Analize anterioare:

Omiterea prepoziției pe din structura complementului direct construit cu pronume relativ este una dintre greșelile tranșant condamnate de lingviști. În GLR I 1966 se precizează că această construcție apare numai în vorbirea neîngrijită. Valeria Guțu Romalo (2000) consideră că principala cauză a acestei abateri o reprezintă similitudinea funcțională dintre pronumele relativ și conjuncție. Vorbitorii ajung să trateze cuvântul „care” ca formă invariabilă, prin urmare, nu îi mai asociază prepoziția. Magdalena Vulpe apreciază că eliminarea lui pe din structura cu pronume relativ nu constituie o tendință modernă de simplificare a flexiunii, nici o formă de anacolut, ci trebuie să avem în vedere existența a două tipuri de construcții, corespunzătoare nivelurilor funcționale diferite: „Pe măsură ce o normă a limbii scrise s-a stabilit prin opoziţie cu norma orală, cele două construcţii concurente s-au specializat, fiecare devenind simptomatică, deci normală, pentru unul dintre cele două niveluri funcţionale (Vulpe 2004: 336). Rodica Zafiu susține că inovația nu aparține limbii române contemporane – a existat întotdeauna o concurență între formele cu pe și formele fără pe; fenomenul de instabilitate, deși foarte vechi, începe să fie receptat astăzi fie ca o abatere, fie ca o tendință a limbii (Zafiu 2007, 2009). Pe de altă parte, construcția cu pe la complementul direct începe să să generalizeze și la substantivele care denumesc obiecte.

Grupul prepozițional „pe care” – particularități gramaticale

           Gramatica actuală distinge trei tipuri majore de prepoziții: lexicale, semilexicale și funcționale. În prima categorie sunt incluse prepozițiile care au sens lexical (pot realiza relații de sinonimie și de antonimie), generează grup sintactic prepozițional, impun termenului dominat restricții gramaticale (topică, formă, articol, caz) și rol tematic (Instrument, Experimentator, Locativ, Temporal etc.). Cea de-a doua categorie cuprinde prepoziții cerute de centrul sintactic extern: a apela la, a miza pe, a lupta pentru, implicat în, vinovat de. Acestea impun rolul tematic împreună cu termenul anterior. Cea de-a treia categorie, importantă pentru analiza noastră, are paradigmă redusă – sunt incluse aici prepozițiile citite în mod tradițional drept morfeme cazuale: la, a, de (când exprimă o relație de genitiv), respectiv pe, când marchează complementul direct în acuzativ. Limba română nu are elemente distincte pentru cele trei categorii amintite – aceeași prepoziție poate fi lexicală, semilexicală sau funcțională, prin raportare la contextul de utilizare. Vom lua ca exemplu prepoziția pe: atunci când sensul său este clar, reprezintă o prepoziție lexicală (Pe masă sunt două cărți. Privește pe fereastră.); când elementul de relație este subcategorizat, funcționează ca prepoziție semilexicală (A mizat pe calul numărul unu. Se bazează pe tine.); când participă la construirea unui complement direct, intră în categoria prepozițiilor funcționale (Pe el îl cunosc. L-a supărat pe colegul său.).

Utilizarea pronumelului relativ „care” cu prepoziție implică toate cele trei situații de funcționare: Acesta este scaunul pe care s-a așezat. (prepoziție lexicală; pe însoțește un circumstanțial de loc în acuzativ), Nu a câștigat calul pe care a mizat. (prepoziție semilexicală; pe guvernează un complement indirect în acuzativ), Mi-a plăcut cartea pe care am citit-o. (prepoziție funcțională; pe domină un obiect direct în acuzativ). Normele limbii române prevăd obligativitatea utilizării prepoziției pe în aceste situații: „Prepoziția pe la acuzativul pronumelui relativ care cu rol de complement direct este obligatorie.” (DOOM: XCIII).

Câteva observații se impun pentru diferențierea celor trei contexte. Atunci când are valoare lexicală și funcțională, prepoziția este obligatorie indiferent de nominalul pe care îl domină și de poziția ocupată în enunț: Pe tine s-a bazat? S-a bazat pe ceilalți. A pariat pe doi dintre ei. Pe cine a pariat? S-a așezat pe bancă. Pe ce s-a așezat. În schimb, atunci când însoțește obiectul direct, pe apare numai în anumite situații gramaticale. Ocurența sa în enunț depinde, în primul rând, de tipul nominalului pe care îl domină – dacă se asociază cu un substantiv ce aparține genului personal, prepoziția are caracter obligatoriu (Pe mama o sprijin. O sprijin pe mama.); dacă substantivul denumește obiecte sau ființe necuvântătoare, complementul direct se construiește fără prepoziție: Văd un cal. Calul îl văd. Citesc cartea. Cartea o citesc. De remarcat că schimbarea topicii poate duce la apariția prepoziției: Pe cal îl văd. Pe carte o citesc. Când obiectul direct se exprimă printr-un pronume, situația se schimbă – prepoziția apare în cele mai multe dintre enunțuri: Pe acesta îl vreau. Îl vreau pe acesta. Pe fiecare îl sprijiniți. Îl sprijiniți pe fiecare. Pe niciunul nu îl cunoaște. Nu îl cunoaște pe niciunul. Nu se construiesc cu prepoziție enunțuri de genul: Știu tot. Vreau multe. Primeşte orice. În al doilea rând, așa cum se observă și din exemplele anterioare, prepoziția se regăsește atunci când obiectul direct este reluat/dublat prin clitic pronominal de acuzativ: Pe vulpe a prins-o. spre deosebire de A prins vulpea.

În loc de concluzii:

Considerăm că obligativitatea prezenței prepoziției funcționale în construcțiile cu pronumele relativ „care” are două cauze majore: calitatea de pronume a termenului dominat și poziția pe care o ocupă în enunț prin raportare la cliticul pronominal cu rol de dublant: Persoana pe care ai votat-o a câștigat. Premiul pe care l-a câștigat este consistent.

Bibliografie:

DOOM 2005 = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti;

GLR 1966 = *** Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti;

Guţu Romalo, Valeria (2000), Corectitudine şi greşeală, Limba română de azi, versiune nouă, Editura Humanitas Educaţional, p. 51-68;

Vulpe, Magdalena, 1975/2004, „Notes sur la syntaxe du relatif care”, Revue roumaine de linguistique, XX, 1975, 5, p. 597-599; în trad. rom., „Note privind sintaxa relativului care”, în Opera lingvistică, I, Cluj-Napoca, Clusium, 2004, p. 334-336;

Zafiu, Rodica (2007), „Care şi pe care”, România literară, nr. 31;

Zafiu, Rodica (2009), „Constituirea unei norme gramaticale: relativul pe care”, în Limba română, LVIII, nr. 2, p. 285-296;