De multe ori am meditat asupra miracolului vieții, acest dar divin dat nouă, dar lăsat la atitudinea fiecăruia – cum să o înțelegem și ce să facem cu ea. Am fost frapat de câteva de  cuvinte simple, dar cu sens adânc, scrise de dramaturgul Zaharia Bârsan: „Viața noastră….intri pe o ușă…și ieși pe alta. De poți face bine cât treci prin încăpere, e lucru mare!”.

Eu sunt cu mâna așezată pe clanța ușii de ieșire din încăperea vieții, dar, dacă arunc o privire în urmă, mi se perindă prin fața ochilor câteva lucruri pe care mi-am clădit existența. Văd mai ales satul, unde am apărut pe lume în urmă cu mai bine de trei sferturi de veac, așezat în miraculosul peisaj al Apusenilor. Era un întreg univers unde împreună cu familia – am trăit în modul cel mai autentic toate ritualurile spirituale ale satului tradițional, de la basme până la descântece, de la Sărbătorile Crăciunului și ale Paștilor până la obiceiurile primăverii și încheierii secerișului.

Ascultând cântecele colindătorilor m-am transpus în imaginea grandioasă a vieții cosmice și a ordinii desăvârșite  a vieții pământești. În biserica mică a satului vedeam lumea pământului și cea cerească împăcată într-o profundă întrepătrundere.

Din cântecele funebre ale Zorilor, am înțeles că există viață după moarte, o prelungire firească a acelei de pe pământ. Tot atunci am înțeles ce înseamnă datoria, onoarea, rânduiala și omenia. Văd în fața ochilor profesorii de la Școala Pedagogică, oameni care au avut darul de a ne învăța cum să privim lucrurile ca să înțelegem și să cunoaștem valorile vieții. Îmi aduc aminte clar cum într-o excursie școlară, vizitând Muzeul George Enescu, am văzut o cugetare a marelui muzician: „Singurul progres  care poate influența fundamental viitorul este acela care crește din trecut.” Mi-a plăcut atât de mult  acest citat, încât a devenit deviza călăuzitoare a activității mele.

În activitatea didactică l-am avut călăuzitor pe Franceso de Asissi, care pe la 1180 spunea: „Țelul suprem al educației este să preschimbe oglinzile în ferestre”. Din acest motiv am insistat mereu ca elevii mei să privească lucrurile din mai multe puncte de vedere, că este posibil să fie și altfel, să facă și să folosească conexiuni ca să poată înțelege astfel sensul lucrurilor.  Văd apoi cu drag șirul sutelor de elevi, care au trecut prin atelierul meu și care, datorită perseverenței, consecvenței și dedicării lor, m-au obligat să mențin un nivel înalt al pregătirii pentru lecții și să mă autoperfecționez mereu.

Dintre multele activități de demonstrații și expoziții aș remarca pe ultima, vernisată în extraordinarul și unicul din România Muzeu al Textilelor din Băița, județul Hunedoara, deschisă între 14 mai și 1 august 2022.  Expoziția a fost posibilă datorită inițiativei și invitației doamnei dr. Florica Zaharia, Directorul și coproprietarul Muzeului, sub denumirea propusă de Domnia sa „Simbol și Splendoare: Xilogravuri Inspirate din Motivele Ancestrale ale Cămășii Pădurenilor”.

În expoziție  sunt etalate lucrări de xilogravură ale elevilor „Clasei de Artă Tradițională” de la Școala Populară de Artă (pe care am onoarea să o conduc). Simbolistica, frumusețea și vechimea motivelor ornamentale ale vechiului  costum pădurenesc nu pot fi puse la îndoială.  Motivele, preponderent geometrice, au la bază simbolurile fundamentale ce caracterizează cultura vechilor popoare ale lumii: centrul sau punctul, crucea, cercul și pătratul, precum și alte motive străvechi ca triunghiul, spirala, sori și stele, mărul, spicul grâului, coarnele berbecului și altele. Unele simboluri s-au combinat între ele, ori au căpătat de-a lungul timpurilor sensuri multiple, care, departe de a se exclude, se armonizează și se completează într-o cunoaștere sintetică integrală. Toate aceste simboluri sunt considerate de specialiști simboluri absolute pentru că ele conțin esența. Din această cauză un astfel de simbol îl putem considera un cod, un cifru.

Toate aceste simboluri expuse de noi, sunt dovezi ale lucrurilor care stăpâneau mintea omului în timpuri de mult apuse, prin care își exprimau credințele despre alcătuirea lumii. Că aceste simboluri aveau o importanță deosebită în credințele de atunci o dovedește însuși faptul că s-au transmis nealterate de-a lungul sutelor de ani, din generație în generație, în mentalul colectiv rămânând credința că folosirea acestora era un lucru necesar obligatoriu, care conform tradiției așa trebuie făcut.

Noi astăzi credem, în general, că aceste ornamente constituiau niște simboluri magice. Cuvântul magic nu ne spune mare lucru, eventual existența credinței că prezența lor ar poseda un fel de putere pe care noi nu o mai cunoaștem. Putem deduce sau presupune fiecare, dacă dorim, felurite scenarii, dar realitatea nu o știm. Nu avem nici o posibilitate să cunoaștem sau să reconstruim orizontul mental din acele vremuri. Specialiștii încearcă a afla sensul unor simboluri dându-le o semnificație analoagă unor practici comparabile atestate arheologic.

Poate recenta disciplină a etnosemiologiei să sporească într-un mod sau altul credibilitatea acestor abordări, dar indiferent de metodă există limite care nu ne permit să avem acces direct la universul cultural ancestral. Poate că dificultatea cunoașterii și înțelegerii acestei lumi trecute se datorează și modurilor de gândire diferite dintre noi, cei de acum și ei de atunci. Ba aș putea spune că gândim chiar contradictoriu, în sensuri opuse. În timp ce noi privim aceste simboluri ca ceva ce ține de trecut, de istorie, oamenii de atunci aveau abilitatea de a vizualiza viitorul, de a prezice ce s-ar putea întâmpla și de a croi planuri preventive, creând aceste simboluri considerate apotropaice, de apărare.

Este adevărat că am dat unele explicații simbolurilor din expoziție nu presupunându-le sau inventându-le, ci încercând după modesta noastră pricepere, să așezăm într-un mod coerent date aflate în dicționarele de artă populară și în dicționarele de simboluri la care am avut acces.  Iată mai jos câteva dintre lucrările prezente în expoziție.

Noi am lucrat aceste exponate cu speranța că vom trezi curiozitatea și interesul pentru cunoașterea acestor simboluri care, deși considerate perimate istoric și fără nici o importanță actuală, dețin informații și credințe care sunt transmise tainic (poate genetic) și nu pot să dispară. Ele nu sunt la vedere, ele se găsesc într-o stare latentă, ascunse undeva într-un ungher rătăcit al subconștientului fiecăruia dintre noi și, spre uimirea noastră, erup în situații limită ajutându-ne, uneori prin manifestări învoluntare, să trecem cu bine peste unele încercări dure ale vieții.