argint [130]. Se păstra și un antimis de la Episcopul Chesarie din anul 1830. Absidiola din dreapta altarului păstra și cărțile vechi pe care le vom prezenta în continuare. Ulterior au fost luate pentru Colecția muzeală a Episcopiei. Adăugăm și pe acelea găsite în alte locuri, dar care au aparținut cândva Găvanelor:  1) Pateric, mss. rom., copiat la Găvanele în 1686 de Nicolae Grămăticul [131]. P 3, ch.: Băgare de seamă. Găsit-am că această carte s-au legat o dată la Schitul Găvanilor, dar la ce leat nu să știi. Și am mai găsit la un loc chear de mâna scriitorului: scris-am eu Neculai Grămăticul la leatul 1686 Martie 4. Arca monah, 1862 Septemvrie 7. P 23-29, jos: Acest Pateric ce se cheamă Otecinec este al sfântului Schit Găvanele și acum s-au legat a do-óră de părintele Sofronie în leat 1822 Fevr. 25. P 164 v: Băgare de seamă. Rumănește va să zică: am scris eu Neculai dascălu, Martie 4, leat 1686 dela Hs. Arca monah. Păstrat azi la Sofia, în Bulgaria, la Biblioteca Chiril și Metodiu, mss. rom. 1. O descriere completă a lui am făcut în vol. Fosta Mănăstire Găvanele, op. cit., pp. 282-287. 2) Evanghelie, Snagov, 1697. Pe ultimul forzaț, ch.: Să-s știie de când am scris eu Sofronie eromonah dela sfântul schit Pinu (…) fratele sfânt părintelui Metodiie eromonah Găvanile. Ș-am scris ca să-s știie de când am fost la schitul Găvanelor. Iar cine va citi să zică Dumnezeu să-l (i)erte ca să-i (i)erte și Dumnezeu lui păcatile. Dar să nu-m pue la pomelnic. Și era atunci episcop sfinția sa kir Cosma, domnu Ștefan Mihail Racoviță Vvod. 1765 Mart. 15. Sofronie eromonah (…) Metodiie eromonah ot schit Găvane. A aparținut bisericii Bozioru. 3) Evanghelie, Buc., Tip. Mitropoliei, 1760. Pe ultima filă tipărită: (Criptogramă) indescifrabilă ot Mănăstirea Găvanele. Văzută în biserica Găvanele la 1 august 1979. 4) Triod, Râmnic, Tip. Episcopiei, 1761. Mai multe însemnări în partea de jos a filelor au fost tăiate la legat. F 350, ch.: 1805 Martie I-iu. 5) Biblie, în slavonește, fără fila de titlu, (1769). F 2v, ch.: Dintre alte cărți ale sfintei Mitropolii București. 6) Minei, Râmnic, Tip. Episcopiei, 12 volume, 1776-1780. Cele pe lunile ianuarie, februarie, iunie, iulie, septembrie și decembrie au însemnarea Din cărțile Schitului Găvanele, 1858, făcută de preotul Toma care le legase în acel an. Mineiul pe luna iunie, f 135 v, lat.: Spre aducere aminte. Azi 29 iunie 1939 am făcut slujbă cu părintele Ilarion Oncianu, servind ca cântăreț eu Stelian M. Popescu dela parohia V(alea) Lupului. (ss) St. M. Popescu, fiind la băi. Mineiul pe luna octombrie, f 2, nenumerotată: La leat 1802 Octmv. 14, zioa Sfintei Paraschevei, s-au cutremurat pământul foarte tare cât multe biserici și alte clădiri mari s-au stricat și primejdii de moarte s-au făcut. La acest înfricoșat cutremur și acest schit Găvanele cel de peatră s-au stricat, dărămându-se de tot. Dar căutător fiind sfinția sa părintele Climent ieroschimonah starețu au făcut altă biserică de lemn, înfrumusețând-o atât cu slujba (cât) și cu zugrăvitul, după cum să vede. 1802. Octv. 14. Însemnarea este ulterioară anului 1802, deoarece construcția bisericii de lemn a început în 1803, iar de zugrăvit s-a terminat în 1810. 7) Evanghelie, Râmnic, Tip. Episcopiei, 1794. Dăruită în 1825 mănăstirii Găvanele de către Nic. Pâcleanu, a ajuns după desființare la schitul Găvanu. Am admirat-o în expoziția dintre 25 iunie-10 iulie de la Muzeul județean Buzău Veșmintele cărților vechi. Legătura de carte între artă și meșteșug [132]. Ferecată integral în argint aurit, are scris pe cotor. ch.: Această sf. Evanghelie s-au afierosit de dumnealui Nicolae Pâcleanu la Schit Găvanele. 1825. Azi la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Colecția muzeală, inv. 2520. 8) Liturghii, Buc., Tip. Mitropoliei, 1797. La f 68 v, lateral, ch.: Să (să) știie că această sfântă și Dumnezeească leturghie este alu deacon Negoiță. F 99 v-100 v, jos: Această sfântă și Dumnezeească leturghie este alu Negoiță deacon sin popa Voinea ot Bozior și cine să va ispiti ca să o fure să fie afurisit de trei sute sfinți părinți de la Nicheea. 1820 Ghenar 7. 9) Triodion, Buc., Tip. Mitropoliei, 1798. Pe primul forzaț: Acest triod s-a cumpărat de (Semnătură indescifrabilă). Coperta a 3-a, lat: Ah, triodule, triodule! Fost-ai prélăudat odată și fórte considerat, iar acum n-ai nici o valóre pentrucă n-ai studieat și tu bonjuru și mersii, ci te-ai ținut de Miluește-mă, Dumnezeule! 9) Molitfelnic pentru îndrăciți, Mss. rom. 5201, B. A. R., prezentat ca Exorcisme. Învățătură și rugăciuni pentru cei ce se bântuesc de diavol [133], copiat la Găvanele la 11 ianuarie 1802 de un călugăr. Pe coperta a doua, ch.: Această carte să să dea în mână maicăi Epidi ot schit Rătești. F 61, după cuvântul Amin, care încheie textul: 1802. De cel mai păcătos decât toți s-au scris Ilie zog(raf), Ian. 11 s-au săvârșit. F 61 v: Pentru izgonirea duhurilor celor necurate/ iaste alcătuită această carte./ Cine cu smerenie și credință neîndoită o va citi,/ Pre draci din oameni va izgoni/ Și pentru aceasta, deacă nu să va mândri,/ Împărăția ceriului Dumnezeu îi va dărui/ Și în veci cu toți sfinții negrăit să va veseli. Mai jos: Această cărticică este a sfântului schit Găvanele [134]. 10) Patericol Pecerskăi, mss. rom. despre viețile sfinților lavrei de lângă Kiev, 8 + 190 de file , 30 x 21 cm. Copiat la Găvanele între 7 aprilie și 11 iunie 1806 de către proin logofătul de vistierie Gh. Dieconescu după altul împrumutat de la schitul Găvanu-Mânzălești. Pe ultima copertă, ch.: Să să știe că această sfântă carte este de aice a schitului Găvanelor și cine să va apuca ca să o fure să fie afurisit de trei sute de sfinți, să fie anatema. 1846 Sept. 14. 11) Manuscris religios, 1801. A aparținut probabil Găvanelor. F 56, ch.: De când s-au scris, 1801 Noemvre 24. F 256: 1828 August 15. Venit tl. 80 s-au luoat pă ceară și pă cusut, pă lână. F 271: Tl. 15 s-au cheltuit la stupi. F 298: Să să știie că în anul 1824 luna lui Augost au venit lăcustele în țară și au făcut mare stricăciuni la bucate. F 298 v: Tl. 20 am prins la zeciuiala fânului dă pă Bâsca. Păstrat azi la Bibl. Acad. Române (Mss. rom. 1306). 12) Penticostarion, Sibiu, Tip. lui Ioan Bart, 1805. F 1v-3: Această sfântă carte anume Pendi … (rupt) …taleri 25 și am dat-o la schit Fundătura … (rupt) … în locul Pendicostarului celui vechi … A aparținut schitului Fundătura și apoi bisericii Găvanele, unde l-am văzut și copiat însemnarea la 1 august 1979. 13) Catastihul ctitorilor Schitului Găvanele, 15 Sept. 1806, 51 pagini, 30,5 x 21 cm. Conține pomelnicele donatorilor pentru ridicarea bisericii de lemn (1803-1810) și ale celor ulteriori, dând la fiecare viii și morții. Primul este pomelnicul episcopului Costandie al Buzăului, 1804, urmat de al mării sale Mihai Șuțu Vvod. Ultimul este al răposatei păhărnicese Eleni Hrisoscoleu, 1834 Martie 30. Figurează și persoane mai modeste, cum ar fi David Șoimar, din Brăești, care donase până la 1885 mai multe ocale de mălai sau câteva coturi de pânză. Azi se păstrează la Bibl. Acad. Române (Mss. rom. 4385). Copiat integral în cartea despre Găvanele. 14) Penticostar, Buc., Tip. Mitropoliei, 1820. Pe f 1 din cele nenumerotate: Acest penticostar este al schitului Găvanile. 15) Liturghii, Sibiu, Tip. lui Ioan Bart, 1831. Pe primul forzaț, ch.: Părintele Anania. Verso, cu creionul: Bonifatie monachu. 16) Viețile sfinților, luna Mai, Mănăstirea Neamț, 1831. F 333, ch.: Am cetit și eu pă această sfântă carte robul lui Dumnezeu Climent eromonah ce eram și stareț la sfântul schit Găvanele. Leat 1838 Iunie 29. Și al doilea am cetit, leat 1839 Octvr. 17. A aparținut bisericii Găvanele, apoi schitului Găvanu-Mânzălești. Viețile sfinților, luna Noiemvrie, idem. F. 333, ch.: Am cetit și eu păcătosul Climent eromonah  pă această carte până aicea și foarte mulțumesc. 1842 Iulie 10 [135]. 7) Liturghii, Buzău, Tip. Episcopiei, 1835. Pe primul forzaț, ch.: Această sfântă și Dumnezeeacă leturghie cea mică oarecine o va păzi… (ars). Și am scris eu preot Toma cu mână de țărână, oricine va citi pă ea va nădăjdui întru Domnul până la (…). Mai jos: La leat 1858 s-au legat această leturghie (rupt). Și am plătit eu preot Toma 22 lei și parale 30, de m-o feri Dumnezeu de necazuri. Preot Toma. Verso: Această leturghie este legată de preot Toma cu lei 18, adică optusprezece. 1858 Aprilie 8. Preot Toma. 18) Apostol, Buzău, Tip. Episcopiei, 1838 Mai 2. Pe primul forzaț, ch.: Acest sfânt și Dumnezeesc Apostol să hărăzește Schitului Găvanele spre pomenirea proinprotopopului Gheorghe schivofilache. 1855. Fevroarie 18. F 231: Acest sfânt și Dumnezeeac Apostol cumpărându-se de sfinția sa părintele proinprotopop Gheorghe schivofilache și fiind că după trecerea sfinției sale din viață au rămas pă seama casi(i), în unire fiind eu suptiscălitul  cu mătușa mia preoteasa Anca soția răposatului moși-meu, l-am hărăzit la sfânta mănăstire Găvanele unde acolo este (!) să prăznuește hramul Adormirii Maicii Domnului și în această mănăstire, fiind rămas de părinți, m-am tras și eu la acest cin călugăresc sau mai bine zis îngeresc și dau aceasta ca să fie spre pom(eni)re susului zis. 1855 Fevr. 6. Nic. Protopopescu [136]. 19) Tipic, fără început și sfârșit. F 271: Scris de mine Dănilă deaconu. Și o să mă duc pe la Sfântu Munte. Dumnezeu să ne fie de ajutor! Anul 1880 luna August ziua 23 dimineața ceasu 8. F 175: Eu am stat la Găvanu (corect, Găvane) 12 ani. 20) Liturghii, fără fila de titlu. F 104 v-109: În zilele prea luminatului și prea înălțatului nostru domn Alecsandru Ioan Întâi, soția sa Iliana Doamna, domnu fiind pă doao țări, aflându-mă și eu cel mai mic între ieromonahi stareț sfântului schit Găvanele, leat 1863 Octvre 26. 21) Ceaslov, Lipsă f 1-24. Ultima filă păstrată 614. F 324: Domnul Ion I. Crețu, cătunul Găvanele, plaiul Pârscov, județul Buzău. F 500, lateral stânga: Anul 1909. Duminică 15 Martie după cântarea cocoșilor de două ori ș-au dat sfârșitul fratele nostru Constantin Ion I. Crețu de 35 de ani. Sfintele paști la 29 Martie. Scris de mine Ion I. I. Crețu. Provine de la Găvanele. Azi în posesia lui Andrei Drăgnescu din Bozioru. Văzut de mine și copiat însemnările la 7 iunie 1995 și 21 ianuarie 2000. 22) Evanghelie, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al B.O.R. și cu osârdia Prea Fericitului Justinian Patriarul B. O. R., Buc., Ed. Inst. Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1964. F 6: În ziua de 11 febr. 1999 într-o zi frumoasă ca de primăvară am săvârșit slujba înmormântării fostului cântăreț al Parohiei Văvălugi, Crețu Damian – Menuță. La această sf. slujbă au participat următorii preoți: Pr. Palcău Victor pensionar, Pr. Ceaușu Ion – Alba-Târgoviște, cumnat, fiul satului, Pr. Băicoci Ion – Bălănești, Pr. Simion Ion – Brăești, Pr. Chivulescu Gheorghe – Catedrala Eroilor, Târgoviște, Pr. Anton Damian – Produlești, Dața. Am consemnat eu, (ss) Pr. Gh. Chivulescu, 11 febr. 1999. F 7: 4 iunie 1986. Cu arhierești binecuvântări. + Epifanie Episcopul Eparhiei Buzăului, + Gherasin Vrânceanul arhiereu-vicar, Arhim. B. V. Anania, Protopop Pr. Gh. Furtună, Pr. Stelian Moise – Bozioru, Pr. Victor Palcău paroh. Pe aceeași pagină, mai jos: 21 mai 1996. Am oficiat Sfânta Liturghie în biserica fostului schit Găvanele înconjurat de un mare sobor de slujitori, preoți și diaconi. Am hirotonit pe diaconul Gheorghe Ciufu în preot pe seama parohiei Obrejița-Vrancea. Părintele Ioan Ceaușu, fiu al satului, intenționează să reînființeze cu binecuvântarea noastră și să organizeze aici viața călugărească. + Episcop Epifanie al Buzăului. (ss) Indescifrabil), Protopop Pr. Gh. Furtună, Pr. Stelian Moise, Pr. pensionar Victor Palcău, Pr. Ioan Ceaușu, Diac. Prof. Bogdan Moise. F 423 (nenumerotată): Azi 24 august 1982 trei preoți și un fiu duhovnicesc au vizitat această sfântă biserică Găvanele, loc sfânt de rugăciune al trăitorilor pe aceste meleaguri din vremuri îndepărtate și până astăzi și am rămas impresionați de frumusețea acestei biserici. Semnatarul acestor rânduri a fost botezat în acest sfânt locaș acum 50 de ani, Ceaușu Ion, fiul lui Gheorghe Ceaușu și al Mariei, în prezent preot paroh la Biserica Albă din Târgoviște. Au mai fost prezenți preoții Albeșu Ion de la parohia Mănăstirea din Vălenii de Munte, cumătru și preot Ștefan Nicolae, parohia Măgurele, Prahova, ginerele meu, cu Văcăroiu Gheorghe (Nușu), nepotul meu. (ss) Pr. I. Ceaușu, (ss) Pr. I. Albeșu, (ss) Pr. N.Ștefan, (ss) Gh. Văcăroiu. Verso: Această sfântă Evanghelie a fost cumpărată în zilele păstoririi mele. Pr. Staicu Dumitru. Aparține bisericii Găvanele.     

5. BISERICA NUCU

Având hramul Vovidenia B-țe (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), este urmașa fostului schit Vornici, atestat documentar la 15 august 1638, când Hiloteai (probabil, Filotei), starețul, semnează un schimb de ocini [137]. Mai apoi a devenit biserică de mir a satului Nucu, numit la început tot Vornici. La schit, prima biserică amintită este cea refăcută din lemn la 1765, probabil cea ridicată de Mihai diaconu [138]. La 1832 un catastih enumeră la Scăeni 5 biserici cu 6 preoți, 1 diacon și 2 țârcovnici. Găsim aici și biserica Vornici, cu preotul Gheorghe sin Marin zis Ghinea, în timpul căruia, la 1832-1835, se demolează biserica de la schit și se mută în sat pe locul de azi, așa cum arată icoanele praznicale [139]. A fost sfințită în 1835, după pictarea icoanelor pe lemn de către Dimitrie zugravul, primind în plus și hramul Sf. Voievozi.

În 1855 pe seama bisericii Vornici era hirotonit grămăticul logofăt Cârstea sin popa Vasile, care urma deci preoția tatălui său, în buna tradiție a satelor românești de oameni așezați. Învoiala satului cu viitorul preot era semnată de deputați, de pârcălab și de Agripina, stareța de la Sf. Gheorghe, propităreasă. Terenul bisericii fusese dăruit de moșneni, danie reînnoită în 1862 când ei adaugă și terenul pentru cimitir. În 1863 se reșindrilește  acoperișul și se ridică clopotnița de lemn. La secularizare, livada și fâneața fostului schit Vornici devin ale statului, rămânând și azi în administrarea Primăriei. În august 1865 un număr de 20 de clăcași de la Nucu sunt împroprietăriți cu 92 de pogoane și 12 prăjini din moșia Sf. Gheorghe. Delimitarea făcută acum și atribuirea locurilor de case mută centrul satului mai la vale, sporind izolarea fostului schit. La 1872 biserica obține de la Episcopie o carte de milă pentru strângerea de fonduri în scopul procurării unui clopot, cel vechi fiind spart din căzătură. În 1877-78 de biserică aparțineau 70 de familii, cu 200 de enoriași; fără preot, cântăreț Nicolae Drăgoi și paracliser D. Popa [140]. Preotul Gheorghe Ion se înrolase voluntar ca soldat în Regimentul 8 Dorobanți, dar de pe front nu s-a mai întors, de el amintind doar litografiile cu eroii acestui război, păstrate din bisericile comunei [141].

De dimensiuni mici (11 x 5 m) biserica Nucu este făcută din bârne de brad prinse la colțuri în cheotori românești de tipul coadă de rândunică, așezate pe temelie de piatră, iar pereții căptușiși exterior și interior cu scânduri. Acoperișul de șindrilă s-a înlocuit ulterior cu tablă. Forma actuală de corabie datează de la refacerea din 1912 și o repartizează planului dreptunghiular simplu cu absida altarului nedecroșată, cu 3 laturi (nu cu 5 [142]), fiecare având 2,25 m. Prezintă două ferestre inegale în pereții laterali și alta (0,85 x 0,50 m) pe mijlocul altarului. Pisania de la intrare, scrisă pe o foaie de tablă, are vopseaua căzută, ilizibilă pe alocuri [143]. Meșterii nu sunt cunoscuți. Biserica are în față un pridvor pe stâlpi din lemn de stejar frumos sculptați sus cu 3 acolade. Construit de la început, adică deodată cu biserica, el nu a avut ca scop prelungirea locașului, ci, inspirat de prispa casei țărănești, a fost gândit ca un element cu rol estetic legat organic de restul edificiului și de locul unde acesta se află. Meșterii au cioplit cu măiestrie stâlpii și au optat pentru crestăturile adânci ale acoladelor și pentru zimții bine marcați ai scândurilor din partea de sus a deschiderii. Deși, așezată cam în marginea satului, cam în țarnă, preotul Ștefan Ionescu o consideră împodobită binișor în răspunsul la Chestionarul C. M. I. din 1921, unde dă și inventarul ei: 12 strane vechi, 6 sfeșnice, 7 candele, 1 Sfânt Potir, 1 cutie cu Sfintele Taine și un clopot fără inscripție.

Fără compartimentare interioară, biserica începe, după minunata legătură pe care o face pridvorul cu exteriorul, direct cu nava fără pereți despărțitori și se continuă dincolo de tâmplă cu altarul. Acoperirea spațiului interior combină tavanul drept cu bolțile, una poligonală cu fâșii marcate prin nervuri peste ceea ce considerăm a fi naosul (unde se înalță afară o turlă pătrată) și în interior altă boltă semicilindrică îngustă peste altar. Pridvorul are icoane pictate pe foi de tablă [144], iar în  pronaos, icoane în ulei pe pânză, aduse de la Vornici sau de la Fundătura [145], zugravi necunoscuți, stil neobizantin. Iată-le: Sf. Mc. Dimitrie, Sf. Mc. Teodor Tiron, Sf. Ap. Toma, Sf. Împ. Constantin și Elena, Vovidenia, Sf. Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Mântuitorul cu cartea în mână (mai noi); pe carte scrie: Veniți cătră mine toți cei osteniți și însărcinați de păcate și eu vă voi odihni pre voi. Luați jugul meu; Sf. Ioan și Nicolae.

Lângă catapeteasmă, 2 icoane vechi, pe lemn: Schimbarea la Față, Maica Domnului cu Pruncul (ambele, 0,60 x 0,40 m). Pe catapeteasmă, 4 icoane vechi: Intrarea în Biserică, IS Hs pe tron cu cartea în mână, Maica Domnului cu Pruncul pe tron, Sf. Voievozi Mihail și Gavriil (toate 0,75 x 0,53 m). Pe cele două din mijloc: Aceste patru icoane s-au plătit de Ioan Comănoiu, 1833. Ușile spre Sf. Altar, din lemn, pictate cu Sf. Arhanghel Gavriil (dreapta) și Sf. Arhanghel Mihail (stânga). Sub acestea sunt alte patru: Minunea ce au făcut arh. Mihail în Calabria; Păstorul de bun IS HS; Când au văzut Moisi rugul arzând și n-au ars Moisi; Îngerul păzitorul sufletului. Urmează cele trei registre obișnuite ale catapetesmei, având icoane vechi, pe lemn, de mărime mică. Pe ușile împărătești (125 x 37 cm) au fost pictați cei 4 evangheliști, Arhanghelul Gavriil și Maica Domnului, care poartă sus însemnarea 1835. Dimitrie zograf. În altar, Sfânta Masă (102 x 100 cm) și piciorul ei (Î = 98 cm) sunt din piatră, iar pictura este din cea nouă, pe foi de tablă [146]. Dintre slujitorii de la biserica Vornici (Nucu) menționăm pe diaconu Mircea din Sibiciu (1722); popa Florea (nepot popii Ivan, 1651), care la 1736 amintea că schitul este de la părinți; popa Oancea, 1801, înaintaș al popii Neagu; preot Ghinea, 1831-1838; preot Vasile sin Vasile, demisionat 1854; preot Vasile sin Radu Beganu de la biserica Vornici este transferat în 1856 la schitul Sf. Gheorghe, iar în locul lui se recomandă preot Hristea (Cârstea) sin pr. Vasile, hirotonit în 1856; preot Ștefan Ionescu, până în 1925; preot Staicu Dumitru, 1961-1966; preot Victor Palcău, 1934-2006 și preot Costel Simion, 1994 și în prezent.

Cărți vechi pe care le-am găsit în biserică sau în alte locuri, dar au legătură cu biserica Nucu:

1) Apostol, Buzău, Tip. Episcopiei, 1704. Pe primul forzaț, ch.: Această sfântă carte ce să numește Apostol iaste a sfântului schit Vornici ce să prăznuește hramul Intrării în Biserică alu prea sfintei împărătesei maicei lui HS Dumnezeul nostru din plaiul dă su Buzău. 1802 Aprile 19. Coperta a treia, ch.: Acest sfânt Apostol iaste alu Sfântului Gheorghe dela plaiul Buzăului. 1807. Inochentie monah.

2) Liturghii, tipărită în 1819, sub domnia lui Ioan Gheorghe Caragea, cu cheltuiala episcopului Costandie al Buzăului. Păstrată în biserica Nucu, nu conține însemnări care să ne intereseze.

3) Opt-glasar și Catavasier, Buzău, Tip. Episcopiei, 1853 Fevruarie 10. Pe primul forzaț, ch.: Această carte ce să numește octoih mic este al (!) sfintei biserici Vornici și s-au cumpărat de mine suptiscălitul cu cheltu(iala) mea și s-au cumpărat la liatu 1854 Aprilie 16. Cârstea sin popa Vasile. Păstrată în biserica Nucu, conține și alte însemnări.

4) Cazanii, Buc., Tipo-Litogr. Cărților bisericești, 1898. Pe primul forzaț, lateral: Această carte este a sfintei biserici a Domnului și a locuitorilor cătun Nucu și cel ce v-a întrebuința (!) mijloace a o înstreina de la zisa biserică să fie anatima. Scris de mine cel mai jos iscălit servitor al sfintei biserici. Cântăreț Mihai R. Dumitrescu, 1923 Martie 5. Verso: S-a ridicat azi 5 Sept. 1934 4000 (patru mii) 700 (șapte sute) și 10 (zece) șindrile dela această biserică de mine, preot paroh I. Stănescu. Asistenți Gh. Gh. Văcăroiu, Ion Diță. F 1: Această sf. carte este cumpărată de Vasile Gheorghe Burlacu și soțiea sa Ileana pentru biserica din cătun Nucu, comuna Bozioru, dăruită. Să se pomenească și adormita roaba lui Dumnezeu Ștefana. Subscriu Vasile G. G. Burlacu, 1903 Iunie 8. F 269: Dăruită de Vasile Gh. Burlacu din comuna Munteni-Buzău în anul 1903 Iunie opt, Ialomița. F 357: Stăruitorul de a se cumpăra aceste cărți au fost Cristea Gheorghe Burlacu. Azi cartea aparține lui Nicolae Andrei Oancea din Nucu. Văzută de mine și copiat inscripțiile la 3 octombrie 1997.

5) Slujba sfintelor Patimi, Buzău, Tip. Episcopiei, ed. a II-a, 1853 Avgust 14. Carte fără însemnări păstrată în biserica Nucu.

6) Penticostar, Buzău, Tip. Episcopiei, 1854 Fevruarie 8. Pe primul forzaț: Ioan Enache Baganu, Dumitru sin Gheorghe, Ene Beganu, Oprea Oancea, Coman Șuvițeanu. Verso: Ion Popa, Dimiean Beganu, Petrea Crăciun, Neculai Petrescu, Neanta Văduva, Ioana Văduva, Dimiean Nanu, Dumitru Calen, Ioan Radu Petrescu, Vasile Onel, Dorina Văduva, Radu Crăciun, Mariea Dinu, Radu Ursu, Vasile Beganu, Dumitru Văcăroiu, Andrei Petrescu, Sora Văduva, Dobra Văduva, Ioan Vasile Ursu, Duțu Ion, Gheorghe Nanu. Celălalt forzaț:  1867: Enache Beganu, Ioana Văduva, Ioan Dumitru, Vasile Beganu, Marin Dragna, Ilie Beganu, Vasile Ursu, Ștefan Petrescu, Toader Ioan, Dimiean Beganu, Naica Văduva, Dobra Văduva, Ioan Ion Vasile, Ilinca Văduva, Petrea Crăciun, Radu Crăciun, Ioan Radu Petrescu, Coman Șuvițeanu, Sora Văduva, Duțu Voina Banu, Stanca Văcăroae, Dumitru Văcăroiu, Stanca Burlacu, Maria Văduva sin Gheorghe Nanu, Dumitru Calen, Oprea Oancea, Petrea Popa, Calen Grama, Gheorghe Dragna, Dragomir Dimiean, Nanu Vasilica. Mai jos: 1871: Ioana Beganu, Vasile N. Ursu, Ion sin Radu Petrescu, Marin Dragna, Dobra Văduva, Ilinca Văduva, Dimiean Beganu, Dumitru Calen, Gheorghe Dragna, Dimiean Nanu, Ioan sin Vasile, Costandin Dragna, Ștefan Oprea, Radu Crăciun, Oprea Oancea, Ene Beganu, Stanca Văcăroiu, Vasile Gh. Burlacu, Calen Grama, Vasile Onel, Maria văduva sin Nanu, Vasile Beganu, Ilie Beganu, Voica Văduva, Dumitru Nanu, Dumitru Văcaru. Cartea se păstrează azi în biserica Nucu.

7) Triodion, Tip. Mănăstirii Neamț, 1833. Cartea fără început și sfârșit, fără însemnări se păstrează în biserica Nucu.

8) Penticostar, Buc., Tip. Mitropoliei, 1743. În josul f. 3-6,ch.: Această carte ce să numește Pendicostar am cumpărat eu … (rupt) … nicul de la peatra Fundătura, însă tl. 77,30. Iar cine s-ar is … Vlădica Cristos. Fevruarie … Carte păstrată azi în biserica Nucu.

9) Minei, Râmnicu Vâlcea, Tipogr. Episcopiei, 1780. Pe ultimul forzaț, ch.: Acest sfânt minei este al sfintei biserici Vornici și cine l-ar fura să fie blestemat de trei sute și optzeci de sfinți și de mine păcătosul. Cartea se păstrează azi în biserica Nucu.

6. BISERICA VĂVĂLUGI

Coborând de la Muscelu Cărămănesc, comuna Colți, pe vechiul drum dintre plaiuri și județe, după ce treci prin Buduile și Scăeni, în satul Văvălugi (oficial greșit, Văvălucile), pe dreapta drumului, într-un peisaj cu deschideri largi spre Valea Murătoarei și spre Bozioru, se profilează ieșind dintre brazi și trei turle ale bisericii Văvălugi, hramul Sf. Nicolae. Este bine de știut că acesta a fost și hram (secundar, e drept) al bisericii fostei mănăstiri Găvanele. De altfel, prima biserică despre care vorbim fusese edificată de enoriașii din satele Văvălugi și Fișici în 1814, cu ajutorul unor călugări de la Găvanele. Despre începuturi, am întâlnit și afirmația că se amintește de o altă biserică, construită în 1650 din lemn îngrădit cu nuiele lipite cu pământ și acoperită cu stuf [147]. Fiind vorba, evident, de o confuzie, trebuie reținut că prima biserică la Văvălugi a fost cea din 1814 [148].

Biserica din 1814 a fost arsă de turcii intervenționiști la 1821 și refăcută pe același loc în 1932. Pisania ei, scrisă la reparația din 1909-1910 arată: Această sfântă biserică s-a făcut în 1832 prin strădania Pr. Radu, Pr. Zaharia, Ghedeon Monahu, Gheorghe Radu, Vlad Filipoiu și alții, iar în 1909-1910 s-au reparat și mărit, lungindu-se, făcându-i-se turle și zugrăvindu-se din nou înăuntru și văpsindu-se pă afară cu îndemnul și stăruința Pr. Ștefan Ionescu, Dumitru Grigore, Ion I. Gănescu, Dumitru C. Filipoiu, Petre I. Popa, Toma D. Crăciun, Dumitru Mirică, cu cheltuiala închinătorilor acestei biserici și altor creștini bine voitori. 1910 Iulie. Și T. I. Crăciunescu, Radu D. Crăciun. Pictori Ion D. Aldescu și Alexandru I. Aldescu fiu. Bătrânii spun că lemnele și scândura au fost cumpărate la licitație din vânzarea fostelor chilii ale schitului Găvanele. Tot ei au reținut și numele meșterului transilvănean Andriș.

În privința compartimentării, biserica este formată din modulele următoare: un pridvor minuscul cu intrarea pe partea sudică, pronaosul – un dreptunghi așezat pe curmeziș, rezultat prin mărirea din 1909-1910, naosul, alt dreptunghi, așezat pe lung, mai îngust decât precedentul și altarul decroșat față de naos și având 5 laturi. Dacă la începuturi lăcașul semăna cu casele țărănești de lemn din zonă și aparținea planului dreptunghiular simplu, după refaceri, el aparține planului dreptunghiular compus, renunțându-se la procedeul obișnuit al prelungirii pronaosului spre vest. Astfel, biserica (cu cea din Scăeni) probează diversitatea în unitate a construcției bisericilor de lemn [149].

Materialele și tehnicile de construcție au fost și acum cele obișnuite ale zonei, așa că nu le mai enumerăm. Acoperișul, la început cu șindrilă, azi din tablă galvanizată, susține 3 turle, una mai mare, hexagonală, pătrunsă pe naos și 2 mai mici, pătrate, nepătrunse, toate fără rol funcțional, biserica având clopotniță separată din 1926. Acoperișul exterior este unul în două ape la pridvor și altul separat, în patru ape, pe celelalte compartimente. Elevația o dau tavanele drepte, îmbinate în naos cu o calotă poliedrică în 5 fețe curbilinii unite într-un inel central. Altarul are boltă semicilindrică, așezată pe curmeziș. Chestionarul din 1921 arată că ușa bisericii are stâlpii sculptați în ciubuce, ceva de mirare și că biserica este zugrăvită și pe dinăuntru, și pe dinafară. Icoane vechi și valoroase sunt cele de pe tâmpla de lemn, plătite de starețul Bonifatie de la Găvanele. Toată tâmpla este din nou jugrăvită peste icoanele cele vechi, mai arată Chestionarul. Ca inventar se înregistrează 18 strane, 8 candele, 1 cădelniță, 1 Sfânt Potir de metal argintat, 1 steluță, 1 disc cu picior din metal argintat, 1 chivot de lemn și un policandru adus din timpurile bune din Brașov de un creștin pios. Catagrafia Eparhiei Buzăului din 1835 enumeră la ca preoți pe Văvălugi pe Vlad popa Ion și Ion sin Dumitru diacon, ca diacon pe Nicolae sin popa Moise, iar ca țârcovnici pe Ion popa Moise și Stan sin popa Zaharia [150]. La 1877-1878 de această biserică aparțineau 70 de familii, cu 200 de enoriași, serviciile religioase fiind asigurate de preotul Toma Stan (47 de ani, grămătic), Dumitru Crăciun cântăreț și Petrea Ion paracliser [151]. Ioan Stănescu, navetist din Trestia, a fost primul preot de după înființarea Parohiei Văvălugi, urmat de Victor Palcău și din 1994 de Costel Simion. Cărți vechi:

1) Liturghii, fără fila de titlu, sec. al XIX-lea. Are pe primul forzaț însemnarea: Această Liturghie este a bisericii Văvălugi cumpărată cu cheltuiala poporanilor. Radu Dumitru Crăciun. Azi cartea se păstrează la Arhiepiscopia Buzăului, Colecția Muzeală, inventar 3070

2) Panihidă și Litiea mică, fără fila de titlu. Însemnare pe f 7, ch.: Acest Pomenecu este alu bisericii Văvălugi. Pe f 60:  Această Panaghie este cumpărată de supt iscălit preot Toma sin popa Zaharia. Azi la Arhiepiscopia Buzăului, Colecția muzeală, inv. 3068.

3) Evanghelie, Buc., 1750. Pe primul forzaț, ch.: Această sfântă și Dumnezeească Evanghelie este cumpărată de toți poporanii sfintei biserici ce să află astăzi închinători la sfânta biserică. Anul 1856 Noemvrie 28. Preot Toma. Al doilea forzaț: Leat de când cu arvațiea cu muscalii cei dintâi doăzeci și cinci ani de atuncea, dar de când muscalii cei de pă urmă sunt 8 care seara când … 1848 Martie 9. Toma sin Stan sat Văvălugi.

4) Pidalion, Tip. M-rii Neamț, 1844. Fără însemnări.

5) Liturghii, Buc., Tip. Mitropoliei, 1742. Pe coperta a doua, ch.: Să-s știie de când au murit preoteasa Anasiia 183(?) Martie 20. Ereu Neculae.  Văzută de mine și copiat însemnarea la pr. paroh Mihai Stanciu pe 11.XII.1997. A aparținut bisericii Văvălugi.

6) Liturghii, Sibiu, Tipogr. lui Ioan Bart, 1827. Însemnare f. 279: Multă sănătate dumitale logofete Dumitre Crăciun. Cartea a aparținut bisericii Văvălugi și se păstrează azi la Arhiepiscopia Buzăului, Colecția Muzeală, inventar 3071.

7) Tipic bisericesc, Buc., Tip. lui Anton Pann, 1851. F 6: Cine citește știe, cine nu citește este ca orbu pre pământ. A aparținut bisericii Văvălugi, azi la Arhiepiscopia Buzăului, Colecția Muzeală, inv. 3065. Cu ani în urmă am găsit în biserică o listă a cărților de la  Văvălugi. O redăm, fără cele amintite mai înainte: Penticostar, 1743; Antologhion, 1766; Octoih mic, sec. XVIII; Slujba Sfintelor Patimi, sec. XVIII, Minei, luna Ianuarie, sec. XVIII; Triod, 1816;  Slujba Sf. Filofteia Fecioarei, 1831; Apostol, 1836; Cuvinte la Apostolii Duminicilor, 1853.  7. BISERICA BOZIORU

Biserica de lemn de proporții monumentale cu hramul Adormirea Micii Domnului din  satul Bozioru, numit mai înainte și Gârla, catedrala Văii Bălănesei, după expresia Î. P. S. Epifanie, arhiepiscopul Buzăului, este singura biserică de lemn de la Bozioru nedeclarată monument istoric. A fost începută în 1904 prin donarea unui teren în centrul satului. Lucrul la fundații a debutat în 1906, dar strângerea banilor mergea cu anevoință. Pentru materialul lemnos, primarul Ioan Gănescu s-a deplasat la București și a reușit să-l înduplece pe Gh. Grigore Cantacuzino, zis Nababul, proprietarul pădurii Băleanca, să-l doneze. Venind războaiele, lucrarea se finalizează abia către 1924, prin strădania preotului paroh Ștefan Ionescu. Până atunci parohul ținea slujbele într-o casă aflată pe locul marcat azi de o cruce lângă fosta locuință a familiei Stan. După executarea picturii de către Nicolae Pantelimon Vasilescu în 1925-1927, sfințirea locașului are loc în 1928, din păcate după moartea preotului Ștefan (1925). O clopotniță cu două nivele (de zid și de lemn), conduce la un pridvor cu acoperiș mai jos decât al ansamblului, după care se desfășoară nava cu 2 turnulețe false, nepătrunse, pe naos. Biserica are sâni pe care se sprijină o turlă mai mare, tot hexagonală, dar pătrunsă, sub care se înalță Opanto Cratorul, încheindu-se totul cu Sfântul Altar. Ca slujitori, lui Ștefan Marcu i-a urmat preotul Valeriu Grama, navetist de la Odăile, după care îl găsim ca preot paroh titular pe Stelian Moise. Între 1989-1990 acesta coordonează reparațiile și restaurarea picturii de către Lichi Livia Pavel. Biserica este resfințită pe 14 octombrie 1991 de către Î. P. S. Epifanie arhiepiscopul Buzăului.        

NOTE                    

[1] Ionescu, Dim. Gh., Istoria orașului Buzău, Buc., Ed. Liera, 1979, p. 111

[2] Otovescu, D., Sociologia culturii românești, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1992, pp. 27, 43 ș. a.

[3] Să amintim doar pe Crețeanu, Radu, Biserici de lemn din Muntenia, Buc., Ed. Meridiane, 1968; Godea, I. și Opriș, I., Monumente de arhitectură populară din nord-vestul județului Buzău, în Revista muzeelor și monumentelor, seria Monumente istorice și de artă, nr. 1/1976 (XLV), pp. 77-82; Cristache-Panait, I. Bisericile de lemn din Curbura Carpaților în Spiritualitate și istorie la Întorsura Carpaților, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, vol. II, 1983, pp. 244-256; Constantinescu, H. pr. Meșteri de biserici buzoiene, în vol.        citat ant., pp. 257-267; idem, Biserici de lemn din Eparhia Buzăului, Buzău, Ed. Episc. Buzăului; Opriș, I., Tradiții și realizări în opera de conservare-restaurare a monumentelor istorice, în Mousaios, Buzău, Muz. Jud. de Ist. Buzău, vol. IV, partea I, pp. 389-424 și Ciobanu, Doina, Valori ale monumen- telor de lemn din județul Buzău, ibidem, partea a II-a, pp. 235-244

[4] Referiri indirecte am făcut despre Găvanele, Fundătura și Nucu (Vornici)

[5] Însemnări rămase în manuscris, la B. A. R., Cabinetul de manuscrise și carte rară, Fond Arhive personale, Arhiva Alex. Odobescu, III Acte, 1-4, III Varia 14

[6]Cu privire la Învățături și la monumente din vremea lui Neagoe Basarab, în vol. colectiv Neagoe Basarab (1512-1521). La 460 de ani de la urcarea sa pe tronul Țării Românești, Buc., Ed. Minerva, 1972, pp.   175-192; Un complex necunoscut de sihăstrii din Munții Buzăului din vremea lui Neagoe Basarab, în Studii și cercetări de istoria artei, seria Arte plastice, tom 20, nr. 1/1973, pp. 3-20; Date noi despre bisericuțele rupestre din Munții Buzăului, în Gl. Bisericii, nr. 5-6/1974 (XXXIII), pp. 507-517; Etapa Neagoe Basarab a complexului monastic isihast din Munții Buzăului, în vol. De la Negru Vodă la Neagoe Basarab. Interferențe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc, Buc., Ed. Acad.       1976, pp. 240-251 și Drumul fericit spre cuibul isihast din Munții Buzăului, în Viața Românescă, nr. 9-10/1995 (XC), pp. 6-13  

[7] Buzău, Arh. St. Buzău, 1980

[8] Vezi și Chihaia, P., Un obiectiv arheologic de mare importanță necercetat până în prezent, în Lumea liberă, New York, nr. 116/22 decembrie 1990

[9] Ioanichie Bălan ieromonah, Vetre de sihăstrie românească, Buc., Ed. I. B. M. al B. O. R., 1983, p. 13

[10] Vezi studiile respective în Spiritualitate și istorie…,ed. cit., vol. I, 1983., pass.

[11] Godea, I. și Opriș, I., op. cit., p. 82

[12] Min. Culturii, Buc., Dir. Mon. Istorice, Lista monumentelor istorice, 1992, județul Buzău, cod 10 B 053

[13] Arhiva Com. Mon. Ist, Fond C. M. I., ds. 416 – Bozioru, județul Buzău

[14] Ștefan, Corneliu, Considerații privind vechimea și continuitatea toponimiei, în vol. Vestigiile rupestre din Munții Buzăului, Buzău, Arh. St. Buzău, 1980, pp. 36-37

[15] Iordan, Iorgu, Toponimia românească, Buc., Ed. Acad., 1963, pp. 60-61

[16] Legenda întemeierii satelor Scăeni și Bozioru (inițial, Mucheni) încă de pe vremea lui Negru Vodă, auzită în    1979 de la bătrânul Ion St. Popa, am redat-o în vol. Vestigiile rupestre…, ed. cit., pp. 9-40

[17] Filitti, I. C., Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Buc., Inst. Carol Gﺓbl, 1919, p. 158, doc. nr. 479

[18] A.N.I.C. Buc., Doc. istorice, CXXVII/93; cop. Mss. 173, f. 67 v – 68

[19] Biserici de lemn din Eparhia Buzăului, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, 1987, p. 118

[20] Godea-Opriș, op. cit., p. 82; Cristache-Panait, I., op. cit. p. 245; Opriș, I., op. cit., cu o eroare de tipar: 1747 în loc de 1774

[21] Așa cum corect susține Anuar 1909, Adm. Casei Bisericii, Buc., Tip Cărților bisericești, 1909, p. 243; Anuarul Eparhiei Ortodoxe a Buzăului pe anul 1928, Buzău, Imprim. D. Bălănescu, 1927, p. 40; Fișa de monument nr. 6 de la O. P. C. Buzău și Almanah bisericesc, nr. 19-20/2001, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, unde s-a strecurat o greșeală: 1710 în loc de 1701

[22] Terenul de 2000 m. p. fusese donat de moșneni pentru biserică în 1852, fără vreun act scris. Ridicarea lăcașu lui de cult se terminase în 1865, având în jur cimitirul satului de 1750 m. p. (Arh. Primăriei Bozioru, Dosar lucrări inventariere bunuri imobiliare ale statului și comunei, 1939, f. 45

[23] Godea-Opriș, op. cit., p. 81

[24] Epifanie Norocel Episcopul Buzăului, Ctitorii voievodale în Eparhia Buzăului, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, 1988,p. 208

[25] Panait-Cristache, Ioana Dr., Locul bisericii de lemn românești în context european, în B. O. R., nr. 3-4/1987  (CV), p. 75

[26] Fișa de monument nr. 6 O.P.C.N. Buzău și Stănuță, Ionel coordonator, Monumente istorice de arhitectură din  județul Buzău, Dir. pt. Cultură, Culte și Patr. Cult. Național Buzău, Tip. Alpha M.D.N. Buzău, 2005, p. 24

[27] Constantinescu, H. pr., op. cit. p. 121

[28] Cele mai multe plătite de Ion Radu Pavel și soția Maria, altele de Ștefan Crăciun și Maria, Ion Ilie Morogan și Maria, Ion Mâncu și Ivenia. Au mai plătit câte una Ion Avramescu și Ioana, Niculai Constantin și Zmaranda, Tănase Mladinovici și Frosina, Ion Grigore Frățilă și Stanca, Neculai I. Stan și Ecaterina,  Ștefan              Bozioreanu și Ana, Costică Agapiescu, Gh. Popescu și Maria, Sterie I. Crăciunescu, Teodor Crăciunescu și Maria, D-tru Avramescu și Maria, Nae Crăciunescu și Maria, Andrei Mirică, Crăciun Diaconu și Stanca Ilie Stan Pavel și Paraschiva, Neculai G.G., Ilie Stănilă Acsentoiu și Stanca, Șt. I. Constantin și Victoria,  Pr. Ștefan Ionescu și Ion Vișan gendarm rural

[29] Despre una din crucile sale, vezi, Mândricel, I., Crucea Pietrarului, în Glasul Adevărului, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, nr. 68-70/1996 (VII), pp. 56-59

[30] Filitti, I. C., op. cit. pp. 158-166, doc. nr. 477

[31] Ibidem, p. 168, doc. nr. 482

[32] A.N.I.C. Buc., Episc. Buzăului, LXXVIII/9

[33] Mândricel, I., Fosta Mănăstire a Găvanelor, în Îndrumător bisericesc, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, nr. 12/1983, p. 185  

[34] Arh. Naț. Buzău, Tribunalul, 130/1834, f. 7

[35] Ibidem, 451/1837, f. 1-5

[36] Ibidem, 1156/1832, f. 1-2

[37] Idem, Ocârmuirea județului Buzău, 92/1831, f. 11

[38] Idem, Tribunalul, 64/1834, f. 1

[39] Ibidem, 451/1837, f. 1-5

[40] Idem, Pretura plasei Pârscov, 9/1831, f. 13

[41] Ibidem, 71/1832, f. 44

[42] Ibidem, 34/1831, f. 2; document din 26 aprilie 1832

[43] Ibidem, f. 50; doc. din 13 noiembrie 1834

[44] A.N.I.C. Buc., Catagrafii, județul Buzău, 94/1838, vol. II, f. 469-484

[45] Idem, Min. Culturii și Instr. Publice, 3195/1858, f. 60 v – 61

[46] Arh. Naț. Buzău, Episc. Buzăului, 247/1885, f. 36

[47] Ibidem, 345/1900, nenumerotat la data consultării

[48] A.N.I.C. Buc., Min. Culturii și Instr. Publice, 4411/1855, f. 2

[49] Arh. Naț. Buzău, Episcopia Buzăului, 459/1903, nr. 88 și 89 din stat

[50] Ibidem, 529/1904, nenumerotat

[51] Primăria comunei Bozioru, Condica Stării Civile pentru morți, 1905

[52] Jalba Spoeleștilor și Torceștilor, cu nr. 4933/27 mai 1870 către Tribunalul județean Buzău era în posesia lui Drăgoi M. Dumitru, din Scăeni, o copie a ei predată în 1985 de autor arhivelor buzoiene

[53] Eroii Resboiului de independență. Tabelă de ostașii morți în resboiul din 1877-78, Buc., Inst. Carol Gﺓbl, f. a., p. 17. Exemplarul de la B. A. R., II 61001, poartă mențiunea Donația Elena G. Coșbuc, 1944

[54] Pe larg, Mândricel, I., Izvoare din adâncuri. Începuturile învățământului buzoian la sate, Buzău, Ed. Casei Corp. Did., 2000, pass.

[55] P. S. Dr. Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și simțire românească, Buc., Ed. I. B. M. al B.O.R., 1981, p. 112

[56] A.N.I.C. Buc., Min. Cultelor și Instr. Publice, 6704/1837, f. 68; doc. din 23 mai 1838

[57] Arhiva C. M. I., Fond și dosar citat.

[58] Bozioru – 475, Buzău, 1991, pliant scris de mine și editat de Inspectoratul pentru Cultură al județului Buzău, secțiunea Manuscrise și carte veche românească la Bozioru

[59] Indicator alfabetic al localităților R. P. R., Buc., E.S.P.L.Șt., 1954, p. 110 și ibidem, 1956, p. 114

[60] A.N.I.C. Buc., Min. Cultelor și Instr. Publice, 3951/1854, f. 3

[61] Godea-Opriș, op. cit., p. 77

[62] Crețeanu, Radu, op. cit., p. 33

[63] Anuar 1909. Administrațiunea Casei Bisericii, Buc., Tip. Cărților bis.; Godea-Opriș, op. cit., p. 81

[64] Ciobanu, Doina, op. și loc. cit., p. 236

[65] Realizate pe parcursul a zeci de ani

[66] Galaction, Gala, La Vulturi!, în vol. Nuvele, Buc., Ed. Minerva, 1987, p. 19

[67] Arhiva Com. Mon. Istorice Buc., ds. 416, Chestionar 4/1921, Biserica Râu, p. 6

[68] Arh. Primăriei Bozioru, Dosar cu lucrările de inventariere … , ds. cit., 1939, f. 107

[69] Arhiva C. M. I., dosar și fila cit.

[70] Descriere pr. Sandu Tudor, Biserici de lemn de pe Valea Slănicului, în Gl. Bisericii, nr. 3-4/1974 (XXXIII), p. 321

[71] Biblia sau Sfânta Scriptură, Buc., Ed. I. B. și de Misiune al B. O. R., 1982, Geneza, 1, 2-8, p. 2

[72] Arh. Naț. Buzău, Condici Stare Civilă, Biserica Sf. Voievozi Râu, 1865, Condica pentru căsătorii, sub dată

[73] Ibidem, pass.

[74] Arh. Primăriei Bozioru, jud. Buzău, Starea Civilă, Registru pentru decese, 1896, sub dată

[75] Pr. Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, o vatră de spiritualitate și simțire românească, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, 1986, p. 253

[76] Iordan, Iorgu, op. cit., p. 157

[77] A.N.I.C. Buc., Episc. Buzăului, Cop. XCII bis/ 1-17, f. 14

[78] Ibidem, XI/4

[79] Idem, Achiziții Noi – Cantacuzino, CCCVI/12

[80] Filitti, I.C., Arhiva …, op. cit., pp. 158-166; doc. 481din 4 octombrie 1686

[81] A.N.I.C. Buc., Colecția Cantacuzino, nr. 13

[82] Filitti, I. C., op. cit., doc. 476 din 9 ianuarie 1664

[83] Ibidem, doc. 480

[84] A.N.I.C. Buc., Episc. Buzăului, LXXXVIII/4; doc. din 21 mai 1709

[85] Ibidem, LXXXVIII/7; doc. din 5 octombrie 1712

[86] Ibidem, Cop. XCII bis/ 1-17, f. 3 și f. 16

[87] Ibidem, f. 15; doc. din 29 august 1736

[88] Ibidem, Episc. Buzăului, LXXXVIII/18; doc. din 22 mai 1773

[89] Arh. Naț. Buzău, Pretura plasei Pârscov, 149/1839, f. 377-378

[90] Scris pe lemn de tei, vopsea împrospătată: Pomelnicu(l) ctitorilor. Pomenește Doamne robi(i) Tăi Radu, Rada, Dumitru, Dumitra, Ioan ereu, Dumitru ero, Anton ereu, Tănase ereu, Neculai, Marin, Gheorghe, Ioan, Tudora, Ilie, Enie, Maria, … ca, Ilinca, Stoica, Maria, Gavril eromonah, Stoica, Dodra și pe toți cei ce au ajutat acest sft. locaș. Liat 1831 Sep. 8

[91] Arh. Com. Mon. Ist. Buc., dosar 416/1921

[92] Tabelele hotărniciei moșiei Scăeni, din 1870; copiedonată de autor Arh. Naț. Buzău

[93] Ionașcu, I., Catagrafia preoților din Eparhia Buzăului în anul 1835, în Îngerul, Buzău, nr. 1-2/1938 (X), p. 71

[94] Arh. Naț. Buzău, Condici Stare Civilă, 1851 (prima mitrică păstrată, din 1849)

[95] A.N.I.C. Buc., Min. Cultelor și Instr. Publice, 3951/1845, f. 8; doc. din 22 decembrie

[96] Vezi, Mândricel, I., Chemarea clopotelor scufundate, Buzău, Ed. Vega, 2006, pp. 7-8

[97] Arhiva Com. Mon. Ist., Buc., fond și dosar citat

[98] Anuar 1909, ed. cit., p. 243

[99] Arh. Naț. Buzău, Pretura plasei Pârscov, 1/1914, nenumerotat; doc. din 27 martie 1915

[100] Arhiva Primăriei Bozioru, Dosar lucrări inventariere…, 1939, f. 116. Valoare tern și construcție 77200 de lei

[101] Anuarul Eparhiei ortodoxe a Buzăului pe anul 1928, ed. cit., p. 40; Opriș, I., Tradiții…, loc. cit., p. 403

[102] Dicționarul statistic al României, Buc, 1914, p. 176-177

[103] Indicatorul localităților din România, Buc. Impr. Inst. Statistic, 1943, p. 123

[104] Godea-Opriș, op. cit., p. 78

[105] Crețeanu, Radu, op. cit, p. 13

[106] Ilie Stan Stanciu Croilescu soțiea sa Neacșa, 1908; Iancu Hintoiu soțiea sa Rada, 1908; Ștefan Bozioreanu;  Tănase Gh. Tudor soțiea sa Ileana; Vasile Ilie Buduianu soțiea sa Maria; Dumitru D. Crăciun dascălu; Nicolai Popa soțiea sa Elena; Anton Nicolai soțiea sa Ilinca; Ion Ilie Sergentu soțiea sa Stanca, 1907; Ion D-tru Ilie Topuzaru soțiea sa Maria, 1908; Toader Drăgoi Boeru soțiea sa Maria; Nicolae Negoiță  Boeru soțiea sa Eva. Ultimii erau urmașii unor țărani care își cumpăraseră cândva boieria.

[107] Toponimul Budui, variante Buduie, Buduile are la bază s. com., reg. budui, buduie, budăi, budăie, cu dim. Budăiaș, -așe (din magh. bodony), local e un trunchi scobit, folosit ca ghizd de fântână; p. ext., fântână puțin adâncă. Din vechime, lângă Scăeni se află locul La fântână la Budui sau La fântâna de la fag, care a avut ghizd de lemn, asemănător cu un buduroi, s. n. = stup primitiv, așezat în trunchi scobit. Cătunul Buduile este atestat documentar la 22 mai 1773 (ANIC Buc., Episc. Buzăului, LXXXVIII/18)

[108] Loșonți, D., Noi contribuții toponimico-etimologice, în Limba română, nr. 1/1978 (XXVII), p. 97

[109] Iordan, Iorgu, op. cit, p. 390

[110] Mândricel, I., Fosta Mănăstire Găvanele, Buzău, Ed. Editgraph, 2015, p. 177

[111] Cu vrerea Tatălui și a Fiului și a Sântului Duh, făcutu-s-au acest sfânt schit Găvanele, unde lăcuesc părinți de obște după rânduiala podvigului sihăstresc, în hramul Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu și al Sfântului Ierarh Nicolae făcătorul de minuni și al Sfântului Mucenic Elevterie. Însă s-au început de lemn la leat 1803 Iunie 1 în zilele luminatului și prea înălțatului domn Ion Alexandru Ipsilant V-vod, cu blagoslovenia sf. sale părintelui kiriu kir Dositei Mitropolitul a toată Ungrovlahia și a prea sf. sale părintelui kiriu kir Costandie episcopul Buzăului de carii s-au dăruit și moșia dinprejurul schitului pentru hrana părinților, cu râvna și cu silința cuvioșiei sale părintelui Climent ieroschimonah starețul acestei obște. La care mulți creștini au ajutat, iar cea mai mare cheltuială s-au dat de dumnialui Dimitrie Ghica vel ban, de dum. medelnicer Grigorie Bojorianul și de dum. Ștefăniță Macovei ot Star Chiojd și dă alții ce să coprind în pomelnicul ctitorilor carii să vor pomeni în veci. Însă tot cu silința celui mai sus amintit părintelui starețul s-au făcut altă biserică de piatră mai nainte de aceasta cu treisprezece ani, la care cea mai multă cheltuială s-au dat de măria sa Mihai Șuțu V-vod și la leat 1802 Octv. 14 întâmplându se groaznecul cutremur au căzut. Apoi au făcut aceasta de lemn, după cum am zis mai sus. Și s-au isprăvit de zugrăvit în zilele prea blagocestivului singur stăpânitorului marelui împărat Alexandru Pavlovici a toată Rosiia la anii dela Adam 7318 iar de la Hs. 1810 de mine cel mai mic și mai prost între zografi Gavriil zograf. 1810.

[112] Pr. Gabriel Cocora, Șirul episcopilor Buzăului, în Spiritualitate și istorie…, op. cit., vol. II, p. 44

[113] Ionașcu, I., Material documentar privitor la istoria Seminarului din Buzău, Buc., Imprim. Naț., 1937, p. 143

[114] Petrescu, P., Arhitectura țărănească în lemn din România, Buc., Ed. Academiei, 1974, p. 46

[115] În apropiere se află cea mai veche biserică de lemn păstrată în Țara Românească: Valea Muscelului, 1666.

[116] Drăguț, Vasile Prof. dr., Tradiții ctitoricești la curbura Carpaților, în Spiritualitate și istorie la întorsura Carpațior. Sub îngrijirea Dr. Antonie Plămădeală, Buzău, Ed. Episc. Buzăului, vol. II, p. 180

[117] Crețeanu, R., op. cit, p. 23. Facem precizarea că Nuci (corect, Nucu) este fosta mănăstire Sf. Gheorghe, muta tă în 1871 de la Bozioru la Barbu, pe Valea Nișcovului (sat Leiculești, com. Tisău)

[118] Remarcăm Sf. Părinte Antonie al Pecearscăi (100 x 60 cm), cu mătănii în stânga și pergament în dreapta, pe care scrie: D(oa)mne, să fie în locul acesta blagoslovenia sfântului munte al Atonului

[119] Ține un pergament cu inscripția: Fiilor, nimenea să nu facă ceva după voia sa, ci după porunca și socoteala părinților celor mai iscusiți, întru ascultare și smerenie să petreceți.

[120] Evidențiem pe ușa altarului Înălțarea sufletului Maicii Domnului la cer și Uciderea cu pietre a Sf. Arhidiacon  Ștefan, pe ușile împărătești Maica Domnului în sinagogă și Arhanghelul Gavriil. În al doilea registru,  icoana hramului Adormirea Maicii Domnului și apoi icoanele împărătești și cele praznicale: a) Ceata Sf.          Vv. Mihail și Gavriil, b) Sf. Nicolae, lateral o scenă din viața lui Sf. Ierarh Nicolae când au înviat cei trei coconi care îi tăiase măcelariul, c) Sf. Elefterie cu o scenă din viața lui Când au tăiat capul Sf. Mucenic  Elefterie. Pe ultimele 3 registre, icoanele și medalioanele proorocilor (câte 2 în medalioane de 20 cm) sunt despărțite de stâlpi din lemn de tisă vopsiți cu bronz aurit și pictați cu ghirlande de flori.   

[121] Pr. Gabriel Cocora, Școala de zugravi de la Buzău, în B. O. R., nr. 3-4/1964 (LXXXII), p. 339. Ajuns postelnic, Gavril a fost după 1848 vechilul schiturilor Găvanele și Sf. Gheorge de la Bozioru în litigiile lor funciare

[122] Sub crucea ridicată în 1853 pentru pomenirea lui Moise Ciută.

[123] Această sfântă cruce s-a ridicat de mine Gherasim ieroschimonahul starițu sfântului schit Găvanile la locu unde să mă îngroape spre veșnica pomenire. Fața S: În zilele Prea Sfinției Sale Părintelui Dionisie al Sfintei Epicopii Buzău. Fața N: În zilele prea înălțatului nostru domn Carol întâi, 1867

[124] Arh. Naț. Buzău, Episc. Buzăului, 18/1903, f. 24

[125] Fabrica Ionescu, București. Acest clopot s-a cumpărat de poporanii bisericii Găvanele și alți binefăcători prin strădania preotului Șt. Ionescu și A. V. Ceaușu. Comuna Bozioru, județul Buzău, 1924

[126] Pomelnicul răposatului paharnic  Costache Colceag, 1840 August 15, Pomelnicul Părintelui Partenie monah, 1857 Noenvre 7, P. P. Serafim eclisearhu, M. G., 1880, Noemvrie 22, P. P. stareț din S. G., 1888 Mai 15. Unele revopsite și scrise cu litere latine peste chirilice.

[127] B. A. R., Catastihul… schitului Găvanele (Mss. rom. 4385, 30,5 x 21 cm, 51 de file, copiat de mine integral și  redat în cartea Fosta Mănăstire Găvanele, ed. cit., pp. 253-273

[128]  Analele Acad. Rom., seria a II-a, Partea Administrativă și Desbaterile, tom 37, 1914-1915, p. 195

[129] A.N.I.C. Buc., Fond Schitul Ciolanu, IV/1; doc. din 1863 august f. zi

[130] La desființare, unele obiecte au trecut asupra schitului Găvanu ori s-au risipit. La documentarea noastră am mai găsit un sfânt disc fără picior, pe care scria S-au făcut de Nicolae și de Ștefan și alți frați. 1804. Un sfânt po tir din argint aurit are pe el aceeași însemnare. Se păstra un pahar aurit, o steluță argintată  și o linguriță, ulti mele cu inscripția Lavrentie monah ht Smoni. O cruce are pe o parte cuvintele Hje Crestomi Obrajdenie Bragu Protikldeli Sa He Ghidistd togo covar stva i bovit elkstva iaco, iar pe cealaltă parte Siv, Siiv Maicii Eviana. O candelă de argint pentru altar poartă literele Flt (Filotei).              

[131] Constantinescu, R., Manuscrise de origine românească din colecții străine. Repertoriu, Buc., D.G.A.S., 1986,      p. 238

 [133] Ștrempel, G., Catalogul manuscriselor românești, Buc., Ed. Șt. și Encicl., vol. IV, 1992, pp. 233-234

[134] Descris de mine în detaliu în vol. Fosta Mănăstire Găvanele, op. cit., pp. 187-192

[135] Apud, Pr. Sandu Tudor, Schitul Găvanu, în Glasul bisericii, nr. 9-10/1968 (XXVII), p. 1040

[136] Mândricel, I., Fosta Mănăstire Motnău, în vol. Chemarea clopotelor scufundate, Buzău, Ed. Vega, 2006, pp. 95-95

[137] A.N.I.C. Buc., M-rea Bradu, III/7

[138] Adm. Casei bisericii, Anuar 1909, Buc., Tip. cărților bisericești, 1909, p. 243; Anuarul Eparhiei Ortodoxe a Buzăului pe anul 1928, Buzău, Imprim. și legăt. D. Bălănescu, 1827, p. 40

[139] În 1838 preotul Ghinea era clăcaș, de 39 de ani, căsătorit cu Dobra, 2 fete, lucra 3 pogoane de porumb, 1 de grâu, 2 de fân, 4 de pomet și ținea 2 cai, 3 vaci, 15 oi, o capră, 4 porci și 4 stupi (A.N.I.C. Buc., Catagrafii 94/1838, vol. II, f. 390-391)

[140] Statistica eclesiastică a Eparhiei Buzăului, 1877-78, în B. O. R., nr. 9-10/1878 (IV), p. 12

[141] Eroii Resboiului de Independență…, ed. cit., p. 17

[142] Godea-Opriș, op. cit., p. 81

[143] Toată suflarea să laude pre Domnul! Acest sfânt locaș ridicat de părinți și fii de a … irea lui Dumnezeu al cărei hram Intrarea în Biserică. S-a renovat, zugrăvit și înzestrat cu sfinte … la anul … Hristos 1912 în timpul domniei Măriei Sale Regelui Carol … Episcopul Buzăului Prea Sfinția Sa Dionisie Climescu, prin stăruința preotului local Ștefan Ionescu, Primar Ion Gănescu, epitrop Grigore Beganu … Constantin Beganu, Adrian Purgariu, Maria Gh. Popescu, Constantin Grama, … Grama, Drăgoi Gh. Burlacu, Gheorghe S. Beganu, Gheorghe Drăgnescu cu…, Gheorghe Gr. Beganu, …, V. Beganu, … Petrescu, Th. I. Căpățână, B. Ibriș, V. Gh. Dragna, A. Crăciunoiu, Gheor ghe Văcăroiu, I. I. Beganu, S. Beganu, Toma Tudor, Gh. Păduraru. La refacere ajutor esențial a dat Adrian Purga riu, administratorul moșiei Nucu-Scăeni, a cărui soție este înmormântată în cimitirul Nucu. Ambii soți au plătit și unele icoane pe tabă.

[144] Plătitori: Moise și Voica Radu și Petrea Georgescu (Acesta a crescut pe nepotul său Gh. Brăneanu, avocat la Ploiești, care a construit băile de la Puturosu – o clădire cu 8 camere pe 2 rânduri, jos 4 cabine de baie sus 4 dormitoare; au funcționat între 1927-1939); Ana C. Grama, Moise Coman, G. Gr. Beganu, Maria I. Urs, Ion Urs, Toma Tudor, Andrei Beganu, Cristea Burlacu, Petrea Popa, Ion Ștefan, Dumitru Miricioiu.

[145] În podul bisericii Nucu se conservă catapeasma de la Fundătura: 3 scânduri de brad (L = 2,30 m, l (î) = 0,48 m) prinse cu șipci pe dos și pictate pe față; pictură ștearsă, căzută, cu scene despărțite de linii groase:      Nașterea Precistii, Nașterea lui HS, Intrarea în Biserică, Intrarea în Ierusalim, Învierea lui Iisus, Buna Vestire, Adormirea Precistii. Icoane vechi, pe lemn, sparte pe mijoc, cu cele două părți asamblate între ele cu cuie (Sf. Nicolae, Maica Dmnului cu Pruncul), sau păstrate în jumătăți (Sf. Ioan).

[146] Icoana Sf. Ierarh Nicolae, pictată de pictorul Rădulescu, din Ploiești, a fost plătită de Zamfira și Nicolae Dră   gan, din Ploiești

[147] Fișa de monument nr. 8, întocmită de muzeograf Radu Năstase și conservator Dragnea Ion de la Of. Jud. Buzău pentru O. P. C. N.

[148] Adm. Casei bis., Anuar 1909, ed. cit., p. 243 și Anuarul Eparhiei Ortod. a Buzăului pe an 1928, ed. cit, p. 40

[149] Godea-Opriș, op. cit., p. 81

[150] Îngerul, Buzău, nr. 1-2/1938 (X), p. 79

[151] B. O. R., nr. 9/1987, sub nume