Cancel Beethoven

Cartea lui Ștefan Romanó Cancel Beethoven în Minunata Lume Nouă apărută de curând la Editura Eikon este strigătul disperat al unui om de înaltă ținută morală și profesională, împotriva fenomenului de calomniere și denigrare a celor mai înalte valori culturale pe care le-a creat umanitatea în decursul existenței ei milenare. Nu vom explica termenul cancel, deoarece toată lumea și l-a însușit din mânuirea divereselor gadget-uri, aceste obiecte mărunte menite să satisfacă micile plăceri ale oamenilor (vezi DEX). Pentru autorul cărții, însă, noțiunea de LUME NOUĂ însemnă Postmodernismul apărut în cultura europeană la jumătatea secolului trecut. Lumea Nouă la care se referă autorul cărții s-ar traduce mai degrabă prin termenul de postmodernitate, așa cum îl definește Adrian Marino în al său excepțional Dicționar de idei literare.

Domnul Ștefan Pătruț–Romanó, pasionat iubitor al muzicii clasice, de profesie inginer, face parte din generația acelor categorii profesionale de elită cărora le datorăm de exmplu, înființarea Orchestrei Medicilor sau a Orchestrei Inginerilor din București. Este vorba despre acei medici și ingineri care posedau o cultură mai mult decât solidă axată pe ideea renascentistă a termenului de homo universalis și care excelau la fel de bine în profesiile lor, ca și în alte domenii cum ar fi cele ale artelor, fiind capabili să cânte la diferite instrumente sau să picteze la fel de bine ca profesioniștii. Și aici îmi permit să ne amintim cu pioșenie de Inginerul Charles Debie, om de înaltă cultură, deopotrivă scriitor și muzician de elită și alții ca el, de diverse profesii,  care au înjghebat aici la Ploiești, nucleul din care s-a dezvoltat, tot prin entuziasmul și stăruința lor, Orchestra Filarmonicii din urbea noastră. Aici se cuvine să subliniez că însuși autorul cărții are în familie membri care au făcut parte din acel nucleu de entuziaști. În finalul volumului, domnia sa constată ,,Elitizarea muzicii clasice” ca fenomen apărut în România anilor 1950-60 când în școli nu a mai existat preocuparea reală a educației temeinice a elevilor prin artă. Să nu uităm că în liceele de cultură generală din perioada interbelică și după (atât timp cât vechii dascăli au mai activat), profesorii de muzică reușeau să înjghebeze mici formații de muzică de cameră învățându-i ei înșiși pe elevi să practice instrumente diferite, fie ele cu coarde sau de suflat. La Liceul Sf. Petru și Pavel, așa cum însuși inginerul chimist Carol Nicolae Debie ne istorisește în impresionanta sa lucrare-frescă a vieții culturale ploieștene intitulată O cronică ploieșteană, elevul Paul Constantinescu dirija sau cânta ca solist într-o astfel de mică orchestră coordonată de profesorii săi Ion Croitoru, apoi Traian Elian și Ioan Christu Danielescu. Analizând fenomenul elitizării artei muzicale, domnul Romanó declară că așa se explică faptul că sălile filarmonicilor de azi au un public de sine stătător, să-i spunem de elită și că muzica clasică nu mai are căutare decât pentru un număr restrâns de ascultători, locul ei luându-l alte genuri mai ușor accesibile marii majorități a societății. Gustul publicului larg, în loc să crească în exigență și valoare, a scăzut alarmant, determinând și schimbarea politicii repertoriilor filarmonicilor pe ale căror scene au început să răsune muzici altădată neacceptate în sala de concert. În Lumea Nouă în care trăim, s-a modificat profund psihologia și comportamentul uman. Este posibil ca omul așa-zis ,,modern” și ,,statistic” să nu mai aibă nevoie de muzica clasică și să fugă din ,,Paradisul” ei în iadul consumist al Beat-ului.– constată cu durere autorul cărții.

Deși întregul demers al domnului Ștefan Romanó se desfășoară în jurul personalității Titanului de la Bonn, pe care dânsul îl admiră pînă în pragul idolatriei (lucru deloc condamnabil), cartea este scrisă cu atâta pasiune încât cititorul ajunge să-l admire la fel de mult și pe autorul ei. De ce? Pentru că din paginile ei remarcăm că el, autorul, e un avocat excepțional care în timpul pledoariei apelează la argumente extrem de bine documentate, culese din cele mai diverse domenii mult depărtate de profesiunea sa, cum ar fi filosofia, psihologia, sociologia, istoria artelor, neuro-psihologia, medicina, antropologia. Mai mult, demonstrațiile lui urmează cele mai clare legi ale științei logicii, cele mai subtile tactici ale oratoriei, transformându-se în adevărate anchete demne de detectivistica din romanele Agathei Christie, dealtfel toate acestea exprimate într-un stil departe de aroganța searbădă, dimpotrivă, stând solid sub semnul celui mai cinstit bunsimț.

Așa cum ne anunță titlul cărții, conținutul ei cuprinde o documentată istorie a fenomenului sociologic de denigrare a Titanului de la Bonn desfășurat de-a lungul unei perioade de timp relativ mari, de personaje fără caracter, dealtfel ,,onorabile”, care au încercat să-și ridice propria statuie cățărându-se pe imensul monument al marelui Ludwig van Beethoven, idee sugerată și de coperta cărții realizată de Adrian Bughei. Paradoxal, această mișcare denigratoare pe care muzicologii profesioniști serioși au ignorat-o considerând-o lipsită de importanță, a câștigat treptat adepți, culminând ca în Aria calomniei de Rossini, cu momentul când Universitatea din Oxford a decis să-l scoată pe Titan din curriculumul muzical, preferând genul pop reprezentat de Lady Gaga și Dua Lipa. Împotriva acestui Crescendo apărut din nimic și lipsit   de sens s-a hotărât domnul Inginer Ștefan Romanó să declanșeze splendida sa pledoarie.

Cartea domnului Ștefan Romanó urmărește uriașul curent calomnios cu ochii îngrijorați ai unui împătimit al muzicii beethoveniene căreia, afirm cu tărie, îi cunoaște în profunzime sensurile, tainele, dânsul având ca instrumente de bază, cunoștințe temeinice în materie de morfologie și sintaxă a stilului muzical beethovenian, dar și solide cunoștințe privind biografia compozitorului, dobândite cu ocazia lecturii tuturor surselor biografice despre compozitor pe care le aduce în fața cititorului ca argumente imbatabile împotriva aberațiilor susținute de delatori.

Autorul analizează evoluția fenomenului de denigrare încă de la apariția lui când era doar ,,O boare”  care nu bănuiai că se transformă în uragan. Deci curentul s-a înfiripat datorită soților Editha și Richard Sterba, psihanaliști originari din Viena, discipoli ai lui Freud, stabiliți în S.U.A., care au schițat cu mijlocele psihanalizei un portret total fals al omului Beethoven, scormonind în relațiile familiale ale Titanului cu nepotul său, cu mama acestuia și cumnata compozitorului, cu propriii părinți și cu iubitele, demonstrând totalmente fals și inexact că întreaga existență a lui Beethoven ar fi fost străbătută de tot soiul de frustrări pornite din complexul Oedipian. Așa-zisele demonstrații ale acestor psihanaliști, psihiatri și muzicologi obsedați de sexism, continuate de Maynard Solomon, Peter Davies, Michael Lorenz, Tia DeNora și alții, ca sa-i numim doar pe unii din lungul șir de denigratori,  îl acuză pe Beethoven de tot felul de maladii ca ,,ambivalență sexuală”, narcisism, paranoia, homosexualitate inconștientă și sublimată, înclinații oedipale de paricid și incest, toate sublimate, alcoolism, tulburări de personalitate, boală bipolară în combinația maniac-depresivă, masculinism violent și alte asemenea tulburări, târându-i personalitatea până și în sfera politicului muzical (Tia DeNora) susținând că doar norocul, contextul social-politic vienez și aristocrația l-au propulsat pe Beethoven în postura de geniu universal recunoscut. Din cortegiul de mizerabile acuzații aduse geniului lui Beethoven nu lipsește nici acuzația la modă de plagiat lansată în 1996 de John Eliot Gardiner, sau aceea de ,,sexualizare a pianului” în sensul de masculinizare a lui pentru ca femeile să nu poată aborda lucrările lui, acestea fiind greu de înțeles și de cântat. Iată-l deci pe Beethoven și dușman al feminismului!

Delațiunile aberante culminează cu afirmații de genul că în Simfonia a IX-a muzica ,,explodează într-o furie ucigașă a unui violator incapabil să atingă eliberarea” pentru că sensul muzicii este de fapt sexul cum afirmă  Susan McClary.

Toate aceste acuzații nedrepte sunt descrise în amănunt de autorul volumului Cancel Beethoven, domnia sa apelând pentru fiecare dintre ele la citate elocvente, extrase din lucrările acestor așa-ziși oameni de știință, fapt care ne duce la concluzia că domnul Ștefan Romanó le-a studiat în cele mai mici detalii, devreme ce surprinde subtile erori de sens în traducerile din limba germană în limba engleză, erori care conduc la verdicte false. Este de la sine înțeles că autorul cărții nu numai că a studiat foarte atent toate aceste surse denigratoare publicate în America, fie în limba originală, fie în traduceri, dar s-a înarmat și cu aprofundarea întregii literaturi muzicologice sau memorialistice cu privire la Titanul de la Bonn. Mă refer aici la biografiile serios documentate ale unor muzicologi de bunăcredință, recunoscuți de știința muzicii, dar și la amintirile despre omul Beethoven, semnate de prietenii sau discipolii acestuia, completate cu corespondența bogată publicată de-a lungul vremii. Apelând la legi ale logicii dar și la legi care se manifestă în științele statisticii, demonstrând de asemenea cunoștințe profunde în domeniile sociologiei, antropologiei, ale contribuției structuralismului lingvistic-filosofic în evoluția stiinței psihologiei și a psihiatriei,  domnia sa desființează punct cu punct, cu calm și onestitate, argumentându-și toate afirmațiile, întregul eșafodaj aberant al delatorilor lui Beethoven.

În concluzie îi mulțumesc domnului inginer și om de înaltă cultură că mi-a dat ocazia să citesc cu sufletul la gură ,,depoziția” dânsului în procesul ,,calomniatori contra Beethoven”. Bănuiesc că în America, unde autorul a publicat o versiune mai bogată în referințe stiințifice, cartea a fost primită cu bucurie de toți iubitorii onești ai lui Beethoven. Dar în zilele noastre sau în Lumea Nouă, așa cum o numește domnul inginer Romanó sinonimă cu societatea contemporană în care sexismul a devenit valoarea cea mai recunoscută, mă tem că  strigătul domniei sale este similar cu cel al Sfântului Ioan Botezătorul: ,,Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!”

Îl rog pe autor să trimită în limita posibilităților, această impresionantă pledoarie tuturor conservatoarelor din România, pentru ca studenții de astăzi care mai știu ce însemnă o bibliotecă să-și facă măcar o idee despre parșivenia unui asemenea atac la valorile perene ale culturii europene și nu numai.