Despre identitate, integrare și apartenență cu și prin muzică
Elana Andrews
Am venit în România pentru prima oară în iarna anului 2003/2004 și m-am îndrăgostit aproape instantaneu: nu de o persoană, ci de România în general. Am simțit și încă mai simt o legătură foarte puternică cu această țară, cu cultura și oamenii de aici – totul într-un mod care este greu de explicat. Această conexiune este atât de puternică încât, după ce am vizitat România aproape în fiecare an timp de 10 de ani, am decis să mă mut aici din Australia. Mulți oameni ar spune că deosebirile dintre România și Australia (Tasmania) sunt imense, dar eu nu sunt de acord. Da, desigur, există unele diferențe evidente, din care voi aborda mai jos, dar oamenii sunt oameni în întreaga lume. Cu toții, în cea mai mare parte, avem doi ochi, un nas și o gură și ne bucurăm de aceleași lucruri. Integrarea mea în România a fost un proces cât de cât ușor, pentru că am conștientizat că și dacă lucrurile sunt făcute într-un mod diferit, așa cum am spus și înainte, oamenii sunt oameni peste tot.
Acestea fiind spuse, revin la a indica unele deosebiri între Australia și România pe care le împart în trei categorii: deschiderea și simțul comunității dintre oameni, sentimentul constant de luptă, precum și istoria lungă și sentimentul de identitate pe care-l creează. Poate diferența cea mai evidentă dintre cele două țări de suflet ale mele este reprezentată de istoria pe care o are România. Mersul pe o stradă pe care poți vedea clădiri vechi de sute de ani nu este un eveniment obișnuit în Australia. Australia are mai putin de 300 de ani, iar majoritatea populației provine din imigranți. Sentimentul de apartenență la țară și loc nu există. Îmi place faptul că apartamentele și casele de aici sunt transmise de la o generație la alta ale aceleiași familii și că istoria apariției poporului român este una dintre cele mai vechi. Cu toate acestea, ca urmare a globalizării, cred eu, cea de a doua diferență pe care o observ aici în România, ține de sentimentul constant de luptă. Se pare că există un consens general în rândul populației ca România nu este o țară suficient de bună, că este mai bine să trăiască în alte locuri și că niciodată România nu va prinde din urmă restul Europei. Mi se pare foarte trist să auzi acest punct de vedere atât de des, părând imposibil de a fi schimbat. Îmi doresc ca poporul român să poată vedea România prin ochi mei. Eu văd un mediu natural uimitor unde, cu muncă și perseverență, orice este posibil – la fel ca și în restul lumii. Când spun că am un trai mai bun aici decât în Australia oamenii nu mă cred, chiar și când le prezint situații concrete. Da, în Australia sunt unele dintre cele mai mari salarii din lume, dar este a patra țară din lume cu nivelul de trai cel mai scump. Deși salariile din România sunt mai mici, costul de trai nu este atât de ridicat – să ne gândim că e cea de-a doua țară din Europa cu costul de trai cel mai ieftin.
Însă lăsând deoparte banii, cel mai important lucru care m-a atras în România au fost oamenii, deschiderea lor și simțul comunității. În Australia intri într-un magazin și nimeni nu spune un cuvânt. De fapt, în cazul în care vânzătoarea salută pe cineva, acela pleacă imediat, pentru că acest gest este văzut ca a fi „prea insistent”. Cu siguranță în Romania nu se pune această problemă. Îmi place faptul că oamenii se salută pe stradă; sau, în cazul în care intră într-o încăpere, se salută indiferent dacă se cunosc între ei sau nu. Sentimentul de comunitate creat prin felul în care oamenii locuiesc în cartiere de blocuri este tangibil. Acest sentiment este și mai puternic atunci când oamenii sunt colegi în aceeași clasă pentru o perioadă îndelungată și nu doar un an, ca în Australia. Aceasta ajută la crearea unui sentiment puternic de apartenență și o siguranță ce permite oamenilor să fie mai deschiși. În Australia majoritatea oamenilor au grădinile închise în cazul în care copiii se joacă acolo. Copiii nu merg pe stradă să se joace cu alți copii și foarte rar merg în parc, iar dacă sunt și alți copii acolo, în general se evită. Am locuit în aceeași casă timp de aproape 10 ani înainte să vin în România și cred că l-am văzut pe vecinul meu de maxim 5 ori, salutându-ne doar cu un semn al capului cel mult. Poate cel mai bun exemplu pentru aceste diferențe sunt eu. M-am născut și am crescut în Australia, familia mea e încă acolo, dar niciodată nu m-am simțit legată de pământ, istorie sau comunitate. A trebuit să călătoresc mai mult de 15000 de kilometri să-mi găsesc locul – România.
Aici, în România, lucrez pentru Superar, care este o organizatie non-profit din Viena, Austria. A fost fondată de Casa Vieneză de Concerte, Corul Băieților din Viena și Organizația de Caritate a Arhiepiscopiei din Viena. Superar este modelată după metodologia El Sistema, folosind muzica pentru o schimbare la nivel social. Prin unirea a trei instituții mari precum și prin experiența personală a membrilor fondatori, Superar asigură un nivel artistic și muzical de cea mai înaltă calitate. Aproape în fiecare zi copiii participă la activități în cadrul corului sau orchestrei și deprind, uneori fără să realizeze, multe abilități, precum perseverența, răbdarea, dorința de perfecționare, munca în echipă, dar învață și să aprecieze frumusețea, să se confrunte și să treacă cu bine peste greșeli și să se bucure de recompensele provenite din muncă.
Superar își desfășoară activitatea gratuit în locațiile unde există o nevoie de incluziune socială a copiilor din medii diferite. Astfel, copiii învață să lucreze în echipă cu cei cu care nu ar fi cooperat în mod normal. România a fost aleasă ca locație datorită diviziunii dintre diferitele culturi majoritare care co-există pe teritoriul acesteia: români, maghiari și romi. Programul a început în primăvara anului 2013 pentru o perioadă de probă de 6 luni. Însă programul a fost atât de popular și a fost primit cu atât entuziasm de către copii, părinți și comunități încât s-a decis ca România să fie o locație permanentă pentru desfășurarea activităților organizației Superar.
Acum, Superar România lucrează cu mai mult de 300 de copii în 5 locatii diferite. În Sfântu Gheorghe mai mult de 200 de copii sunt implicați în acest program participând la lecții de muzică în cadrul orelor școlare. Programul Superar este inclus în orarul școlar obligatoriu, nefiind un program opțional. Copiii sunt astfel incluși în programul educațional Superar și, de cele mai multe ori, copiii care cred că nu au abilități muzicale sau nu cred că le va plăcea să cânte, ajung să cânte cu plăcere și să se bucure de mesajele de incluziune ale acestuia. Programul este inclus în sistemul scolar începând cu clasa pregătitoare sau clasa întâi și continuă până la clasa a IV-a.
Sfântu Gheorghe este un oraș în care se vorbește predominant limba maghiară și are școli separate în funcție de limba vorbită: școli unde se vorbește limba română și școli unde se vorbete limba maghiară. Chiar și activitățile ce au loc în comunitate sunt organizate în funcție de limba vorbită. Astfel, în orașul Sfântu Gheorghe, Superar își desfășoară activitatea la 3 școli, aparținând celor trei comunități etnice: română, maghiară și romă. Prin programul oferit, acești copii au posibilitatea să socializeze cu copiii din alte școli, de alte culturi și etnii. Tuturor le este oferit accesul la artă și cultură, consolidând astfel participarea lor în viața socială prin crearea unor oportunități egale. Pe tot parcursul anului școlar, cele trei școli se reunesc pentru repetiții și activități comune. Și chiar dacă acești copii nu vorbesc aceeași limbă și nu pot comunica unii cu alții, muzica reprezintă limbajul comun și mesajul universal al toleranței și acceptării reciproce.
Alături de programul derulat în Sfântu Gheorghe, Superar are activități și în municipiul Săcele din Brasov. Aici programul se deruleaza la un centru de zi pentru copiii cu risc, program la care sunt invitați să participe și copii din comunitatea orașului.
Ultima locație în care este prezentă Superar este în satul Zizin din Județul Brașov. Aici programul se desfăsoară într-o locație din inima comunității de romi și a devenit o parte apreciată a comunității. Copii, începând cu vârsta de 3 ani și până la adolescență, fac parte din cadrul corului și au oportunitatea de a cânta la diferite instrumente. Prin muzică acești copii dezvoltă un sentiment de apreciere de sine și învață să fie disciplinați și respectuoși.
Superar România a descoperit, totuși, un fapt trist – unitatea acestor copii nu a putut fi realizată de către cineva din România. Prejudecățile sunt atât de adânc înrădăcinate încât a trebuit să vină cineva din afara țării pentru a fi acceptat de toți ca neutru și a implementa activitățile Superar. Coordonatorul Superar România și directorul coral sînt eu, Elana Andrews, și vin din Australia. Cel de-al doilea lider coral, Daniel Ahmet este din Albania iar acompaniatorul pentru pian este din Statele Unite ale Americii. Echipa, cu ajutorul muzicii atent selectate – muzică ce nu folosește nici limba română, nici limba maghiară, nici limba romani – a fost în măsură să dezvolte încrederea tuturor grupurilor implicate. O dată stabilită încrederea, echipa Superar din Romania a fost extinsă cu încă doi asistenți de repetiții de origine romă și un asistent administrativ de origine română.
În cursul fiecărui an, copiii din cele 5 locații unde este prezentă Superar Romania se reunesc pentru a cânta împreună. Copiii Superar au participat la evenimente naționale și internaționale, au avut spectacole în Sfântu Gheorghe, Brașov, Arad, Viena, Salzburg și Bosnia. Diferențele dintre acești copii pot fi uneori foarte evidente: limba vorbită, cultura, religia, situația financiară, stilul de viață, iar lista ar putea continua. Însă atunci când toată lumea respiră, deschide gura și cântă împreună aceleași melodii, sentimentul unității devine tangibil.
Reușim astfel să scoatem în evidență existența obiectivului și limbajului comun – MUZICA.