În 2017 şi 2018, o echipă entuziastă de cercetători, specialişti în evidenţa patrimoniului sau pur şi simplu voluntari, afiliaţi în principal Asociaţiei Eurocentrica şi Institutului Naţional al Patrimoniului din România, au derulat un proiect în două etape de documentare a crucilor de pomenire de piatră şi a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din judeţul Prahova, beneficiind de sprijin financiar din partea Ministerului Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural. S-a urmărit în principal crearea unei evidenţe riguroase a acestor monumente comemorative, după cele mai bune standarde în domeniu, în care fiecare obiect de patrimoniu să fie însoţit de fişe de evidenţă complexe, de fotografii de înaltă calitate și de coordonate spațiale precise. Pe de altă parte, asupra unui număr redus de monumente s-au aplicat tehnici moderne de documentare care au condus, de pildă, la crearea de modele 3D, iar în câteva dintre comunitățile prahovene cele mai bogate într-o asemenea moștenire culturală, elevii au participat la ateliere educaționale și excursii tematice unde au învățat despre această categorie de multe ori neglijată a patrimoniului local: ce reprezintă, de ce este importantă, cum trebuie protejată și conservată și pentru generațiile viitoare. Rezultatele acțiunii echipei proiectului pot fi consultate, deocamdată într-o formă preliminară, pe site-ul www.monumentelarascruce.ro; pe scurt, cele mai importante realizări pot fi estimate prin prezentarea câtorva numere: 330 de cruci de pomenire și 183 de monumente de eroi documentate, circa 500 de elevi implicați direct în acțiunile educative.
Întrucât despre monumentele de eroi din Primul Război Mondial se cunosc mai multe și se întreprind numeroase acțiuni de cinstire și de protejare, mai ales acum, la Centenarul Marii Uniri, crucile de pomenire din piatră merită o tratare mai extinsă. Într-o lume a vitezei în care sacrul este ignorat tot mai des, pe un pământ românesc în care două veacuri de modernizare și occidentalizare a șters mult din inventarul cultural al românității medievale, inclusiv cunoașterea vechilor slove chirilice, crucile vechi de pomenire, din piatră, rămân martori tăcuți, neînțeleși și ignorați ai unei epoci demult trecute. Prea puțini mai știu că ele sunt expresia dorinței umane înnăscute de a face în așa fel ca amintirea trecerii pe pământ a omului să rămână veșnică și în această lume, sub protecția divinității, adeseori însoțită și de râvna mult mai lumească de a etala la o răspântie, lângă o fântănă sau lângă un hotar, locuri cu mare vizibilitate, isprăvi dintre cele care merită laudă semenilor sau, pur și simplu, darea de mână a comanditarilor.
În general, crucile acestea pot fi „citite” drept adevărate pomelnice în piatră, căci după invocarea divinităţii, amintirea hramului pe care îl cinstesc şi al domnitorului în zilele căruia sunt ridicate, comanditarul îşi aminteşte propriul său nume, cu umilinţă reală sau, uneori, prefăcută, iar mai apoi îi aminteşte pe toţi membrii familiei sale pe care îi doreşte pomeniţi pentru vecie. Cu texte standardizate în mare măsură şi cu o funcţie religioasă şi socială atât de specifică, crucile de pomenire din piatră nu sunt o poartă foarte largă şi foarte uşor de străbătut către trecut.
Totuşi, sunt unele monumente de acest fel care sunt deosebite şi oferă informaţii spectaculoase despre românitatea medievală şi de la începutul epocii moderne. Două cruci monumentale, de peste 2 metri înălţime, de la Drăgăneşti şi Valea Urloii (ultima mutată în prezent la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Prahova), ridicate din porunca domnitorului Constantin Şerban, marchează cel mai probabil locuri în care s-au petrecut evenimente esenţiale în derularea aşa-numitei răscoale a seimenilor din 1655. O alta, ridicată la Meliceşti, com. Telega în jurul anului 1868, stă mărturie trecerii pe aici a domnitorului Carol I într-una dintre primele sale excursii în ţara care îl chemase să o conducă. Crucile înşirate în mijlocul câmpurilor cu destinaţie agricolă, în comuna Gherghiţa, sunt martorii tăcuţi şi greu de citit de un ochi neavizat ai vechiului drum care lega Bucureştii de Braşov, înainte ca drumul de astăzi pe valea Prahovei să îşi dobândească importanţa. Alte cruci, precum sumedenia de la Călugăreni, atent lucrate în piatră de cea mai bună calitate, mărturisesc despre arta desăvârşită a meşterilor cruceri, în schimb ce o privire diacronică peste trupurile încovoiate de ani ale acestor monumente ne permite să realizăm cum limba română s-a dezbărat treptat de slavonisme, de-a lungul veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea. Nu în ultimul rând, tot aceste cruci pot servi drept un excelent ghid onomastic pentru părinţii care ar dori să dea copiilor lor nume dintre cele autentic româneşti astăzi demult căzute în nefolosinţă: Bucur, Dragomir, Bălaşa, Dobra, Iordache, Ieremia, Lazăr, Lupul, Neacşa, Oprişa, Safta ş.a.m.d.
Cu toate valoarea spirituală, istorică, artistică şi culturală, doar o parte dintre aceste vechi cruci de pomenire sunt incluse în listele oficiale ale patrimoniului naţional, care le-ar acorda o oarecare speranţă că vor fi protejate şi de autorităţi. Chiar şi acestea, dar mai ales restul, cele neînscrise niciunde, sunt supuse vitregiei timpului şi ignoranţei urmaşilor celor care le-au ridicat, fiind distruse fie intenţionat, pentru a face loc unor clădiri, amenajări sau culturi agricole moderne, fie neintenţionat, prin intervenţii nefericite de restaurare şi „înfrumuseţare”, cu mijloace rudimentare şi nepotrivite. Crearea acestei evidenţe electronice a crucilor din piatră ar putea fi un prim pas pe drumul lung şi anevoios, dar promiţător, al recuperării unei părţi din trecutul meleagurilor româneşti.
