|

COLECŢII DISCOGRAFICE DE FOLCLOR

Colecţiile discografice ştiinţifice sunt mijloacele fundamentale utilizate de etnomuzicologi încă de la începuturile Arhivei de Folklor a Societăţii Compozitorilor Români şi ale arhivelor de folclor europene şi internaţionale.

Constantin Brăiloiu, fondatorul etnomuzicologiei româneşti şi al Arhivei de Folklor sus-menţionate, a considerat înregistrarea muzicii populare drept cea mai importantă dintre problemele pe care acea arhivă trebuia să o rezolve, fiind indispensabilă demersurilor de culegere, cercetare, conservare şi promovare a folclorului. Motivele sunt  următoarele: insuficienţa notaţiei muzicale de a reda integral bogăţia documentului sonor – tehnici de emisiune vocală tradiţională, tehnici instrumentale –, necesitatea unui mijloc de control în cercetare şi evaluare, nevoia de a conserva fenomene în permanentă transformare, aflate în pericol de alterare, sărăcire şi dispariţie. Acestor motive li se adaugă conştiinţa perenităţii documentului imprimat pe suporturi discografice performante, rezistente şi cu acurateţe şi fidelitate în redarea sonoră.

La primul Congres internaţional de folclor din 1937, la Paris, Brăiloiu afirma că este necesar să lăsăm moştenire savanţilor viitorului un răspuns la toate întrebările care vor surveni în provocările socio-culturale ale vremurilor.

Deja atunci a apreciat că arhiva pe care o conducea acumulase un tezaur de peste 7200 cilindri şi peste 120 discuri cu imprimări de folclor din toată ţara.

Susținea Brăiloiu că „documentele noastre sonore sunt chemate să circule în timp și spațiu: trebuie să le putem consulta ușor pretutindeni și să ajungă neștirbite la viitorii folcloriști” (vezi Opere, vol. V, 1981, p. 19).

Încă din 1932, în cadrul arhivei lui C. Brăiloiu, a început editarea unei antologii monografice sonore, realizată pe discuri înregistrate cu cele mai moderne procedee industriale: „Antologia sonoră a muzicii populare românești”. Aceasta era organizată pe baza a două criterii generale de clasare: a) genul și b) regiunea (satul, zona dialectală, provincia etc.).

După crearea, în 1944, a Arhivelor Internaționale de Muzică Populară la Geneva, Brăiloiu a propus în 1949 editarea unei colecții discografice universale, având sprijinul UNESCO. După editarea unei prime tranșe de 10 discuri ilustrative ale proiectului, „Colecția universală de muzică înregistrată” avea să funcționeze sub egida UNESCO începând din 1951, promovând pe plan internațional cele mai reprezentative exemplare ale patrimoniului cultural imaterial al omenirii, selectate după criterii riguroase de autenticitate și valoare artistică.

Am insistat asupra viziunii discografice a lui C. Brăiloiu pentru că ea a constituit baza tuturor demersurilor ulterioare de editare discografică a folclorului. Astfel, după înființarea institutelor de stat profilate pe cercetarea, tezaurizarea și conservarea folclorului, paralel cu monografiile folclorice de colecție s-a inițiat seria discografică document intitulată „Colecția națională de folclor”. Obiectivul acestei colecții, formulat pe coperta primului disc din colecție, este: „ valorificarea, prin difuzare largă, a celor mai vechi și prețioase documente conservate în arhiva Institutului de Etnografie și Folclor și, în acelaşi timp, elaborarea unor „replici” sonore pentru volumele / … /Colecției naționale de folclor” (Speranța Rădulescu). Majoritatea discurilor valorifică tezaurul cules de Brăiloiu și echipa sa de colaboratori, între care îi menționez pe Tiberiu Alexandru, Harry Brauner, Emilia Comișel ș.a. Organizarea discografică respectă criteriile fixate de Brăiloiu, adăugând criterii suplimentare, ca: a) formaţii instrumentale tradiționale, b) muzicanți de altădată, punând în valoare arta muzicanților sătești și a lăutarilor de odinioară.

Seria A din această colecție, realizată de Speranța Rădulescu și Carmen Betea, este dedicată tarafului tradițional românesc, fiind structurată pe criteriul zonal și genuistic.

Discul A.II. este dedicat Bucovinei, promovând repertoriu cules de Brăiloiu la Fundu Moldovei și de urmașii lui în Institutul de Folclor prin revenirea pe teren în 1954 și 1956. Discul surprinde o formație de instrumentiși reputați în zonă în trei ipostaze temporale: 1936, 1954 și 1956. Este vorba de taraful lui Sidor Andronicescu (viorist), format din Ilie Cazacu la fluier și Nichita Șuiu la cobză. Către sfârșitul vieții, Sidor Andronicescu și-a amplificat taraful cu o vioară secundă – Filaret Nergheș –, un acordeon – Alexandra Flocea, fiica sa – și un contrabas – Costan Șuiu. Discul imortalizează, peste aproape un secol, arta și stilul unui muzicant cu valoare de tezaur uman, care nu a făcut nicio altă concesie modernității, decât amplificarea tarafului. Repertoriul conservat și promovat pe disc este format din repertoriu ritual nupțial, jocuri, cântece de jale și două piese rituale din obiceiurile de iarnă (Plugușorul și La capră).

Paralel cu această colecție științifică, ce se constituie, peste decenii, în document de patrimoniu cultural imaterial, un reper pentru evaluarea ofertelor muzicale contemporane și o bază repertorială pentru revitalizarea vieții folclorice tradiționale, Electrecordul a inițiat seria discografică intitulată Tresors folcloriques roumains, care promova performeri valoroși cu repertoriile pe care le interpretau.

După Revoluția din 1989, în cadrul Muzeului Țăranului Român nou înființat, începând din 1992 a fost inițiată colecția discografică-document „Ethnophonie” de către Horia Bernea și Speranța Rădulescu, preluând și ducând mai departe tradiția discografică inițiată de Brăiloiu în perioada anilor 1930-1940 și apoi de echipa „Colecției naționale de folclor” – serie document, după anii 1970. Funcția seriei Ethnophonie a fost formulată de Speranța Rădulescu pe situl Muzeului Țăranului Român: „este o alternativă genuină în raport cu muzica folclorică oficială și o alternativă față de muzicile globalizante (de metisaj/de fuziune, world music) care câștigă tot mai mult teren în lume, inclusiv în România. Argumentul realizatorilor este că, într-un univers în plină modializare, adepții înnoirilor nu trebuie să înăbușe glasul acelora care, din rațiuni diverse, înțeleg să-și conserve identitatea regională, etnică, profesională etc. ci să și-o etaleze emblematic, inclusiv prin muzică.  În această serie discografică au fost editate 23 de casete audio și 23 discuri compact – acestea au preluat în format digital performant repertoriile promovate inițial pe casete –, care adaugă criteriilor de realizare genuistic și regional alte criterii: etnic, performerii, ocazional, incluzând și ritualuri cultice și bisericești. Acestor CD-uri li se adaugă discuri editate în străinătate pentru promovarea patrimonului cultural imaterial din România în spațiul cultural internațional.

În anul 1999, Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu”, în colaborare cu Electrecordul, a editat un megadisc intitulat Arhive folclorice românești – Rădăcini / Romanian Folk Archives – Roots (IEF-ELECTRECORD-EDC322), în care au fost valorificate segmente din culegerile lui Constantin Brăiloiu. Cuprinde patru secțiuni: I. Rituale; II. Epice, III. Lirice și IV. Jocuri.

Începând din anul 2011, în cadrul Centrului Cultural Bucovina, prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, se realizează seria discografică document intitulată Colecția de folclor a Bucovinei, ce aplică, utilizând mijloacele performante ale tehnicii actuale, metodologia de selecție și structurare repertorială consacrată în tradiția etnomuzicologică. Rolul colecției este triplu:

– conservarea și promovarea vestigiilor repertoriale depistate în practica folclorică bucovineană actuală;

– reconstituirea unor segmente repertoriale din colecții manuscrise inedite cu performeri valoroși actuali și repunerea lor în circulație prin intermediul discografiei;

– promovarea repertoriilor din antologii și monografii științifice prin reimplementarea lor în practica artistică și conservarea discografică a variantelor de percepție actuală.

Actualmente promovarea on-line a repertoriilor folclorice cu marcă distinctă tradițională în soluții științifice de colecţii documentare este o oportunitate fundamentală, pentru că oferă lumii repere incontestabile de autenticitate și reprezentativitate structurală identitară care pot contribui la declanşarea şi modelarea creativităţii orale de tip folcloric, inhibată de agresivitatea pieței pseudofolclorice promovată de vedete şi intruşi ce se autointitulează „compozitori de folclor”. Din nefericire, institutele de folclor academice au zăvorât porţile colecţiilor discografice ştiinţifice, acestea rămânând doar consemnate în istoria unor demersuri temerate de tezaurizare editorială aparţinând epocii de aur a etnomuzicologiei româneşti.

 

Referinţe bibliografice

  1. Centenar Constantin Brăiloiu, Bucureşti, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, 1994
  2. Brăiloiu C-tin, Opere, vol. I-IV, Bucureşti, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.S., 1967, 1969, 1974, 1979; vol. V, Bucureşti, Editura Muzicală, 1981

Discografie

  1. Seria Colecţia naţională de folclor, Bucureşti, Electrecord-Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice: A.Taraful tradiţional românesc [The Traditional Folk Music Band], I. Oltenia (1), , N.I.I. 433/1984; II. Bucovina, N.I.I. 433/77; III. Transilvania (Bihor/Arad), N.I.I. 433/77; IV. Ilfov-Vlaşca-Teleorman, N.I.I. 433/1977. Performers in the Past: Toma Dobre-Gau şi Banda lui laie Arapu (Banat) [Toma Dobre-Gau (Singer) with Laie Arapu (Trumpet) and his Band, N.I.I. 433/1984
  2. Seria Ethnophonie, Bucureşti,Muzeul Ţăranului Român, http://www.ethnophonie.ro/index_ro.html.
  3. Seria Colecţia de folclor a Bucovinei, Suceava, Centrul Cultural Bucovina-CCPCT: Colinde din Zona Dornelor, broșură + două CD-uri, 2011, RNF 141610; Stilul arhaic din ţinutul Rădăuţilor, disc însoţitor al volumului monografic cu acelaşi tiltlu semnat de Florin Bucescu şi Viorel Bârleanu, 2013, RNF 141609; Colinde şi cântece de stea din zona Rădăuţilor, broşură + CD, 2013, RNF 148056; Şezători şi clăci din Bucovina, nr.1, DVD, 2014; Cântece de cătănie din Bucovina, CD, 2015 RNF 164558.