Înconjurat de un spațiu social restrictiv și distructiv din punct de vedere moral, amplasat în vortextul temporalității amenințătoare a mijlocului de secol XX, părintele Nil Dorobanțu reprezintă exemplul viu al „dez-jugării” de timpul și de spațiul mundan (Iustin Popovici) și al sincronizării armonioase dintre timpul interior (lansat în permanență către Etern) și spațiul intim (loc al propensiunii către universal). Aceste atribute coincid, la părintele Nil, cu nevoia de Dumnezeu, de Logos, pe care L-a propăvăduit atât în afirmațiile și scrierile lui, cât mai ales prin viața pe care a purtat-o și actele sale de profundă teofilie și antropofilie. Atingerea stării de îndumnezeire, de comuniune cu Logosul este posibilă doar prin Dialog, așadar Comunicare, sau Cuminecare: actul euharistic. Din nefericire, noțiunea euharistiei ridică din ce în ce mai multe probleme societății contemporane care, la fel ca în perioada comunistă („De ce L-ați închis pe Hristos în chivot?”), păstrează o apertură limitată, tributară scepticismului și reticențelor (horror metaphysicus). Leacul acestor neputințe, etapa pregătitoare Comunicării cu Cuvântul, este comunicarea prin cuvinte omenești, dialogul despre Dialog.

În acest context, conferințele despre părintele Nil, desfășurate în perioada recentă, au instaurat cadrul necesar dialogului, fiind prezidate de personalitatea părintelui (de ce nu, chiar de persoana acestuia, prin extensiile ei în scris).  Părintele Ionel-Adam, referentul-contact și-a asertat deschis rolul de mediator, de ustensilă umilă a revelării și amplificării testamentului „Nil”.

Prima conferință, desfășurată la Constanța în 16 noiembrie 2017, a acoperit detalii biografice, dezvoltând și compilând mărturiile contemporanilor părintelui, fie ele orale sau în scris. Au fost reluate, sub incidența limpezimii și obiectivității, viața părintelui Nil, aspecte ale formării sale intelectuale și spirituale, descrieri ale cojuncturii istorice, urmărirea diferitelor acțiuni în cadrul monahal și social, subtilități legate de stilul de viață și implicații ale comportamentului părintelui. Aspectul interesant pe care s-a marșat, nu în căutarea fascinantului, ci în efortul de a releva nivelul de spiritualizare pe care îl atinsese părintele: sincronizarea și acolarea perfectă a spațiului și timpului. Categoriile apriorice deservesc acum părintelui până la limita cu supranaturalul: minimalizarea nevoilor fizice, apariții în locuri multiple, deplasarea prin aer, mobilitatea cvasi-fantastică, abilitatea de scurtcircuitare a spațiului prin teleportare. Expunerea patetică, retorică, viscerală, cu lux de amănunte a subliniat caracterul extra-ordinar al părintelui, abilitatea lui de a utiliza spațiul și timpul, dialogul perfect al acestora în existența lui.

Cea de-a doua conferință, a cărei gazdă a fost Teatrul de Vară din Bacău, în data de 4 decembrie 2017, a ocupat în majoritatea ei, pe lângă trecerea în revistă a noțiunilor dezvoltate în conferința de la Constanța, importanța scrierilor părintelui, densitatea lor informațională și relevanța teologică. Se conturează acum portretul de apologet, de retor și revoluționar al părintelui. Spiritul de frondă care i-a caracterizat existența, dorința și setea de absolut manifestată încă din copilărie, propensiunea către puritate și demnitate s-au concretizat în conținutul amplu al manuscriselor sale, acum recuperate și publicate într-o colecție unitară. Părintele Ionel Adam a evidențiat metodologia și esența fiecărei cărți, regăsind la finalul analizei un res communis, o constantă: Sfânta Euharistie drept actul suprem al comunicării cu Dumnezeu (deci al teologiei), abandonarea sarcinilor chtoniene, contingente și extensiunea spre neființa întru Ființă.

Rolul întâlnirilor avându-l ca nucleu pe părintele Nil Dorobanțu a fost, așadar, să se comunice despre Comunicare și, prin aceste legături indisolubile descrise lapidar și greu de cuprins în cuvinte, să se instituie un nou fel de dialog, o nouă metodă de convorbire, o comuniune mică în care să se oglindească Logosul-Comuniunea Totaliza(n)tă.