Datina străbună pe Secașe la jumătate de veac

Cincizeci de ani…

Cine s-ar fi gândit că o manifestare culturală prilejuită de inaugurarea unui cămin cultural,  căreia i s-a dat cinstirea cuvenită, să se rostogolească prin vreme până la această vârstă?! Un rotund al anilor pe care i-a străbătut cu suișuri și coborâșuri, după cum însăși viața se derulează.

Era în anul 1972.

Așezarea Roșia de Secaș, situată  în zona de spiritualitate a Blajului, tânjea de multă vreme după un locaș pe potriva interesului pentru cele ale sufletului cu care venea din timpuri demult duse. Aici se făcuse întâia culegere de folclor, Cântări și strigături românești de cari cântă fetele și strigă feciorii jucând în anul 1838, de către studentul Nicolae Pauleti, originar din satul de pe Secaș, discipol al cărturarului blăjean Timotei Cipariu, prin aceasta el, discipolul,  împlinind pofta Cinstit Domniei Sale. Și tot de aici Gazeta de Transilvania publicase în două numere pe anul 1892 basmul Ileana Cosânzeana, trimis redacției de către învățătorul satului Ioan Oancea Damian. Cărturari blăjeni cu origini la Roșia de Secaș precum profesorul de cant al Blajului, Nicolae Ionaș, un doinitor deosebit al cântecelor de pe Secaș care cu doinele sale l-a impresionat pe însuși George Coșbuc la o trecere a sa prin Blaj, încât poetul i-a și dedicat câteva versuri: Șchiop! Dar și eu am să mor/ De ce să mă supăr oare/ Dacă n-am două picioare? / Pot muri și c-un picior./ Locul meu e hotărât:/ Iadul!/ Nu-mi ajunge ruga,/ Iar spre iad ori mergi cu fuga,/ Ori mergi șchiop e tot atât./ Și-ntre șchiopi găsești eroi/ Când e vorba de băute,/ Mergeți voi oricât de iute,/ Șchiopul merge-n pas cu voi!; Nicolae Brânzeu, întâiul istoric al școlilor blăjene, care cu studiul său Istoria Școalelor din Blaj (!898), a stârnit mare interes la Blaj (și nu numai!); Virgil Lupescu, autor al manualului școlar, un tom masiv în patru volume, Istoria Patriei, apărut în mai multe ediții – ambii stabiliți la Pitești; rapsodul popular Ion Blăjan, culegător și interpret desăvârșit al cântecelor de pe Secaș, aceasta în ciuda nevederii sale, venind pe lume fără simțul vederii.

Se putea oare pune punct unor asemenea preocupări? Am socotit că nu și atunci am continuat preocupările înaintașilor cu alte studii, culegeri, filme documentare și alte multe acțiuni vizând cultura noastră tradițională. Între acestea înscriindu-se și Festivalul nostru, Datină străbună pe Secașe.

Ziceam la început că Datina s-a născut cu un anume prilej, antrenând la cea dintâi ediție a sa doar șase comune: Păuca, Cut, Doștat, Spring, Ohaba și, bineînțeles, Roșia de Secaș. Conveniserăm atunci, cu profesoara Silvia Cotârlea de la Șpring, și cu ceilalți conducători ai formațiilor participante, să ne întâlnim și la anul, dar într-alt loc, astfel ca prin rotație să ajungem pe rând la fiecare. S-au desfășurat atunci ediții la Doștat, Ohaba, Șpring și iarăși Roșia de Secaș. Dar au venit vremuri grele peste cultura noastră în general și peste acțiunile ce aveau mare afluență de public, în special. Asta, drept urmare a unor hotărâri venite de sus, menite să taie încă din fașă orice manifestare ce s-ar fi putut arăta dușmănoasă (?!) la adresa celor atotputernici.

Îndată după Revoluția din Decembrie manifestarea a fost reluată. Am pornit din nou la drum, de astă dată cu și mai multe comune, la care s-au adăugat și alte așezări din județul Sibiu. Așa s-a lățit festivalul nostru pe toată întinderea Țării Secașelor, din Cindrel până-n Târnavă și din Mureș pân’ la Visa, laolaltă însumând 18 localități între care și un oraș, Miercurea Sibiului, acesta din urmă neuitând de tradițiile noastre chiar dacă are statutul de așezare urbană.

Altă piedică în calea derulării lui a constituit-o pandemia de Covid și asta oprindu-ne a mai desfășura câteva ediții. Am ajuns astfel la 29 de ediții în cel de al 51-le an al existenței.

În ce constă acțiunea noastră: scurte intervenții asupra locului și oamenilor ediției de față, o expoziție de artă populară, o paradă a portului popular (la Cergău la ultima ediție o paradă a cailor!) și un spectacol de datini, cântece și obiceiuri. Lăzile de zestre au fost deschise și s-au scos la lumină bogății care riscau să cadă în uitare.

Este lesne de înțeles că de unul singur ar fi fost cam greu să răzbești prin vreme. Ne-au stat în ajutor Consiliile Județene ale celor două județe, Alba și Sibiu, Centrele județene ale culturii tradiționale și nu în ultimul rând primarii tuturor localităților, pe umerii acestora căzând mare parte din povară.

E de menționat faptul că fără un suport științific al acțiunii nu se putea ajunge la o deplină reușită. Așa am publicat studiul literar-muzical (în colaborare) Ia-ți, mireasă, ziua bună. Obiceiuri folclorice din Valea Secașului (în urma mai multor descinderi în teren – 1973), o serie de materiale în ziarul Unirea (sub genericul, La izvoarele geniului popular) de la Alba Iulia, în Tribuna de la Cluj, în Cultura Creștină de la Blaj, în Astra Blăjeană de la Blaj, în revista Acasă de la București ș.a. și am elaborat un studiu masiv (450 de pagini), Țara Secașelor, în mai multe ediții, cea de pe urmă datând din 2018. Acestora li se adaugă filme documentare: Nuntă la Roșia de Secaș, 1968, cu Studioul Al. Sahia din București, Butea, obicei de iarnă și Cununa de la seceriș, astea de pe urmă cu studioul TVR (1971) din București.

Spre a da greutate și mai mare actului nostru cultural-artistic la fiecare ediție era invitat câte o  mare personalitate în domeniu. Au participat astfel Lucreția Ciobanu, Ioan Bocșa, Nicolae Furdui Iancu, Drăgan Munteanu, Ionuț Fulea, Sava Negrean Brudașcu, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, Florentina și Petre Giurgi, Cristian Pomohaci, Alina Pinca ș.a. precum și ansamblurile Caselor de Cultură din Alba Iulia, Deva și Sibiu, realizatoarele de emisiuni Radio-TV, Eugenia Florea, Marioara Murărescu, Elise Stan, Maria Tănase Marin și atâția alții a căror nume scapă pe moment memoriei mele.

La ediția consacrată sărbătoririi celor 50 de ani (2022), de la Doștat, spuneam că s-a dat fast și amploare acțiunii de către oficialități gândind că odată cu aceasta se va pune punct mersului ei înainte. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât la ediția următoare de la Cergău, prima din cea de a doua jumătate a veacului ei de existența, participarea a fost și mai grandioasă, aducând pe scenă peste 300 de actanți de toate vârstele, de la trei ani în sus: soliști vocali și instrumentiști, dansatori, grupuri vocale, frânturi de obiceiuri.

Nu-mi rămâne decât să mă înclin în fața măreției sale, poporului român, secășenilor mei dragi, pentru tot ceea ce fac de bună voie și nesiliți de nimeni.

De atâția ani!