Țara Lăpușului, zonă etnografică unică, de o frumusețe aparte, te face să o îndrăgești de îndată ce ajungi să descoperi oamenii, locurile, tradițiile și bogățiile pe care aceasta le deține. Mai mult decât atât, e locul în care, de îndată ce ajungi, ai senzația că timpul stă în loc, că oamenii trăiesc încă după rânduiala vremurilor trecute, că fiecare vorbă pe care o auzi pe ulițele satului e plină de înțelepciune și îți pătrunde, fără să vrei, în minte și în suflet.
„Râtule plin cu brânduși/ Îs fată de la Lăpuș/ Și-s gătată-n sărbători/ Cu cămeșa me’ cu flori…” sunt versurile care încep povestea „cămeșilor” din Țara Lăpușului, „cămeși” purtate cu mândrie și asumare de lăpușence în fiecare moment important din viața familiei, dar și al satului.
Cămașa, element definitoriu al costumului tradițional românesc, a căpătat de-a lungul timpului diferite aspecte, evoluția acesteia fiind evidentă. În Țara Lăpușului, influențele pot fi observate mai ales începând cu secolul al XX-lea. „Cămeșile” din zona Lăpușului au o structură aparte, care le diferențiază cu ușurință de „cămeșile” din celelalte zone etnografice ale județului Maramureș: Chioar, Codru, Maramureș Voievodal.
Cel mai vechi tip de cămașă întâlnit în zona etnografică Lăpuș este cămașa numită „rumânească”. Fața și spatele acesteia sunt încrețite la gât împreună cu materialul din care se realizează mânecile, iar gura cămășii se regăsește la spate. La acest tip de cămașă, ornamentele sunt dispuse la guler, pe piept, peste cot și în partea de jos a mânecii.
Cel mai deosebit ornament este cel de la piept, unde pânza este puternic încrețită, realizându-se o porțiune de formă trapezoidală, cusută pe crețuri. Regional, acest tip de cămașă poartă denumirea de „cămeșă cu ciupag, cămeșă cu chiept, cămeșă cu chiept tras pe încrețele”.
Pânza folosită la realizarea acestor cămăși era țesută în două ițe, din cânepă, bumbac sau dintr-un amestec de fire de cânepă și bumbac (cânepă-urzită, bumbac-bătut). Gulerul îngust, de aproximativ un centimetru, este brodat fie cu motivul ghirlandei, fie cu motive geomentrice, motive regăsite și pe „bezeri” (volanul realizat prin încreț la baza mânecilor).
Cămașa este confecționată, în general, din pieptul din față, pieptul din spate și mâneci. La subraț, pentru a da lejeritate mișcării, se adaugă câte un „pui” (bucată mică de pânză), iar fața și spatele cămășii sunt legate pe ambele părți prin câte o „păhuță” (un sfert dintr-o bucată de pânză din care se realizează piepții). Cele două mâneci, împreună cu pieptul din față și cel din spate, se încrețesc pentru a forma gura cămășii. Mânecile, care pornesc de la gât, sunt largi, iar la bază, acestea sunt strânse prin încreț, formându-se bezerii de care se coase o dantelă de mici dimensiuni, numită în Lăpuș „umbrejă” sau „cipcă”. Cămașa se încheie la spate cu „chetori” (șnur împletit din tort de cânepă sau bumbac).
Pe lângă tipul cămășii cu ciupag, cu ornamentul pe încrețele, regăsim și „cămeșa cu pană în chept”. Ornamentul se aseamănă mult cu cel al cămășii cu ciupag, dar pânza din care e realizat pieptul din față este mai îngustă și nu se încrețește în jurul gâtului. Decorul penei este cusut în cruci sau pe fir, la dimensiuni reduse.
Motivele ornamentale folosite cel mai des sunt: coarnele berbecului, pui cu dinți, greble, furca, piaptănul, rombul, dar și motive florale. Peste cot regăsim: roata morii, pană grasă, rațe etc., motive alese în război sau cusute cu acul, iar la încheietura mânecii motivele întâlnite sunt: coada rândunicii, crac, foarfeci, corigău cu pană, ferești etc.
Modalitatea de îmbinare a culorilor folosite avea la bază un ansamblu de semnificații, un întreg set de coduri, care erau adevărate transmițătoare de mesaje pentru cei care purtau, priveau și admirau costumele tradiționale. Cămășile cu motive în nuanțe aprinse (roșu) erau pentru fetele tinere, cele cu albastru pentru femeile măritate, iar cele cu motive în nuanță închisă erau purtate de către bătrâne.
După anul 1940, în portul popular din Țara Lăpușului, în special la nivelul cămășii, au apărut influențe din zona Oașului, Țara Năsăudului, dar și din Moldova.
Indiferent că facem referire la „cămeși cu chiept tras pe încrețele”, la „cămeși cu pană în chiept” sau la cămășile întâlnite în zona Lăpușului în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea – „cămeșă cu lengher” (platcă), „cămeșă cu gura în față” sau „cămeșă cu șire pe mânecă”, toate acestea sunt purtate și astăzi cu mare cinste de către femeile de pe Valea Lăpușului. Fiecare cămașă deține o serie de simboluri și semnificații aparte și spune o poveste a vremurilor parcă nu demult apuse, reprezentând originalitatea, finețea și măiestria femeilor care trăiau în mediul rural. De cele mai multe ori, cămășile și poveștile lor au fost făurite în serile lungi de iarnă, lângă leagănul unui copil ori la căpătâiul celorlalți membri ai familiei. Scoase din lada de zestre și atent îngrijite, acestea rămân mărturie în timp, fiind parte a identității noastre și a moștenirii noastre culturale.