Anul 1948 ne-a adus surprize mari şi neaşteptate! Noul patriarh Justinian a dat o circulară în toată ţara, în care se speci­fica: „Toţi foştii misionari, călugări, diaconi şi ipodiaconi … ori se retrag în mănăstiri, ori, dacă rămân

în lume, să lepede haina călugărească.” Cei mai afectaţi erau cei trei ipodiaconi; pentru mine şi fratele meu a fost mai uşor, pentru că nu eram hirotonisiţi. Stând strâmb şi judecând drept ce trebuia să facem, am hotărât aşa: „Haina este a mănăstirii, iar noi am fost hotărâţi să mergem printre oameni, spre a-i ajuta în cele sufleteşti – deci lepădăm haina şi rămânem în continuare printre oameni.” Zis şi făcut. Am cumpărat nişte material subţire şi ne-am făcut pardesiuri, raglane sau lodene, aşa cum se numeau atunci. Părinţilor le-a fost foarte greu, fiind obişnuiţi cu uniforma călugărească.

Viaţa noastră din Str. Sf. Petru-Tei, nr. 37 a trebuit să fie modifi­cată. Nemaiputând merge cu cărţi prin ţară, a trebuit să facem altceva, nelucrători nu puteam să rămânem. Ne rămăsese o sumă de bani (cam 250000 de lei) de la acele filmări. Venind părintele Nicodim la Bucureşti, ne-am sfătuit ce să facem cu ei mai bine şi aşa am hotărât să chemăm pe pictorul Jean Dumitrescu din Bacău şi să facem desene la cartea „Cele 24 de Vămi ale Văzduhului”.

Printre altele, împreună cu fratele Nicolae ne-am ocupat de facerea unor diapozitive din desenele cu cele 24 de Vămi. Am tipărit pe zincuri celofan (în loc de hârtie), le-am lipit pe sticlă subţire de fotograf (clişeele în acea vreme se făceau pe sticlă subţire, nu ca acum pe material plastic). Apoi le-am colorat de mână şi le-am aplicat a doua sticlă spre a fi ferite de uzură. În felul acesta am făcut cinci rânduri – câte unul de fiecare – să avem atunci când vom reprimi autorizaţia.

Părintele Nicodim îmi spunea mereu să caut cărţi cu de­sene reli­gioase pe la „Anticariat”, iar când venea toamna pe la Bucu­reşti, mergeam împreună după acestea. Această îndeletni­cire îmi dădea o satisfacţie deosebită. Aşa am cumpărat în ori­ginal „Infernul lui Dante”, care a fost sursă de inspiraţie pentru pe­depsele în Iad la cele 24 de Vămi ale Văzduhului, „Divina Co­medie” de Dante Aligheri, „Paradisul Pierdut” de Milton – scri­itor orb ajutat de fata lui la scris, toate cu desene de Gustav Dore, precum şi multe altele. După aceste cărţi şi imaginaţia părintelui, pictorul ne-a făcut desenele cu cele 24 de Vămi ale Văzduhului. Textul a fost formulat de părintele Nicodim după cartea cu acelaşi nume, tipărită în limba greacă de Protosinghel Rafael şi apoi tradusă în limba română. Cartea a trecut prin multe modificări şi a fost bătută la maşină de mai multe ori până a ajuns în starea în care este tipărită azi.

În acei ani de stagnare (1948-1964) părintele mă încuraja, sfătuindu-mă să lucrez cât mai mult la manuscrise, căci după ce va trece plaga asta comunistă, va fi mare nevoie de aceste cărţi – şi aşa a fost. Tot atunci am cumpărat şi două maşini de scris pentru per­fecţionarea lucrărilor. La început bătea numai fratele meu la maşină, dar în scurt timp această activitate a rămas nu­mai în seama mea.

Încă de pe vremea când părintele Nicodim a tipărit cărţi de învăţătură pentru popor, a formulat şi a adunat material pentru o explicaţie mai clară la anumite texte ale Apocalipsei Sf. Ioan Evanghelistul. Acestor însemnări, adunate de-a lungul anilor, părintele le-a dat numele de „Schiţări asupra Apocalip­sului” şi au fost bătute de mine la maşina de scris, la mărimea unei ju­mătăţi de coală A4, cuprinzând cam 120 pagini dactilo­grafiate. Cu timpul lucrarea a luat amploare, adăugându-i-se „comenta­riul la Apocalips al Sf. Andrei al Cezareei”, introdus în textul „Schiţări asupra Apocalipsului”.

                                                        Cu mine însumi!

Dar câteodată lampa, sătulă de veghere,

Îşi pâlpâie-n feştilă lumina care piere

Şi umbre cresc şi joacă pe ziduri şi podele…

Tresare visătorul atunci privind la ele,

Oftând, închide cartea sau lasă manuscrisul,

Ca-n aşternut să-şi toarcă pe întuneric visul…

El este, cum s-ar zice, un tânăr oarecare,

Copil preacumsecade cu multă aplecare,

La-nvăţătură, poate, ar fi ajuns departe,

Dar pân-acum sărmanul, pesemne n-avu parte…

Dar, din copilărie plecat să se-mplinească,

A trebuit să plece din casa părintească

Şi-n alt oraş, el însuşi pe sine să se crească.

Cum cresc mai toţi răzleţii în Ţara Românească.

Voi mă-ntrebaţi adesea, fireşte: Cine-i oare

Acel Suflet simpatic, cu fruntea visătoare,

Adus de mine-n versuri cu artă-aşa subtilă,

Că, zugrăvindu-l, însumi i-am suspinat de milă?…

O, l-am ghicit!, va spune o bună surioară,

Oftând şi ea la rându-i,  că nu-i întâia oară

Când îi răsare-n minte   duioasa conştiinţă

Cu răzleţita-i casă şi viaţa-n suferinţă!

Nu, dragă surioară, nu, sărman băietul,

De care este vorba nu face pe poetul,

Şi chiar de umple-adesea caiete-ntregi cu rime

Vă spun că până astăzi nu le-a citit la nimeni…

Şi e cam tras la faţă şi pare cam anemic,

Şi nici nu cred să aibă vreun titlu academic

(Căci titlurile azi la toţi le-astupă gura)…

E drept că se ocupă mult cu tipăritura…

El n-are mândre plete şi nu-i croit la modă,

Chiar dacă-n minte poartă vreun cântec sau vreo odă!

Nici nu discută artă în colţ de cafenele,

Ci are-o sfântă frică de-nguşti la minte şi de versuri rele.

Crescut la umbra unui duhovnic de la ţară,

Aţi înţeles că nu e măcar nepot de vară

Al vrunui stâlp al ţării şi, prin urmare nu e

Împins de spate scara măririlor s-o suie…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dar eu n-acuz pe nimeni de-această nedreptate!

Nu osândesc pe nimeni. Ştiu că-n societate,

Ca şi-n întreaga fire, este-o economie

De forţe ce se leagă, că unul dintr-o mie,

Când nu-şi găseşte locul, de aur fie-i versul,

De dragul lui o lume tot n-o să-şi schimbe mersul.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Nu osândesc pe nimeni, pe nimeni, o repet.

V-am spus cum se termină adesea o viaţă trăită în discret!

Rânduri  dedicate albumului  cu „Cele 24 de Vămi ale Văzduhului” în culori

Albumul este ca o floare din primăvara vieţii,

Dar timpul, veştejind-o, o scutură de foi,

E un trecut prin care în anii bătrâneţii,

Să te întorci o clipă cu gândul înapoi!

Şi dac-atunci sub gene o lacrimă fierbinte

Se va topi de dragul vremilor de-atunci,

Abia atunci vei zice aducerilor-aminte

Că nu este deşartă o filă de Album!

Începutul la acest album l-a făcut altcineva şi iată cum: eram în casă la maica Epraxia (Dumnezeu să o ierte că a închis ochii când scriu aceste rânduri) de la mănăstirea Văratic, când părintele Nicodim a chemat pe fratele Antohi, un creştin din satul Boteşti, judeţul Bacău, şi l-a pus să facă versuri la „Cele 24 de Vămi”.

A lucrat un timp şi a ieşit acest album cu versuri la fiecare vamă, fericire şi pedeapsă. Am luat materialul, am venit la Bucureşti şi l-am bătut la maşină în forma pe care o vedeţi în imaginea de faţă. După un timp, părintele Nicodim, s-a orientat după el şi a făcut alte ver­suri, socotind că acelea sunt cam puţine şi simple.

                             Coperta din spate a primei ediţii a albumului.

Până ieri 1989, au fost: Pagini frământate,

               Pagini confiscate,

              Pagini exilate,

             Pagini chinuite,

            Pagini inedite.

  Astăzi 1995, sunt:  Pagini tipărite,

                                Pagini fericite!

Trecând un timp oarecare, am primit o scrisoare în care se spunea că: „Un pui de poet din părţile Moldovei, a făcut unele versuri la Cele 24 de Vămi ale Văzduhului”. Am plecat imediat şi le-am luat spre a le bate la maşină. Lucrând la ele, am obser­vat că unele strofe nu aveau legătură, sau lipseau cuvinte şi chiar rânduri întregi. Pentru că mi-a plăcut poezia foarte mult, am căutat să completez toate lipsurile, pentru că părintele în timpul lucrului căuta să nu piardă ideea, rămânând unele lip­suri. Când i-am arătat completările, a rămas uimit şi a exprimat verbal: “Da bine le-ai mai potrivit!”

Acest album a fost multiplicat de câteva ori în câteva zeci de exemplare, toate bătute la maşina de scris, iar desenele au fost tipărite manual, într-o formă rudimentară, dar foarte efi­cace. La realizarea acestora m-a ajutat şi fratele Gheorghe Ga­vriliu. Albumul avea forma unui caiet de şcoală.

Bunul Dumnezeu Care rânduieşte toate, m-a înzestrat cu o anume sensibilitate sufletească şi, în miezul nopţii, sau la orice oră din zi şi din noapte dacă îmi veţi aminti de perioada când s-a plămădit această lucrare, nu pot să-mi opresc lacrimile de du­rere, de umilinţă şi de suferinţă, amintindu-mi de acele greutăţi şi lacrimi ce mi-au însoţit ochii. Printre rânduri se poate citi mai mult.

Când am terminat ultima transcriere de bătut la maşină şi eram în mare frământare şi durere sufletească cu cei cu care am convieţuit i-am trimis un exemplar părintelui Nicodim, însoţit de o scrisoare. Întâmplător, mi-a rămas – după perioada de în­chisoare – această scrisoare, scrisă în durerea Sufletului în anul 1963 sub formă de poezie şi care conţine o parte din acele fră­mântări şi pe care, cu toată simplitatea ei, o redau mai jos.

Cuvioase Părinte Nicodim

Din plăcuta-mi sihăstrie

Azi 15 februarie 1963

Gândindu-mă la sfinţia voastră

Vă transmit o bucurie…

Cu multă îndelungă răbdare

Şi cu multă îngăduinţă,

Dumnezeu mi-a ajutat

Să ajung la biruinţă

Albumul s-a terminat

Într-un frumuşel format,

Curăţat şi stilizat

De multe îndreptări scăpat,

Ca să-l pot termina,

N-am cătat la-a mea durere,

Trup şi suflet rupt din mine

Mi-a fost mica-mi mângâiere.

Bine şi frumos lucrat

Şi cu flori împestriţat…

Plăcut, frumos la vedere

Sufletelor ajutor şi mângâiere

După cum prea bine stiţi –

De-altfel ca şi pân-acum

Mi-a fost singura lumină

Pe-al calvarului meu drum

Primiţi-l cu bucurie

Că la toţi el o să fie

Luminare, bucurie,

Punte înspre veşnicie…

Am lucrat cu-ngăduinţă

Şi cu dragoste fierbinte

Împlinind o mică parte

Din a mea făgăduinţă…

L-am chitit,

L-am potrivit,

Am stat mult şi-am buchisit

Până când l-am isprăvit…

Ştiu că n-am făcut nimic,

Prea puţin m-am ostenit;

Însă Bunul Dumnezeu

Va spori puţinul meu…

Astea-s rândurile mele

Sfinţiei voastre înşirate,

Glas de inimă zdrobită,

Sfâşiată, îndurerată

Şi din tot ce-o fi să fie

Mulţumită şi-mpăcată!

Cu multă dragoste,

Respect şi sinceritate,

Vă sărut mâna –

Pentru totdeauna!

Fratele Gheorghe Palade, Bucureşti, 1963

Şi pentru totdeauna a fost, pentru că nu ne-am mai văzut niciodată deoarece a venit arestarea peste noi! Şi nici după în­chisoare nu ne-am mai văzut.

Anii au trecut şi cu ei şi zilele noastre, însă anul 1989 a adus cu el zile de răsuflare spirituală de la „Faţa Domnului” (Fap.Ap.3²⁰) așa cum spune Sf. Apostol Petru. Încă de la începutul anului 1990 mi-a stăruit în minte gândul de a tipări albumul cu „Vămile Văzduhului” în versuri şi în culori. În acest scop am adunat prin cunoştinţe toate albumele, care tot de mine au fost tipărite, manual, în perioada dureroasă… în câteva zeci de exemplare. Cu toată vigilenţa organelor de stat din acea vreme au mai rămas câteva exemplare pentru a putea fi completate şi tipărite, ceea ce s-a şi făcut. Luând parte activă cu tot sufletul la pregătirea lui dintâi, bunul Dumnezeu mi-a făcut parte şi m-a ajutat şi la tipărirea acestuia în anul 1995, în forma actuală în care se pre­zintă.

Împrejurările vieţii, pe care omul nu le stăpâneşte întot­deauna, m-au făcut să întârzii şi poate aş mai fi întârziat, dacă vremurile grele de astăzi – cu toată întunecimea lor sufletească – nu ne-ar fi biciuit, întorcându-ne către gândul cel vechi ca înspre o datorie. Tot ce am făcut a fost cu tot sufletul, cu toată dra­gostea şi cu gândul bun că va folosi mult tuturor celor care nu au trebuinţă numai de pâine, ci şi de Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu. Astfel de vremuri grele au trebuinţă de asemenea cărţi……… Domnul Virgil Măgureanu, fostul director al SRI-ului și domnul Mircea Dinescu, care mi-au promis tot spriji­nul………

Vremurile vitregi prin care am trecut, în anii dureroşi, nu mi-au dat posibilitatea ca să-l pot scoate de sub tipar. Nimeni – afară de cel ce scrie aceste rânduri – n-a lucrat la manuscrise, precum şi la acest album şi n-a înţeles mai bine sufletul auto­rului şi rostul acestor versuri şi de aceea nici nu s-au grăbit să-l scoată la lumină… Eu însumi, ca cel care am luat parte activă şi am muncit alături de autor, am dorit cu tot Sufletul să-l tipărim.

Am muncit mult pe acest album

Cât… cuvinte n-am să spun.

Azi mă bucur cât… nu pot să spun

C-a ieşit de sub tipar

Şi acest frumos album.

Dăruindu-l cu tot Sufletul

Tuturor creştinilor:

Şi celor care au aruncat în mine cu pâine,

Precum şi celor care au aruncat cu pietre.

Albumul acesta a fost chinuit din toate punctele de vedere: la formarea lui, la ascunderea şi păstrarea lui… Şi nici acum la tipărirea lui nu a fost scutit de o mulţime de greutăţi. Am pre­gătit şi pus sub tipar această lucrare având convingerea că îm­plinesc o parte din datoria sfântă faţă de autor şi faţă de cei dornici să se lumineze – pe ei şi pe semenii lor – sperând cu tot sufletul că le oferim tuturor o bună călăuză pe calea perfecţiu­nii…

Această lucrare în pe jumătate în versuri a fost completată în pe­ri­oada dureroasă, transcrisă la maşină de mai multe ori şi le­gată – ultima transcriere fiind prea groasă, a fost despărţită în trei părţi. Cu toate strădaniile noastre depuse pentru a mai găsi ceva, nu am putut afla din cele trei părţi decât o parte – a treia. Din a doua transcriere am găsit un exemplar, dar care fiind as­cuns spre a nu fi găsit de securitate, umezeala l-a degradat, aşa că o parte din poezii nu au mai putut fi recuperate, pierzându-se astfel cam 10% din totalul acestora.

Toate rândurile noastre

Şi nădejdi câte-am avut,

Mii de pagini ne-au fost smulse

Cu-nchisoarea, s-au pierdut!

Azi le-adun în ciob de gânduri

Pe toate să le găsim,

Ale noastre manuscrise

Dorim să le tipărim.

Fraţilor!

Rugaţi-vă lui Dumnezeu

Să ni se-mplinească visul,

Manuscrisul să-l găsim,

Ce cuprinde-Apocalipsul!

Cu credinţă în bunul Dumnezeu, am scos la lumină acest album, despre care se poate spune fără a greşi că ar fi fost mort, dar el a înviat, pierdut ar fi fost, dar astăzi s-a aflat!

Din cauză că unele pagini au fost deteriorate, acest album a fost reconstituit cu multă migală, fiind favorizat de faptul că l-am transcris de mână şi l-am bătut la maşină de mai multe ori, ajungând în starea de faţă spre a fi bun de tipar. Asemenea omului căruia apele i-au luat casa şi toate din jur, după retrage­rea lor îşi adună ceea ce a mai rămas, începând a-şi reclădi casa… aşa am făcut şi eu. Cunoscând foarte bine materialul, am adunat bucăţică cu bucăţică şi am scos la lumina tiparului ceea ce este azi… ideea de a-l scoate în culori, nu cred că a fost rea… dar imaginile colorate nu sunt prea reuşite din cauza tehnicii de atunci.

Ca şi atunci când s-a plămădit şi acum când s-a tipărit, am pus în el toată căldura sufletului meu: pentru Dumnezeu, pentru popor şi pentru părintele cu care am lucrat 18 ani ai vieţii mele – din cei mai frumoşi ani ai tinereţii – şi pentru folosul celor care îl vor citi şi se vor folosi cu drag de el. Am luat parte inte­grală alături de părintele Nicodim şi am suferit acelaşi calvar ca la plămădirea lui. Cu voinţa lui Dumnezeu, viaţa m-a condus pe acele cărări „înguste”, creându-mi posibilitatea de a purta cu drag „greutatea şi zăduful” acelor zile, am simţit obligaţia de a scoate la lumină acest „Album” cu poezii în care este o prescurtare a celor 24 de Vămi ale Văzduhului, gândindu-mă şi la pedeapsa slugii leneşe care a ascuns în pă­mânt talantul domnului său (Mt. 25^24-30), precum şi la acei săraci (4 Imp. 9^{9, 1-2}), care, văzând minunea despresurării cetăţii Ierusalimu­lui, s-au gândit că nu fac bine dacă nu merg în cetate să dea de veste.

Am pornit cu gând curat la această lucrare… rugând pe Dum­nezeu şi pe Maica Domnului, ca „duhul curat la părinţilor bătrâni” să-mi fie de ajutor şi călăuză… şi nu m-am înşelat. Prin tot ceea ce am făcut cu toată dragostea, consider că am aruncat cu o pâine în casa fiecărui creştin, care cu drag se va bucura… ştiind că orice suferinţă înalţă şi că nu este nicio suferinţă mo­rală care să nu înalţe.

Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă,

Talazuri năvălească-l vrăşmaşa lumii ură,

Lovească-l orice mână, hulească-l orice gură,

El simte cum îi creşte în inimă o floare

Cu-atât mai luminoasă, cu cât mai mult îl doare!

Nu pot să închei aceste rânduri fără a aminti că desenele în tuş au fost făcute de neuitatul pictor bisericesc Jean Dumitrescu din Bacău, sub îndrumarea părintelui Nicodim. Din cauza sin­cerităţii mele naturale, am avut parte în viaţă de lacrimi aşa cum numai „un bărbat ştie să plângă atunci când îl pă­trunde durerea”.

Cine nu a văzut în viaţă norul lacrimilor,

Acela nu are parte de seninul bucuriei.

Cine n-a plâns în viaţă,

Acela n-a trăit, ci a veştejit.

Cu multe lacrimi a fost plină

În lumea asta viaţa mea,

Că oricând cineva suspină,

Eu plâng cu el c-o jale grea!…

Am suferit atât de-amară

Singurătate pe pământ,

Că nu mai pot să văd povară

Pe niciun singur umăr frânt!

Nu vreau să închei rândurile acestea înainte de a mulţumi din Suflet bunului Dumnezeu, care m-a ajutat la aranjarea şi tipărirea acestei lucrări, precum şi celor ce s-au ostenit cu as­cunderea lor de frica lui Irod al zilelor noastre. De asemenea, mulţumesc tuturor fetelor care, ca nişte îngeri, au ajutat la co­rectat şi colorat. Lor le datorez mult respect şi admiraţie rugând pe Dumnezeu să le mângâie Sufletele cu bogatul Său Har…

Cu alese gânduri,

Plângând a scris aceste rânduri

Un creştin din lumea veche

Ce de multă răutate

Astăzi nu are pereche

În răutate… şi-n realitate…

Ce a îngropat în sine

Dureri ca-ntr-un mormânt

Că rânduit i-a fost şi lui

Să poarte-un Suflet frânt!

Între celelalte lucrări bătute la maşina de scris care au fost pregătite pentru tipar, a fost şi Biblia, căreia, părintele Nicodim i-a zis: „Mica Biblie” pentru că avea numai o parte din text. Ca dovadă de netăgăduit este procesul verbal încheiat cu ocazia percheziţiei care mi s-a făcut în anul 1964, întâi august. Redau mai jos o parte din acel proces verbal: În cămăruţa amenajată pentru dactilografiere, între alte lucrări aflate acolo, era şi: „Una lucrare intitulată «Dumnezeiasca Scriptură sau Biblia»”, dactilografiată în trei exemplare, conţinând 576 pagini de mă­rimea unei jumătăţi de coală de hârtie, iar de la pagina 577 până la pagina 614, lucrarea dactilografiată în continuare avea indi­goul nescos din ea şi se găsea aşezată pe masa de lucru. Pentru ilustrarea cu anumite poezii, s-a găsit un caiet de matematică cu un manuscris intitulat: „Poeziile pentru Mica Biblie.” Pe coto­rul Bibliei este tipărit textul următor:

„Între oameni e o Carte  Şi închide orice rană,

Plină de lumină, care      Sângerând oricât de greu,

Pururi înţelept răspunde Oricui stă din ea să soarbă

Lumii la orice-ntrebare,  Vorbele lui Dumnezeu.”

Timpul s-a scurs cu încetinire, dar gândul la Biblia ilus­trată a rămas ascuns în subconştient, aşa că după 1989 a ieşit la su­prafaţă ca şi untdelemnul deasupra apei şi după 13 ani de înde­letnicire, anul 2003 ne-a pus pe masă Biblia ilustrată color cu 1920  pagini şi 1107 desene cu text plus cele mici puse pe la locul lor.

Tot atunci, la acea percheziţie, s-a găsit şi un caiet intitu­lat „Poezii pentru copii”, începând cu poezia intitulată „Miţu” şi sfârşind cu poezia intitulată „Ghetuţele”. Se vede însă că de pe atunci am nutrit şi acest gând de a scoate o carte bună pentru copii. Şi aşa, în decursul anilor, am adunat material şi am tipărit cartea intitulată: „Rugăciuni şi poezii pentru-ai noştri dragi copii”, carte care până la ora când scriu aceste rân­duri, a fost editată de cincisprezece ori în 10.000, 12.000 şi 15.000 de exemplare de fiecare dată, iar ulterior, în 2005, am scos-o în culori.

Biblia, care cu ajutorul Bunului Dumnezeu a ieşit de sub tipar, a fost plămădită şi bătută la maşină în trei exemplare care au fost confiscate. Dovada de netăgăduit stă procesul verbal de interogatoriu încheiat cu ocazia percheziţiei făcute.

„Biblia”, aşa cum a ieşit de sub tipar, este munca editurii „Lumină din Lumină” şi a mângâiat şi mângâie multe Suflete zbuciumate, este rodul unei munci îndelungate şi perseverente. Nu a ieşit sub numele editurii „Lumină din Lumină” ci sub egida editurii „Biserica Ortodoxă” patronată de P.S. Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului în anul 2003. Eu mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate. Am satis­facţia că aceasta se află în sala Sf. Sinod, expusă între toate bibliile editate de Biserica Ortodoxă şi bineînţeles şi în Sufletele celor ce o citesc şi se folosesc de ea.

În altă ordine de idei, revenind cu gândul la înfiinţarea editu­rii „Lumină din Lumină”, cu multă durere în Suflet trebuie să mărturisesc că am făcut o mare greşeală când, de la începutul editurii, am primit scrisori de mulţumire în urma cărţilor editate şi ajunse în mâinile oamenilor. În ele erau expuse cuvinte de mulţumire la adresa editurii (că de editor, de numele şi viaţa lui nu aveau de unde şti). Îmi aduc aminte de o tânără profesoară de religie de prin părţile Olteniţei, căreia i-am trimis cărţi, iar ea şi-a exprimat bucuria într-o scrisoare, crezând că aici, la editură, este un grup de oameni care muncesc cu mult devota­ment. Nu  ştia biata fată că aici nu este decât un biet moşneag, care, cu adevărat era ajutat de multe fete. Nu am avut timpul necesar să pot răspunde la toate scrisorile. Am primit multe poezii făcute de copii. O parte mică le-am publicat în cartea de „Rugăciuni şi poezii pentru-ai noştri dragi copii”, dar altele au rămas nepublicate, şi aşa, încetul cu încetul, ne-am pierdut le­gătura.

”Este meritul editurii „Lumină din Lumină” din Bucureşti de a reedita o operă complexă, meritată, a lui Vasile Militaru, necunoscută contemporanilor noştri. Sunt versuri nemuritoare, dăruite cu tot Sufletul generațiilor viitoare care vor îmbrăca haine ale tuturor virtuţilor, să strălumineze în eternitate, ca cetăţeni ai Patriei Cereşti. Părerea noastră este că a sosit momentul ca poeziile lui Vasile Militaru să reajungă în manualele şcolare. ”

„Universul Cultural”,

M.I.V.

Vă mulţumesc pentru tot efortul ce l-aţi depus pentru a ne trimite cărţile alese. Rog pe Maica Domnului să vă acopere cu Acoperământul Sfânt toată viaţa dumneavoastră. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate!”

Cu respect şi consideraţie,

Rodica Inceu!

Rugăciunea unui editor şi difuzor de cărţi religioase

Când mii de rugi spre slava Ta

Se-nalţă tăinuite,

Primeşte-o, Doamne şi pe-a mea

Curată şi fierbinte…

Trudesc cu fruntea rourată

Ca pâinea-mi spre fiinţă,

Să fie Doamne binecuvântată

D-a Ta bunăvoinţă!

Durerea unei vieţi întregi,

Ce-o plâng fără cuvinte,

De n-o rostesc, Tu s-o-nţelegi

Preabunule Părinte!

Veghează, Doamne, paşii mei

Şi calea şi dorirea,

Şi să m-ajuţi pân’ la sfârşit

Să-mi împlinesc menirea…

Pentru-al vieţii scump prinos

Şi drumul încercat,

Mă-nchin Mântuitorului Hristos

Smerit şi-ndurerat!

                            Credinţa şi munca înalță și sfințesc pe om

În toată activitatea mea, până în ziua când am scris aceste rânduri, Credinţa şi munca sunt cele două puncte principale cu care m-am ajutat în viaţă. Omul cu credinţă în Dumnezeu şi în idealurile pe care le urmăreşte, este un om care are în ajutorul lui aripi nevăzute, dumnezeieşti, cu care se poate înălţa şi poate zbura şi trece uşor peste toate greutăţile vieţii; iar omul care munceşte cu tot Sufletul şi din toată inima, cu credinţă în Dumnezeu se purifică, se înalţă şi se sfinţeşte. Cu exemple nenumărate din Sfânta Scriptură a Ve­chiului şi Noului Testament, Sfântul Apostol Pavel arată cât de mari şi cât de multe sunt minunile săvârşite prin credinţă, pre­cum şi că nu-i nimic cu neputinţă pentru omul credincios. Sfânta Evanghelie este plină de tot felul de pilde în care se arată puterea covârşitoare şi mântuitoare a credinţei. Binecuvântată şi adânc binefăcătoare a fost pentru neamul românesc această cre­dinţă, pentru că ea nu ne-a îndemnat la visare, la nepăsare şi la nesimţire, ci la muncă trudnică în sudoarea feţei noastre. Cre­dinţa noastră creştin-ortodoxă a avut şi are marele merit că po­runceşte munca şi condamnă lenevirea; iar munca este un prin­cipiu tot atât de preţios pentru viaţa omenească precum este şi credinţa.

Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât văd că munca este foarte necesară, pentru că ea devine, cu timpul, cea mai mare plăcere şi înlocuieşte toate iluziile pe care uneori le-am pier­dut… Munca alungă cele trei mari rele din viaţă: plictiseala, viciul şi mizeria. Credinţa este ceva de ordin sufletesc, iar munca este de ordin trupesc. Credinţa şi munca înalţă şi sfin­ţesc pe om.

Iubiţi cititori!

Iertaţi-mi şi mie puţină neînţelepţie! (2 Cor. 11, 16-18)

Dus pe gânduri singuratic,

Sus de la etajul trei

Şi-a scris su drag viaţa toată

În al său stingher bordei,

Un om pribeag,

Un biet moşneag,

Ce-a îngropat în sine

Dureri ca-ntr-un mormânt,

Că rânduit i-a fost şi lui

Să poarte-un suflet frânt!

Acest suflet înflăcărat,

Hotărât şi devotat,

De Dumnezeu mângâiat,

De sus a fost inspirat

Tare mult a lăcrimat

Şi cu drag a alergat

Tot pe la Anticariat

Şi cărţi vechi a căutat,

Puşculiţă-a-nfiinţat,

Închisoare a răbdat,

Mult a fost calomniat

Şi pe toate le-a răbdat!

Şase ani fu condamnat

Pentru că a difuzat

Cărţi cu Sufleţel curat!

După ’89, cărţi sfinte a editat,

Şi tot el le-a colportat!

De tipar s-a interesat,

Multă voinţă a dat

Şi puteri a căpătat

De la Cel ce l-a înzestrat

Cu un sufleţel curat!

Multe fete-a concentrat

S-ajute la colorat…

La citit şi corectat,

Tare mult l-au ajutat…

Manuscrise-a căutat,

Deloc nu s-a relaxat

Cu mult zel s-a frământat

Vămile de-a terminat…

E un sufleţel echilibrat,

Suflet de creştin curat

De-acest rod s-a bucurat

Şi-al său nume-adevărat

Aicea l-am demascat!

Totuşi, dacă m-aţi cătat,

Printre rânduri m-aţi aflat!

Am adunat acele rânduri

Şi-am buchisit cât am putut

Şi vin acum c-o rugăminte

Să mă iertaţi

Că n-am putut mai mult!

Şi nu vreau altă răsplătire

Decât dulcea mântuire!

Cu alese gânduri

Am scris aceste rânduri

Eu, acelaşi moşneguţ,

Care par a fi drăguţ.

Dacă-aş fi şi cumsecade

M-aş numi Gheorghe Palade!

Lauda de sine, nu miroase-a bine

Dar câteodată, tare prinde bine!

Cu mult respect, dragoste şi sinceritate,

Gheorghe Palade, editor.

Glasul cărţii – către cititori

Tot cel ce la Ceruri doreşte a se duce

Cu amândouă mâinile să mă apuce,

Că eu, pe cei ce cu dragoste mă iubesc,

Pe calea Sfinţilor îi povăţuiesc,

Întru a Cerurilor Împărăţie,

Ca acolo să se odihnească-n vecie

S-a scris şi tipărit cu drag şi-această carte

În zile grele… răvăşite,

Şi-n ea am pus – ca şi la celelalte cărţi

Iubirea mea fierbinte!

                         Lucrări executate de editura „Lumină din Lumină”

Lucrări de protosinghel Nicodim Măndiţă

1. Dai Voinţă, iei putere
2. Dai Voinţă, iei putere, cu sfântul Macarie şi Îngerul şi Sfântul Antonie şi Posturile
3. Vămile Vazduhului, vol. I şi II, în proză
4. Albumul cu cele 24 de Vămi, în versuri
5. Viaţa Maicii Domnului
6. Minunile Maicii Domnului
7. Creştini? Ori păgâni?
8. Învăţături împotriva beţiei şi a fumatului
9. Medicamentele Crucii (împotriva avorturilor)
10. Mica Prăvilioară
11. Priveghiul Creştinesc
12. Judecata Particulară
13. Părăsiţi calea pierzării!

Lucrări de Vasile Marcu

4. Antonel
5. Povestea Corbului
6. Întoarcerea Tâlharului
7. Învierea fiului văduvei din Nain – Thomas
8. Rândunica din Ghebacea
9. Martirul necunocut
10. Sfântul Eustaţiu Plachida

Lucrări de Vasile Militaru

1. Psaltirea în versuri (legată şi broşată)
2. Şoaptele îngerilor, Poemele Nemuririi, Dreptul Iov şi Psalmii Vieţii fără moarte
3. Scară către Dumnezeu
4. Divina zidire
5. Fabule, vol. I, II şi III
6. Cântarea Neamului
7. Temelie de Veac Nou (toate trei într-un volum).
8. Stropi de Rouă

Alte lucrări:

9. Biblia
10. Noul Testament
11. Hrană Duhovnicească. (Sfântul Ioan Iacob, Hozevitul)
12. Mângâietorul
13. Vieţile Sfinţilor
14. Oglinda Inimii
15. Unde-i iubire, acolo este Dumnezeu
16. Viaţa, Urmarea şi Psaltirea Maicii Domnului (în culori)
17. Castitatea şi Fecioria
18. Solie şi Rugă
19. Dreptul Iov (de pr. Pascu Popescu, Iaşi)
20. Mărturii de Botez ortodox la români
21. Puterea Rugăciunii
22. Rugăciuni şi poezii pentru-ai noştri dragi copii (color)
23. Despre Purtarea Fecioarelor
24. Mama
25. Viaţa şi acatitul Sfântului Calinic de la Cernica
26. În duhul Sfinţilor Părinţi (Mircea Hucan)
27. Solia lui Iisus Hristos către preotul său (pr. Gavriilă)
28. Drumul Crucii
29. Urmarea lui Hristos
30. Amintiri din viaţa personală şi cum am înfiinţat editura ”Lumină din Lumină”

Toate aceste lucrări, în decursul anilor, le-am retipărit de mai multe ori, iar unele de foarte multe ori.