Câteva considerații privind regimul cazual al prepoziției contra

Specificul clasei prepoziției

În viziunea gramaticii actuale, prepoziția reprezintă o clasă eterogenă de cuvinte, caracterizată prin sens mai abstract decât al celorlalte clase (sens relațional), formă unică (absența flexiunii), topică fixă (așezarea în fața termenului dominat / regizat), capacitatea de a fi centru de grup sintactic și de a constitui împreună cu termenul dominat grupul prepozițional. În calitate de centru de grup, îi impune termenului, atunci când acesta este un nominal, restricții de articulare, de caz, de număr și îi atribuie roluri tematice. Grupul prepozițional nu poate fi monomembru – este constituit întotdeauna din prepoziție, urmată de un determinant obligatoriu. Eterogenitatea rezidă în faptul că această clasă de cuvinte cuprinde prepoziții lexicale, semilexicale și funcționale.

 

Prepoziția și regimul cazual

În mod tradițional, prin caz se înțelege o categorie gramaticală aflată în strânsă legătură cu flexiunea substantivului, pronumelui, numeralului și a adjectivului. În DSL (1997: 93), cazul este definit drept „categorie de tip relațional care exprimă relațiile sintactice pe care numele (substantivul, pronumele și numeralul) și adjectivul le angajează în limitele unei propoziții și, implicit, funcțiile lor sintactice.”. D. D. Drașoveanu (1997) stabilește trei tipuri de cazuri: caz1 – realizat prin flexiune, caz2 – realizat prin acord, caz3 – realizat prin joncţiune prepoziţională.

Doar trei dintre cazuri – genitiv, dativ și acuzativ – pot fi regizate de prepoziții, situație în care prepoziția funcționează ca element coeziv al structurii, stabilind relații diferite cu termenii lexicali plini. Relația este mai strânsă cu T2, căruia prepoziția îi impune categorii gramaticale pe care ea nu le are – funcționează așadar recțiunea ca formă de manifestare a constrângerilor sintactice în interiorul grupului. Dacă paradigma prepoziţiilor de acuzativ este una fixă (unele lucrări indică numărul prepoziţiilor – acestea constituie un fel de nucleu al clasei), gramaticile alcătuiesc inventare diferite, mai ales când vine vorba de prepozițiile și de locuţiunile prepoziţionale de genitiv (contra, împotriva, asupra, deasupra, dedesubtul, în mijlocul, în ciuda, în pofida, din cauza, din pricina etc.) sau de prepoziţiile ce impun dativ (datorită, graţie, mulţumită, potrivit, contrar, conform, aidoma, asemenea, exceptând – cu precizarea că lucrările mai noi recunosc doar primele trei elemente).

 

Contra – prepoziție cu regim multiplu

Prepoziția contra are un statut special în limba română. În GALR (2008) i se recunoaște regimul dublu: de genitiv, situație în care nominalul care o însoțește are formă specifică acestui caz, respectiv de acuzativ, a cărui utilizare se extinde în limba română actuală. În ambele situații, prepoziția analizată este de tip lexical: are sens puternic (indică opoziția, direcția, schimbul etc.), stabilește relații de sinonimie (Suntem contra lor. – Suntem împotriva lor.) și de antonimie (S-au pronunțat contra proiectului sau împotriva lui?), impune termenului regizat restricții de formă, topică și de articulare. O altă trăsătură care o particularizează este faptul că are în componență un formant omonim cu articolul hotărât. Spre deosebire de celelalte prepoziții cu regim de genitiv, care au un corespondent adverbial cu formă „nearticulată” (împrejur → împrejurul, împotrivă → împotriva, în spate → în spatele), contra are o singură formă, atât pentru calitatea de prepoziție, cât și pentru cea de adverb. Diferențierea dintre cele două clase se realizează în context: S-au pronunțat contra. (ca adverb, nu impune obligativitatea unui alt termen; poate fi substituit cu adverbul sinonim împotrivă) – S-au pronunțat contra legii. (ca prepoziție, reclamă un termen cu sens lexical plin, căruia îi impune restricții gramaticale).

 

Contra – prepoziție cu regim de genitiv

În general, atunci când se asociază cu un nominal, prepoziția contra impune cazul genitiv, astfel încât forma nominalului este specifică acestui caz: S-au pronunțat contra minciunii. Au acționat contra lor. Luptă contra amândurora. Asupra substantivului, restricțiile sunt nu numai de ordin cazual, ci și de articulare – în prezența acestei prepoziții, substantivul are întotdeauna formă articulată: Acționează contra unor traficanți / traficanților. În situațiile în care substantivul este însoțit de adjectiv antepus, acesta preia formal articolul, dat fiind caracterul sintagmatic al articulării în limba română: Acționează contra cunoscuților traficanți. La fel se întâmplă atunci când substantivul este însoțit de alte adjective pronominale: Au acționat contra acestor oameni. Inversarea termenilor dovedește că articolul îi aparține substantivului, nu adjectivului: Au acționat contra traficanților cunoscuți. Uneori, când substantivul ocupă prima poziție în sintagmă și este însoțit de adjectiv pronominal, marcarea cazului este dublă – adjectivul pronominal are obligatoriu formă acordată cazual: Au acționat contra oamenilor acestora.

Ca prepoziție de genitiv, contra nu impune restricții de număr – se poate asocia atât cu substantive la singular / pronume la singular, cât și cu forme de plural: Înoată contra curentului / contra curenților.

Evidentă este restricția de topică – prepoziția ocupă întotdeauna poziția primă – nu poate fi postpusă nominalului: Contra lor v-ați aliat. * Lor contra v-ați aliat.

 

O situație problematică. Regimul cazual nerealizat.

Impunerea formei de genitiv este condiționată de caracterul flexibil al cuvântului pe care îl guvernează prepoziția – fie că flexiunea se realizează prin intermediul desinențelor / articolelor, fie că termenul are forme supletive (este cazul pronumelui personal). Dacă nominalul subordonat prepoziției este invariabil, exprimarea relației de genitiv se realizează prin intermediul altei prepoziții, de natură funcțională. Tiparul merită, din punctul nostru de vedere, o analiză detaliată, date fiind implicațiile gramaticale: Este contra a tot ce mișcă.

Vom inventaria mai întâi contextele de apariție a acestei combinații de prepoziții, pentru a releva soluțiile de interpretare oferite de gramaticieni. Existența structurii este condiționată fie de situarea pe poziția termenului dominat a unui nominal cu formă fixă, fie de asocierea substantivului cu un asemenea cuvânt:

  • numerale cu valoare substantivală: Ne-a uimit decizia contra a doi dintre ei. Se lupta fiecare contra a câte doi dintre năvălitori.
  • substantive însoțite de numerale cu valoare adjectivală: A depus plângere contra a trei foști angajați. Acționau contra a câte doi infractori.
  • pronume invariabile: Este contra a tot și a toate / contra a câțiva dintre ei.
  • substantive însoțite de adjective pronominale cu formă fixă: S-a ridicat contra a tot satul.
  • substantive cu determinant un adjectiv provenit din adverb: Sunteți contra a asemenea / așa oameni.
  • substantive însoțite de locuțiune adjectivală: Luptă contra a fel de fel de oameni / astfel de oameni.
  • substantive însoțite de adjective cu mărci graduale invariabile: S-au raliat contra a foarte mulți oameni.
  • substantive la plural, precedate de adjective nearticulate: Unguentul acționează contra a numeroase microorganisme.
  • propoziție relativă introdusă prin pronume relativ invariabil: Suntem contra a ceea ce ați spus.

Vom analiza comportamentul structurii, luând ca exemplu asocierea cu numeralul: Acționează contra a doi (dintre ei). Acționează contra a doi copii. Avem în vedere următoarele aspecte: alcătuirea structurii, funcționalitatea elementelor componente, calitatea de grup sintactic.

Tiparul acestei construcții atipice este următorul: prepoziție cu regim cazual de genitiv + prepoziție cu regim de acuzativ + numeral cardinal cu formă invariabilă (valoare substantivală / adjectivală) ±  substantiv nearticulat. Dacă valoarea morfologică a primului element nu suportă discuții, cel de-al doilea a fost interpretat diferit în gramaticile autohtone: prepoziție ce servește la exprimarea relației cazuale de G (Iordan, 1937), prepoziție ce se apropie de elementele flexionare (GA, vol. 1, 1966), cuvânt auxiliar (Graur, 1973), morfem de genitiv (Irimia, 1997), afix cazual proclitic (Neamțu, 2006-2007), prepoziție desemantizată (GALR, 2008, vol. 1), prepoziție funcțională (Mardale, 2007, GBLR, 2010).

În ceea ce privește funcționalitatea elementelor, construcția ridică foarte multe semne de întrebare: prepoziția de genitiv are cu siguranță rol relațional – ea asigură coeziunea dintre termenii lexicali plini și subordonează structura în ansamblu, asigurând funcția sintactică a acesteia. Este evident însă că nu mai impune cazul genitiv: * Acționează contra a doi copiilor. Prin urmare, regimul prepozițional de genitiv pare să fie blocat de invariabilitatea termenului imediat următor. În schimb, prepoziția funcțională a exprimă un raport de genitiv, realizat așadar analitic, dar impune formă cazuală de acuzativ. Dacă relația de genitiv se realizează prin intermediul articolului demonstrativ, prepoziția își manifestă regimul: Acționează contra celor doi (copii).

Considerăm că, în primul context, apariția prepoziției a se datorează formei numeralului, enunțul de genul *Acționează contra doi dintre ei. fiind negramatical. Tiparul se regăsește în structurile cu termen regent substantiv (Este mama a doi dintre ei), însă, în acest context, prepoziția funcțională stabilește raportul de subordonare, având calitatea de centru de grup prepozițional. În cea de-a doua situație, forma fixă a numeralului determină, pe de o parte, apariția prepoziției funcționale pentru exprimarea relației de genitiv, pe de altă parte, blocarea flexiunii de caz a substantivului, care are în acest context formă de acuzativ. De asemenea, remarcăm că substantivul are obligatoriu formă nearticulată: Luptă contra a trei traficanți. Dat fiind faptul că numeralul de la doi în sus are formă fixă, substantivele asociate acestuia trebuie să fie la plural. Credem însă că nu se poate vorbi de restricție de număr impusă de prepoziție – numeralul este cel care condiționează forma de plural a substantivului.

Calitatea de grup sintactic este trecută sub tăcere în gramaticile actuale. Ne întrebăm dacă prepoziția contra mai poate fi considerată în aceste situații centru de grup sintactic, din moment ce nu mai impune nominalului dominat restricții de caz și de articulare. O soluție de interpretare ar fi să acceptăm că prepoziția cu regim de genitiv și cea cu regim de acuzativ alcătuiesc o prepoziție compusă în care primul element impune funcția sintactică (are rol de jonctiv) iar cel de-al doilea dictează forma de caz.

 

Trăsături prepoziționale / trăsături substantivale ale prepozițiilor de genitiv

Se admite în gramatica actuală faptul că multe dintre cuvinte manifestă caracteristici ce aparțin mai multor clase gramaticale. Prepozițiile și locuțiunile prepoziționale de genitiv se află într-o asemenea situație. Am evidențiat deja caracteristicile care țin de clasa prepoziției: abstractizarea sensului, obligativitatea prezenței unui termen căruia îi impune restricții gramaticale, funcționarea globală a grupului sintactic.

În ceea ce privește trăsăturile substantivale, primul aspect care trebuie avut în vedere este forma acestora: „Cer cazul genitiv toate prepoziţiile care au pereche un adverb şi apar ca şi cum ar fi substantive articulate.”(Coteanu, 1982: 263). Elementul de diferențiere a fost considerat articol hotărât / particula omonimă cu articolul, care ajută la trecerea din clasa adverbului în clasa prepoziției: înainte (adverb) → înaintea (prepoziție), împrejur (adverb) → împrejurul (prepoziție), în spate (locuțiune adverbială) → în spatele (locuțiune prepozițională). Două dintre prepoziții – contra și deasupra – au pereche un adverb cu formă omonimă: S-a pronunțat contra.S-a pronunțat contra minciunii. Deosebirea se realizează numai contextual. Coteanu (1982: 264) sesizează posibilitatea recategorizării acestor cuvinte: „Se pune însă întrebarea dacă mai sunt cu adevărat prepoziţii, şi nu au devenit substantive, căci dedesuptul – care nu poate fi contestat ca substantiv,- are şi plural: dedesupturi.”. D. D. Drașoveanu (1997) sesizează, de asemenea, că prepozițiile de genitiv manifestă valențe substantivale, concretizate în posibilitatea combinării cu adjective pronominale posesive (acuzativ2) sau cu pronume personale, formă neaccentuată în dativ1. G. G. Neamțu (2006-2007) propune reconsiderarea statutului prepozițiilor cu regim de genitiv și interpretarea lor ca substantive semiindependente. Considerăm că, în limba română actuală, caracteristicile substantivale ale prepozițiilor și locuțiunilor prepoziționale cu regim de genitiv s-au consolidat. Sintetizăm, în cele ce urmează, particularitățile substantivale:

  • cer formă articulată substantivului pe care îl regizează: Luptă contra traficanților. – * Luptă contra traficanți.
  • impun restricții specifice grupului nominal: acordul „formal” în gen, număr și caz, atunci când sunt urmate de adjectiv pronominal posesiv – Sunt contra ta.
  • se asociază cu formă clitică de pronume în dativ (posesiv): Sunt contra-mi.
  • se asociază cu prepozițiile funcționale – a și la (în limbajul popular): Este contra a doi dintre ei.* S-a pronunțat contra la infractori.
  • sunt obligatoriu reluate prin pronume semiindependent în următoarea situație: Suntem contra fumatului și a drogurilor.

 

Concluzii

În limba română, prepoziția contra cu regim cazual de genitiv are un comportament specific: în calitate de centru de grup sintactic, impune termenului dominat (substantiv, pronume, numeral) restricții de formă, de topică și / sau de articulare. Împreună cu termenul dominat, contra formează un grup prepozițional. În situația în care nominalul asociat prepoziției are formă invariabilă sau este însoțit de termen cu formă fixă, prepoziția contra nu mai impune restricții gramaticale și este urmată de prepoziția funcțională a care exprimă relația de genitiv. Ca atare, regimul de genitiv al lui contra nu se mai actualizează, dar prepoziția rămâne jonctiv. Construcția – prepoziția contra + prepoziția funcțională a + nominal – reprezintă una dintre dovezile că prepozițiile cu regim de genitiv manifestă în limba română atât trăsături prepoziționale, cât și caracteristici substantivale.

 

Bibliografie

 

Bidu-Vrânceanu, Angela, Călăraşu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, Mancaş, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997.

Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.

Draşoveanu, D. D., Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1997.

***  Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, 1966.

Graur, Al., Gramatica azi, Editura Editura Academiei Republicii Socialiste România,  Bucureşti, 1973.

Iordan, Iorgu, Gramatica limbii române, Editura Cartea românească, Bucureşti, p. 203-207, 1937.

Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi, 1997.

Mardale, Alexandru, Les prépositions fonctionnelles du roumain: étude comparative, Thèse de doctorat, Université Paris 7 & Bucarest, 2007.

Neamţu, G.G., „O clasificare categorial-relaţională a atributului în limba română. Cu adnotări”, în Dacoromania, p. 111-145, 2006-2007.

Guţu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I-II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2008.

Guţu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica de bază a limbii române, Editura Univers enciclopedic gold, Bucureşti, 2010.