CASA ATELIER GRAVOR GABRIEL POPESCU, MOMENTE: 1902-2017

În satul Gura Vulcanei, comuna Vulcana Pandele, județul Dâmbovița pe o străduţă care urcă uşor în pantă, într-o zonă umbrită de frasini, pini, tei şi chiar câţiva brazi altădată, se înalţă un monument de arhitectură construit la începutul secolului al XX-lea: Casa Atelier gravor Gabriel Popescu. Pentru vizitatorul care nu cunoaşte zona, sosirea în acest loc, cu un timp şi spaţiu ireal, este ca o trecere într-o lume magică.

Gabriel Popescu l-a ales pe arhitectul Alexandru Clavel pentru elaborarea planurilor casei pe care acesta o va construi începând cu anul 1902. Planurile a fost făcute ținând cont de sugestiile artistului, iar lucrările au fost încheiate în anul 1905. La acestea au participat și localnici din Vulcana Pandele, conform notițelor descoperite printre însemnările lăsate de Gabriel Popescu.

1

Casa în construcție, lista sătenilor care au participat la lucrările casei

 

Casa se remarcă  printr-un stil particular, în care natura materialelor de construcţie şi încadrarea în peisaj o fac unică şi subliniază creativitatea celor doi buni prieteni.

Este interesant faptul că însuși artistul a gândit și a proiectat totul pentru această casă: începând cu fereastra-luminator din atelier, ușile, toate piesele de mobilier, sobele și culminând cu presa de gravură, ale cărei schițe se găsesc la Academia Română. Caietele cu schițe și însemnări, aflate în colecția „Gabriel Popescu” a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște stau mărturie peste timp pentru implicarea totală a artistului  în realizarea a ceea ce noi numim azi – Casa atelier gravor Gabriel Popescu.

În timp, clădirea nu a suferit transformări majore, doar casa scării – care la etaj se termina cu o încăpere deschisă, cu stâlpi de lemn și cosoroabe cu crestături, asemănătoare pridvorului – a fost închisă ulterior cu scânduri de brad.

Gabriel Popescu a locuit efectiv cu soția în această casă un timp scurt, din 1906 până în anul 1908, când obține un post de profesor suplinitor, la catedra de desen a Școlii de Arte Frumoase din București. Va reveni desigur în vacanțe și uneori împreună cu studenții, pentru a imprima lucrările de gravură ale acestora. De altfel, după ieșirea la pensie se retrage la Vulcana Pandele, unde va deceda pe 15 aprilie 1937.

În anul 1923, casa a intrat în proprietatea fratelui artistului, inginerul silvic Ioan Gr. Popescu. În anul 1930, acesta s-a aflat întru litigiu familiar, drept pentru care s-a făcut o expertiză asupra averii familiei, din care am extras partea referitoare la proprietatea de la Vulcana Pandele (document aflat în colecția de documente a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște):

„Imobilul prevăzut în Comandament la Nr. 2 în suprafață de circa 10 pogoane sau 5 hectare cuprins între vecinătățile: Șoseaua Comunală Gura Vulcanei – Vulcana-Băi, moștenitorii Ilie Crăciunoiu și Marin Mihailă despărțiți prin apa  Valea Neagră, drumul comunal G. Vulcanei – Brănești, moștenitorii Cîrstea Porojan, N. Stan Banu și Dumitru Porojan, drumul la pârâul Valea Neagră, moștenitorii Cârstea Porojan și D-tru Glodeanu și drumul comunal Gura Vulcanei – Biserica Fusea Brănești este împrejmuit de jur împrejur cu ulucă 1,50 – 2 m și lați cu sârmă ghimpată fiind plantat cu diferiți pomi fructiferi (pruni, meri, peri, nuci, etc.) bătrâni și tineri dați pe rod. Partea despre răsărit a acestui imobil cu o suprafață de 2 pogoane sau 1 hectar, împrejmuit de jur înprejur cu ulucă de 2 metri și cuprins între vecinătățile Șoseaua comunală Gura Vulcanei – Brănești, moștenitorii D-tru Porojan, N. Stan Banu, Cârstea Porojan și drumul comunal Gura Vulcanei – Brănești formează conacul proprietății d-lui Ion Gr. Popescu din satul Gura Vulcanei, compus din următoarele construcții:

  1. a) o casă de zid masiv cu parter și etaj de bârne aparente la etaj, tencuite numai pe dinăuntru cu 6 camere, closet, 2 verande, învălită cu șindrilă, în foarte bună stare de locuit; se evaluează de noi la suma de 500 000 lei;
  2. b) o casă de zid masiv cu 2 camere, sală între camere și în față, cu pivniță dedesupt învelită cu șindrilă, construcție nouă în foarte bună stare de locuit; se evaluează de noi la suma de 100 000 lei;
  3. c) una construcție de zid masiv în lungime de 36 metri și 6 metri lățime cu 5 despărțituri servind ca magazie de conservat țuică, remiză de trăsuri, grajd de vite și magazie pentru vasele cu prune (borhot) din care se fabrică țuica, construcție nouă  învălită cu șindrilă, cu pătul deasupra pe toată lungimea pentru conservat nutrețul vitelor, cu grindă de fer pe 36 m lungime pe care se sprijină grinzile de lemn ale podului, am evaluat-o la suma de 400 000 lei;
  4.  d) o magazie de bârne de lemn, învălită cu șindrilă pentru fabricat țuica, evaluată la 20 000 lei;
  5. e) o bucătărie de vară, de scânduri, învălită cu șindrilă în foarte bună stare, evaluată la 6 000 lei.”

În imediata apropiere a casei, peste drum (adică, șoseaua comunală Gura Vulcanei – Brănești) se afla „un heleșteu cu pește pavat cu piatră de râu pe laturi, în dimensiune 20/40 = 800m.p.” alimentat din apa Valea Neagră.

După plecarea din corpul lucrătorilor silvici, din 1911 și până în 1928, fratele artistului a exploatat pădurea particulară supusă regimului silvic Bădeni și Fieni, în suprafață de 600 hectare, situată pe teritoriul comunelor Bădeni – Runcu, dar a executat și alte lucrări de specialitate. În paralel a început în localitatea natală, în satul Gura Vulcănii, dezvoltarea unei ferme agro-pomicole, având ca principal obiectiv cultivarea prunului tuleu. Din această perioadă în colecțiile muzeului există o fotografie din livada de lângă  casa artistului.

2

Inginerul silvic Ion Gr. Popescu moare în anul 1947, iar la 27 septembrie 1948, primarul comunei Vulcana Pandele, Dumitru I. Manea se plângea conducerii comuniste a județului că „ambele școli din comună aveau câte două săli fiecare”, cu totul „insuficient pentru populația școlară din comună”. Din această cauză ruga să se intervină „pentru rechiziționarea clădirilor moștenitorilor Ion Gr. Popescu și a moșiei Kiriazi, întrucât proprietarii acestor clădiri aveau case și în Târgoviște, unde puteau locui”. Primăria se angaja să „efectueze toate reparațiile necesare”.

La 10 octombrie 1948, primarul comunei, Dumitru Manea, directorul școlii, Ion Gheorghescu, însoțit de învățătorii Dumitru I. Banu și Nicolae Gh. Manea și de „delegații obștei” au discutat cu „doamna Elisabeta I. Popescu, ca proprietar al imobilului destinat pentru ciclul al doilea elementar” și au făcut „recepționarea a două camere din acel imobil”. Una din săli „avea patru uși, fereastră și sobă de zid în bună stare și cu dușumea bună” (holul de la intrarea în casă), dar „cu crăpături rămase de la cutremur”. Cea de „a doua sală avea două uși, un geam spart, dușumeaua slăbită” (sufrageria casei), dar ambele puteau fi reparate cu ușurință. Cele două camere nu aveau mobilier, dar erau „cu obloane la ușile de la ieșire”.            Ciclul al doilea al școlii a funcționat un an de zile în casa Gabriel Popescu din Gura Vulcănii, folosindu-se două săli de clasă și o încăpere pentru Cancelarie, la cursuri au fost reprimiți toți copii care au dorit să urmeze clasele V-VI¹.

Prin grija urmaşilor artistului Gabriel Popescu, clădirea a fost păstrată fără a i se aduce modificări importante şi ulterior donată în anul 1969, prin d-na avocat Lizica Popescu, Muzeului Judeţean Târgovişte, în vederea deschiderii unei case memoriale, dar şi a unui loc de creaţie pentru artişti contemporani. Donatoarea menționa în actul de donație (autentificat la nr. 1935 din 15 august 1969 la Notariatul de stat din județul Dâmbovița): „În memoria unchiului meu, gravorul Gabriel Popescu, care a lucrat și a decedat în această casă, imobilul să fie pus în circuitul cultural artistic … să nu se aducă modificări de construcție imobilului și să i se păstreze întreaga arhitectură”.

Prin acest act de donație, se dona doar „casa atelier cu parter și etaj împreună cu cca 750 (șaptesutecincizeci) m.p. teren”, „casa mică” intrând în posesia  Muzeului Județean Dâmbovița în urma  cumpărării ei la 31 decembrie 1982. Conform contractului de vânzare-cumpărare, Popescu Elisabeta vindea „o căsuță veche țărănească … compusă din două camere, cămară, săliță și prispă, acoperită în prezent cu carton peste șiță. Căsuța se află pe un teren plantat cu peri și pruni și care a fost împrejmuit în anul 1969 de Muzeul Județean Dâmbovița … Prețul vânzării este de 25 000 lei”.

Pentru amenajarea Casei atelier gravor Gabriel Popescu, soția artistului, Marthe-Marguerite Popescu, fiica artistului, Marta Miriam Popescu şi fiul acestuia, criticul de artă Daniel Popescu, rectorul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, au dăruit instrumentele de lucru ale tatălui lor, gravuri, desene și schițe, o serie de piese de mobilier, cărţi, fotografii, acte personale, corespondență, acte din timpul studiilor la Paris, comenzi de lucrări, caiete din timpul studiilor la Școala de Poduri și Șosele, caiete de însemnări, afișe și publicații despre artist, precum şi obiecte personale.

Amenajarea muzeografică a beneficiat de sprijinul acordat de Muzeul de Artă al României (muzeograf Stela Ionescu, care este și autoarea catalogului pentru expoziția de la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România din anul 1969: „Gabriel Popescu/ Expoziție retrospectivă”).  Vernisajul a fost în ziua de 15 mai 1972, în prezenţa personalităţilor de la conducerea judeţului, a unor invitaţi de la muzeele din ţară, a numeroşi localnici şi, bineînţeles, a urmaşilor artistului.

3

1972, Daniel Popescu în prim plan (fiul lui Gabriel Popescu)

În anul 1998 muzeul este renovat, intervenindu-se în special asupra acoperișului și asupra împrejmuirii proprietății. Expoziția  a fost deasemenea reorganizată.

La împlinirea a 140 de la naştere şi 70 de ani de la moartea gravorului Gabriel Popescu, respectiv în anii 2006 şi 2007, urmaşii direcţi ai artistului, profesor universitar dr. Ioana Beldiman (fiica lui Daniel Popescu), istoric de artă dr. Ruxanda Beldiman şi arhitectul Daniel Spânu alături de urmaşii de frate, arhitectul Corneliu Ionescu şi artistul Radu Ionescu au evocat personalitatea artistului şi legăturile acestuia cu satul natal, oferind date noi despre casă.

 42006, Ruxanda Beldiman, Ioana Beldiman, Radu Ionescu, Corneliu Ionescu

               

 

În plus, colecțiile Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte s-au îmbogăţit cu fotografii, documente, lucrări de grafică (schiţe, studii de atelier, gravuri), pictura „În grădină, la Vulcana”, precum şi o frumoasă piesă de mobilier prin generoasa donaţie a doamnei profesor universitar dr. Ioana Beldiman și a domnului arhitect Corneliu Ionescu.

Inevitabil, timpul, structura solului pe care este construită casa, lipsa încălzirii în anotimpul rece au dus la deteriorări ce au impus închiderea  muzeului pentru un timp.

În anul  2015, casa a intrat într-un proces de restaurare și consolidare, ca urmare a proiectului iniţiat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului. Acest proiect a obţinut finanţare prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 cu ţările donatoare: Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Unul dintre obiectivele acestuia este introducerea Casei Atelier, restaurate şi reabilitate, într-un circuit turistic al clădirilor de patrimoniu din judeţul Dâmboviţa, cu accent pe stilul arhitectural şi evoluţia acestuia în timp. Un alt obiectiv îl reprezintă revitalizarea artei gravurii prin crearea unui centru de gravură cu spaţii de cazare pentru artişti, concomitent cu promovarea operei artistului Gabriel Popescu. Intervențiile asupra casei au fost radicale și absolut necesare, intervenții care îi vor prelungi durata de viață mulți ani de acum înainte. Au fost realizate intervenții asupra fundațiilor, s-a intervenit la întreaga structură a monumentului, refăcându-se practic în întregime părțile din lemn afectate, inclusiv acoperișul. Imaginea veche a fațadei cu lemnul vopsit a fost înlocuită cu o imaginea nouă, pe care o puteți vedea – un lemn restaurat, chituit, completat acolo unde era necesar, tratat împotriva bacteriilor și a focului.

Inaugurarea a avut loc pe 2 iunie 2016.

5

6

Proiectul expozițional inițial a fost refăcut incluzând donațiile ulterioare făcute de familie și valorificând patrimoniul existent legat de Regele Carol I și Casa Regală a României.

Termenul inițial de finalizare a proiectului a fost 30 septembrie 2016, astfel că, până la data respectivă, au fost finalizate și recepționate lucrările și sub-activitățile de repunere în funcțiune a spațiului muzeal și de punere la dispoziția publicului a monumentului istoric restaurat/conservat/valorificat.

S-a prelungit perioada de implementare a proiectului cu activități suplimentare menite să sporească vizibilitatea artei grafice românești, cu accent asupra tehnicii gravurii. S-a urmărit revitalizarea meșteșugului gravurii tradiționale, dar și promovarea Casei atelier gravor Gabriel Popescu pentru unicitatea muzeului, fiind singura casă-atelier de gravură din țara noastră cu presă de lemn. Dintre aceste activități amintim: organizarea unui curs de inițiere în arta gravurii pentru elevii liceelor/școlilor de artă și pentru tinerii care au dorit să deprindă tehnicile gravurii clasice; colaborarea cu artiști gravori români sau străini sau cu asociații ale gravorilor profesioniști în vederea organizării unor tabere de creație, realizarea unui film documentar privind viața și opera lui Gabriel Popescu; crearea unui tur virtual al muzeului.

Anul acesta s-au împlinit 115 ani de la începerea construcției casei și 45 de ani de la deschiderea pentru public  a Casei atelier gravor Gabriel Popescu. Momentul a fost marcat printr-o expoziție foto-documentară cu fotografii în special de la inaugurarea din anul 1972.

De acum înainte depinde de noi cum vom ști să păstrăm și să valorificăm moștenirea pe care Gabriel  Popescu și familia sa ne-a lăsat-o. Mulțumirile și recunoștința noastră se îndreaptă în primul rând către familia artistului pentru generozitatea de care au dat și dau dovadă în continuare.

Note:

1 Mihai Oproiu, Elena Diaconu, Vasile Săvoiu, Istoria comunei Vulcana Pandele de la începuturi pănă la 1947, pag. 451, Editura Transversal, Târgoviște, 2015