Evocare Radu R. Rosetti la 140 de ani de la naştere

Radu R. Rosetti – istoric, militar, academician, scriitor, bibliotecar –  a văzut lumina zilei la 20 martie/1 aprilie  1877, în satul Căiuţi judeţul Bacău, plasa Trotuş, într-o familie de boieri moldoveni, originară, s-ar părea,  din Genova (Italia).
Se pare că Rosetteştii s-au stabilit la Constantinopol, în secolul al XIII-lea. La cumpăna veacurilor XVII-XVIII, începând cu generaţia a IV-a, familia Rosetti a trăit şi participat intens la viaţa politică din Ţările Române. Tatăl istoricului, scriitorul Radu Rosetti, era coborâtor dintr-una din marile familii domneşti ale Moldovei, mama sa fiind una din fiicele lui Grigore Vodă Ghica, domnitorul Moldovei (1849-1856), cunoscut prin activitatea susţinută pentru Unirea Principatelor. Familia a fost cea care, i-a cultivat tînărului pasiunea pentru studii, l-a încurajat şi l-a îndrumat în formarea intelectuală. Acest fapt ni-l confirmă chiar el însuşi: “Întregul mediu în care trăiam era cult şi pot spune că, încă din cei fragezi ani, cartea ne-a fost înfăţişată ca ceva de care nu se poate lipsi un om”.
Părinţii săi, Radu Rosetti şi Emma Bogdan, au avut patru ccopii: Radu (istoric, general), Henri (licențiat în drept), Eugeniu (ziarist, călător pasionat) și Magdalena (căsătorită Beldiman).
În 1886, când Rosetti avea 9 ani, părinţii le-au adus copiilor o profesoară din Anglia, pe Miss E. M. Griffiths-Belbin, care i-a învăţat Istoria Angliei, mitologia antică şi pianul. Din ziarele şi revistele vremii – cum erau „The Illustrated London News” şi „The Graphic” -, tânărul afla noutăţile de ultimă oră din domeniul istoriei şi geografiei. Disciplinele practice de lemnărie şi fierărie, şi le însuşea sub îndrumarea unor meseriaşi, având ca îndrumător teoretic revista „The Boy’s Own Paper”, la care familia era abonată. Cursurile primare le urmează la şcoala din comuna natală.În vara anului 1887, Radu R. Rosetti, însoţit de Miss Beldin, a mers la Târgu-Ocna, pentru a susţine, în particular, examenul de absolvire a primelor 4 clase primare. În anul următor, toată familia se va muta în această localitate, unde, contra sumei de 600 de lei, au închiriat fosta casă a lui Costache Negri.
Atât tatăl cât şi mama erau poligloţi, şi, aşa cum însuşi istoricul relata şi aceleaşi limbi le vorbeau şi copiii, adică: „româneşte, franţuzeşte, englezeşte, nemţeşte, italieneşte, spanioleşte, şi câte puţin latină, greacă şi slavă”.
La finele lunii octombrie 1892, tatăl istoricului fusese numit prefect al judeţului Brăila, unde a fost urmat de întreaga familie. Elevul Radu R. Rosetti a fost înscris la Gimnaziul Clasic, unde director era profesorul Guilliotis, şi pentru prima dată se găsea printre băieţi de vârsta lui (până atunci luase lecţii în particular). Între 1892-1893 a absolvit clasa a V-a cu succes.Ca prefect, tatăl a avut mulţi cunoscuţi şi, în felul acesta, şi Radu R. Rosetti, care a avut ocazia de a cunoaşte Armata, reprezentată de Regimentul 3 artilerie, condus de colonelul Alexandru Fălcoianu. La sfârşitul anului 1892, tatăl devine prefect al Bacăului, ceea ce obligă la o nouă mutare a familiei. Copiii au fost înscrişi la Liceul Naţional din Iaşi. În anul 1895, Rosetti a susţinut două examene: examenul de absolvire a celor şapte clase liceale, reuşind să se califice al treilea din cei treizeci şi patru de promovaţi, fapt pentru care a primit, din partea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Diploma „pentru silinţă la învăţătură şi bună purtare”; al doilea examen a fost cel de Bacalaureat, clasându-se tot pe locul al treilea, cu media 7.44.
A optat pentru cariera de inginer, dar a fost respins la examenul de admitere la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, ceea ce l-a mâhnit. La cea de-a doua sesiune a fost admis, aşa că, între 1895 şi 1897, a urmat cursurile politehnice, având profesori de elită: Spiru Haret, David Emanuel, Alfons Saligny.Din anul 1897, îndrumat de către părinţi, s-a orientat spre cariera militară. În 1906 a obţinut Certificatul de absolvire a Şcolii superioare de război, având gradul de locotenent, arma Infanterie.
La vîrsta de 30 de ani s-a căsătorit cu Ioana Ştirbei, nepoata fostului domnitor al Ţării Româneşti – Barbu Ştirbei. Tatăl ei, prinţul Alexandru Ştirbei, îi lăsase moştenire un teren central în Bucureşti, iar mama, Maria Ghika-Comăneşti, moşia Brusturoasa (judeţul Bacău) şi Mîndreşti, lîngă Tecuci. Cei doi soţi vor avea patru copii: Ileana, Radu, Ioana şi Elisabeta.
După decretarea mobilizării în vederea participării armatei române la al doilea război balcanic,  Ioana Radu Rosetti a format la Brusturoasa un comitet de subscripţie pentru ajutorarea femeilor ai căror soţi erau pe cîmpul de luptă.Între 23 iunie/6 iulie şi 31 august/13 septembrie 1913, Radu R. Rosetti, comandantul companiei 12 din Regimentul Constanţa numărul 34, a participat la Campania din Bulgaria, fiind evidenţiat de comandantul regimentului. Tot în 1913, este numit la comanda Şcolii de Subofiţeri de Infanterie.

În anul 1914, Ioana Radu Rosetti moare la doar 29 ani, la naşterea celui de-al patrulea copil. Nefericitul eveniment coincide cu degradarea stabilităţii ţării, soţul, rămas văduv la numai şapte ani de la căsătorie, începea să simtă şi furtuna de afară. În Brusturoasa, Ioana Ştirbey (Ioana Radu Rosetti după căsătorie) şi Radu R. Rosetti s-au îngrijit de sănătatea populaţiei din comună, au sprijinit învăţămîntul, biserica, dar şi organizarea unor frumoase acţiuni cultural-educative.
La curtea de la Şugura se făceau cursuri de ţesătorie, croitorie, gospodărie şi agricultură, cu durata de un an sau doi. După încheierea lor, fetele merituoase primeau cîte o maşină de cusut.
Şcoala din Brusturoasa se înfiinţase anul 1864 şi era lipsită de cele necesare unei bune funcţionări.În anul 1904, cu sprijinul Ioanei Ştirbey, s-a construit din cărămidă un nou local de şcoală, cu două săli de clasă, cancelarie şi locuinţa învăţătorului. Cu ajutorul prinţesei şi comitetului de patronaj al şcolii, lîngă grădiniţa din localitate a fost înfiinţată o cantină şcolară la care luau masa zilnic 20-30 de elevi. La serbarea Pomului de Crăciun, în fiecare an erau distribuite haine elevilor săraci. Toate acestea precum  şi alimentele necesare cantinei erau dăruite de administraţia moşiei Brusturoasa.
În anul 1920 se încheie lucrările de reparaţie a şcolii (localul fusese avariat în timpul războiului), iar în 1925, construcţia a încă două săli de clasă, şcoala devenind, graţie ajutorului dat de familia Rosetti, Ministerul Instrucţiunii şi  Prefectura judeţului Bacău, una dintre cele mai frumoase din judeţ.Întru amintirea celor căzuţi în Războiul din 1877-1878, 1913 şi 1916-1918, generalul Radu R. Rosetti a înzestrat şcoala cu rafturi, lucrate în lemn de stejar şi ulm, aşezate în sala de intrare a şcolii. În ele au fost aşezate cărţile bibliotecii şcolare şi materialul didactic ce cuprindea în anul 1933 şi 50 de fotografii din Primul Război Mondial. În mijlocul acestor rafturi erau aşezate trei plăci de marmură pe care erau săpate, cu litere de aurite, numele celor 155 de ostaşi din Brusturoasa, căzuţi pe cîmpul de onoare, dintre care locotenentul Eremia Gheorghe, sublocotenenţii Coman Vasile şi Hanganu Ion.
Mîndru era Rosetti şi de cei cinci civili de pe moşia sa, care, refuzînd să fie călăuze pentru armata austro-ungară, au devenit, prin jertfa lor, călăuze pentru români.
Prin căsătoria sa cu fiica lui Alexandru Știrbei (fiul fostului domnitor Știrbei Vodă din Țara Românească) și a Mariei, sora lui Dimitrie Ghica Comăneșteanu, Radu R. Rosetti se leagă și mai mult de familia Ghica și de moșia Comănești o altă familie boierească de elită a zonei. El nota în memoriile sale. „Odată cu căsătoria, căpătai și o nouă îndeletnicire, aceea de îndrumător al gospodăriei averii nevestei mele, alcătuită din moșiile Brusturoasa (Bacău) și Mandrești (Tecuci) precum și dintrun teren din București. Moșia Brusturoasa făcuse parte din acel mare complex numit Comănești, ce se întindea de la Târgu Ocna până la graniță la Palanca. El fusese dat, în anul 1804, de vodă Alexandru C. Moruzi, soțului – Dumitrache Ghica Surgealoglu unei nepoa te – Zoe Rosetti – a nevestei sale. Moșia a rămas întreagă până în anul 1872, când fu împărțită între soacra mea și cei patru frați ai săi. Pentru execu tarea împărțirii a fost tocmit un inginer topograf ungur Vereș. Deoarece partea moșiei de sus de Comănești aducea un venit mult mai mic decât cea de jos de Comănești unde, valea Trotușului fiind mai largă, îngăduia să se cultive puțin păpușoiu, Vereș împărți moșia în două, printro linie per pendiculară pe Valea Trotușului trasă ceva mai sus de Comănești. După aceea a împărțit fiecare parte în câte alte cinci părți tot prin linii perpen diculare pe Trotuș și fiecare dintre moștenitori avu câte o parte din sus de Comănești și câte una din jos de Comănești. Părțile soacrei mele fiind Brus turoasa și Dărmănești, cea dintâi revenind, la împărțirea averii părintești, nevestei mele”
Despre Ioana Radu Rosetti (Ştirbei), care-şi avea conacul pe valea pîrîului Şugura, aproape de vărsarea în Trotuş, preotul Hanganu scria în monografia sa, întocmită acum un veac: “Din mica ei copilărie, ea n-a avut alt gînd decît ajutorarea celor nevoiaşi, celor fără de sprijin. Rămînînd orfană de tată şi mamă din frageda-i copilărie, spiritul ei era îndreptat numai spre bine. Astfel a făcut spital, la care vizita şi medicamentele erau gratis, a înzestrat bisericile cu cele necesare cultului precum alte fapte de mărinimie”.
Tot aici la Brusturoasa amintim şi o bibliotecă a şcolii  care purta numele “General R. Rosetti” şi dispunea de 697 volume, dăruite de proprietarul moşiei Brusturoasa, sau procurate prin “Casa Şcoalelor“.  La finele anului şcolar, premiile erau asigurate în mare parte de Radu R. Rosetti şi distribuite personal elevilor merituoşi. Cei mai buni dintre ei, însoţiţi de un învăţător, vizitau în vacanţă oraşe din ţară, costurile fiind suportate tot de general.Copiii orfani care încheiau cursul primar cu rezultate bune erau trimişi de generalul Rosetti la Şcoala Normală pentru a deveni învăţători (Petru Butucaru, maiorul care în 1944 şi-a pierdut viaţa în luptele de la Cîmpia Turzii, este unul dintre ei).
Membrii corpului didactic al şcolii desfăşurau o intensă activitate. Cercul cultural “Gheorghe Eremia“ îşi ţinea şedinţele lunare la şcolile din Brusturoasa, Palanca, Ciughieş, Cotumba şi Agăş (judeţul Bacău). La unele şedinţe, deşi nu era membru, participa şi Radu R. Rosetti, “contribuind la lămurirea chestiunilor puse în discuţie, dînd sfaturi şi îndrumări folositoare“. Se recenzau cărţi, se ţineau conferinţe pe teme de interes şcolar şi de cultură generală, dar şi de igienă, de prevenire şi combatere a bolilor, atunci cînd lua parte şi personalul dispensarului din satul Cotumba.
În ziua de 30 aprilie 1933, la şcoala din Brusturoasa a avut loc prima şedinţă a Cercului cultural regional, la care au luat parte 80 de învăţători din şcolile zonei Palanca – Moineşti, Tîrgu-Ocna, dar şi personalităţi din alte domenii. Renumitul matematician Gh. Ţiţeica, membru al Academiei Române, a vorbit despre rolul învăţătorilor, generalul Rosetti a prezentat “Cîteva păreri despre lucruri şcolare“, Al. Băluţă, directorul şcolii Brusturoasa, Ştefan Varga şi Ecaterina Rădulescu au prezentat romanul lui Liviu Rebreanu “Pădurea Spînzuraţilor“. După activitate, mulţi participanţi s-au deplasat la Palanca pentru a depune flori la mormîntul eroului.
Crescut în spiritual religiei străbunilor, Radu R. Rosetti s-a ocupat şi de îndatoririle creştineşti. Astfel, el a  a vizitat în mai multe rînduri Biserica cu hramul Sfintei Troiţi devenită  mănăstire, căreia i-a dăruit în jur de 300 de hectare. Biserica cu hramul Sfintei Troiţi, de la poalele munţilor Cotumba se pare că a fost zidită în anul 1771 de jupînul Grigore Crupenschi Vel Paharic. Sub stareţul Pahomi (un fost haiduc) devenind schit .
Cu prilejul căsătoriei, soția lui Radu R. Rosetti hotărâse ca, drept dar pentru sătenii din Brusturoasa, să construiască un mic spital pe care lau dotat cu cele necesare și lau întreținut până la începutul războiului din 1916, când întreaga aparatură a fost dată unui spital care sa înființat la Școala Națională de Poduri și Șosele. Spitalul a fost renovat după stricăciu nile din timpul războiului și a funcționat în continuare ca dispensar.
În anul 1917, Radu R. Rosetti a primit comanda Regimentului 55/67 Infanterie ce se formase din două unităţi – prima din Piatra-Neamţ, iar cea de-a doua din Bacău. Regimentul era cantonat în localitatea Vorniceni, în apropiere de Botoşani.O nouă fuziune a Regimentelor – cel cu numărul 55 – îl avea drept comandant pe C. Dragu – a făcut ca Rosetti să primească comanda Regimentului nr. 62 „Mihai Viteazul”, care era cantonat la Horleşti, şi era subordonat Diviziei a 4-a, comandată de colonelul I. Ghinescu, fost coleg al lui Rosetti la Şcoala Superioară de Război. Lipsa de cadre şi slaba înzestrare l-au determinat pe noul comandant să înainteze trei rapoarte: unul Brigăzii a 8-a Infanterie, al doilea către Divizia a 4-a, şi al treilea Ministrului de Război, Vintilă Brătianu. Tifosul exantematic a lovit Regimentul 62 „Mihai Viteazul”, nescăpând nici comandantul. De acolo a fost transportat la Spitalul „Caritatea”, de unde, în luna mai 1917, a revenit pe front. Comandantul Diviziei a 4-a îl aprecia laudativ pe Rosetti: „El este o podoabă a Armatei şi merită înaintarea excepţională la gradul de general”.
La propunerea generalului Prezan, Rosetti a acceptat, la 22 mai / 4 iunie 1917, să preia comanda Regimentului 42/72 Infanterie, alcătuit din fostele Regimente 47 (Ploieşti) şi 72 (Mizil), regiment care va participa la marea bătălie de la Mărăşeşti, din vara anului 1917.
A fost rănit, aşa cum a consemnat, în Darea de seamă operativă, Şeful Statului Major, colonelul Dragu: „În sectorul Brigazei 26 Infanterie, sub bombardamentul intens şi atacat de forţe superioare, a pierdut aproape în întregime Batalionul I, care se găsea la flancul stâng, şi a fost nevoit să se retragă. Locotenent-colonelul Rosetti Radu a fost grav rănit în acest moment de un glonţ de mitralieră şi comanda Regimentului a trecut maiorului Mareş. Şi, după cum completează informaţia comandantul Diviziei 13, generalul Ioan Popescu, „începutul bătăliei din 6 august 1917 l-a găsit pe locotenent-colonel Radu R. Rosetti pe linia de luptă, de unde nu s-a întors decât prin evacuare, fiind grav rănit de glonţ /…/. Aripa stângă a Regimentului 47/72 Infanterie, comandată de Radu R. Rosetti, a avut de suferit şocul cel mai teribil, care a şi sfărâmat complet această aripă, înlesnind penetrarea duşmanilor în poziţii”.
In zilele noastre e uşor de ţinut o agendă, de obicei ne notăm în ea lucruri mărunte sau intime, pe care să nu le uităm. În urmă cu zeci de ani însă, când se scria istoria României, generalul Radu R. Rosetti obişnuia să ţină un jurnal. Acesta  s-a păstrat şi poate fi consultat la Arhivele Naţionale. Iată ce şi-a notat generalul în legătură cu acest episod. “Am simţit ceea ce părea a fi o lovitură foarte puternică cu un corp contondent, dată pe dinapoi în coapsa piciorului stâng şi m-am prăbuşit jos. De-abia căzusem, când gloanţele unei rafale de mitralieră trec la câţiva centimetri deasupra mea. Ostaşii cei mai apropiaţi mă trag în şant”. Inainte de a fi imobilizat din cauza glontului, Rosetti a avut febră tifoidă: “O temperature foarte înaltă, cu dureri de cap groaznice si cu visuri urâte, din care unele se repetau mereu, este ceea ce a rămas tiparit mai adânc in amintirea mea”.
A fost  transferat de pe câmpul de luptă la Spitalul francez nr. 141 din Iaşi şi instalat în clădirea institutului „Notre Dame de Sion”, unde medicii conduşi de chirurgul francez E. Sorrel l-au îngrijit. Aici a primit vizita a numeroşi demnitari, între care Ion I. C. Brătianu, Barbu Ştirbei, dar şi de familia regală. La 24 septembrie / 6 octombrie 1917, Rosetti a fost vizitat de însuşi regele Ferdinand, care l-a decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, după ce, cu puţin înainte, fusese înaintat la gradul de colonel (1/14 septembrie 1917).
După ce fusese trimis într-un periplu, în lunile iunie-august 1918, la Paris şi Londra, pentru a se informa corect despre situaţia României în condiţiile oneroase ale Păcii de la Bucureşti (24 aprilie / 7 mai 1918) impuse de Puterile Centrale, şi să-i asigure pe aliaţi că trupele române vor reintra în luptă de îndată ce împrejurările le-o vor permite, colonelul Radu R. Rosetti a primit misiunea de a pregăti concret reintrarea ţării în război. În acest scop, în septembrie 1918, a demisionat din Armata Română, pentru a se înrola în Armata Franceză, fiind încadrat iniţial în Statul major al Armatei 5, comandată de generalul Henri Mathias Berthelot, fostul şef al Misiunii Militare Franceze (cu care colaborase la Marele Cartier General român, în 1916, şi de care se simţea legat printr-o sinceră şi trainică prietenie), iar din octombrie, în Armata Aliată de Dunăre, sub ordinele aceluiaşi Berthelot, cu care a plecat la Salonic. Colonelul Radu R. Rosetti a revenit ca ofiţer de legătură între Comandamentul militar francez şi factorii politico-militari de răspundere de la Iaşi care pregăteau reintrarea trupelor române împotriva Puterilor Centrale, şi care aveau nevoie de informaţii certe de la sursă.
Colonelul Radu R. Rosetti a fost şi ataşat militar la Londra. La 9 august, în această calitate, îi comunica generalului Prezan: „Marele Cartier General Bucureşti.
„Care sunt mijloacele prin care statele mici ar putea sa-si apere fiintarea? Pana la transformarea Europei in Statele Unite ale Europei, ceea ce ar constitui solutia ideala si finala, nu se pot intrevedea decat doua solutiuni temporare si mai putin satisfacatoare, dar destul de eficace, anume: formarea unor confederatiuni de state mici sau alianta cu un stat mare. Criza ce a precedat razboiul actual si acest razboi a aratat ineficacitatea solutiunii celei dintai. Rand pe rand Mica Intelegere, Gruparea Statelor Nordice, Intelegerea Balcanica s-au aratat ineficace si adversarilor vreunuia din statele din aceste grupari le-a fost cu putinta sa manevreze astfel incat statul in contra caruia s-au indreptat sa ramana fara sprijinul celorlalte (Cehoslovacia in toamna 1938 si primavara 1939, Polonia in toamna 1939, Romania in 1940). Ramane deci ca singura solutie pentru statele mici alaturarea lor de un stat mare sau un grup de state mari, insa in anumite conditiuni. (Sedinta intima a Academiei Romane din 18 octombrie 1940) ”.
Acest fragment nu face decât să ne edifice dacă mai era nevoie în legătură cu dedicarea extraordinară şi abilităţile sale exemplare ca om de stat- Pentru o mai bună  imagine a României în Anglia, Rosetti cerea, la 5 octombrie 1919, Comisiei Monumentelor Istorice, Institutului Geologic al României, şi Direcţiei Generale a Statisticii să expedieze un număr de exemplare din publicaţiile lor, de preferinţă cele în limbile franceză şi germană, dându-i exemplu în acest sens pe sârbi şi pe cehi.
Dovedind înţelegere faţă de situaţia grea în care se afla ţara, generalul Radu R. Rosetti a acceptat să ocupe portofoliul Educaţiei Naţionale în Guvernul Antonescu, de la 27 ianuarie la 31 octombrie 1941. Antonescu i-a cerut să se mai ocupe şi de reorganizarea Fundaţiei „Regele Ferdinand”, după demisia pe motive de sănătate a lui Ernest Ballif. La 30 ianuarie 1941, a luat măsura reintroducerii carnetului şcolar şi a obligaţiei elevilor de a purta pe braţul stâng iniţialele şcolii şi numărul de ordine. La 4 martie 1941 într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, s-au aflat pe ordinea de zi situaţia sanitară din Învăţământ, educaţia religioasă în Şcoală şi Armată, organizarea Învăţământului sanitar.
Atât înainte de a deveni membru al Academiei Române, cât – şi mai ales – după aceea, generalul Radu R. Rosetti s-a impus  şi printr-o valoroasă creaţie istoriografică, fiind întemeietorul  de drept al istoriografiei militare româneşti. „Alegându-l, instituţia noastră va primi în sânul său un bărbat care, sub toate raporturile, numai onoare îi poate face şi care-i va fi la toate lucrările un colaborator valoros şi preţios (…), căci ani de zile (din 1927) generalul Radu Rosetti ne-a fost, dintre toţi membrii corespondenţi, cel mai apropiat, ca unuia ce i-am încredinţat regulat spre cercetare scrierile şi publicaţiile cu caracter militar înaintate Academiei noastre spre premiere”.
În anul 1926, trata conflictul ruso-româno-otoman, în lucrarea sa „Partea luată de Armata Română în Războiul din 1877-1878″ care a fost distinsă cu premiul „Gheorghe Asachi” al Academiei Române. În 1927 autorul a renunţat la suma de bani ce-i fusese atribuită cu acest prilej, cerând ca ea să fie alocată „unei scrieri despre cei ce au fost la Războiul pentru Independenţă”. Acestei lucrări i-au urmat multe altele, publicate în diverse reviste de specialitate sau volume: „Călăraşi din Valea Siretului în Războiul de Neatârnare”, Bucureşti, 1939; „Garda Naţională. Scurt istoric. Rostul ei în Războiul din 1877-1878, Bucureşti, 1943; „Proiecte de operaţiuni în anii 1877-1878″, Bucureşti, 1945 etc. Tot el a iniţiat un proiect de elaborare a istoricului oficial al Războiului Neatârnării. Această iniţiativă a avut-o în timpul cât a deţinut funcţia de ministru al Culturii Naţionale şi al Cultelor.Prestigioasa carieră şi-a încheiat-o cu „Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII-lea” (1947), lucrare de referinţă în peste 600 de pagini, sintetizând cunoştinţele şi experienţa acumulată o viaţă întreagă în studiul istoriei militare a poporului român.O dovadă a recunoaşterii meritelor sale sînt şi decoraţiile primite, româneşti şi străine:Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a, Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918, Coroana Italiei, decoraţiile franceze Legiunea de onoare şi Crucea de război, ordinul englez Distinguished Service.
Radu R. Rosetti ne impresionează şi prin funcţiile civile deţinute: preşedinte al Consiliului de conducere al Muzeului Militar Naţional, membru corespondent, apoi membru titular al Academiei Române, conservator al Colecţiilor Bibliotecii Academiei Române. La 27 ianuarie 1941 a fost nevoit să accepte funcţia de  Ministru al Învăţămîntului, Culturii Naţionale şi Cultelor (deţinută timp de nouă luni – pînă la data de 29 octombrie 1941).
În domeniul istoriei este considerat cel mai mare cercetător al istoriei militare a românilor. Depun mărturie lucrările sale: Participarea populaţiei la Războiul din 1877-1878, 1941; Războiul pentru eliberarea Bucovinei şi Basarabiei,1942; Artileria în trecutul românesc, 1943; Făuritori de seamă ai neatîrnării României, 1946; Istoria artei militare a românilor pînă la mijlocul secolului al XVII, 1947, etc.
Deviza familiei Rosetti „în senin și negură teafăr” reflectă parcă destinul generalului Radu R. Rosetti. Învinuit de comunişti că a făcut parte din guvernul Ion Antonescu, neţinîndu-se cont de memoriul Marelui Rabin al României, Alexandru Şofran, care aducea noi dovezi în sprijinul nevinovăţiei ministrului, Radu R. Rosetti a fost condamnat la doi ani de detenţie.
A decedat la 5 iunie 1949, în ultimii ani de viaţă fiind nevoit să suporte, ca aproape întreaga intelectualitate românească, umilinţele noului regim. Surorile lui Radu Rosetti, Margareta Jurjea Negrileşti şi Zoe Balş îşi dorm somnul de veci în cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae din Oneşti, iar părinţii sunt înmormântaţi în cimitirul de la Căiuţi,judeţul Bacău.
Generalul nota în jurnalul său: „1 ianuarie. Ce ne va aduce anul acesta? Nu știu. Dar optimismul meu natu ral și sănătos, cred – mă face să nu mă complac, ca mulți alții în prevederi catastrofale. Am mare încredere în neamul meu și în dreptatea cauzei sale. De aceea privesc viitorul cu liniște sau dacă vor veni zile grele voi fi gata Dimitrie Ghica Comăneșteanu și generalul Radu R. Rosetti | 57 să le fac față, așa cum trebuie. Este, cred o datorie, întrun asemenea caz, să ne gândim la – și să practicăm arătarea lui Iorga cum sa purtat boieri mea moldoveană la Valea Albă: boierii se închinară frumos în fața morții și o primiră în față”.
Umbra uitării a început să acopere pe nedrept personalitatea cărturarului imediat după dispariţia sa nedreaptă şi prematură şi acum cu atât mai mult, în ciuda unor foarte timide bune intenţii.
Considerăm că “recuperarea” savantului s-a desfăşurat extrem de timid,  latura publică a personalităţii sale care i-a adus admiraţia contemporanilor nefiind pe deplin cunoscută şi justificat evidenţiată nici măcar de către băcăuani. Rareori avem palide revelații în care ne amintim că avem un fundament național temeinic.  Fără îndoială,Radu R Rosetti, este una dintre cele mai importante şi oneste personalităţi a începutului de secol XX de care băcăuanii, şi extinzând, întreaga ţară, ar trebui să fie mândri, să şi-o reamintească şi să o onoreze constant.  Drept urmare, în cadrul ediţiei a II-a a proiectului “Bacău-personalităţi ale locului” care s-a desfăşurat în data de 30 mai a.c, a avut loc o evocare amplă, într-un context mult mai larg şi propice.
Concluzionând, putem spune că linia destinului Rosettestilor  nu doar că trece prin judeţul Bacău, ci se identifică cu istoria sa, motivaţie mai mult decât suficientă pentru a evoca personalitatea marcantă lui Radu Rosetti. Mai mult decât atât, Rosetteştii şi, în acest caz particular, Radu R Rosetti,  se identifică cu istoria ţării, el fiind un vizionar deosebit şi un adevărat promotor al dezvoltării istorice şi culturale a ţării.