Bunavestire este o sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunțării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavriil că va concepe și va deveni mama lui Iisus din Nazaret. Bunavestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului.

Bunavestire este înainte de toate bucurie. Să ne amintim astfel că primul cuvânt pe care Arhanghelul Gavriil l-a grăit către Fecioara Maria, când a venit să-i aducă cea mai mare veste din istoria omenirii, a fost: „Bucură-te!”  Şi, într-adevăr, după primele momente de tulburare, datorate atât de neaşteptatei veşti, înţelegând că vestitorul era venit cu putere de la Dumnezeu (căci numele „Gavriil” se tâlcuieşte „puterea mea este Dumnezeu”), fiinţa Fecioarei Maria fost inundată de o bucurie de negrăit, datorită revărsării şi adumbririi harului, mai ales în clipa în care Arhanghelul i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!”. Iar după ce Fecioara a rostit cuvântul „fie!”, ca semn de acceptare a planului dumnezeiesc, ea a devenit izvor de bucurie mântuitoare pentru întreg pământul, însetat de îndelunga aşteptare a lui Mesia. S-a bucurat pământul, dar şi cerul, căci fără încuviinţarea ei, potrivit libertăţii de opţiune, întruparea Domnului s-ar fi amânat.

La prăznuirea Buneivestiri suntem chemaţi toţi să ne bucurăm în fiecare an cu nădejde sfântă. Să nu vedem în Bunavestire doar un fapt istoric anume, un eveniment consemnat în analele lumii greco-romane de acum 2000 de ani, deşi faptul în sine, ca moment istoric, este de cea mai mare importanţă pentru omenire. Căci la cunoscutul omagiu  ”nimic nou sub soare”, Sfântul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), avea să replice: „Singurul eveniment nou sub soare este întruparea Fiului lui Dumnezeu!” La vremea când a avut loc momentul Buneivestiri, lumea greco-romană se găsea în suspinul multor păcate: politeism complicat, întreţinut printr-un cult formal, adesea plin de imoralităţi; sclavia în formele ei cele mai inumane; crime săvârşite în amiaza mare, în circuri şi hipodromuri, sub privirile însetate de sânge ale unor spectatori dezumanizaţi. Bunavestire, Întruparea Domnului şi Evanghelia au adus mesajul păcii, al iubirii şi al nădejdii, care avea să convertească şi inimile celor mai înverşunaţi păgâni. Aşadar, evenimentul istoric, în sine, este de importanţă unică.

Să nu rămânem însă doar la comemorare istorică. Trebuie să-l raportăm la prezent, să vedem în el un izvor de bucurie actuală. Căci cuvântul „Bucură-te!”  rostit atunci de Arhanghelul Gavriil, străbate veacurile şi se adresează fiecăruia dintre noi. Să luăm aminte că acum omenirea nu se mai găseşte, desigur în apele tulburi ale păcatelor lumii greco-romane din vremea aceea, ci în altele, mult mai rafinate şi mai primejdioase: în apele falsificării adevărului istoric, al trădătorilor etc. În ciuda acestora şi a confuziilor fără precedent, a suferinţelor de tot felul, suntem chemaţi să ne bucurăm. Este chemarea spre o şansă comună întregii omeniri, dar şi personală.La această bucurie este chemat şi întreg neamul nostru românesc, încă neieşit total din întunericul răutăţii la care cei ce nu ne iubesc ne-au înrobit, dar cu nădejdea că Dumnezeu Cel a toate iubitor nu ne-a păsăsit.

Chiar dacă ni se pare că uneori suferinţa, răutatea, minciuna, şi altele asemenea, sunt copleşitoare, iar pe unii îi poate mira posibilitatea ieşirii din impas, nimeni să nu renunţe la chemarea spre bucurie a Arhanghelului. Căci în acelaşi moment al Buneivestiri, atunci când Fecioara s-a mirat întrebând ,, Cum va fi aceasta?”, Arhanghelul i-a răspuns, ei, dar prin ea nouă, tuturor: „ Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu!”

Aceasta să ne fie călăuză pentru viaţa noastră de cinstitori ai Maicii Domnului, de dreptcredincioşi ai sfintei noastre Biserici, Biserică cinstitoare a Maicii Domnului, şi să fim şi noi împreună cu soborul îngeresc şi neamul omenesc, care aduce Maicii Domnului mărire şi zice ”Mărire Ţie!”